În materialul de față am abordat tema elevilor aflați în situație de risc de abandon școlar ca urmare a problemelor emoționale, comportamentale și a dificultăților de învățare care rezultă de aici.

Firesc, atunci când un copil provine dintr-un mediu ostil, indiferent ori abuziv, problemele de acasă își vor pune amprenta asupra integrării în mediul școalr și a performanțelor la clasă. Cel mai frecvent, faptul că el vine în școală cu o anume problematică afectivă, lipsit de suportul părintesc, ba chiar împrumutând atitudini ostile școalii din meidul de proveniență, va duce, mai devreme sau mai târziu, la abandon școlar.

Abandonul şcolar = conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.

Citește mai mult: ELEVUL AFLAT ÎN SITUAȚIE DE RISC

Delimitări conceptuale

Până nu în urmă cu mult timp, copiii cu cerințe educative speciale (CES) provenite din deficiențe, au fost etichetați de prin cuvinte precum „retardat”,  „handicapat”, „neadaptat”, „idiot”. Permanent se căuta pentru ei calea de adaptare la mediu și ceilalți prin diferite terapii specifice și de recuperare astfel încât să ajungă cît mai aproape de ceea ce era considerat „normalitate”. Orice deviere cauzată de comportamente, trăsături și abilități diferite au fost considerate anormale. Ele necesitau îndreptare pentru reîncadrarea individului în limitele majorității. În cazul copiilor ce prezentau deficiențe, etichetarea din „copil cu handicap”, „copil cu dizabilități” s-a transformat în „copil cu nevoi speciale”. Prin urmare, ei au avut parte de tratament „special” ce îi delimita clar de ceilalți copii: terapii specifice, învățământ special, cadre didactice special pregătite, curriculum special. Termenul de special, înlocuindu-l cu succes pe cel de diferit, provoacă prin simpla sa folosire o delimitare clară a copiilor cu alte nevoi decât ale celorlalți. În cazul lor, din nefericire, în mod constant sunt subliniate nu nevoia și metodele de adaptare pentru satisfacerea lor ci lipsurile pe care ei înșiși le au. Pentru că nu ar putea face față învățământului de masă, fiindcă nu sunt cadre didactice specializate care să lucreze luând în calcul aceste lipsuri, pentru că nu există resurse adaptate, pentru acești copii singura șansă la educație a fost dată prin școlile speciale (cel puțin până în anul 1990) care reușeau să adâncească ruptura dintre cei mici alături de familiile lor și comunitatea din care făceau parte. În școlile speciale erau sortiți să fie „educați” copii cu dizabilități, copii cu întârzieri de dezvoltare cauzate de mediu, alături de copii cu devieri de comportament. Astfel, sub intenția oferirii unei educații adaptate îmbinate cu terapii specifice de recuperare care, cel puțin în plan teoretic, ar avea ca scop creșterea calității vieții tuturor acestor copii, are loc o clară segregare a lor. Segregarea educațională poate fi considerat primul pas care contribuie la stigmatizare și segregare socială.

Citește mai mult: Segregare, integrare, incluziune.

Una din preocupările constante ale profesorilor, indiferent de specialitate sau de experiența acestora, este managementul clasei de elevi. Acesta presupune o serie de comportamente de organizare a clasei, inițiate de profesor, în scopul creării și menținerii unui climat care să-i permită realizarea obiectivelor instrucționale și să faciliteze activitatea de învățare a elevilor.

Iată de ce managementul clasei de elevi poate fi considerat una din sarcinile cele mai dificile pe care trebuie să le îndeplinească profesorul în școală. Perspectiva psihosocială asupra managementului clasei arată că universul clasei „ nu constituie un domeniu static, ci un câmp dinamic în care se desfășoară jocul unor forțe multiple: atracție, respingere, afirmare de sine, ascensiune, retragere, suspiciune, pretenții, stimă .

Clasa este un grup care are propria taină.”(Kriekemans, La Pedagogie generale, PUF, Paris, 1989, apud Romiță Iucu, 2006). Adeseori cadrele didactice se confruntă cu situații care afectează bunul mers al activităților la clasă. Elevii, sunt implicați, la rândul lor, într-un angrenaj social, activitatea lor intelectuală și afectivă se desfășoară în strânsă interdependență cu mediul social înconjurător.

Citește mai mult: MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

Managementul clasei este definit ca abilitatea profesorului de a planifica şi organiza activităţile clasei astfel încât să asigure un climat favorabil învăţării. Prin managementul clasei se urmăreşte prevenirea comportamentelor disruptive, pe de o parte şi rezolvarea problemelor comportamentale apărute, pe de altă parte.

Obiectivul final al managementului clasei este formarea la elevi a unor abilităţi de autoreglare a comportamentului. într-o primă fază controlul comportamentului este extern (profesori, părinţi, colegi) pentru ca apoi, prin interiorizarea unor reguli şi modele, să devină autonom.

Principiile managementului clasei sunt: îmbunătăţirea condiţiilor învăţării, prevenirea stresului profesorilor şi elevilor, creşterea timpului petrecut în sarcina de învăţare şi diminuarea timpului destinat controlului comportamentelor disruptive, implicarea elevilor în activităţi care să le solicite participarea activă.

Citește mai mult: MANAGEMENTUL CLASEI ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR ÎNVĂŢĂRII