Introducere

După anul 1990, în România au început demersurile privind acordarea dreptului la educație egală și adaptată tuturor copiilor, indiferent de condiția lor materială, fizică, psihică, etnică. Treptat, școlile de masă au fost nevoite să accepte copiii cu cerințe educative speciale, cadrele didactice au fost nevoite să se adapteze nevoilor acestora, iar familiile copiilor au primit pentru prima oară șansa înlăturării stigmatizării și izolării școlare și sociale.

          În prezent, incluziunea în învățământul de masă a devenit un deziderat la nivel național dar și internațional, promovată legislativ și mediatic. În acest context, aparent fericit, ne întrebăm în ce măsură realitatea corespunde așteptărilor și dacă școlile de masă sunt pregătite să primească și să răspundă nevoilor copiilor cu cerințe educative speciale. În același timp, ne întrebăm dacă cadrele didactice, actorii principali ai implementării incluziunii, sunt pregătite să accepte și să realizeze schimbarea în modul lor de a-și exercita profesia.

Citește mai mult: Educația incluzivă – o șansă pentru fiecare elev

(definiţie, principii, caracteristici,criterii, avantaje, strategii )

Definiție Elementul distinctiv al învățării experiențiale este că experiența de învățare a elevului ocupă un loc central în procesul de învățare – predare. Această experiență poate include evenimente din viața elevului anterioare experienței de învățare, experiențe din viața curentă sau cele care rezultă din participarea la activitățile organizate de profesori și alți facilitatori ai procesului de învățare.

Un element cheie al învățării experiențiale este că elevii își analizează experiențele prin proce de reflecție, evaluare și reconstruire (uneori individual, alteori colectiv sau combinat) pentru a extrage învățăminte din experiențele care care au fost expuși. Această evaluare poate duce la acțiuni viitoare ale elevului. Învățarea se trage din experiență anteoriară și/sau actuală. Însă, dacă e să recem în revistă multe din practicile de învățare-predare actuale, am trage niște concluzii diferite. Mult din forța dată învățării experiențiale vine ca reacție la o abordare prea didactică a procesului de învățare, centrată pe profesor și pe transmitere de cunoștințe. Învățarea experiențială este de interes special pentru profesori deoarece cuprinde învățarea formală, informală, non-formală, învățarea durabilă, din experiențe reale.

Citește mai mult: ÎNVĂȚAREA EXPERIENȚIALĂ

Credităm foarte mult abilitățile cognitive, uitând că mediul real înseamnă în primul rând interacțiune, iar de calitatea relațiilor cu ceilalți depinde de cele mai multe ori calitatea vieții noastre.

Mai mult decât atât, sunt studii care arată că atitudinile prosociale, empatia, capacitatea de a colabora cu ceilalți, arta de a le intuit emoțiile, dar și aceea de a cunoaște și gestiona propriile emoții, sunt calități care ne vor ajuta și în profesie.

Cineva poate avea un IQ foarte mare, cunoștințe profesionale vaste, dar inteligența emoțională insuficient dezvoltată îl va face să eșueze, în ciuda calităților sale.

Este, de aceea, important să încercăm ca, pe lângă cunoștințe și abilități, să încercăm să dezvoltăm și inteligența emoțională a elevilor noștri.

Citește mai mult: Educarea inteligenţei emoţionale la elevi

Predarea hibrid (blended learning) combină interacțiunea clasică, față în față, cu elemente de predare – învățare online.

Aceasta, însă, are propriile reguli și nu înseamnă daor o transpunere mecanică a unor conținuturi destinate a fi predate față în față, într-un format accesibil oarecare (PPT, de exemplu) și postarea lui pe platforma educațională. În acest fel și motorul de căutare Google oate pretinde că face educație.

Acest material dorește să vină în întâmpinarea nevoii profesorilor de informație recentă și pertinentă cu privire la modul în care se poate realiza concret și eficient un curs hibrid.

Citește mai mult: Predarea hibrid. Strategii pentru profesori.