1.Personalitate și mediu

Studiul relatiei dintre mediu si personalitate afost un subiect de interes al psihologilor inca din primii ani ai infiintarii Psihologiei ca stiinta de sine statatoare.  Kurt Lewin (1941) a creat un model dinamic al schimbarii, care explica dezvoltarea personalitatii umane in relatie cu mediul.

Conform acestui model:

1.      1. Mediul este dezvoltat de persoane;

2.      2. Persoanele se dezvolta sub influenta mediului de apartenenta;

3.      3. Persoanele si mediul interactioneaza in permanenta si se schimba constant in urma interactiunii lor;

 

Principalul merit a lui Lewin a fost acela, ca a atras atentia asupra erorii tratarii izolate a personalitatii fara a lua in seama influentele profunde  pe care mediul le exercita asupra dezvoltarii sale.

      Analizand copilul cu C.E.S. intelegem ca peste caracteristicile de specificitate ale personalitatii sale se mai adauga noi elemente, determinate de mediul de existenta al acestuia.

      Timpul in care acesti factori de mediu actioneaza este o alta cauza ce isi pune amprenta asupra dezvoltarii personalitatii copilului. Cu cat o persoana petrece mai mult timp intr-un anumit mediu social aceasta invata anumite comportamente ce nu s-ar fi dezvoltat ori accentuat in alt mediu.

Un exemplu este comportamentul elevilor deficienti de intelect ce locuiesc intr-un sistem tip  internat/ semi-internat comparat cu comportamentul elevilor deficienti de intelect ce locuiesc alaturi de familia lor si fregventeaza scolile speciale.

Teoreticianul  Benght Nirje (1976)  priveste handicapul mintal ca pe o asociere de trei handicapuri:

-          Handicapul mintal al  individului;

-          Handicapul provenit din constientizarea intarzierii mintale;

-          Handicapul dobandit sau impus

Handicapul mintal al individului include deficientele cognitive, tulburarile de invatare, sentimentele de frustrare si esec asociate cu lipsa de rabdare si intelegere din partea celorlalti membri ai societatii.

Handicapul provenit din constientizarea intarzierii mintale, se refera la viata interioara a persoanei cu retard mental. El este exprimat prin conceptii despre sine distorsionate, izolare psihica, traire execerbata a problemelor personale, definirea neclara a pozitiei sale fata de ceilalti parteneri de viata.

Constientizarea handicapului complica, in mod deosebit procesul de dezvoltare a propriei personalitati.

Handicapul dobandit sau impus, se refera la tulburari aparute in comportamentul persoanei, datorita imposibilitatii adaptarii acesteia la conditiile de mediu ale societatii, in general, sau datorita atitudinii eronate a parintilor, educatorilor sau altor persoane implicate in procesul de recuperare.

 Aici trebuie incluse aspecte legate de conditiile institutionale:

-          lipsa contactelor sociale;

-           lacunele in pregatirea culturala si profesionala;

-           izolarea de comunitate.

  Toate cele trei handicapuri mentionate se afla in stransa legatura si se influenteaza reciproc , interactionand intr-o structura comuna, care este de fapt, personalitatea individului.

,,Desi cel mai susceptibil de schimbari este handicapul dobandit, imputabil modului de organizare al institutiilor si societatii, in general prin reducerea handicapului dobandit va rezulta ameliorarea sau atenuarea celorlalte doua tipuri de handicap, pe care persoana le va suporta in acest caz mai usor.” ( D. V. Popovici, 2007)

 

2. Mediul retardant

E. Ziegler si David A. Balla de la Universitatea Yale au scos in evidenta faptul ca anumite caracteristici ale institutiilor influenteaza comportamentul persoanelor cu retard mental din cadrul acestora.

In acest sens, ei au demonstrat ca, cu cat o institutie este mai mare şi mai izolata de comunitate, cu atat mai mult determina cresterea motivatiei asistatilor pentru sprijin si asistenţa din partea personalului din respectiva institutie; un exemplu în acest sens ar fi unele scoli supradimensionate din tara noastra, care se afla în aceasta situatie.

            In institutiile mari, copiii cu handicap mintal sunt mai privati de influenta sociala benefica, decat in cele mici, de tip comunitar si familial.

            Autorii mentionati au demonstrat ca, exista o legatura evidenta intre marimea institutiilor si comportamentul predictibil al subiectilor institutionalizati.

Deprivarea asistatilor de experientele vietii in afara institutiilor, în comunitate, duce la instaurarea unei stari de dependenta accentuata fata de personalul din institutii. Acestea se manifesta, mai ales atunci cand cadrele didactice din institutii realizeaza întarirea comportamentului asistatilor prin reactii verbale şi comentarii permanente.

Deprivarea sociala determina tulburari profunde, în planul personalitatii, ducand la modificari care se refera la:

-           instaurarea unei stari de apatie;

-           retragere în sine;

-           diminuarea simtului responsabilitatii, în lipsa îndrumarilor continuie ale educatorilor.

 Toate aceste aspecte au fost puse în evidenta în urma unor cercetări laborioase, care au inclus utilizarea unor chestionare si teste de personalitate complexe, elaborate de Spitz, Wolf si Bowlby.

Solutia alternativa la constituirea, în mediul institutional, a unei legaturi permanente si stranse între copil si educator, este reducerea numarului si duratei interactiunilor la strictul necesar.

            Aceasta noua atitudine ar determina, dupa Ziegler, imbunatatirea autonomiei personalitatii copiilor cu retard din institutii. De asemenea, consideram ca ea determina cresterea simtului responsabilitatii acestor copii.

            Precautia care trebuie avuta in vedere, in cadrul adoptarii acestei noi atitudini, consta in evitarea exagerarii de a nu-i acorda nici un sprijin copilului, dandu-i o autonomie totala in activitatile sale.

In aceasta ordine de idei, studiile efectuate de numerosi psihologi americani, au dus la concluzia ca, institutiile pot deveni adevarate medii retardante.

 Analizele efectuate în acest sens au pus în evidenta numeroase diferente, care tin de insasi organizarea lor, printre acestea, cel mai des mentionate au fos:

-           caracteristicile de rigiditate;

-           conformism si stricta organizare, care determina o predictibilitate dusa pana la automatism a existentei în cadrul unei institutii.

 Acest mediu determina in comportamentul copiilor, instaurarea incompetentei sociale, datorita absentei spontaneitatii, accentuarii conformismului si a lipsei de initiativa in actiunile proprii.

,,Este evident faptul ca, modificarile de comportament enumerate isi au originea în dezechilibrul creat de structurile de personalitate, specifice ale subiectilor şi aceasta se realizeaza, cu precadere cand avem în vedere o institutionalizare indelungata. Constituirea unei noi structuri de personalitate, de tip institutional, are o influenta negativa, vizibila mai ales in momentul integrarii tanarului in viata sociala, deci într-un mediu mai putin organizat si predictibil.” ( D. V. Popovici, 2007)

Tinand cont de teoria lui Nirje, despre cumularea a trei categorii de handicapuri, în cadrul personalitatii individului cu handicap mintal, procesul semnalat determina, în final, accentuarea starii de handicap.

            Este bine cunoscut ca in interiorul institutiilor un comportament bazat in mare parte pe imitatie este abordat astfel incat situatiile si comportamentul sunt si trebuie sa fie previzibile,  stricte si robotizate, astfel incat incidentele sa fie evitate.

Un asemenea comportament este total dezadaptat, intrucat in exteriorul unitatii viata sociala nu este deloc atat de structurata, iar situatiile sunt intotdeauna diferite si imprevizibile; situatii in care copilul institutionalizat nu va sti cum sa faca fata.

            Ziegler si Balla au demonstrat ca exista diferente de comportament din cauza unei structuri diferenţiate a personalitatii copiilor care au fost institutionalizati, inca de la începutul existentei lor si cei care au fost educati în comunitate si familie si apoi introdusi in cadrul institutiilor pentru persoane cu retard mintal.

Cercetarile efectuate de autorii respectivi au demonstrat faptul ca, aceste diferente se mentin chiar daca comportamentul subiectilor în cauza este evaluat dupa o lunga perioada de institutionalizare.

Un alt aspect, semnalat de King este legat de diferentele între comportamentul copiilor, în functie de tipul de institutie în care se realizează procesul lor de recuperare.

            Autorul amintit, a studiat comportamentul copiilor care traiesc în micile institutii rezidentiale în cadrul comunitatii si în cele de mari dimensiuni. Din cercetarile efectuate a rezultat prezenta unui avans considerabil in sfera capacitatii de comunicare verbala si maturitatii deprinderilor de viata cotidiana, în favoarea copiilor cu retard mintal, a căror existenta se desfasoara in institutiile comunitare mici, fata de cei din institutiile de dimensiuni mari.

            Evident ca, instituţionalizarea nu determina profunzimea handicapului mintal, dar un mediu sarac în contacte sociale si stimulari nu poate contribui la recuperarea personalitatii sale dizarmonice.

         
            3.Clasa specială în școala de masă – o alternativă viabilă

Din punctul de vedere al consultantului educational Ann Wolff din Toronto Canada, dezvoltarea pe plan social ar trebui sa fie o componenta esentiala a oricarei scoli speciale ori de masa.

Planurile de dezvoltare sociala trebuie sa fie special create pentru fiecare elev in parte, ceea ce inseamna ca fiecare personal didactiv trebuie sa cunoasca la ce nivel social se afla elevul si sa-si propuna scopuri realiste pentru planul de interventie al elevului.

Toti elevii trebuie sa fie expusi modelelor sociale potrivite  si  sa aiba oportunitati de interectiune cu semenii lor. Evolutia relatiilor de prietenie este esentiala pentru oricine, desi aceste relatii ar putea parea diferite in functie de nevoile fiecarui elev.

Etichetele, conform  specialistei in educatie Dona Matthews, pot avea o conotatie negativa, scotand in evidenta aspecte ale dezvoltarii copilului care nu ar fi fost clar vizibile de catre semenii sai, astfel stigmantizandu-l in ochii lor, rezultand in piedici inca din inainte de a incepe orice interactiune cu copilul respectiv.

In opinia autorilor T. Reynalds, B.A. , C.E. Zupanick, PSY. D., si M. Dombeck, PH. D. o clasa obisnuita are cateva avantaje pentru pregatirea  in viata de zi cu zi. Pentru inceput clasele din scolile de masa au multe oportunitati de socializare care pot creste increderea in sine a elevilor. Multi elevi cu C.E.S.  au aptitudini sociale nepotrivite ce produc limitari in interactiuni cu semenii. Aptitudinile sociale pot fi invatate doar in medii sociale variate, iar clasele scolilor de masa pot oferii climatul necesar invatarii lor. Spre exemplu elevii cu sindromul Down pot dezvolta aptitudini sociale excelente imitand colegii lor.

Scoala de masa expune copii la diversitate intr-un cadru natural ce reprezinta societatea in care vor trai dupa terminarea scolii. In viata de zi cu zi unele persoane vor fi din comunitatea restransa a copilului dar si din medii diferite, de etnii diferite, cu mentalitati si atitudini diferite, adaptarea la situatii noi si dificile se poate realiza doar daca copilul traieste si invata din situatiile experimentate in mediul scolar, un mediu flixibil, imprevizibil ce obliga persoana la adaptare.

Pregatirea pentru viata de dupa terminarea studiilor este importanta, abiliatile de adaptare la diversitatea umana trebuind intarite ori invatate. Aceste abilitati sunt vitale interactiunii cu colegii din locul de munca, vecini, ori persoane straine cu care vor interactiona.

Bibliografie

1.      Balla D.A., Cornick Mc.M., Ziegler E. – Resident care practices in institutions for retarded persons across-Institutional class cultural studies, American Journal of Mental Deficiency, 1975, nr.1.

2.       Lewin, K., (1935) – A Dynamic Theory of Personality, New-York and London, 1941.

3.       Lewin K. (1967) – Psychologie dinamique, PUF, Paris.

4.      Nirje B. (1985) – The Basis and Logic of Normalization Principle in Australia and New Zeeland, Journal of Developmental disabilities, vol.11, nr.2.

5.      Nirje B.(1970) – The Normalization Principle Implications and Comments, British Journal of Mental Subnormality, nr.16, p.62-70.

6.       Nirje B. (1976) – Normalisation et integration, concepts de base en ameliorer la qualitee de la vie, Airlie House, Virginia.

7.      POPOVICI D.V. (1999), - Elemente de psihopedagogia integrarii. Bucuresti.

8.      POPOVICI D.V. (2007) – Interventia psihopedagogica in scoala incluziva. Chisinau.

9.      POPOVICI D.V. (2007) – Orientari teoretice si practice in educatia integrata. Bucuresti.

10.  Reynolds T., B.A., Zupanick C.E., PSY. D. & Dombeck M. PD.D.   The pros and cons of mainstreaming children with intellectual disabilities, Mental Help Magazine, Toronto Canada, 2018.

11.  Wolff A. , Matthews D.  , What are the main pros and cons of special needs schools? Some benefits and concerns with special needs school, Mental Help Magazine, Toronto Canada, 2018.

12.  WOLFENSBERGER W. - “La valorisation du role social; une nouvelle conceptualisation de la normalisation”, în “Deficience mentale”, 34/2/1984.

13.   WOLFENSBERGER W. - The Principle of Normalization in Human Services, Toronto National Institute of Mental Retardation,1984.

 

14.  Ziegler. E., Balla. A.D., - Impact of institutional experience on the behavior and development of retarded persons, în American Journal of Mental Deficiency, vol 82, nr., I, I-II, 1977.