Credităm foarte mult abilitățile cognitive, uitând că mediul real înseamnă în primul rând interacțiune, iar de calitatea relațiilor cu ceilalți depinde de cele mai multe ori calitatea vieții noastre.

Mai mult decât atât, sunt studii care arată că atitudinile prosociale, empatia, capacitatea de a colabora cu ceilalți, arta de a le intuit emoțiile, dar și aceea de a cunoaște și gestiona propriile emoții, sunt calități care ne vor ajuta și în profesie.

Cineva poate avea un IQ foarte mare, cunoștințe profesionale vaste, dar inteligența emoțională insuficient dezvoltată îl va face să eșueze, în ciuda calităților sale.

Este, de aceea, important să încercăm ca, pe lângă cunoștințe și abilități, să încercăm să dezvoltăm și inteligența emoțională a elevilor noștri.

Ce este inteligenţa?

Dacă aderăm la definiția inteligenței ca aptitudine generală, ce ajută rezolvarea problemelor și adaptarea, atunci ne putem gândi la faptul că problemele mari și dificile ale vieții nu sunt cele de matematică (deși un copil de clasa a V a v-ar contrazice!), ci cele care presupun decizii în relațiile interpersonale, atitudini față de ceea ce ni se întâmplă, felul în care ne manageriem stressul (inevitabil) al vieții de adult, eșecurile dar și reușitele, lucruri care ne afectează cu adevărat calitatea vieții.

Definiții

ü Spearman (1904, 1923): o aptitudine generală care presupune, în esență, sesizarea relațiilor și corelațiilor.

ü Binet și Simon (1905): aptitudinea de a judeca bine, de a înțelege bine, de a raționa bine.

ü Terman (1916): capacitatea de a forma concepte și de a înțelege semnificația lor.

ü Piaget (1972): un termen generic care să indice formele superioare ale organizării sau echilibrului structurii cognitive utilizat la adaptarea la mediul fizic și social.

Din toate aceste definiții desprindem faptul că inteligența este:

›  (a) o capacitate de a învăța din experiență

și

› (b) că presupune capacitatea individului de a se adapta la mediu.

Oare, atunci când ne referim la inteligența emoțională, discutăm despre o astfel de abilitate?

Inteligenţa emoţională îşi are originea mai îndepărtată în lucrarea psihologului de la Harvard, Howard Gardner, care a propus în 1983 modelul inteligenţei multiple (H. Gardner, Farmes of Mind: Theory of Multiple Intelligence, New York, Basic Books, 1983).

Conform acestui autor, nu există o inteligenţă, ci 7 tipuri de inteligenţă:

1. inteligenţa lingvistică;

2. inteligenţa logico-matematică;

3. inteligenţa spaţială;

4. inteligenţa muzicală;

5. inteligenţa kinestezică;

6. inteligenţa intrapersonală

Un alt autor, Reuven Bar-On, descrie inteligenţa emoţională ca fiind „un mănunchi de abilităţi personale, emoţionale şi sociale, care influenţează capacitatea unei persoane de a face faţă solicitărilor mediului şi presiunilor”.

Sunt 5 tipuri de abilităţi, care ţin de:

-         capacităţi intrapersonale;

-         capacităţi interpersonale;

-         capacitatea de adaptare;

-         strategii de management al stresului;

-         factorii motivaţionali şi dispoziţionali.

Un alt model al teoriei inteligenţei emoţionale a fost propus de psihologii americani Peter Salovey şi John Mayer (P. Salovey & J. Maier, Intelligence, Imagination, Cognition and personality, 1990, în D. Goleman, Working with Emotional Intelligence, Bantam Book, New York, 1998), care au definit conceptul ca fiind capacitatea persoanei de a-şi monitoriza emoţiile proprii şi ale celorlalţi şi de a folosi aceste simţăminte în direcţionarea gândirii şi a acţiunii.

Modelul lui Goleman conţine cinci componente emoţionale şi sociale de bază:

Cunoaşterea de sine: o evaluare realistă a talentelor proprii şi o încredere de sine bine întemeiată;

Auto-control: stările emoţionale trebuie conduse astfel încât să favorizeze îndeplinirea obiectivelor şi nicidecum să le stânjenească sau să le blocheze;

Motivarea: folosirea preferinţelor personale în direcţionarea către atingerea ţelurilor propuse, care să ajute persoana să ia iniţiativa şi să persiste, în ciuda adversităţii;

Empatia: identificarea stărilor emoţionale ale celorlalţi, capacitatea de a cultiva relaţii neconflictuale cu ceilalţi;

Deprinderi sociale: capacitatea de a te descurca bine din punct de vedere emoţional în relaţii; capacitatea de a interpreta bine reţelele şi situaţiile sociale.

Inteligenţa emoţională este mai curând un conglomerat de trăsături de personalitate, cuprinzând

-  modul în care ne înțelegem pe noi înșine

-  modul în care ne exprimăm

-  modul în care îi înțelegem pe ceilalți

-  modul în care gestionăm stressul și presiunile

Ea, însă, nu înseamnă rapiditate mai mare în procesare şi nu se referă la capacități rezolutive mai performante decât cele date de IQ. Inteligenţa emoţională este înalt relaționată cu calitatea vieții – de cuplu, familie, profesională - și prin aceasta – cu FERICIREA.

Important pentru profesori este faptul că, spre deosebire de inteligența cognitivă, care are o bază de heritabilitate mult mai largă (existând niște limitări genetice serioase), inteligența emoțională SE CULTIVĂ. Dacă iQ –ul nu crește semnificativ de-a lungul vieții (desigur că se îmbogățește experiența, competențele de tot felul), EQ –ul poate crește considerabil!

Cum se poate dezvolta inteligenţa emoţională

1. Modelarea comportamentală

În principiu, este vorba despre faptul că un copil poate să învețe în timp ce urmărește adulții cum își folosesc aptitudinile.

Nu uitați că un copil este educat mai curând de faptele unui adult – părinte, profesor – decât de vorbele sale!

În cazul unei modelări necorespunzătoare, părinții se lovesc de următoarea problemă – ne dorim o schimbare a copiilor noștri, dar noi vrem realmente să ne schimbăm?

2. Dezvoltarea laturii emoţionale

Învățați-i să își recunoască sentimentele (există chiar o tulburare numită alexitimie, constând în incapacitatea de a găsi denumiri pentru propriile simţăminte), să le numească, să-și permită să le trăiască – da, e ok și să fii trist, furios, dezamăgit, sunt sentimente normale, pe care oricine le încearcă din când în când. Nu treceți repede peste ele cu buretele – încercați să-i faceți să le analizeze, să înțeleagă ce i-a supărat, dezamăgit, de ce sunt umiliți etc

Mulți părinți cred că un copil trebuie ferit de orice emoție negativă – de la emoția firească a unui examen, la supărarea inerentă atunci când avem conflicte interpersonale.

În realitate, emoțiile negative nu trebuie ocolite. Ele trebuie cunoscute, pentru a ști cum să le gestionăm, căci nu există viață ferită de adversități. Ele trebuie privite ca parte inerentă a vieții, a relațiilor interpersonale, recunoscute, numite (frica, furia, jena, umilința etc), înțelese și gestionate, cumva.

Este extrem de important în viața adultă să știi să fii în contact cu propriile nevoi și sentimente, să ți le înțelegi, pentru că doar astfel poți avea un control asupra lor.

Managerierea stressului, a conflictelor interpersonale, reziliența, capacitatea de a trece peste dezamăgiri, toate vor ține de această capacitate de a-ți recunoaște și înțelege trăirile.

3. Învățați-i să recunoască și înțeleagă emoțiile altor oameni.

Viața socială va însemna descifrarea acestora zilnic - și această capacitate nu ține de inteligență! (de exemplu, persoanele cu autism înalt funcțional, a căror inteligenţă este intactă, dar care având reduse capacităţi empatice, nu pot înţelege perspectiva altui individ).

Această capacitate se poate exersa comentând povești împreună cu copilul, dar și filme de desene animate ori filme artistice. De obicei, chiar când discutăm cu copiii aceste lucruri,  întrebăm mai curând despre acțiune și nu despre emoțiile personajelor.

În aceeaşi idee, a exersării abilităţilor emoţionale, discutați cu copilul tot felul de întâmplări, întrebați-l cum crede că s-au simțit x sau y în atare situații și de ce?

A le menaja celorlalți sensibilitățile, a pricepe rapid când exagerezi, când plictisești, când trebuie să taci, când să ajuți, a face complimente sincer, a destinde atmosfera folosind umorul – sunt aptitudini importante care vor face din copil o persoană plăcută, cu o rețea socială largă, care se va simți confortabil în contextele sociale.

4. Oferiți îndemnuri și indicii pentru a folosi aptitudinile însușite anterior

Nu este suficient să-i învățați pe copii anumite aptitudini. Acestea trebuie aplicate în viața reală.

De multe ori, aceasta presupune să le reamintiți, doar reamintire, fără reproș sau jigniri!

Te rog, ajută-mă să pun masa pentru ca să putem mânca împreună.

5. Parafrazați!

Tehnică folosită şi în terapie, ce presupune a reda același lucru cu alte cuvinte, pentru a te asigura că ai înțeles ce a vrut interlocutorul să spună

Parafrazarea este importantă, deoarece ajută cealaltă persoană să se simtă apreciată și înțeleasă. Repetând cuvintele copilului dvs. vă asigurați că știți cu adevărat ce vrea să spună și îi comunicați astfel că îl înțelegeți.

Colegul meu e un idiot!

Se pare că ești foarte supărat pe el!

(va da și prilej de dialog pe tema a ceea ce s-a întâmplat)

6. Dezvoltați-le autocontrolul!

Autocontrolul inseamna abilitatea de a inhiba impulsurile, de a amâna gratificația. Aceasta este o abilitate care se imbunatateste odata cu varsta si care incepe sa devina vizibila treptat abia dupa 5-6 ani, odata cu maturizarea lobului frontal al creierului respunsabil de acest lucru.

Autoreglarea emotionala consta in dezvoltarea capacitatii de autocontrol a emotiilor, astfel incat comportamentul copilului sa fie adaptat la cerintele vietii sociale. Autocontrolul inseamna abilitatea de a inhiba sau de a modifica starea emotionala in functie de context

Învățați-l să găsească metode prin care să îşi modifice starea emoțională

Ce poate face când nu-i merge bine?

- o plimbare pe role

- niște exerciții fizice

- să ajute pe altcineva

- să plimbe câinele

- să îngrijească florile

- să coaceți, împreună, o plăcintă etc

Toate acestea îl vor ajuta, dacă se vor fixa ca moduri comportamentale de a face față adversității, astfel încât mai târziu refugiul să nu fie alcoolul, drogurile, mâncatul compulsiv etc.