Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

 

  1. Forme de realizare a comunicării cu părinţii

Şcoala, veritabil „creuzet al destinelor“, instituţie fundamentală a societăţii, este expusă la fel ca celelalte instituţii ale statului transformărilor pe care societatea le induce în sensul permanentei sale deveniri. Schimbările în plan social pot afecta direct prin politici oficiale, sau indirect, prin valori, mentalităţi, credinţe asumate, uneori în mod nedorit şi cu consecinţe pe termen lung, evoluţia generaţiilor tinere. În procesul de formare şi integrare socială a tinerilor s-a mizat dintotdeauna pe conjugarea eforturilor şcolii şi ale comunităţii părinţilor în cadrul diverselor activităţi de colaborare formale şi informale, al parteneriatelor părinţi-şcoală-comunitate. Părinţii, beneficiari indirecţi ai actului educaţional, sunt consideraţi în spiritul documentelor oficiale principalii parteneri în educaţia copiilor, strategiile şcolii cu privire la îmbunătăţirea rezultatelor învăţării presupun o reală implicare din partea acestora.

Partea II

Linbajul cooperării

1.     De la comunicare la cooperare

Omul este prin definiție o ființă bio-psiho-socială și , tot așa cum nu poate să nu învețe permanent, nu se poate sustrage comunicării. Comunicăm în fiecare secundă a vieții noastre, principala formă de comunicare fiind propria respirație. Prin inspir nu primim numai aer, primim informații esențiale din universul care ne-a creat și care ne înconjoară cu mantia lui protectoare. Primin mirosuri, substanțe diverse, mai mult decât oxigenul în lipsa căruia nu putem trăi. Dar și dăruim permanent experiența noastră prin expir. Ne eliberăm de toate toxinele secretate în procesele biologice, dar nu numai – aduc și nota mea de personalitate și o dăruiesc mediului pentru a o transforma.

Nu suntem ființe egoiste și complet izolate – punem în fiecare clipă ceva în comun, acasă, la serviciu, pe stradă. Cu alte cuvinte – comunicăm.

Partea II

Căi de acces către memoria dumneavoastră

1.     A învăța – DE CE?

Aproape orice comportament și orice părere a omului sunt dobândite prin învățare. Uriașele capacități ale creierului nu pot fi folosite cu eficiență decât bazându-ne pe informațiile primite în procesul de învățare. A fi inteligent presupune o capacitate sporită de a stabili legături între datele pe care le-am învățat și date noi pe care le primim în fiecare moment. Inteligența ne permite să asociem date cunoscute , sa le analizam, sa tragem concluzii și sa învățam de pe urma greșelilor făcute.

Învățăm pentru că nu putem altfel – creierul nostru strigă de-a dreptul după învățătură! Insăși existența ființei umane se bazează pe procesul de învățre.

 

Problemă de disciplină sau diagnostic medical ? Există situaţii în care multe dintre problemele de comportament ale elevilor pot fi simptome ale unei condiţii medicale complexe, precum condiţiile neurologice. În aceste cazuri, intervenţia învăţătorului sau a profesorului are un rol important în continuare, dar trebuie însoţită şi de alte tipuri de intervenţii, specific simptomatologiei. Responsabilitatea care revine profesorului în aceste cazuri este diferenţierea între o problemă de disciplină şi problemele medicale. Ca urmare, înainte de a lua decizia de a modifica un anumit comportament verificaţi următoarele întrebări:

I.Ce este ADHD?

Obiective:  

 Familiarizarea învăţătorilor cu particularităţile hiperactivităţii cu deficit de atenţie la copilul din perioada şcolarităţii mici

*   Informarea acestora despre problematica tulburării ADHD prin oferirea de informaţii legate de natura psihologică şi criteriile de diagnostic, la particularităţile şi dificultăţile pe care copii le întâmpină în procesul de învăţare şi de dezvoltare (în plan comportamental şi al integrării sociale şi şcolare).

După ultimele studii, între 6-9 % dintre şcolari, sunt diagnosticaţi cu ADHD. (sursa: Dr. Tiberiu Mircea, Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din Romania).