1.     Conceptul de integrare școlară

Integrarea şcolară reprezintă procesul de educare a copiilor cu sau fără nevoi speciale, având drept scop final participarea deplină a tuturor copiilor la activităţile şi viaţa în comunitate.

          Aceasta implică educarea tuturor copiilor în şcolile obişnuite, asigurarea serviciilor specializate în aceste şcoli, sprijinirea adecvată a cadrelor didactice şi a personalului implicat, desfăşurarea procesului instructiv-educativ după acelaşi orar, participarea copiilor cu nevoi special CES la cât mai multe activităţi în şcoală şi în afara ei, utilizarea în comun a tuturor facilităţilor (bibliotecă, teren de sport, laboratoare, etc.), încurajarea prieteniilor şi a relaţiilor sociale între toţi copiii, educarea tuturor copiilor pentru integrare şi acceptarea diferenţelor dintre oameni, asigurarea programelor de sprijin individualizat și nu în ultimul rând, implicarea activă a părinţilor.

Principiile ce stau la baza integrării copiilor CES sunt relevante și fidele scopului :

      Principiul normalizării se referă la necesitatea asigurării condiţiilor unei vieţi normale pentru persoanele cu cerinţe speciale în aşa fel încât, acestea să trăiască conform standardelor după care trăiesc majoritatea membrilor comunităţii respective.

     Principiul drepturilor egale - acest principiu reglementează accesul efectiv al persoanelor cu cerinţe speciale la educaţie şi alte servicii comunitare, precum şi eliminarea unor obstacole

sociale care ar putea împiedica satisfacerea în condiţii de egalitate a unor necesităţi individuale pentru persoanele cu handicap.

      Principiul dezinstituţionalizării se referă la reformarea instituţiilor de asistenţă şi ocrotire pentru persoanele cu cerinţe speciale în direcţia creşterii gradului de independenţă şi autonomie personală a asistaţilor pentru o inserţie optimă în cadrul vieţii comunitare de care aceştia aparţin.

     Principiul dezvoltării se referă la faptul că toate persoanele cu cerinţe speciale sunt capabile de creştere, învățare şi dezvoltare, indiferent de severitatea handicapului avut, în concordanţă

cu potenţialul de care acestea dispun.

    Principiul egalităţii şanselor în domeniul educaţiei - acest principiu presupune ca şcolarizarea copiilor cu cerinţe educative speciale CES să se facă, pe cât posibil, în cadrul sistemului general de învățământ, prin eliminarea oricăror practici discriminatorii.

Principiul asigurării serviciilor de sprijin - acest principiu are în vedere atât copiii cu cerinţe educative special CES, cât şi persoanele care lucrează cu aceştia, inclusiv serviciile de consultanţă/ consiliere ale acestora şi presupune existenţa mai multor categorii de resurse:

o   resurse umane - persoane cu cerinţe educative speciale, părinţii/ membrii familiilor acestora, specialişti din comunitate (cadre didactice, psihopedagogi, logopezi, psihologi,psihoterapeuţi, consilieri, profesori de sprijin, profesori itineranţi,kinetoterapeuţi, ergoterapeuţi, medici,asistenţi sociali etc.);

o   resurse instituţionale - şcoli, comisii de expertiză, centre de zi, centre de asistenţă şi ocrotire, centre de orientare,instruire, consiliere, cercetare şi formare profesională etc.;

o   resurse materiale;

o   resurse financiare;

o   servicii guvernamentale (sănătate, învăţământ, asistenţă socială).

Principiul intervenţiei timpurii - acest principiu indică eficienţa intervenţiei de reabilitare/ reeducare şi de integrare la vârste cât mai mici, deoarece diferenţele dintre copiii obişnuiţi şi cei cu deficienţe sunt mai greu observabile, iar şansele de integrare ulterioară în viaţa şcolară sunt mult mai mari pentru copiii care au acces la învăţământul preşcolar alături de copiii obişnuiţi.

Principiul cooperării şi parteneriatului - acest principiu are în vedere experienţa practică unde s-a observat concret că integrarea şi normalizarea se pot realiza dacă există o colaborare,un act de cooperare permanentă între partenerii implicaţi (elevi, profesori, părinţi,organizaţii nonguvernamentale, consilieri,etc.)

2.     Etapele activității de integrare

             Finalitatea oricărei activităţi de integrare o reprezintă incluziunea totală a copilului cu deficienţe. Pentru aceasta, este necesară rezolvarea respingerii sociale din partea societăţii prin: consilierea părinţilor şi a şcolilor, cooptarea copilului cu deficienţe în diferite activităţi şcolare şi extraşcolare (la nivel individual); prin acţiuni de cooperare a sistemului educaţional normal în direcţia dezvoltării unei integrări mature (la nivel organizaţional); prin îmbunătăţirea serviciilor şi a beneficiarilor, prin crearea şi stimularea ocaziilor de interacţiune cu publicul (la nivel societal).

Etapele efective,ca pași ai procesului de integrare constau în:

1. Depistarea copilului cu nevoi speciale prin identificarea de către familie/cadre didactice/ medici, apoi orientarea către C.P.C. Județean - Serviciul de evaluare complexă sau echipa Programului de integrare;

2. Evaluarea globală  ce presupune evaluarea medicală, evaluarea socială, evaluarea psihopedagogică (S.E.C. şi/ sau echipa programului de integrare/ Comisia Internă de Expertiză Complexă din şcoala specială), evaluarea curriculară iniţială, constituirea dosarului.

3. Decizia de includere în Programul de Integrare este luată de I.S.J.pentru fiecare județ în parte , pe baza recomandării echipei de evaluare a Programului de Integrare (în urma analizei cazului) prin eliberarea unei adrese către şcoala integratoare.

4. Constituirea echipei de caz.

5. Elaborarea programului de intervenţie individualizată (de către echipa de caz).

6. Evaluarea curriculară (de către cadrul didactic de la clasă, pe baza probelor elaborate în cadrul Programului de Integrare).

7. Elaborarea programei curriculare  adaptate (de către cadrul didactic de la clasă şi profesorul de sprijin şi supervizată de I.S.J.pentru fiecare județ în parte).

8. Aplicarea proiectului de intervenţie şi elaborarea programelor de recuperare/ abilitare (de către membrii echipei de caz).

9. Evaluarea periodică şi adaptarea obiectivelor proiectului de intervenţie individualizată la particularităţile copilului.

10. Evaluarea semestrială/ etapială şi readaptarea curriculară.

11. Monitorizarea cazului (I.S.J. - Programul de Integrare).

12. Evaluarea finală (la sfârşitul anului şcolar şi analiza cazului).

3.     Incluziunea

     Şcoala incluzivă - este denumirea instituţiei şcolare din învăţământul public de masă unde au acces toţi copiii unei comunităţi, indiferent de mediul de provenienţă al acestora, școală în care sunt integraţi într-o formă sau alta şi copii cu cerinţe special  în educaţie, loc  unde programul activităţilor didactice are la baza un curriculum specific (individualizat şi adaptat) şi unde participarea personalului didactic la activităţile educative din clasă se bazează pe un parteneriat activ între profesori, profesori de sprijin /suport, alți  specialişti în educaţie specială şi părinţi.

           Pornind de la această realitate, în literatura de specialitate se vorbeşte şi despre clase incluzive în care pot fi integraţi un număr limitat de copii cu cerinţe educative speciale:

o   copii/ elevi cu deficienţe mintale;

o   copii/ elevi cu deficienţe senzoriale (vizuale şi auditive);

o   copii/ elevi cu deficienţe fizice ;

o   copii/ elevi cu deficienţe sau tulburări de limbaj;

o   copii/ elevi cu dificultăţi sau tulburări de învăţare;

o   copii/ elevi cu deficienţe sau tulburări socio-afective şi de comportament (inclusiv copii cu TSA-tulburări de spectru autist );

o   copii/elevi cu deficiențe asociate;

o   copii şi tineri cu handicap, nedeplasabili, în vârsta de până la 30 de ani, care nu se pot integra în structurile învăţământului obişnuit sub nicio formă datorită dizabilității.

Incluziunea  ne apare astfel ca o mişcare spre extinderea scopului şi rolului şcolii obişnuite,un proces de transformare a acesteia pentru a putea răspunde cerințelor unei mai mari diversităţi de copii.

           Educaţia incluzivă, ca deziderat educativ,  promovează o pedagogie centrată pe copil, în condiţiile în care învăţământul trebuie să se adapteze diferenţelor dintre oameni, la cerinţele specifice de educaţie care derivă din acestea. Ea trebuie să fie accesibilă, flexibilă, comprehensivă. Proiectează un nou tip de şcoală: comprehensivă, deschisă, tolerantă.

Factorii principali ai incluziunii sunt:

1. cadrele didactice, atitudinea lor faţă de copilul cu nevoi speciale, resursele disponibile (metode de predare,materiale, timp disponibil, competenţe profesionale personale/de grup);

2. şcoala, ce asigură copilului cu nevoi speciale un program de lucru într-o clasă obişnuită, cu alţi copii de vârstă apropiată. Aceasta poate şi trebuie să stimuleze prezenţa la şcoală a copiilor,deoarece reprezintă o şansă în plus ca procesul de integrare, ca munca în echipă a factorilor implicaţi să ajungă la rezultatul scontat.

3. familia, care asigură (sau ar trebui să asigure) climatul securizant şi cadrul optim necesar dezvoltării unei personalități echilibrate a copilului.