Rezumat

            Unicef România este una dintre organizaţiile cele mai active în ceea ce priveşte educaţia, dar, mai ales, abordarea problemelor din sectorul educaţiei pentru familiile şi/sau comunităţile vulnerabile/dezavantajate. Vom prezenta în continuare elementele generale cheie ale unui ghid elaborat de către Unicef şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, ghid care viza dezvoltarea relaţiei şcoală-părinţi-comunitate.

Context

Campania Unicef „Hai la şcoală”, derulată între anii 2010-2013 în peste 200 de şcoli, „şi-a propus sprijinirea şcolilor, familiilor şi copiilor din zone defavorizate în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, prin creşterea ratei de participare la educaţie a elevilor.”[1] În cadrul campaniei s-a implementat o componetă de Consiliere a părinţilor, intervenţiile având ca grup ţintă „părinţii din zone defavorizate socio-economic, ai căror copii prezentau risc crescut de absenteism şi abandon şcolar”.[2]

 

În cadrul proiectului s-a elaborat şi sursa documentară pentru acest material, respectiv: Părinţi în şcoala mea: ghid de idei practice pentru activităţi cu părinţii, realizat de către specialişti din cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. Pentru ghidul complet vezi http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Ghid-de-idei-practice-pentru-parintii-din-scoala-mea-2013.pdf.

Raportat la context, în cadrul campaniei şi a componentei de consiliere a părinţilor, prin completarea unei fişe a părinţilor de către 248 de părinţi pe durata anului şcolar 2011-2012, s-a conturat un profil al părinţilor din comunităţi dezavantajate socio-economic, respectiv:

·         „Vârsta medie a respondenţilor este scăzută (34 ani pentru mame şi 38 ani pentru taţi), iar numărul mediu de copii pe familie este de 3,4.

·         Împărţirea etnică este aproximativ egală între părinţi rromi şi români.

·         Răspunsurile respondenţilor au arătat că nivelul de educaţie al mamelor este scăzut (44% dintre mame au accesat cel mult ciclul primar). Majoritatea mamelor sunt casnice (peste 86%) şi puţin peste jumătate dintre taţii respondenţi.

·         După cum declară respondenţii, un procent foarte scăzut dintre mame (12,3%) şi puţin mai ridicat, cel al taţilor (30,6%) au o slujbă constantă. Restul respondenţilor sunt angajaţi în munci sezoniere sau au ajuns la vârsta de pensionare.

·         Aproape jumătate dintre familii (44,5%) au un venit derizoriu (mai puţin de 200 lei/lună), în timp ce majoritatea (78,5%) locuiesc în mai puţin de trei camere [...].”[3]

Strategii şi intervenţii

Având ca punct de plecare contextul prezentat anterior, componenta de consiliere a părinţilor a vizat dezvoltarea parteneriatelor şcoală-familie din două perspective, respectiv:

·         „Facilitarea comunicării şi relaţionării părinţilor cu şcoala şi valorizarea şcolii/educaţiei ca factor important pentru succesul în viaţă al copiilor

·         Deschiderea şcolii către comunitatea de părinţi şi valorizarea părinţilor ca resursă în educaţie.”[4]

Astfel, s-a optat pentru crearea a ceea ce autorii ghidului au definit ca fiind un „climat de susţinere educaţională”, conform unui concept dezvoltat de către Jeynes în 2005, respectiv o atitudine sau o atmosferă care conturează sentimentul de standarde şi de sprijin. Mai concret, nu este suficientă simpla participare a părinţilor la activităţile şcolii, ci trebuie să se tindă spre angajarea şi antrenarea efectivă a părinţilor în realizarea acestor activităţi. Atlfel spus, şcoala trebuie să integezei factorii aşa-zişi externi cu cei interni, deschizând relaţia închisă cadru didactic – elev către o relaţie mai amplă, mai „permeabilă” din perspectiva graniţelor dintre şcoală, familie şi comunitate.

Prin intermediul fişei părinţilor s-au obţinut şi opiniile părinţilor privind următoarele aspecte:

1.      De ce cred părinţii că nu vin copii lor la şcoală?

2.      Care este relaţia părinţilor cu şcoala?

3.      Ce teme ar dori părinţii să fie abordate într-un program de consiliere a părinţilor?

Ulterior centralizării şi analizării răspunsurilor, concluziile au fost următoarele:

·         „Părinţii nu au cunoştinţe, abilităţi şi atitudini necesare implicării în educaţia copiilor, iar în foarte multe cazuri şcoala nu ştie cum să abordeze familia, cum să o transforme într-un aliat, într-un ajutor.

·         Părinţii au foarte multe de oferit, şi-ar dori să li se aprecieze ajutorul, să fie utili şi să se implice, în măsura posibilităţilor şi abilităţilor, în procesul educaţional al propriilor copii. Însă au nevoie din partea şcolii de o atitudine pozitivă, nondiscriminativă, de respect şi deschidere, de încurajare, de un real climat de parteneriat.”[5]

Totodată, informaţiile din fişele completate, au permis echipei de specialişti să înţeleagă „relaţia părinţilor cu şcoala, atitudinea părinţilor din zone defavorizate faţă de educaţia propriilor copii, nevoile pe care le au în ceea ce priveşte programul de sprijin pentru părinţi”[6], contribuind în mod definitoriu la elaborarea programului de consiliere a părinţilor, inclusiv a activităţilor specifice. Programul a abordat 12 tematici:

1.      „Cine suntem? Să ne cunoaştem!

2.      Cum organizăm evenimente educaţionale?

3.      Comunicăm împreună: părinţi-profesori-copii-comunitate

4.      Educaţia în viaţa noastră. Posterul „Educaţia”

5.      Motivaţi pentru educaţie

6.      La ce bun educaţia?

7.      De ce este importantă învăţarea? Respect pentru învăţare

8.      Drumul carierei – „Bijuterii” şi meserii

9.      Zilele păcii. Multiculturalitatea există

10.  Decizii pentru şcoală, decizii pentru viaţă

11.  Succes şi performanţă. Am valoare!

12.  Suntem o echipă! Centrul de Resurse pentru Părinţi (CRP). Construcţia.”[7]

A rezultat un program bazat pe metode de lucru experenţiale interactive, creative, fundamentate pe cooperare, şi valorificarea resurselor şi experienţelor fiecărui participant, în cele urmează fiind selectate o parte dintre exemplele de succes. Într-o prezentare succintă[8], metodele utilizate au fost:

·         brainstorming;

·         studiu de caz;

·         problematizări;

·         joc de rol;

·         metaforă şi scenarii metaforice;

·         exerciţiu;

·         hărţi/spaţii de viaţă;

·         metoda observaţiei;

·         învăţare prin cooperare;

·         dezbatere;

·         experiment;

·         anchetă pe bază de chestionar/interviu;

·         analiză de nevoi;

·         analiză SWOT;

·         analiză GAP;

·         diverse metode de evaluare.

Cele 12 tematici/activităţi şi instrumentele/metodele de lucru sunt detaliate în materialul sursă la p. 18-41, fiind prezentate etapele fiecărei activităţi, instrumentele utilizate, modul de implementare şi rezultatele atinse.

Concluzii

Prezentul material şi-a propus să ofere un instrument de lucru util pentru atragerea şi implicarea părinţilor în activitatea şcolară, contribuind la dezvoltarea relaţiei şcoală-elevi-părinţi-comunitate, din acest punct de vedere ghidul propus spre analiză constituindu-se ca o reală bună practică, mai ales fiindcă oferă în mod detaliat informaţii şi detalii despre activităţile propuse, astfel o lectură a acestui ghid putând oferi soluţii pentru creşterea implicării părinţilor (cu accent pe grupurile vulnerabile sau dezavantajate) în educaţia copiilor lor.

Bibliografie:

·         Călineci, Marcela Claudia şi Ţibu, Speranţa Lavinia, (2013), Părinţi în şcoala mea: ghid de idei practice pentru activităţi cu părinţii, UNICEF, Vanemonde.

·         http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Ghid-de-idei-practice-pentru-parintii-din-scoala-mea-2013.pdf