Introducere

Uneori, elevii noștri nu ating nivelul de performanță școlară așteptat, dar nu din pricină că nu au capacitățile cognitive ori aptitudinile necesare spre a o face, ci din pricina a ceea ce psihologii numesc suportul energetic al activității – adică latura afectiv – motivațională a personalității.

Afectivitatea reprezintă, cu o frumoasă expresie a lui Lange *cf. PP. Neveanu Vibrația lumii în subiect și a subiectului în lumea sa. Este ceea ce colorează într-un mod particular experiențele fiecăruia dintre noi, este modalitatea (mai amplă sa mai puțin amplă) în care rezonăm la evenimentele prin care trecem.

 

Dacă acest suport al manifetsărilor noastre suferă, dacă lentilele prin care vedem lumea snt mereu fumurii și nu ne permit să ne bucurăm, dacă nu ne putem încărca de acea energie bună care dinamizează comportamentul nostru, atunci întreaga noastră lume psihică va suferi. Evident, nici performanțele noastre nu vor fi ceel așteptate sau sperate. Vom deveni mai puțin implicați, mai apatici, mai neinteresați de lume și ceilalți.

Adultul poate însă să își exprime suferința și să ceară ajutorul.

La copii, aceste manifestări sunt mai subtile sau mai greu de sesizat de ochiul părintelui, profesorului, etc.

Vă invit să parcurgeți acest material spre a vă pregăti să puteți descifra eventuala suferință afectivă pe care uneori comportamentele elevilor dvs. o ascund în spatele unor manifestări pe care le credeți agresive, impulsive, menite a vă sfida, a vă pune la încercare toleranța sau a vă contesta autoritatea.

De multe ori, copilul este în suferință și trebuie ascultat și ajutat ori măcar îndrumat către cineva care – prin pregătirea sa – o poate face.

DEPRESIA la copil și adolescent

Definițiile tulburărilor afective sunt similare celor de la adult. Deși sunt folosite aceleași criterii, există unele specificații.

- iritabilitatea (apare doar la copil și adolescent)

- scăderea în greutate sau modificarea aspectului

- insomnie sau hipersomnie

- agitație psihomotorie sau lentoare

- pierderea energiei

- sentimente de vinovăție

Primele două simptome sunt considerate criterii importante la copil și ele pot să nu apară la adult.

Tabloul clinic al episodului depresiv apare astfel:

- dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prin relatarea personală, fie prin observația altora. La copil/adolescent dispoziția poate fi iritabilă. Un copil, până atunci liniștit, fără probleme comportamentale, care începe brusc să vă răspundă, să trântească ușa, să își repeadă colegii etc, trebuie să vă atragă atenția.

-  diminuarea marcată a interesului și a plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi. Acest copil nu își dorește să se mai joace, nu mai iese din casă spre a relaționa cu prietenii

- scăderea  apetitului – împreună cu incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectate.

- insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi. Copilul fie nu va putea să doarmă atât cât obișnuia, venind apoi foarte obosit la școală, fie va avea tendința de a dormi mult mai mult decât o făcea.

- agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alții). Atunci când depresia copilului este însoțită și de anxietate, de frământări cu aspect nevrotic, acesta este neliniștit, agitat,  pare să nu poată sta locului. Există, însă, forme de depresie care evoluează cu inhibiție psihomotorie. Copilul este mult mai liniștit, de fapt, mai lent (atât ca mișcări, cât și ca gândire, vorbire etc)

- fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi. Opus vioiciunii specifice copilăriei, în cazul depresiei, copilul pare vlăguit, incapabil de cel mai mic efort, el obosind foarte ușor ciar și la solicitări minime.

- diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra – elevi foarte bni până atunci, devin inapți, ineficienți în clasă, ca urmare a scăderii extreme a posibilității de a se concentra pe explicațiile ori indicațiile profesorului, dar și a unei lentori – care poate merge până la un real blocaj – al gândirii.

- gânduri legate de moarte (nu doar teama de moarte), ori ideație suicidară – mult mai frecvente la adolescenți, acestea trebuie privite extrem de serios, întrucât chiar dacă este vorba doar despre șantaj cu suicidul, imaturitatea lor poate conduce spre un final nedorit. De notat faptul că suicidul a devenit a patra cauză de deces la copiii între 10 – 15 ani și a treia cauză la adolescent, în ultimii ani.

- aspect modificat – copilul tipic este o ființă ageră, vioaie, cu o anumită strălucire în privire, o anume vivacitate a mișcărilor. Copilul cu depresie este nu doar lent, cu ceva bătrânicios în mișcări, dar și faciescul este modificat, pare amărât, comisurile buzelor sunt coborâte, fruntea îi este încrețită, se încruntă foarte frecvent și plânge ușor (mult mai ușor decât o făcea îniante, chiar șa incitații minime ale mediului, colegilor etc.).

Intrepretarea tulburărilor afective la copil este marcată de părerea că aceștia sunt prea imaturi spre a putea exprima depresia. Acest proces ar necesita existența unui Superego și a altor nivele de dezvoltare pe care copilul nu le-a atins încă. Practica clinică dovedește însă că dincolo de ipotezele teoretice depresia la copil/adolescent există, chiar dacă are un specific care o deosebește de depresia de la adult.

Principala particularitate a depresiei la copil este mascarea simptomatologiei, cu manifestări comportamentale sau somatoforme, de aceea se consideră că depresia mascată (termen avansat de Killcholtz în anii 70), poate fi considerată o realitate la această vârstă.

La școlar

*       Inițial apar simptome psihosomatice – cefalee, dureri abdominale sau tulburări vegetative însoțite de anxietate

*       scade puterea de concentrare, copilul pare fără chef

*       scad performanțele școlare și poate apărea refuzul școlar

*       copilul este iritabil, fără chef de joacă, îi repede pe ceilalți

*        manifestă incapacitatea de a se descurca în situații frustrante – se retrage într-un colț, plânge neputincios sau dimpotrivă, devine violent, țipă, lovește sau vorbește urât.

*        copiii nu folosesc termenul trist sau deprimat, ei afirmă că nu au chef  sau se plictisesc

*       aspectul e modificat – par amărâți, nefericiți, lipsiți de vioiciune

Pentru adolescent, vă oferim această vinietă clinică spre ilustrare (cf. Iuliana Dobrescu, șef al Clinicii de neuropsihiatrie infantilă, Spital Al. Obregia)

Băiat, 14 ani, cu Antecedente Heredocolaterale Semnificative (mama cu tulburareafectivă bipolară) adus la consultație pentru că: - citește pe net despre sinucidere - este trist, fără chef, mai ales în ultima vreme - nu mai vrea să iasă cu prietenii ca înainte - spune că el nu este ca ceilalți copii - se enervează des și trântește lucrurile - nu mai este interesat de școală, notele sunt mai mici - nu mai doarme și nu mai mănâncă la fel ca inainte Examen psihic – contact psihic realizabil, contact vizual evitant, dispoziție tristă, lipsită de vioiciune, toleranță scăzută la frustrare, iritabilitate, ideație suicidară, ruminații de devalorizare, culpabilizare și eșec. Diagnostic – episod depresiv major

Particularități cognitive și de comportament la copiii cu tulburări afective

Pcularități artic Particularități cognitive

Copiii liniștiți, tăcuți, introvertiți, cu dificultăți de adaptare la situații noi, par a fi mai predispuși emoțional la stări depresive atunci când apar schimbări majore în viața lor.

Au fost observate distorsiuni cognitive (Beck) a căror cauză este cel mai probabil împrumutul din mediul familial   copilul care a învățat să observe numai informațiile negative va ajunge să aibe o viziune negativă despre el însuși, viitor și viață în general.

Mecanisme negative de atribuire, copiii tinzând să atribuie vinovăția unor cauze interne. Astfel, ei întotdeauna se vor blama pe sine în caz de eșec. Problema este că vor crede că sunt vinovați și în cazul unor evenimente asupra cărora nu au nici o putere – certurile dintre părinți sau divorțul acestora, plecarea acestora la muncă în străinătate, etc.

Noțiunea de neajutorare învățată (tip de aşteptare cognitivă conform căreia  orice am face, nimic nu împiedica sau nu elimina neplăcerile ce urmează a veni)  propusă de Martin Seligman descrie experiențele cognitive ale unei persoane care percepe evenimentele neașteptate și necontrolate ca pe o cauză generatoare de nefericire și insucces. Nefiind flexibili, acești copii nu se vor putea adapta evenimentelor neașteptate, frustrărilor, adversităților, ori ele sunt o constantă a vieții fiecăruia dintre noi. Având în vedere faptul că acești copii nu se adaptează, ei vor deveni încă și mai ineficienți în raport cu mediul și provocările acestuia. Ineficiența se va repercuta asupra imaginii de sine – și așa vulnerabilă – și depresia se va accentua.

În general, copii sau elevii cu tulburări afective se caracterizează printr-un un stil cognitiv negativ, caracterizat prin

ü Flexibilitate mai scăzută în găsirea soluțiilor

ü Anticiparea doar a consecințelor negative

ü Centrare pe propria problemă, incapacitate de a vedea lucrurile din alt unghi

ü Sentimentul de neputință, senzația că nu sunt buni de nimic

ü Imagine de sine proastă

Ceea ce poate face profesorul/învățătorul pentru acești copii este să încerce să afle triggerul (factorul declanșator) al episodului, să stea de vorbă cu părinții (acolo unde este posibil acest lucru), să îndrume părinții spre specialist pentru conisliere și diagnostic, să preia ceva din rolul acestora (acolo unde ei sunt absenți) înrebând copilul, ascultându-l cu atenție, oferindu-i afecțiune.

Se poate lucra asupra imaginii de sine a copilului, astfel încât să își descopere punctele forte, pe care să poată clădi reziliența în fața adversității.

Nu cred că putem reuși în fiecare demers al nostru, indiferent de caz, căci sunt multipli factorii care determină apariția unei tulburări afective. Însă, acest lucru nu trebie să ne demobilizeze în a încerca. Orice încercare a noastră poate fi diferența dintre salvarea unui copil, a destinului său, sau nefericirea sa.

 

e comportament la copiii și adolescenții cu tulburări afective