Partea II

Linbajul cooperării

1.     De la comunicare la cooperare

Omul este prin definiție o ființă bio-psiho-socială și , tot așa cum nu poate să nu învețe permanent, nu se poate sustrage comunicării. Comunicăm în fiecare secundă a vieții noastre, principala formă de comunicare fiind propria respirație. Prin inspir nu primim numai aer, primim informații esențiale din universul care ne-a creat și care ne înconjoară cu mantia lui protectoare. Primin mirosuri, substanțe diverse, mai mult decât oxigenul în lipsa căruia nu putem trăi. Dar și dăruim permanent experiența noastră prin expir. Ne eliberăm de toate toxinele secretate în procesele biologice, dar nu numai – aduc și nota mea de personalitate și o dăruiesc mediului pentru a o transforma.

Nu suntem ființe egoiste și complet izolate – punem în fiecare clipă ceva în comun, acasă, la serviciu, pe stradă. Cu alte cuvinte – comunicăm.

Există un nivel de egoim care îi face pe unii oameni să rămână închiși – dar o reală evoluție a creierului ne spune că pe parcursul vieții normalitatea este a comunica, și choiar mai mult, a coopera cu ceilalți.

Dar în copilărie – mai ales în primele luni de viață ni se permite să fim egoiști deoarece creierul nu a acumulat încă suficiente informații referitoare la lume și depindem de ceilalți pentru a exista. Cadresle didactice se confruntă adesea cu comportamentul egoist al copiilor atunci cand vin în primele clase și au nevoie de multă tactică pentru a învăța copii, mai ales cei de la grădinișă, să împartă jucăriile.

Veste bună este că avem un creier plastic care permite transformarea – trecerea de la al meu la al nostru.

Cooperarea trece dincolo de comunicare.

În esență comunicarea între oameni implică, la nivel neuronal, transmiterea cu acuratețe a informației de la un creier la altul. Acest lucru are loc prin procesul numit consonanță neurală și, cu cât putem oglindi mai mult activitatea neurala din creierul altei persoane, cu atât putem coopera cu ea.

Cooperarea nu există fără comunicare – oamenii sunt singurele ființe de pe planetă care pot coopera cu scopul de a dărui și celorlați din tot ceea ce realizează. Pot dărui informații, timp, obiecte , etc. Nu rămânem într-o permanentă competiție.

2.     Coperarea în școală

Elevii simt instinctiv atmosfera creată în clasă. Cadrele didactice au rolul esențial de a construi ceea ce se chamă mediu cooperant. Cu atât mai mult în clasele inclusive este necesară cooperarea cu toți elevii. Corectitudinea necesită cooperare , iar cooperarea depinde în întregime de combinația dintre dialog, negociere, compromis și schimbare comportamentală.

Pentru a atinge o coopetrare optimă este util ca sistemele de valori ale celor implicați să fie în mare măsură aliniate, altfel persoanele implicate trebuie mai întâi să dialogheze pentru a găsi puncte comune de interes, căzând de acord asupra unui ideal împărtășit care va mulțumi în mod egal cele două părți.

În clasa de elevi este o situație specială – nu de puține ori valorile pe care le împărtăseșc cadrele didactice pot fi în dezacord cu valorile dimn mediul din care provin elevii. Avantajul este acela că, până la un punct, fiecare știe motivul pentru care a venit la școală și necesitatea cooperării cu cadrele didactice.

Cercetările au dovedit faptul că, atunci când ne aflăm într-o dispoziție cooperantă și empatică, atunci această atitudine poate deveni chiar contagioasă din punct de vedere social, împrăștiindu-se ca un virus acasă, în clasă, în întreaga comunitate. Această caitate o au cadrele didactice care sunt cu adevărat iubite și căutate de către elevii lor doncolo de sala de clasă, pe tot parcursul vieții, cand nu mai sunt deja școlari.

3.     Furia și pedepsele nu funcționează

Atunci când oamenii nu cooperează intră în acțiune creierul – ceea ce au descoperit cercetătorii în domeniul cercetării neurale. Cum răspunde creierul atunci când cineva nu ne tratează corect sau profită de generozitatea noastră?

În acest caz reacționăm printr-un proces biologic bine documentat numit ”pedeapsă altruistă”. De fapt , creierul omenesc este proiectat pentru a iniția fprme de pedeapsă, atunci când cineva încalcă contractul social sau se poartă într-un fel pe care-l considerăm iresponsabil din punct de vedere social. Această pedeapsă poate lua forma furiei, a criticii sau a judecăților de valoare, dar, foarte rar dă rezultate pozitive. Aspect foarte des întâlnit în școală – de multe ori îndreptățit. Se poate solda cu note mici, chiar cu pedepse mai aspre, uneori lovituri.

Și asta chiar și între elevi – în pauze.

 Ce putem face?

Compasiunea – întrerupem șirul gândurilor negative referitoare la o situație sau la o persoană anume  crând un gând de compasiune față de propria persoană, față de situație, față de cei implicați.

Sesizați că am pus pe primul loc compasiunea pentru propria persoană – primul beneficiar al furiei și avalanșie de nemulțumiri care au generat-o suntem noi înșine.

Concluzie

Cercetătorii din cadrul Programului Dinamicii Evolutive de la Universutatea Harvard au descoperit că oamenii care folosesc pedepsele într-o mai mică măsură au șanse mai mari să aibă de câștigat în urma cooperării cu ceilalți, precum și să aibă beneficii financiare mai mari. Ei pun problema astfel :

” Învingătorii nu pedepsesc...în timp ce învinșii pedepsesc și pier.”

BIBLIOGRFIE

1.     Dr. ANDREW NEWBERG, MARK ROBERT WALDMAN – Cuvintele îți modelează creierul, Ed Curtea Veche , București, 2016

2.     JACQUES SALOME - Curajul de a fi tu însuti Arta de a comunica conştient, Ed Curtea Veche , București, 2010

3.     PEASE ALLAN – Limbajul trupului, Buc, Ed. Polimark , 1993

4.     NEMȚEANU COSTIN – Comunicare sau înstrăinare? , Ed. GNOSIS , 1996