Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

Rezumat

În ultimii cca. 15 ani, României i-au fost alocate numeroase fonduri nerambursabile, din diverse surse europene sau internaţionale, iar o parte din acest fonduri au fost destinate şi educaţiei. Vom prezenta în continuare elementele generale cheie ale unui ghid elaborat în 2016 în cadrul unui proiect care a beneficiat de fondurile amintite anterior, documentul adresându-se „în primul rând factorilor implicați în procesul educativ, părinti, profesori, autorități locale, ca un model de bună practică pentru activități și instrumente de lucru.”[1]

Context

În cadrul Apelulului Sinergii pentru viitor – copii in situații de risc, din cadrul Programului RO10 – „Copii și tineri aflați in situații de risc și inițiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și pentru promovarea incluziunii sociale” a fost finanţat şi proiectul „Învață împreună cu mine”.

Analiza se bazează pe date colectate în cadrul unui demers de consultare publică inițiat de Ministerul Educației Naționale privind temele pentru acasă ale elevilor. Consultarea a avut ca obiective corectarea unor disfuncționalități semnalate și identificarea unor noi abordări în ceea ce privește rolul acestor sarcini ale elevilor.
Demersul consultativ s-a desfășurat în perioada 7-20 noiembrie 2017 și a presupus colectarea de date de la trei categorii de actori educaționali: elevi, profesori și părinți, implicați în toate ciclurile învățământului preuniversitar: primar, gimnazial și liceal.

  1. Considerente  teoretice
  2. Exemplu de bună practică  :  Liceul Tehnologic Agricol Beclean,   jud. Bistrița-Năsăud

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A ALFABETIZĂRII MEDIA 2019   An şcolar 2018-2019    Perioada: 18 – 22 martie 2019          Cum utilizăm media în proiectele școlare?

Codul proiectului: POCU/73/6/6/108182

Titlul proiectului: „ProForm - PROfesionalizarea cadrelor didactice prin FORMare continuă”

2 alb2 alb1 negru     Beneficiar  /        Partener 1/          Partener 2: Asociaţia Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

Numele și prenumele expertului: Albeanu Grigore

Poziția în cadrul proiectului: Expert programe formare profesională

Nr. și tipul contractului 229/01.05.2018/ CIM

Categorie expert: Expert termen lung

Dezvoltarea personală și profesională a elevilor pentru dobândirea de abilități logico-matematice

 

1. Utilizarea Taxonomia lui Bloom în proiectarea didactică [1, 2]

Taxonomia lui Bloom este un set de trei modele ierarhice utilizate pentru clasificarea obiectivelor educaționale în niveluri de complexitate și specificitate. Cele trei liste acoperă obiectivele de învățare în domenii cognitive, afective și senzoriale. Lista de domenii cognitive, din figura 1, a fost punctul central al educației tradiționale și este frecvent folosită pentru a structura obiectivele, evaluările și activitățile de învățare a curriculumului.

Mai2019 P1

Fig 1. Taxonomia lui Bloom [1]

Codul proiectului: POCU/73/6/6/108182

Titlul proiectului: „ProForm - PROfesionalizarea cadrelor didactice prin FORMare continuă”

2 alb2 alb1 negru     Beneficiar  /        Partener 1/          Partener 2: Asociaţia Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

Numele și prenumele expertului: Albeanu Grigore

Poziția în cadrul proiectului: Expert programe formare profesională

Nr. și tipul contractului 229/01.05.2018/ CIM

Categorie expert: Expert termen lung

Rolul inteligenței logico-matematice în predarea - învățarea STEM

            1. Specificul inteligenței logico-matematice