1.      O DEFINITIE A  INVATARII

Fiinta umana, ca sistem deschis, care dispune de autoreglaj , se afla in permanenta  interactiune cu ambianta sociala si materiala , cu semenii , cu natura  pe care o cultiva , cu situatiile pe care le stapaneste , provoaca , anticipeaza , rezolva , precum si cu sine insasi in autoconducere , autoinstruire  si autoeducatie . Tot ceea ce se suprapune peste reactivitatea spontana si innascuta devenind , prin repetare sau intarire , o achizitie cu caracter de relativa permanenta poate fi socotit , in termeni  generali , ca invatare .

    Cei mai multi specialisti in probleme de psihologia invatarii sunt de acord ca , in acceptiunea ei cea mai larga , invatarea reprezinta dobandirea de catre individ a unor noi  forme de comportament , ca urmare a repetarii situatiilor sau a exersarii . Deci , invatarea este procesul prin care se alcatuieste ,se schimba , evolueaza programarea comportamentala a organismelor in decursul dezvoltarii individuale ; invatarea este cea care permite ca ,pe o anumita baza ereditara , sa se constitue noi mecanisme de adaptare ale individului , de a dobandi noi informatii si operatii , de a stabilii noi tipuri de interactiune cu ambianta

Citește mai mult: Teorii cu privire la învățare

1.Conceptul de strategie instructiv-educativă

                Strategia este „o structură procedurală”(Claude Bastian, 1980), „stare acţională corespunzătoare unor demersuri fixe de conducere şi organizare a clasei de elevi printr-o corelare specifică între predare şi învăţare”(Geulen, 1995), „o componentă a programului de instruire, reprezentând din perspectiva cadrului didactic, aspectul activ, dinamic, al formei de dirijare efectivă a învăţării, „ un ansamblu de acţiuni coordonate şi armonios integrate menite să dirijeze învăţarea în vederea realizării obiectivelor preformulate”. (Romiţă, 2001, p. 97)

            Strategia presupune un mod de abordare a unei situaţii de instruire specifice, atât din punct de vedere psihosocial (relaţii şi interacţiuni) cât şi din punct de vedere psihopedagogic (motivaţie, personalitate, stil de învăţare, etc.) – reprezentările şi convingerile psihopedagogice ale cadrului didactic sunt elemente determinante în construcţia strategiei.

            Prin intermediul strategiei se raţionalizează conţinuturile instruirii, determinându-se totodată structuri acţionale pertinente atingerii obiectivelor prestabilite.

Citește mai mult: Strategii instructiv-educative de stimulare a creativităţii la şcolarul mic

Ce sunt tulburările specifice de învățare?

Unii dintre elevii dumneavoastră cu CES au niște diagnostice pe care deja v-ați obișnuit să le auziți – autism, ADHD, tulburare de comportament.

          În cazul acestor condiții, despre care scriu articolul de față, lucrurile sunt ceva mai complicate, deoarece, de cele mai multe ori ei nici nu au un diagnostic, având în vedere că deficitele nu sunt descoperite din copilăria mică, ci odată cu școlarizarea, ba chair, uneori, spre finele ciclului primar, atunci când exigențele cresc.

Este vorba despre tulburări observate pentru prima oară în procesul acumulării cunoștințelor școlare – scrisul, cititul, calculul matematic și învățarea regulilor gramaticale.

Manifestările descrise anterior în cadrul acestor entități erau denumite dislexii, disgrafii, discalculii, termeni despre care unii autori consideră că denumesc o simptomatologie instalată brusc la o persoană care a achiziționat deja limbajul scris, citit. Alți autori îi consideră în continuare adecvați și pentru copilul aflat în procesul dezvoltării ariilor de învățare a cititului, scrisului etc.

Citește mai mult: Tulburările specifice de învățare

INTRODUCERE

Tulburările din spectrul autismului (TSA) reprezintă una dintre condițiile neuropsihiatrice ale copilăriei, cu cea mai mare incidență în ultimii ani. Astfel, conform unui Raport al OMS, este vorba despre 1 la 68 de cazuri.

Evident, o parte dintre acești copii vor fi incluși în învățământul de masa (pentru ceilalți afectarea fiind prea gravă, nu se va obține de la CJRAE orientarea către școală de masa, ci spre cele special).

Pentru ca un profesor care lucrează în sistem incluziv este absolut necesar să cunoască tabloul clinic al acestor tulburări, astfel încât să își poată adecva metodele de predare, dar și modalitățile de interacțiune, nevoilor special ale acestor copii.

Citește mai mult: Tulburările din spectrul autismului – necesitatea înțelegerii lor pentru învățământul incluziv.