Sintagma cerinţe educative speciale (CES) face referire la „cerinţele” în întâmpinarea cărora trebuie să vină educatorii celor ce suferă de anumite disfuncţii ori deficienţe ce țin de latura intelectuală, de percepția senzorială, de capacitățile psihomotrice, sau a celor ce survin ca urmare a existenței unor condiţii psihoafective sau socio-economice.

1.      Elevul cu disabilitate intelectuală

Scopul educației speciale este de a face adaptări, acomodări și modificări care să permită unui copil cu dizabilități intelectuale să aibă succes în sala de clasă.

Copiii cu astfel de limitări învață și se dezvoltă într-un ritm mai lent decât copiii tipici. Au nevoie de o perioadă mai lungă pentru a învăța să vorbească, să meargă și să îndeplinească anumite funcții de autoservire, ca îmbrăcatul, mâncatul, menținerea igienei etc. De asemenea, vor avea dificultăți și loa școală. Aceasta nu înseamnă că nu pot învăța, ci că necesită un timp mai îndepungat pentru a face acest lucru. De aceea, un prim sfat este să aveți răbdare. La un moment dat, ceea ce a fost îndelung repetat, se va fixa.

Copiii cu deficiențe mintale trebuie să beneficieze de unele măsuri cu rol profilactic, ameliorative, de sprijin și protejare. Aceștia trebuie stimulați și lor trebuie să li se aplice o terapie specializată, la vârsta preșcolară, pe toate planurile - senzorial, psihomotor, de limbaj, autonomie persoanală, traiul în familie, la școală^[1].

Citește mai mult: Câteva modalități de lucru pentru elevii cu cerințe educative speciale

Strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaştere şi să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele şi emoţiile. Ea se constituie dintr-un ansamblu complex şi circular de metode, tehnici, mijloace de învăţământ şi forme de organizare a activităţii, complementare, pe baza cărora profesorul elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficienţă a învăţării.

În elaborarea acestui plan de lucru, profesorul ţine cont de o serie de factori care condiţionează buna desfăşurare a acţiunilor de predare/învăţare/evaluare, variabile ce ţin de elev, de curriculum, de organizarea şcolară şi chiar de profesorul însuşi.

Citește mai mult: ROLUL STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE ÎN PROCESELE DE PREDARE, ÎNVĂŢARE, EVALUARE

Gibbs (1992) dă o definiţie utilă a învăţării centrate pe elev. El afirmă că învăţarea centrată pe elev “oferă elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu” (pag. 23). Această perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev.

Citește mai mult: TRECEREA DE LA AXAREA PE PREDARE LA AXAREA PE ÎNVĂŢARE

Sindromul gândirii accelerate – SGA este problema societăţii moderne. După cum spune scriitorul şi psihiatrul Augusto Cury, care a descoperit şi definit SGA – sindromul gândirii accelerate.

Educația trece printr-o criză fără precedent în istorie. Elevii se simt daţi la o parte, tot mai mulţi profesori se plâng că aceștia nu se concentrează, nu au plăcerea de a învăţa și sunt agitaţi. A cui este vina? De vină ar putea fi "sindromul gândirii accelerate" (SGA), spun specialiștii, iar pentru profesori devine o provocare să îi facă faţă.

Prima deprindere a unui profesor este aceea de a înţelege mintea elevului și de a găsi răspunsuri deosebite, diferite de cele cu care elevul este obișnuit.

Citește mai mult: SINDROMUL GÂNDIRII ACCELERATE