Inteligența socială reprezintă abilitatea de a îi conduce și inspiră pe ceilalți, cu ajutorul empatiei și implicării, iar cea emotională se referă mai mult la autocontrol și stăpânirea de șine. Ambele se dovedesc foarte importante pentru leadership. Noile descoperiri demonstrează faptul că indivizii au creierul uman conceput pentru a se conecta, iar un creier social operează la nivel inconștient odată educat să facă asta.

Daniel Goleman propune organizarea elementelor inteligenţei sociale în două categorii: conştiinţa socială şi dezinvoltura socială.

 

Conştiinţa socială acoperă un spectru larg, care merge de la sesizarea instantanee a stării interioare a celuilalt până la înţelegerea sentimentelor şi gândurilor acestuia sau “priceperea” situaţiilor complicate.

Ea include:

-          Empatia primară: sentimentele împărtăşite cu ceilalţi; sesizarea semnalelor emoţionale non-verbale.

-          Rezonanţa emoţională: a asculta cu receptivitate maximă; a rezone cu altă persoană.

-          Precizia empatică: înţelegerea gândurilor,sentimentelor şi intenţiilor altei persoane.

-          Cogniţia socială: a şti cum funcţionează lumea socială.

Dezinvoltura socială  este simpla sesizare a simţămintelor cuiva sau simplul fapt că ştim ce gândeşte sau intenţioneazăcineva nu garantează interacţiuni fructuoase. Dezinvoltura socială se construieşte pe conştiinţa socialăpentru a da naştere la interacţiuni eficace şi fără probleme.

Spectrul dezinvolturii sociale include:

-          Sincronia: interacţionarea fără probleme la nivel non-verbal;

-          Imaginea de sine: prezentarea eficientă a propriei persoane;

-          Influenţa: modelarea rezultatului interacţiunilor sociale,

-          Preocuparea : luarea în calcul a nevoilor celorlalţi şi acţionarea în consecinţă.

(sursa: Daniel Goleman- Inteligenţa socială, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2007, pag. 102)

Inteligenţa socială are un rol considerabil în optimizarea funcţionării cognitive şi a dezvoltării personale . Cercetările din domeniul inteligenţei sociale confirmă ideea că oamenii dispun atât de un creier social, cât şi de unul cognitiv (analitic). Ambele sunt, prin permanenta lor interrelaţionare, implicate în activitatea de învăţare.

Disconfortul ucide învăţarea.

Există influenţe reciproce între competenţa socială şi competenţa emoţională, respectiv relaţiile şi comportamentele sociale pe care le dezvoltă elevii. Adică, în condiţiile în care aceştea dezvoltă o modalitate constructivă de a-şi gestiona experienţele sociale au relaţii mai bune cu colegii şi cu profesorii decât cei ce se exprimă preponderent negativ şi sunt mai competenţi din punct de vedere social, mai populari, mai acceptaţi de către colegi. În felul acesta, acţiunile lor exercitate asupra colegilor vor fi mai constructive, iar probabilitatea de a genera conflicte va fi mai redusă. Dacă elevii vor avea inteligenţa socială ridicată, vor fi capabili să exprime mai uşor ce simt, fără a avea frică în a face acest lucru, vor distinge mult mai uşor elementele comunicării nonverbale şi o vor folosi ei înşişi.

În cazul unor sentimente de îngrijorare sau de frică, ei nu se vor bloca. Faptul că încă din etapa şcolară inteligenţa socială li se va dezvolta, va fi un avantaj în dezvoltarea ulterioară a caracterului şi personalităţii lor, vor avea un moral puternic, vor deveni optimişti, încrezători în forţele proprii şi independenţi.

 In afară de relaţiile sociale, există o legătură între înteligenţa socială şi performanţele academice. Adică inteligenţa socială moderează relaţia dintre abilitatea cognitivă şi performanţa academică. Faptul că elevii ar beneficia de un program educaţional care să le stimuleze dezvoltarea socio-emoţională, ar facilita stabilirea şi conştientizarea scopurilor, dorinţelor, planurilor şi nevoilor lor, ar deveni mai motivaţi spre a acţiona, şi-ar folosi contructiv emoţiile, influenţând astfel şi percepţia celor din jur. În această ordine de idei, tot ce a fost prezentat anterior se rezumă şi face apel la Educaţia intelectuală.

            Termenul de inteligenţă socială vizează capacitatea sau abilitatea omului de a realiza interacţiuni speciale, cu caracter adaptativ, în conformitate cu cerinţele şi provocările vieţii de zi cu zi. Diversitatea de manifestare a capacităţii de interacţiune socială presupune abilitatea de a cunoaşte, stabili şi dezvolta relaţii interumane.

Cele trei categorii principale de nevoi general umane sunt:

-          Prima categorie este reprezentată de nevoile fundamentale, existenţiale, o componentă a vieţii de zi cu zi pentru fiecare individ.

-          O a doua categorie este reprezentată de nevoile sociale, dezvoltate prin experienţa parcursului vieţii fiecărui om;  

-          a treia categorie este identificată prin nevoile de dezvoltare.

Pentru această ultimă categorie de nevoi, vocaţia individuală şi cerinţele acţiunii umane sunt definitorii. În planul educaţiei copiilor şi tinerilor avem în vedere conceptul de reuşită şcolară. Acest concept presupune o multitudine de factori cu grad ridicat de complexitate: biologici, sociali, psihologici, etc.

 Inteligenţa socială reprezintă capacitatea de adaptare şi integrare a elevului, element important în configuraţia şcolară dobândită. Importanţa cunoaşterii gradului de performanţă şcolară rezidă în modalitatea prin care elevii reuşesc să se impună sau să se facă remarcaţi în procesul de formare educaţională. Există elevi a căror nivel de pregătire şcolară este puternic corelat cu aptitudinile proprii acestora, după cum există elevi care au un potenţial aptitudinal înalt, dar rezultatele şcolare obţinute nu sunt concludente în raport cu valoarea nativă existentă. În aceste condiţii, succesul sau insuccesul şcolar depind de o variabilitate de factori de natură motivaţională sau socială.

De asemenea, efortul şcolar contribuie la succesul educaţional al viitorului adult. Reprezentativitatea evaluării potenţialului unui copil sau tânăr este necesară în condiţiile identificării traiectoriei de perspectivă a acestuia, în conformitate cu cerinţele şi exigenţele de context socioeconomic dintro societate.

 A vorbi despre capacitatea de adaptabilitate dezvoltată prin educaţie şi metodologie pedagogică reflectă noua paradigmă din sistemul de învăţământ contemporan. Abilitatea socială, capacitatea de a relaţiona şi empatiza este pentru un elev o constantă în formarea sa ca viitor adult. În aceeaşi ordine de idei, un elev care a dezvoltat capacităţi de interacţiune socială cu mediul şcolar şi nu numai este un viitor adult câştigat în ceea ce definim integrare socială normală în viaţă. Inteligenţa socială, capacitatea de a empatiza cu mediul de interacţiune presupune un sistem de schimburi şi interacţiuni complexe.

 Avem în vedere, două componente fundamentale. Prima, vizează adaptarea la necesităţile vieţii şcolare, o cerinţă importantă pentru sistemele educaţionale ale timpurilor noastre. A doua componentă vizează calitatea dezvoltării personalităţii.

Desigur, putem considera că o bună dezvoltare a personalităţii individuale este o premisă necesară de integrare socioprofesională în viitor. Un rol important în dezvoltarea inteligenţei sociale revine psihologului şcolar. Acesta poate să estimeze în baza evaluărilor profesionale specifice capacitatea şi nivelul la care se află un elev analizat. În acest sens se va ţine seama de rezultatele obţinute prin evaluare pentru a fi mai bine înţeles potenţialul general şi special dezvoltat de elev până la acel moment, capacitatea de ordonare şi direcţionare a acestuia în activitatea şcolară şi viaţa curentă.

Cercetătorii în domeniu s-au întrebat dacă inteligenţa de tip social este un concept distinct de alte concepte înrudite, cum ar fi inteligenţa de tip academic, și s-au bazat pe anumite dificutăţi în definirea acestuia. Unele definiţii fac referire primordial la componenta cognitivă prin abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi. Alte definiţii pun accent pe latura comportamentală, cum ar fi capacitatea de a interacţiona eficient cu cei din jur. Iar altele se bazează pe un fundament psihometric și definesc inteligenţa socială ca abiliate de a rezolva cu succes teste referitoare la aptitudini sociale. Se consideră că inteligenţa socială este diferită de inteligenţa academică și această diferenţă se poate observa cu ușurinţă în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Unii oameni care au succes în rezolvarea problemelor academice pot avea dificultăţi în rezolvarea situaţiilor de natură socială. De asemenea ei pot întâmpina greutăţi în înţelegerea cu ceilalţi, în timp ce alte persoane care nu excelează din punct de vedere al inteligenţei academice, pot relaţiona eficient și răspund corespunzător în contexte sociale.

Inteligenţa socială include în mod evident cunoașterea socială și interacţiunea socială. Din cercetările specialiștilor s-au conturat șase abilităţi cognitive raportate la comportamentul social al indivizilor, prezentate de J. Kihlstrom și N. Cantor:

1. Capacitatea de a identifica stările mentale ale indivizilor;

2. Capacitatea de grupare a stărilor mentale identificate la alte persoane pe baza similarităţii;    3. Capacitatea de a interpreta conexiunile semnificative ale actelor comportamentale;

 4. Capacitatea de a analiza succesiunile comportamentelor sociale;

5. Capacitatea de a fi flexibil în interpretarea schimbărilor în cadrul comportamentului social;

6. Capacitatea de a prevedea ce se poate întâmpla într-o situaţie persoanlă. K. Albrecht afirmă următoarele: ”Eu consider cele șase dimensiuni principale ale inteligenţei: abstractă, socială, practică, emoţională, apreciativă, kinestezică, ca fiind asemenea celor șase feţe ale unui cub. Fiecare prezintă o faţetă diferită a sumei de competenţe. Putem să le luăm în mod separat din motive de dezbatere și analiză, dar adevărul este că ele sunt strâns legate.” De-a lungul anilor numeroase studii au dezbătut problema inteligenţei de tip social și s-a constatat importanţa din ce în ce mai mare acordată de cercetători problemelor care implică factori sociali și care influenţează persoanlitatea umană.

O parte a condiţiei umane face referire la capacitatea unei persoane de a se cunoaşte pe sine însuşi, dar şi pe ceilalţi, de a se înţelege şi colabora cu cei din jurul său, de a se angaja în interacţiuni sociale pozitive. Inteligenţa socială include conştientizarea situaţiilor şi dinamica socială care le guvernează, dar şi cunoaşterea stilurilor şi strategiilor de interacţiune care pot ajuta o persoană să îşi atingă obiectivele urmărite atât în relaţia intraindividuală, cât şi în cea interindividuală.

Inteligenţa socială implică în mod deosebit conştientizarea stărilor interioare şi a propriilor percepţii şi modalităţi de reacţie vis-avis de contextul social.

Se discută din ce în ce mai mult despre rolul vital ocupat de empatie și auto-cunoaștere în leadership. Concepul inteligentei emoționale ocupă deja un spațiu proeminent în literatura de specialitate și în practicile de pregătire de zi cu zi. In ultimii ani, un nou concept începe să-și facă apariția în domeniile înrudite cu cel al neurostiintei sociale. Concret, apar din ce în ce mai multe studii referitoare la ceea ce se întâmplă în creier atunci când oamenii interacționează. Se pune din ce în ce mai mult accentul pe faptul că dinamica dintre conducător și cel condus nu este rezultatul modului în care creierele independente reacționează conștient sau inconștient unul la activitatile celuilalt, ci mai degrabă felul în care mințile individuale sunt conectate într-un singur sistem, iar conducătorii de succes sunt cei care au puterea de a ajută la creșterea gradului de interconectivitate dintre mințile sistemului, prin eliminarea potențialelor situații tensionante ori a potențialelor conflicte ce pot apărea. Sunt propuse mai multe definiții pentru inteligenta socială, dar în general toate defintiile au ca și trunchi constitutiv comun abilitatea indivizilor de a interacționa, crea și menține relații cu ceilalți. Pentru Sean Folo, aceasta reprezintă capacitatea individului de a înțelege corect mediul înconjurător și de a reacționa cu succes, în conformitate cu cel mai bun interes al sau. In opinia lui Ross Honeywell, inteligența socială este o măsură agregată a cunoașterii de șine și cunoașterii societății, convingeri și atitudini social evoluate, și capacitatea și dorința de a coordona schimbări sociale complexe. Psihologul Nicholas Humphrey consideră că inteligența socială este ceea ce ne definește ca oameni, și nu inteligența cantitativă. În viziunea lui Edward Thorndike reprezintă “abilitatea de a înțelege și coordona deopotriva barbati și femei, băieți și fețe, să acționeze cu înțelepciune în relațiile interumane”. In același timp, inteligența socială este echivalentul inteligenței interpersonale, unul dintre tipurile de inteligență identificat de Howard Gardner în “Teoria multiplelor inteligente”, și este foarte strâns legată de teoria minții. În 1920 Edward Thorndike aduce în discuție conceptul inteligențelor multiple.Unul dintre aceste tipuri era “Inteligenta interpersonala”, cunoscută și că inteligență socială.Daniel Goleman avea să facă și mai cunoscut acest concept, prin intermediul cercetărilor conduse și publicate în volumul: “Social Intelligence: The New Science of Social Relationships.” Pentru Goleman, inteligența socială se definește că fiind un set de competențe interpersonale  construit in circuite neuronale specifice (și sisteme endocrinale specifice) care îi inspiră pe ceilalți să devină utili si necesari sistemului. Există o strânsă legătură între inteligența socială și inteligența emotioanala, iar delimitarea dintre cele două se referă la sine vs societate.

Bibliografie:

Cucoş C. Pedagogie. Iaşi: Ed. Polirom, 1996;

 

Daniel Goleman- Inteligenţa socială, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2007