- Sunteți aici:
-
Acasă
- Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate
Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate
( ergonomică, psiho-socială, normativă)
În sistemul social de educaţie şi învăţământ profesorii trebuie să se raporteze la cei pe care îi educă, să stabilească relaţii de cooperare cu elevii şi părinţii acestora şi cu alţi factori interesaţi ai societăţii. Ei nu educă numai la catedră, în clasă, ci prin fiecare contact relaţional cu copiii şi părinţii desfăşoară o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare. Activitatea cadrelor didactice se desfăşoară în faţa unor individualităţi psihice umane în formare. De aici derivă necesitatea unei maxime responsabilităţi faţă de comportamentele şi intervenţiile educatorului.
Rolurile manageriale ale cadrului didactic în activitatea instructiv-educativă cu clasa de elevi, sunt de:
Planificare a activităţilor cu caracter instructiv şi educativ: determină sarcinile şi obiectivele pe variate niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale şi alcătuieşte orarul clasei, etc.;
Citește mai mult: DIMENSIUNILE MANAGEMENTULUI CLASEI DE ELEVI
1. Conceptul de integrare școlară
Integrarea şcolară reprezintă procesul de educare a copiilor cu sau fără nevoi speciale, având drept scop final participarea deplină a tuturor copiilor la activităţile şi viaţa în comunitate.
Aceasta implică educarea tuturor copiilor în şcolile obişnuite, asigurarea serviciilor specializate în aceste şcoli, sprijinirea adecvată a cadrelor didactice şi a personalului implicat, desfăşurarea procesului instructiv-educativ după acelaşi orar, participarea copiilor cu nevoi special CES la cât mai multe activităţi în şcoală şi în afara ei, utilizarea în comun a tuturor facilităţilor (bibliotecă, teren de sport, laboratoare, etc.), încurajarea prieteniilor şi a relaţiilor sociale între toţi copiii, educarea tuturor copiilor pentru integrare şi acceptarea diferenţelor dintre oameni, asigurarea programelor de sprijin individualizat și nu în ultimul rând, implicarea activă a părinţilor.
1.Personalitate și mediu
Studiul relatiei dintre mediu si personalitate afost un subiect de interes al psihologilor inca din primii ani ai infiintarii Psihologiei ca stiinta de sine statatoare. Kurt Lewin (1941) a creat un model dinamic al schimbarii, care explica dezvoltarea personalitatii umane in relatie cu mediul.
Conform acestui model:
1. 1. Mediul este dezvoltat de persoane;
2. 2. Persoanele se dezvolta sub influenta mediului de apartenenta;
3. 3. Persoanele si mediul interactioneaza in permanenta si se schimba constant in urma interactiunii lor;
Educația incluzivă – un învățământ pentru toți.
Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental - un învăţământ pentru toţi, împreună cu toţi - care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi bune practici de integrare / incluziune. Educaţia incluzivă urmăreşte o modalitate instituţionalizată de şcolarizare a copiilor cu dizabilităţi, dar şi a altor copii
cu cerinţe educative speciale în şcoli şi clase obişnuite.
Învăţământul integrat pentru copiii cu dificultăți are mai multe dimensiuni:
· dimensiunea legislativă şi administrativă, legată preponderent de politicile educaţionale; constă în aceea că şcolarizarea acestor copii trebuie să fie o parte integrantă şi o responsabilitate a sistemului naţional de învăţământ;
· dimensiunea pedagogică care evidenţiează necesitatea apropierii condiţiilor de predare – învăţare pentru copiii cu dizabilităţi de cele accesibile celorlalţi copii, din punct de vedere al locului de şcolarizare şi al curriculumului;
· dimensiunea socială care reliefează importanţa relaţiilor, a interacţiunii sociale dintre copii, cu efecte pozitive pentru toţi copiii.
Citește mai mult: Necesitatea cooperării „actorilor”implicați în educația incluzivă
Incluziunea este un concept frumos și generos. Îndeamnă la toleranță, la acceptarea diversității, mai mult chiar, la considerarea diferențelor interindividuale ca fiind valoroase. Ceea ce se trece cu vederea este că, de la teorie la practică, drumul este presărat cu o serie de dificultăți, nu insurmontabile, dar care trebuie luate în calcul dacă dorim implementarea reală – iar nu de formă – a acestui mod de a face educație.
Iată ce scrie în acest sens Maria Mădălina Turza, președinte al Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (Izolați printre noi, 2015):
„Deși pe plan internațional se fac eforturi de promovare a educaţiei primare pentru toţi copiii, în contextul implementării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, respectiv cel referitor la Educaţia pentru TOŢI, totuşi, în ţările mai puţin dezvoltate, inclusiv în România, copiii cu dizabilităţi nu sunt prezenţi în acest proces. Cea mai importantă barieră în acest sens este reprezentată de prezenţa unui stereotip adânc înrădăcinat în mentalul colectiv social şi instituţional, care localizează problema în copil şi în limitările acestuia, societatea şi instituţiile fiind pentru moment incapabile să admită că „răspunsul” acestora la limitările copiilor cu dizabilități este cel care trebuie să se schimbe. Atitudinile negative bazate pe un mod de gândire tradițională acționează ca o barieră majoră la nivel social”