Segregarea – scurtă incursiune istorică

In societatile moderne abordarea in ceea ce priveste acordarea de sanse egale copiilor este din ce in ce mai bine organizata si structurata si are ca scop oferirea de sanse egale acestora, astfel încât indiferent de mediul de proveniență, ei să aiba sansa de a-si atinge potentialul de dezvoltare, sa poata obtine orice pozitie in societate.

 Probabil că forma de organizare care contrastează cel mai puternic cu principiul egalității de șanse rămâne cea a sistemului de caste, care din pacate mai exista si azi, in India. Nerespectarea acestui regim de caste duce la adevarate tragedii.  Accesul în ierarhia socială la care putea spera un nou venit pe lume era limitat la cel predefinit pentru casta căreia îi aparțineau părinții. Iar dacă nu avea noroc să se nască în niciuna dintre cele patru caste – ierarhizate între ele - ci în afara lor, anume în categoria socială a celor „de neatins” sau „paria” atunci nu putea să spere decât la meseriile cele mai disprețuite în epocă – gropar, gunoier , călău etc.

Citește mai mult: Segregarea și discriminarea în mediul școlar

Introducere

Anxietatea este o emoție fundamentală, o stare accentuată de neliniște, în care așteptăm să se întâmple ceva rău sau simțim că nu ne mai aflăm în siguranță.
                   Din perspectivă școlară, manifestarea anxietății la copii poate avea cauze multiple. Una dintre cauze este însăși structura emoțională labilă a copilului, manifestarea a personalității sale. Alte cauze pot relaționa cu:
          - starea familiei (unul dintre părinți bolnav, părinți divorțați, părinți aflați în permanență în conflict, decesul unui membru al familiei, schimbarea locuinței, gelozia pe un frate sau soră mai mică, părinți anxioși la rândul lor etc).
          - abuzul emoțional din partea unui adult
          - rezultate școlare mai slabe
          - neînțelegeri cu colegii

Citește mai mult: Cum putem ajuta la dezvoltarea unei imagini de sine sănătoase în cazul unui copil cu anxietate...

1.      Definiţia conceptului de „supradotare”

Ce înseamnă să fii „supradotat”? Exemplele de mai jos ne pot pune în încurcătură cunoscând cine au fost şi ce performanţe au avut aceste personalităţi:

1. Einstein a vorbit la patru ani și a citit la șapte ani;

2. Isaac Newton a luat note slabe în școala primară;

3. Când Edison era copil, profesorii lui i-au spus că este prea prost ca să învețe ceva;

4. Un editor de ziar l-a concediat pe Walt Disney pentru că nu avea destule idei;

5. Profesorul de muzică al lui Caruso i-a spus că nu poate cânta, deoarece nu are pic de voce;

6. Lev Tolstoi a fost dat afară din facultate;

7. Luis Pasteur a fost considerat mediocru la chimie când a terminat Royal College;

8. Winston Churchill a rămas repetent în clasa a șasea.

Citește mai mult: Ce este supradotarea? Mituri și realitate

·         De ce este nevoie de educație specială?

Când auzim despre nevoi speciale și educație specială ne ducem cu gândul mai ales la copiii cu disabilități sau aparținând unor grupuri defavorizate socio cultural.

În fapt, copiii supradotați sunt și ei un grup atipic, ale cărui nevoi sunt deseori ignorate ori lăsate doar spre grija părinților și a meditatorilor particulari. Rareori, școala ca sistem își propune să adapteze curricula pentru astfel de copii, ale căror nevoi intelectuale și posibilități, depășind cu mult media, se vor plictisi atunci când li se cere să facă același lucru cu ceilalți.

Se știe că una dintre căile de demotivare, pe lângă suprasolicitarea cuiva, este și subsolicitarea. Aceasta îi va face să devină apatici, neinteresați de cele predate, chia turbulenți uneori.

Da, sistemul trebuie să se preocupe mai ales de medie, dar așa cum incluziunea încearcă timid să ajute pe copiii vulnerabili, ar trebui să încerce să se adapteze și vârfurilor (și poate astfel să le fidelizeze).

Citește mai mult: Educația specială a copiilor supradotați