Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate

Cuceririle ştiinţifice actuale în domeniul psihopedagogic relevă faptul că dascălul  nu mai este doar o sursă de cunoştinţe, ci acestuia îi revine sarcina de a canaliza şi orienta realizarea optimă a posibilităţilor de dezvoltare ale fiecărui elev, prin organizarea şi individualizarea activităţilor şcolare şi preşcolare. Pentru aceasta este absolut necesară cunoaşterea copilului, pentru a pătrunde în esenţa individualităţii sale şi a grupurilor sociale din care face parte şi de a determina starea de maturizare psihică, intelectuală şi socială a acestuia, în vederea dirijării şi determinării unei evoluţii reale a personalităţii individului. Aşadar, cunoaşterea copiilor nu presupune numai o acţiune constatativă, ci o activitate cu un pronunţat caracter formativ.
            Cunoaşterea psihologică a elevului este realizată de către cadrul didactic,  nu în ultimul rând de către părinţi (care furnizează informaţii valoroase acestui proces de cunoaştere organizată pe baze ştiinţifice), dar şi de către specialişti psihologi. Fiecăreia dintre persoanele enumerate îi revine un loc aparte în realizarea acestui proces de cunoaştere a fiecărui elev. Toate acţiunile îndreptate în acest sens au la bază identificarea suporturilor copilului ca personalitate şi proiectarea corectă a strategiilor educaţionale, favorizând, în fiecare etapă a dezvoltării, valorificarea şi amplificarea potenţialului nativ.

Introducere

Uneori, elevii noștri nu ating nivelul de performanță școlară așteptat, dar nu din pricină că nu au capacitățile cognitive ori aptitudinile necesare spre a o face, ci din pricina a ceea ce psihologii numesc suportul energetic al activității – adică latura afectiv – motivațională a personalității.

Afectivitatea reprezintă, cu o frumoasă expresie a lui Lange *cf. PP. Neveanu Vibrația lumii în subiect și a subiectului în lumea sa. Este ceea ce colorează într-un mod particular experiențele fiecăruia dintre noi, este modalitatea (mai amplă sa mai puțin amplă) în care rezonăm la evenimentele prin care trecem.

Definiții

Educaţia integrată se referă la integrarea în structurile învăţământului general a elevilor cu CES pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a acestor categorii de copii.

           Educaţia integrată a copiilor cu CES urmăreşte dezvoltarea capacităţilor fizice şi psihice a acestora care să-i apropie cât mai mult de copii normali; a implementării unor programe cu caracter colectiv-recuperator, stimularea potenţialului restant ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să le suplinească sau să le înlocuiască pe cele deficitare,crearea climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru activitate în general şi pentru învăţare în special,asigurarea unui progres continuu în diversificarea comunicării; formarea unor abilităţi diferite de socializare şi relaţionare cu cei din jur; formarea de deprinderi cu caracter profesional şi de exercitare a unor activităţi cotidiene; dezvoltarea comportamentelor adaptative şi a însuşirilor pozitive ale personalităţilor care să faciliteze normalizarea deplină.

Personalitatea elevului reprezintă ansamblul însuşirilor psihofizice, cognitive, afective, motivaţionale care, treptat, devin dominante, determină comportamentul, îl caracterizează pe elev şi îl diferenţiază de ceilalţi.

Pentru a orienta studiul personalităţii elevilor, cunoaşterea şi aprecierea corectă a acestora din perspectiva procesului instructiv-educativ, prezentăm structura personalităţii :

–cele mai importante trăsături şi calităţi formale organizate pe latura dinamico-energetică(temperamentul),

-latura relaţional-valorică, de conţinut socio-moral şi axiologic (caracterul)

- latura instrumental–operaţională, performanţială (aptitudinile ).

  1. Definiție
  2. Tipuri de discalculie
  3. Simptome
  4. Modalităţi de operare și  prezentare  a conceptelor matematice:
  5. Metode de intervenție