Ce reprezintă CES?

Cerinţele educative speciale derivă din dizabilităţi, deficienţe, boli sau  deprivări de ordin socio-cultural.

Conceptul de cerinţe educative speciale (CES) corespunde deci unui tip de abordare care:

-         postulează ideea că fiecare copil este unic,

-         identifică faptul că orice copil poate învăţa la un anumit nivel,

-         valorizează unicitatea tipului de învăţare determinată de particularităţile individuale,

 -cultivă diversitatea copiilor ca un mijloc de învăţare care sprijină şi întăreşte învăţarea dacă aceasta este accesată adecvat (prin curriculum adaptat nevoilor particulare).

Nu doar curriculum trebuie adaptat, însă, ci și modul în care se predă, începând cu  modul în care se organizează clasa, cadrul de învățare, rutina zilnică. De asemena, există și o serie de tehnici de structurare a materialelor, a lecțiilor, de interacține cu copiii cu CES, a căror aplicare va duce la rezultate optime.

Organizarea generala a cadrului de invatamant si a rutinei zilnice:

In cazul in care elevul cu dizabilitati se afla integrat intr-o clasa de elevi cu dizabilitati usoare sau fara dizabilitati, el trebuie:

·        sa intre in clasa in acelasi timp cu ceilalti elevi;

·        sa fie asezat intr-o banca din care sa poata vedea bine profesorul si sa poata fi antrenat in activitatile clasei;

·        sa participe la activitati in acelasi timp cu ceilalti elevi;

·        sa realizeze trecerea de la o activitate la alta in acelasi timp cu ceilalti;

·        sa plece din clasa odata cu ceilalti copii;

·        sa fie incurajat sa participe la toate activitatile din timpul orei;

·        sa fie ajutat doar atunci cand e strict necesar si doar pentru o scurta perioada de timp;

·        sa fie incurajat sa socializeze cu ceilalti copii si sa primească sprijin de la acestia, atunci cand e cazul;

·        sa fie incurajat sa realizeze sarcini de grup.

Adaptarile curriculare posibile pentru aceste situatii sunt urmatoarele:

·        evaluarea copiilor cu dizabilitati se poate realiza intr-un timp mai indelungat;

·        copilul poate avea acces la materiale educationale suplimentare pentru consolidarea cunostintelor;

·        adaptarea echipamentelor si a instrumentelor de lucru in functie de tipul dizabilitatii;

·        durata activitatilor la clasa trebuie sa fie insa aceeasi pentru toti copiii, chiar daca sarcinile de lucru sunt diferentiate.

Elevului (elevilor) trebuie sa li se ofere cateva instrumente de organizare a activitatii:

·        orarul de lucru sau “harta zilei” – un instrument de planificare a duratei si succesiunii activitatilor;

·        completarea calendarului zilnic (ce zi este azi, cate zile au trecut din luna aceasta, cate zile mai sunt, cate duminici are luna); acest instrument simplu da rezultate remarcabile, chiar si la copiii de varsta mare, atunci cand scopul folosirii lui este cel al organizarii mentale, al structurarii, al organizarii spatio-temporale a copilului. El poate fi redactat sub forma unei foi de calendar lunare, copiii colorand zilnic casuta corespunzatoare zilei curente. Pot fi folosite culori diferite pentru zilele lucratoare si zilele de odihna;

·        alta rutina importanta este obisnuinta elevilor de a evalua rezultatele propriei activitati;

·        elevul trebuie sa respecte urmatoarea secventa de lucru: citeste - intreaba-te ce-ai citit exprima cu cuvintele tale ce ai citi;

·        descompunerea unei sarcini de lucru in pasi mici;

·        folosirea echipamentelor adaptate (periferice si soft pentru calculatoare, lupe pentru copiii cu deficiente vizuale, aparate cu semnal sonor sau vizual, aparate cu retur vocal, sisteme de tip touch screen etc.

Strategii educationale pentru copiii cu dificultati severe de invatare.

Dificultatile de invatare sunt considerate deseori un handicap invizibil. Elevii care prezinta aceste dificultati nu au dizabilitati motorii sau senzoriale si nu prezinta un nivel al inteligentei sub medie. Totusi, ei intampina mari probleme in anumite domenii scolare, cum ar fi:

·        limbajul receptiv (ascultare, citire), procesarea limbajului (gandire, conceptualizare, integrare) si limbajul expresiv (vorbire, scris);

·        calculul matematic;

·        abilitatile vizuale, auditiv, motorii, de organizare si/sau conceptuale;

·        memorie;

·        focalizarea atentiei;

·        comportament (deseori imatur, impulsiv, egocentric);

·        imaginea de sine si relationarea cu ceilalti (inclusiv frica de scoala);

·        inabilitatea frecventa de a da raspunsuri, chiar atunci cand raspunsul este frecvent cunoscut de elev;

·        stilul cognitiv (deseori dezorganizat, impulsiv, necorelat cu sarcina);

·        managementul timpului;

·        intelegerea (satisfacatoare la nivelul intelegerii periferice, superficiale, dar incompleta in realitate).

a)    Strategii motivationale:

·        verificarea temelor sau a lucrarilor de control se face incercuind raspunsurile corecte, mai degraba decat greselile;

·        intarirea raspunsurilor corecte;

·        realizarea unor grafice de inregistrare in timp a rezultatelor copilului.

b)    Strategii de prezentare:

·        se folosesc mai multe modalitati de prescurtare a materialelor (orala, la tabla, pe planse sau afise, diagrame, discutii in clasa etc);

·        se transmite consemnul elevului dupa ce contactul vizual a fost stabilit. Consemnul trebuie sa fie clar si concis, logic, confirmat de elev. Apoi scris pe tabla sau in caiet;

·        lucrurile importante se subliniaza sau se marcheaza, atat pe tabla cat si in caiet;

·        pasii de invatare trebuie sa fie mici, de la simplu la dificil;

·        se incurajeaza elevul sa puna intrebari si sa ceara lamuriri;

·        se evita folosirea limbajului figurativ;

·        se dau mai multe consemne scurte, in locul unuia lung;

·        se da posibilitatea elevului instabil sa se miste prin clasa din cand in cand, pentru ca altfel ii va fi dificil sa se concentreze.

c)     Cititul:

·        reducerea lungimii textului pe care tre buie sa-l citeasca acest copil;

·        vocabular de sprijin, liste de cuvinte uzuale.

d)    Scrisul:

Elevii cu dificultati de scriere au probleme in transferul continuturilor pe care le vad intr-o forma scrisa, din pricina problemelor motorii, vizuale si de prelucrare a informatiei. De aceea, este recomandabil:

·        sa i se permita copilului sa scrie mai putin, intr-un timp mai lung;

·        liniatura caietului trebuie sa fie mai mare, iar consemnele sa poata fi scrise si pe calculator, inregistrate pe banda etc.;

·        copilul trebuie incurajat sa scrie numai dupa ce a ascultat cu atentie si a inteles consemnul;

·        se pot folosi programe informatice de corectare a ortografiei, atunci cand aceasta reprezinta o dificultate (exista si o varianta romaneasca de soft, intitulata “Corector”);

·        copierea de pe tabla trebuie sa beneficieze de un timp mai indelungat; se pot folosi fise rezumat pentru diferite tipuri de consemne sau activitati;

·        copilul trebuie sa aiba singur ocazia de a-si corecta textul scris.

e)     Matematica:

·        folosirea unor suporturi concrete pentru invatarea conceptelor matematice (obiecte, imagini);

·        exersarea, impreuna cu elevul, a pasilor de urmat in rezolvarea unei probleme (construirea strategiei de rezolvare).

f)      Lucrarile de control:

·        pregatirea anterioara a elevului pentru test si cerintele acestuia;

·        fise de recapitulare asemanatoare testului, verificate impreuna cu elevul, pentru a depista punctele tari si punctele slabe;

·        profesorul trebuie sa se asigure ca elevul intelege consemnele testului;

·        posibilitatea ca anumite raspunsuri sa fie orale, ulterior ele fiind inregistrate si transcrise;

·        timp suficient pentru completarea testului.

Strategii educationale pentru copiii cu tulburari comportamentale.

Tulburarile comportamentale afecteaza relatiile sociale si progresul scolar al copilului. Aceste comportamente nu sunt datorate unor factori intelectuali sau de sanatate ci se manifesta in situatii diferite, fata de oameni diferiti. Tulburarile de comportament se refera la:

·        tulburari de conduita (agresiuni verbale sau fizice, intimidare, lipsa de atentie);

·        anxietate, teama, tensiune, frica, depresie, tristete;

·        agresiune sociala (vandalism, abandon scolar, fuga de acasa);

·        imaturitate (atentie scazuta, concentrare slaba, coordonare deficitara, plictiseala).

Cauzele acestor comportamente sunt numeroase. In situatia in care ele sunt mai degraba de ordin educational, atunci orientarea energiei educationale catre succes este recomandabila. Daca se estimeaza o cauza biologica a acestor comportamente, atunci sunt vizate schimbari in dieta copilului, in tratamentul medicamentos. Daca exista cauze psihologice, atunci consilierea psihologica sau chiar psihoterapia reprezinta o posibila solutie pentru rezolvarea conflictelor latente ale copilului sau tanarului.

Principiul general de interventie in acest caz este acela ca invatarea de comportamente noi este un obiectiv esential in educatie si ca pedeapsa nu are consecinte semnificative la copilul cu astfel de comportamente.

Totodata, se presupune ca acesti copii sunt pe pragul de a fi exmatriculati, iar strategia educationala vizeaza un plan de prevenire a acestei decizii, precum si un plan de tranzitie catre un nou pattern de comportament.

Cum se pot preveni problemele de comportament ale acestor copii? Iata cateva recomandari:

·        sarcinile scolare trebuie sa fie orientate catre succes;

·        comentariile profesorilor trebuie sa fie pozitive, in cel putin 75% din cazuri;

·        copilul trebuie sa fie invatat sa rezolve conflicte si sa se descurce cat mai bine in situatiile din viata cotidiana;

·        trebuie stabilite clar consecintele comportamentelor inadecvate; de exemplu, copilul va petrece o perioada de timp intr-un spatiu special desemnat pentru pauzele de activitate;

·        copilul trebuie “ocupat” permanent cu sarcini de invatare, dar care sa-i fie accesibile;

·        spatiul de lucru nu trebuie sa fie aglomerat; toate partile camerei trebuie sa fie vizibile;

·        atunci cand este nevoie, se poate supraveghea copilul indeaproape.

Strategiile de predare folosite cu acesti copii sunt urmatoarele:

·        utilizarea unui program de predare-invatare foarte structurat (extrem de detaliat si concis);

·        sarcinile de lucru trebuie sa fie mai degraba individualizate decat sarcinile de grup;

·        consemnele si sarcinile de lucru trebuie sa fie usor de inteles, iar timpul de rezolvare nu trebuie lungit foarte mult;

·        combinarea activitatilor de tip creion-hartie cu cele fizice;

·        evitarea pedepselor sau a criticilor, adoptarea unei atitudini pozitive, de respect, armonioasa in raport cu copilul;

·        evitarea “creionului rosu”, a sublinierii rezultatelor incorecte ale copilului, evidentierea celor valide.

Concluzii:

·        regulile trebuie reduse la minimum (nu mai mult de 5), dar acestea trebuie respectate cu strictete;

·        copilul poate fi implicat in stabilirea regulilor de urmat;

·        de evitat cu orice pret: fortarea copilului de a-si cere scuze, argumentele, confruntarile, pedeapsa intregii clase pentru comportamentul unui singur elev, provocarea unui copil in directia adoptarii unui comportament negativ;

·        copilul, familia, scoala, trebuie sa se implice deopotriva in realizarea programului de interventie educationala.