2. Cerinţe metodologice în construcţia curriculumului centrat pe competenţe

1.O taxonomie a competenţelor

Curriculum centrat pe competenţe are la bază teoria instrucţională bazată pe competenţe elaborată de K.P. Torshen (apud Negreţ Dobridor, 2008, p. 225). Conceptul central al modulului, competenţă, este definit ca summa de „capacităţi“, care, la rândul lor, sunt alcătuite din mai multe abilităţi.

Etapele demersului de concepere a unui curriculum centrat pe competenţe sunt următoarele:

- delimitarea scopului, reprezentat de profilul de formare a educatului şi a obiectivelor specifice, ca un referenţial de competenţe, care este tabloul construct al rolurilor şi al competenţelor;

- identificarea şi modelarea competenţelor implicate în adaptarea programelor specifice, ca podus - construct care integrează diverse experienţe de învăţare;

- identificarea şi antrenarea elementelor, a condiţiilor contextului de realizare, care sunt informaţionale, organizatorice, temporale, relaţionale, aplicative, atitudinale, comportamentale dar şi metodologice, prin care se promovează metode active şi instrumente-construct;

- conturarea criteriilor de evaluare confom obiectivelor-competenţe, a procedurii de evaluare, a sistemului de metode şi instrumente;

- proiectarea modelului-construct de potofoliu didactic de evaluare cerfiticativă, finală şi oferirea sprijinului în alcătuirea lui progresivă şi critică;

- conceperea, elaborarea şi distribuirea de material-suport şi de instrumente, pentru activitatea independentă individuală şi în grup.

Curriculumul conceput prin prisma formării competenţelor este un sistem complex şi evolutiv al regulilor, care menţionează derularea şi structurarea pedagogcă a structurilor de educaţie sau de formare, la diferite niveluri de transpunere în realitatea socială. Aceste structuri cuprind:

- finalităţi, sub forma obiectivelor generale de acţiune şi sub forma efectelor aşteptate după realizare;

- conţinuturile au în vedere materiile, obiectivele specifice, capacităţile şi competenţele care trebuie dezvoltate;

- metodele pedagogice active;

- modalităţi de gestionare a proceselor şi a modurilor de relaţionare;

- dezvoltarea raporturilor cu întregul context organizat;

- modalităţi de evaluare a performanţelor.

Curriculumul centrat pe competenţe este altceva decât programele şcolare analitice clasice; el este o structurare a diferitelor experienţe de învăţare planificate şi oferite apoi pentru realizarea obiectivelor predeterminate.

Acest tip de curriculum cere un anumit context pedagogic de realizare specifică, mai ales prin alternative de înfăptuire metodologică şi poate fi elaborat în mai multe feluri:

- prin gândirea şi elaborarea unui nou curriculum;

- prin refacerea celui existent în adâncimea elementelor care îl compun;

- prin adaptare şi negociere;

- prin selecţionarea unui curriculum din mai multe, care deja sunt elaborate.

În decembrie 2006, Parlamentul european şi Consiliul au adoptat Recomandarea cu privire la competenţele- cheie pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi, document ce constituie cadrul european de referinţă în domeniu.

În lumea contemporană, în care globalizarea capătă dimensiuni noi, se consideră că fiecare cetăţean trebuie să aibă un set de competenţe cheie care să-l ajute să se adapteze unei lumi aflate la un nivel ridicat de interconexiune şi schimbare. Pentru realizarea acestui scop, educaţia a dobândit un rol semnificativ în dobândirea competenţelor cheie necesare pentru adaptarea la noua realitate.

Competenţele reprezintă un ansamblu de cunoştinte, aptitudini şi atitudini. Competenţele cheie sunt necesare pentru formare şi dezvoltare personală a oricărei persoane. Astfel, aceasta poate avea un acces la muncă, cetăţenie activă şi incluziune socială.

Competenţa de a comunica în limba oficială. Competenţa de comunicare rezultă din învăţarea limbii oficiale, care are legătură intrinsecă cu dezvoltarea capacităţii cognitive a individului de a interpreta lumea şi de a relaţiona cu cei din jurul său în cunoştinţă de cauză.

Comunicarea în limba oficială reprezintă capacitatea de a exprima, înţelege şi interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii atât în formă orală, cât şi scrisă (ascultat, vorbit, citit şi scris) şi de a interacţiona lingvistic într-o manieră adecvată şi creativă în toate contextele culturale şi sociale ale comunităţii naţionale: în educaţie şi în formare profesională, atât la locul de muncă, cât şi în activităţi recreative.

Acest tip de comunicare solicită persoanei să îşi însuşească şi să utilizeze cunoştinţe de vocabular, de gramatică funcţională şi de funcţii ale limbii. Pentru realizarea acestui scop se impune conştientizarea principalelor tipuri de interacţiune verbală, însuşirea unei serii de texte literare şi nonliterare, însuşirea principalelor trăsături ale unor stiluri diferite, a unor registre ale limbii, precum şi gestionarea variabilităţii limbii şi a comunicării în contexte diferite. Toţi indivizii trebuie să posede deprinderi de comunicare atât orală, cât şi în scris, într-o varietate de situaţii de comunicare, să îşi monitorizeze şi să îşi adapteze propria comunicare conform cerinţelor situaţionale.

Competenţa de a comunica în limba oficială impune şi capacitatea de a distinge şi de a folosi diferite tipuri de texte, de a căuta, de a colecta şi prelucra informaţii, de a utiliza instrumente ajutătoare, de a formula şi exprima propriile argumente oral sau în scris, într-un mod convingător adecvat contextului.

O atitudine pozitivă privind comunicarea în limba oficială implică dispoziţia spre un dialog critic şi constructiv, aprecierea calităţilor estetice şi disponibilitatea de a te conforma lor, interesul de a interacţiona cu alţii. Acest lucru implică conştientizarea impactului vorbirii asupra altora şi a nevoii de a înţelege şi utiliza limba într-un mod responsabil pozitiv şi social.

Competenţa de a comunica în limbi străine. Acest tip de competenţă extinde dimensiunile deprinderilor principale de comunicare în limba oficială: comunicarea în limbi străine este o comunicare interculturală care se bazează pe capacitatea de a înţelege, exprima şi interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii atât în formă orală, cât şi scrisă (ascultat, vorbit, citit, scris) în contexte sociale şi culturale adecvate (în educaţie şi formare profesională, la locul de muncă, timpul liber) într-o altă limbă decât cea naţioală (oficială).

Comunicarea în limbi străine necesită abilităţi cum sunt medierea şi înţelegerea interculturală. Nivelul de cunoaştere avansată al unei persoane variază între cele patru dimensiuni (ascultat, vorbit, citit, scris) şi între limbi diferite, în concordanţă cu mediul social şi cultural din care provine individul, cu mediul înconjurător, în concordanţă cu nevoile şi/sau interesele acestuia.

Competenţa în limbi străine presupune cunoştinţe de vocabular şi gramatică funcţională şi conştientizarea principalelor tipuri de interacţiune verbală. Semnificative sunt şi cunoştinţele privind convenţiile sociale, aspectul cultural dar şi variabilitatea limbilor.

Capacităţile şi abilităţile esenţiale pentru comunicarea în limbi străine constau în putinţa de a înţelege limba vorbită, de a iniţia, susţine şi termina o conversaţie, de a citi, înţelege şi produce texte adecvate necesităţilor şi sarcinilor individului.

Indivizii trebuie să fie capabili să folosească instrumente ajutătoare în mod adecvat şi să înveţe limbi străine în mod informal, ca parte a învăţării pe parcursul întregii vieţi. O atitudine pozitivă implică aprecierea diversităţii culturale, interesul şI curiozitatea în ceea ce priveşte limbile străine şi comunicarea interculturală.

Competenţe de bază în matematică, ştiinţă şi tehnologie. Competenţa matematică reprezintă capacitatea de a dezvolta şi de a aplica gândirea matematică cu finalitatea de a rezolva problemele cotidiene. În demersul de dezvoltare a competenţelor în ceea ce priveşte lucrul cu elemente de bază matematice, accentul trebuie să cadă pe procesul în sine, pe activitate, precum şi pe cunoaştere.

Competenţa matematică implică, în diferite grade, capacitatea şi disponibilitatea de a folosi tipuri de gândire matematică (gândire logică şi spaţială) şi modalităţi de prezentare (formule, modele, constructe, grafice, scheme). Cunoştinţele necesare în matematică includ cunoştinţe solide de numeraţie, măsuri, structuri, operaţii de bază şi prezentări matematice de bază, o înţelegere a conceptelor şi a termenilor matematici, conştientizarea şi formularea întrebărilor la care matematica poate oferi răspunsuri.

Individul trebuie să posede deprinderi de a aplica principii şi procese matematice de bază în situaţii de zi cu zi, la locul de muncă, acasă, să urmărească şi să aprecieze înlănţuiri de argumente. Individul trebuie să fie capabil să raţioneze matematic, să înţeleagă dovezile matematice, să comunice în limbaj matematic, să folosească instrumente ajutătoare adecvate. O atitudine pozitivă în matematică se bazează pe respectarea adevărului şi disponibilitatea de a descoperi cauze şi de a aprecia validitatea lor.

Competenţa în ştiinţă reprezintă capacitatea şi priceperea de a folosi un număr de cunoştinţe şi metodologii cu scopul de a explica lumea naturală, de a identifica întrebări şi de a schiţa concluzii bazate pe dovezi.

Competenţa în tehnologie este privită ca o aplicare a acelor cunoştinţe şi metodologii ca răspuns la trebuinţele, aşteptările şi dorinţele omeneşti. Competenţa în ştiinţă şi tehnologie implică asumarea unor modificări şi schimbări ca semne ale progresului social dar şi asumarea responsabilităţii cu privire la aspectele de etică socială şi cu privire la calitatea vieţii pe termen mediu şi lung.

În ceea ce priveşte ştiinţa şi tehnologia, cunoştinţele necesare cuprind principii de bază ale lumii naturale, concepte ştiinţifice fundamentale, metode şi principii, tehnologie, produse şi procese tehnologice, precum şi o înţelegere a impactului pe care îl au ştiinţa şi tehnologia asupra lumii naturale.

Aceste competenţe ar trebui să permită individului să înţeleagă mai bine avansările, limitările şI riscurile teoriilor ştiinţifice, aplicaţiilor şi tehnologiilor în întreaga societate (referitor la luarea de decizii, valori, întrebări morale, cultură, etc). Deprinderile includ capacitatea de a utiliza instrumente şi maşini tehnologice precum şi date ştiinţifice, în vederea atingerii scopului sau de a ajunge la o decizie sau concluzie argumentată ştiinţific.

Indivizii trebuie să fie capabili să recunoască trăsăturile esenţiale ale cercetării ştiinţifice şi să aibă capacitatea de a comunica concluziile şi raţiunea care i-au condus către ele. Această competenţă include atitudinea unei aprecieri şi curiozităţi critice, interesul pentru probleme de etică şi respectul atât pentru securitate, cât şi pentru sustenabilitate, în special în ceea ce priveşte progresul tehnologic şi ştiinţific referitor la viaţa cotidiană în comunitate.

Competenţe informatice. Aceste competenţe presupun utilizarea critică a tehnologiilor societăţii informaţionale în timpul orelor de program, în timpul liber şi pentru a comunica. Acestea sunt fixate prin competenţe de bază în TIC: folosirea computerului pentru recuperare, evaluare, stocare, producere, prezentare şi schimb de informaţii, comunicare şi participare la reţele de colaborare prin intermediul Internetului.

Competenţele informatice cer o înţelegere şi cunoştinţe totale despre natură, despre rolul şi oportunităţile tehnologiei societăţii informaţionale în contextele cotidiene, în viaţa socială şi personală, ca şi la locul de muncă. Competenţele informatice presupun aplicaţii principale pe computer cum ar fi editor computerizat, planşe cu grile, baze de date, stocarea şi managementul informaţiei, precum şi o înţelegere a oportunităţilor şi a riscurilor posibile ale Internetului şi ale comunicării prin mijloace electronice (e-mail, instrumente de reţele) necesare la locul de muncă, în timpul liber, în schimbul de informaţii şi reţele de colaborare, învăţare şi cercetare. Oamenii înţeleg faptul că tehnologia societăţii informaţionale poate să sprijine creativitatea şi inovaţia şi ai acordă o atenţie deosebită problematicii referitoare la validitatea şi credibilitatea informaţiei disponibile şi principiilor legale şi etice implicate în folosirea interactivă a tehnologiei societăţii informaţionale.

Abilităţile şi priceperile clamate în competenţele informatice cuprind capacitatea de a căuta, a colecta şi prelucra informaţii şi de a le folosi în mod sistematic şi critic, evaluând relevanţele şi semnificaţiile, distingând între lumea reală şi cea virtuală, dar şi recunoscând totodată relaţiile dintre ele.

Indivizii trebuie să aibă capacităţile şi abilităţile de a utiliza instrumente pentru a produce, pentru a prezenta şi înţelege informaţii complexe, precum şi capacitatea de a accesa, de a căuta şi de a folosi servicii prin Internet.

Indivizii trebuie să fie capabili să folosească tehnologia societăţii informaţionale pentru a sprijini gândirea critică, creativitatea şi inovaţia. Folosirea tehnologiei societăţii informaţionale cere o atitudine critică şi de reflectare prin informaţii disponibile şi o folosire responsabilă a mijloacelor media interactive.

Această competenţă va fi susţinută de interesul în angajarea în comunităţi de reţele pentru demersuri şi scopuri culturale, sociale şi/sau profesionale. Datorită competenţei informatice se produc, se prezentă şi se înţeleg informaţii complexe, precum şi abilităţi de a accesa, de a căuta şi de a folosi servicii prin Internet. Indivizii trebuie să fie capabili să folosească tehnologia societăţii informaţionale pentru a sprijini gândirea critică, creativitatea şi inovaţia. Folosirea tehnologiei societăţii informaţionale cere o atitudine critică şi de reflectare prin informaţii disponibile şi o folosire responsabilă a mijloacelor media interactive.

Competenţa de a învăţa să înveţi. Competenţa de a învăţa reprezintă capacitatea individului sau a grupului de a-şi organiza propria învăţare şi de a persevera în învăţare, inclusiv printr-un management efectiv al timpului, al resurselor şi al informării. Mai întâi, această competenţă include conştientizarea propriilor procese şi nevoi de învăţare, prin identificarea oportunităţilor disponibile şi a capacităţii de a depăşi obstacole în scopul de a învăţa cu succes. Pentru formarea şi dezvoltarea acestei competenţe sunt necesare însuşirea producerea şi asimilarea de noi cunoştinţe, abilităţi, precum şi recurgerea la consiliere.

Competenţa de a învăţa presupune ca persoanele care îşi continuă formarea să adauge noi cunoştinţe la cunoştinţele dobândite anterior şi la experienţa de viaţă dobândită noi experienţe, în scopul de a folosi şi de a aplica cunoştinţe şi capacităţi într-o varietate de contexte: în familie, la locul de muncă, în educaţia şi formarea profesională. Esenţiale pentru această competenţă sunt motivarea şi încrederea în sine a individului.

Acolo unde învăţarea se concentrează pe obţinerea unor evoluţii în cariera unui individ, acesta trebuie să cunoască nivelul de competenţe, de cunoştinţe, de abilităţi, dar şi calificările cerute. În toate situaţiile, competenţa de a învăţa cere individului să cunoască şi să înţeleagă strategiile sale preferate de învăţare, punctele tari şi slabe ale deprinderilor şi calificărilor sale. În acelaşi timp, el trebuie să probeze că este capabil să caute oportunităţi de pregătire şi de instuire, de consiliere sau/şi asistenţă disponibile.

Abilităţile de învăţare cer, în primul rând, dobândirea unor deprinderi de bază fundamentale cum ar fi alfabetizarea, numeraţia şi TIC, care sunt necesare pentru învăţarea ulterioară. Construind pe aceste competenţe, individul trebuie să fie capabil să acceseze, să dobândească, să prelucreze, să asimileze noi cunoştinţe şi deprinderi.

Formarea capacităţii de a învăţa să înveţi presupune un management eficient al propriei învăţări şi al carierei, asumarea unor modele de lucru eficiente şi, în special, capacitatea de a persevera cu învăţarea, de a se concentra pe perioade extinse şi de a reflecta în mod critic dar şi divergent asupra scopurilor învăţării.

Indivizii trebuie să fie capabili să îşi consacre timp pentru învăţare prin auto-disciplină şi în mod independent, dar de asemenea trebuie să lucreze în colaborare, ca parte a procesului de învăţare, să se integreze în grup pentru a împărtăşi ceea ce au învăţat. Indivizii trebuie să fie capabili să îşi organizeze propria învăţare, să îşi evalueze propria muncă şi să fie dispuşi să ceară sfaturi, informaţii şi asistenţă, ori de câte ori este cazul.

Foarte importantă este modelarea unei atitudini pozitive a individului, care include un ansamblu de valenţe, motive, interese dar şi o încredere în capacitatea sa de a urmări şi de reuşi în activitatea de învăţare pe toată perioada vieţii. Apitudinea de a rezolva probleme susţine atât procesul de învăţare, cât şi capacitatea individului de a depăşi obstacolele şi de a-şi modifica atitudinile şi comportamentele o dată cu schimbările manifeste ale mediului social-economic. Elemetele esenţiale ale unei atitudini pozitive sunt dorinţa de a pune în practică învăţarea anterioară şi curiozitatea de a căuta oportunităţi de învăţare, precum şi de a pune în practică învăţarea într- o varietate de contexte de viaţă.

Competenţe sociale şi civice. Acest tip de competenţe includ competenţe personale, interpersonale şi interculturale şi sunt solicitate în toate formele de comportament, pentru a oferi individului posibilitatea de a participa într-un mod constructiv şi eficient la viaţa socială şi la activitatea şi cultura organizaţiei în care munceşte, în condiţiile unei societăţi tot mai diversificate, competitive şi chiar conflictuale. Competenţele civice înzestrează individul pentru a participa în mod activ la viaţa civilă, bazată pe cunoaşterea conceptelor şi structurilor sociale şi politice, şi pe angajarea la o participare democratică şi activă.

Competenţele sociale au legătură cu bunăstarea socială şi personală, care presupune înţelegerea modalităţilor în care indivizii pot să îşi asigure sănătatea mintală şi fizică optime, incluzând resurse pentru sine, pentru propria familie şi pentru mediul social, precum şi cunoştinţe despre cum poate să contribuie la toate acestea un stil de viaţă sănătos.

Pentru o participare socială şi interpersonală plină de succes, este esenţial să se înţeleagă codurile de conduită şi maniere general acceptate în diferite societăţi şi medii sociale sau de muncă.

Fundamentală este şi conştientizarea conceptelor semnificative cu privire la indivizi, grupuri, organizaţii de muncă, egalitate de gen şi nediscriminare, societate şi cultură. Esenţiale sunt şi înţelegerea dimensiunilor socio-economice şi multiculturale ale societăţilor europene şi felul cum interacţionează identitatea culturală naţională cu cea europeană.

Partea cea mai însemnată a competenţelor sociale şi civice include capacitatea de a comunica în mod constructiv în diferite medii, de a arăta toleranţă, de a exprima şi înţelege diferite puncte de vedere, de a negocia cu abilitate pentru a produce încredere, şi de a empatiza. Indivizii trebuie să fie capabili să gestioneze situaţiile de stres şi frustrare, să le exprime într-un mod constructiv şi, de asemenea, trebuie să distingă între sferele personale şi profesionale.

Aceaste competenţe se bazează pe o atitudine de colaborare, asertivitate şi integritate. Indivizii trebuie să îşi manifeste interesul pentru dezvoltări socio-economice şi comunicare interpersonală şi trebuie să aprecieze diversitatea şi respectul pentru alţii, să fie pregătiţi atât pentru a depăşi prejudiciile dar şi pentru compromis.

Competenţele civice se bazează pe cunoaşterea conceptelor de democraţie, justiţie, egalitate, cetăţenie, drepturi civile, referitor la modul cum sunt ele exprimate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi în declaraţii internaţionale şi la modul cum sunt ele aplicate de către diferite instituţii la nivel local, regional, naţional în Europa şi la nivele internaţionale. Aceasta include cunoştinţe despre evenimente contemporane, cum ar fi principalele evenimente şi orientări în istoria naţională, europeană şi a lumii.

Mai mult, ar trebui să fie permanent dezvoltată şi asumată o conştientizare a scopurilor, a valorilor, a politicilor de dezvoltare socială şi economică. Cunoştinţele de integrare europeană şi despre structurile Uniunii Europene, despre principale obiective şi valori sunt de asemenea esenţiale, la fel ca şi conştientizarea diversităţilor şi identităţilor culturale din Europa.

Abilităţile pentru competenţele civice se raportează la capacitatea de a se angaja efectiv împreună cu alţii în domeniul public şi de a da dovadă de solidaritate şi interes în rezolvarea de probleme care afectează comunităţi locale şi comunităţi mari. Aceasta implică o reflectare critică şi creativă, o participare constructivă la viaţa comunităţii şi la activităţi în comun, precum şi luare de decizii la toate nivelurile, de la local, la nivel naţional şi european, în special prin vot.

Respectul total pentru drepturile omului include egalitatea drept bază pentru democraţie, aprecierea şi înţelegerea diferenţelor dintre sisteme de valori ale diferitelor religii şi grupări etnice, se constituie în fundament pentru abordarea unor atitudini şi comportamente dezirabile. Aceasta presupune manifestarea atât a apartenenţei la o localitate, ţară, din Europa sau din Uniunea Europeană, în general, dar şi din lume, precum şi disponibilitatea de a participa la luarea de decizii în mod democratic la toate nivelele.

Competenţele sociale şi civice implică demonstrarea spiritului de responsabilitate, precum şi demonstrarea înţelegerii şi a respectului pentru valori împărtăşite, care sunt necesare pentru a asigura coeziunea socială, cum ar fi respectul pentru principii democratice. O participare constructivă are în vedere, de asemenea, activităţi civice, suport pentru diversitate şi coeziune socială, dezvoltare sustenabilă, acceptarea diferenţelor şi deschiderea către respectarea valorilor şi a viaţii private a semenilor.

Există o diversitate a abordărilor în ceea ce priveşte competenţele cheie. De aceea, pentru a ilustra diversitatea abordărilor, recurgem la o sinteză a competenţelor-cheie presupuse de dimensiunea europeană în educaţia pentru cetăţenie specifică (R. Tudorică, apud Joiţa, 2010, p. 69):

Competenţe cognitive:

- abiltatea de a se informa rapid şi eficient, de a stăpâni cunoştinţe utile, de a opera cu acestea în context diferite;

- competenţe lingvistice, computeriale;

- capacitatea de a căuta şi formula idei, de a sesiza cât mai multe posbilităţi, de a propune schimbări, de a allege şi de a justifica alegerile făcute, de a manifesta spirit critic, de a exprima ideile în scris şi oral, de a cunoaşte şi de a aplica drepturile omului, de a cunoaşte diferitele sisteme politice, de a avea o formare generală.

Competenţe sociale:

- capacitatea de a reacţiona prompt, de a găsi cât mai multe soluţii, de a rezolva un conflict, de a coopera, de a lucra în echipă, de a participa cu toată responsabilitatea şi încrederea;

- capacitatea de a lua o decizie, de a alege cea mai eficientă variantă, a fi conştient de drepturi şi de respnsabilităţi, de a dialoga, a fi pragmatic, organizator, a combina sentimentele identităţii şi recunoaşterii altor culturi.

Competenţe afective:

- de a avea atitudini de toleranţă, de a accepta diversitatea intereselor, motivaţiilor, emoţiilor;

- de a câştiga încrederea celorlalţi, respectul, de a avea încredere şi respect pentru propria persoană, de a lua în seamă afectele celorlalţi în luarea unei decizii, de a accentua rolul motivaţiei şi al voinţei.

Competenţele antreprenoriale se referă la capacitatea unui individ de a pune ideile în practică. Aici intră creativitatea, inovaţia, asumarea riscurilor, precum şi capacitatea de a planifica şi de a manageria proiecte în scopul atingerii obiectivelor.

Competenţele antreprenoriale oferă eficacitate activităţii indivizilor nu numai în viaţa lor de zi cu zi, dar şi la locul de muncă, făcându-i conştienţi de contextul muncii lor, făcându-i capabili să profite de oportunităţi şi constituie temelia pentru deprinderi şi cunoştinţe mult mai specifice cerute de cei care stabilesc sau contribuie la o activitate socială ori comercială. Toate acestea trebuie fundamentate de o conştientizare a valorilor etice şi de promovarea unei bune guvernări.

Cunoştinţele necesare includ capacitatea de a identifica oportunităţi pentru activităţi personale, profesionale şi/sau de afaceri, cuprinzând o relevare a problematicii, care să arate contextul în care oamenii trăiesc şi lucrează, cum ar fi o bună cunoaştere a mersului economiei, a oportunităţilor şi provocărilor cu care se confruntă un angajator sau o organizaţie. Indivizii trebuie să fie, de asemenea, conştienţi de latura etică a spiritului întreprinzător şi de faptul că pot fi un exemplu de bine, cum ar fi comerţul cinstit sau acţiunile sociale.

Deprinderile se raportează la managementul de proiect proactiv (incluzând, de exemplu, capacitatea de a planifica, organiza, gestiona, conduce şi delega, analiza, comunica, raporta, evalua şi înregistra), reprezentare efectivă şi negociere, precum şi la capacitatea de a lucra atât individual, cât şi în colaborare cu echipa.

Esenţială este şi capacitatea de a aprecia şi de a identifica punctele tari şi slabe, de a evalua şi de a-şi asuma riscurile, atunci când ele apar şi sunt justificate. O atitudine antreprenorială se caracterizează prin iniţiativă, atitudine pro - activă atât în viaţa personală, cât şi în socială, la fel ca şi în timpul orelor de lucru. Aceasta include, de asemenea, o motivare şi o determinare în a veni în intampinarea obiectivelor, dacă există scopuri personale şi ţinte comune cu alte persoane, inclusiv la locul de muncă.

Competenţa de exprimare culturală este strîns legată de aprecierea importanţei exprimării creative a ideilor, experienţelor şi a emoţiilor, printr-un şir de mijloace printre care muzica, interpretarea artistică, literatura, artele vizuale. Cunoştinţele culturale includ conştientizarea moştenirii culturale la nivel local, naţional şi european şi a locului ei în lume.

Competenţa de exprimare culturală înglobează cunoştinţe de bază despre opere culturale majore, inclusiv cultură populară contemporană. Este esenţială în înţelegerea diversităţii culturale şi lingvistice din Europa şi din alte regiuni ale lumii nevoia de a le păstra, precum şi importanţa factorilor estetici în viaţa de zi cu zi.

Abilităţile şi priceperile care au legătură atât cu aprecierea, cât şi cu exprimarea sunt aprecierea şi delectarea cu ajutorul operelor de artă, precum şi exprimarea de sine printr-o varietate de mijloace folosind abilităţi înnăscute.

Abilităţile includ, de asemenea, capacitatea de a raporta şi de a compara propriile puncte de vedere creative şi expresive la opiniile altor persoane, la viziunile şi abordările altor şcoli de cultură, de a identifica şi de a realiza oportunităţi sociale şi economice în activitatea culturală. Exprimarea culturală este esenţială pentru dezvoltarea deprinderilor creative, care pot fi transferate într-o varietate de contexte profesionale.

O înţelegere solidă a propriei culturi şi identităţi poate constitui baza pentru o atitudine deschisă şi respect pentru diversitatea de exprimare culturală. O atitudine pozitivă înglobează creativitate şi disponibilitate de a cultiva capacităţi estetice prin auto-exprimare artistică şi prin participare la viaţa culturală.

Competenţe profesionale şi competenţe transversale. Competenţa profesională este capacitatea probată de a realiza o selecţie pertinetă, de a combina şi utiliza adecvat cunoştinţe, abilităţi, valori şi atitudini, în scopul rezolvării reale şi efective a unei anumite categorii de situaţii de muncă sau de învăţare, circumscrise profesiei respective, în condiţii de eficacitate şi eficienţă.

Competenţele transversale sunt acele capacităţi, abilităţi şi priceperi care depăşesc un anumit domeniu, un anumit program de studii, datorită faptului că sunt modelate prin abordări transdisciplinare. Acestea constau în abilităţi de lucru în echipă, abilităţi de comunicare orală şi scrisă în limba maternă/străină, utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării TIC, rezolvarea de probleme, luarea deciziilor, recunoaşterea şi respectul diversităţii şi multiculturalităţii, autonomia învăţării, iniţiativă şi spirit antreprenorial, deschiderea către învăţarea pe tot parcursul vieţii, respectarea şi dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale etc.

Competenţele transversale sunt inter- şi transdisciplinare. Ele sunt considerate şi evaluate ca „obiective terminale ale integrării“, ca macrocompetenţe, pentru că ele se manifestă în situaţii complexe, care se pot rezolva numai dacă toate achiziţiile necesare sunt integrate şi structurate. Competenţele transversale sunt terminale pentru că urmăresc stabilirea unei sinteze finale, după un an sau după un ciclu, prin care se evaluează nivelul formării, al modurilor în care se manifestă posesorul ei într-o situaţie complexă de integrare reală.

Ca obiective terminale, aceste competenţe activează diferite moduri de abordare a formelor de combinare a achiziţiilor:

- prin interrelaţionarea elementelor specifice din domeniul respectiv;

- prin mobilizarea şi coordonarea acestui corp de elemente în situaţii reale complexe;

- prin polarizarea a tuturor elementelor mobilizaze şi activate către un scop.

Competenţa de integrare derivă în competenţe de bază, iar fiecare dintre acestea în alte subcompetenţe specifice, regăsibile în profilul de formare, la diferite niveluri.

Competenţele profesionale reprezintă ansamblul unitar şi dinamic al cunoştinţelor şi abilităţilor.

Cunoştinţele se exprimă prin următorii descriptori:

- cunoaştere, înţelegere şi utilizarea limbajului specific;

- explicare şi interpretare.

Abilităţile se exprimă prin următorii descriptori:

- aplicare, transfer şi rezolvare de probleme;

- reflecţie critică şi constructivă;

- creativitate şi inovare.

Fiecare calificare corelată unui anumit ciclu de studii (licenţă, masterat, doctorat) este definită în baza descrierii generale a rezultatelor învăţării şi se exprimă prin:

- competenţe profesionale generale, care se dezvoltă în cadrul mai larg al domeniului de studii;

- competenţe profesionale specifice, care se dezvoltă în cadrul mai restrâns al unui program de studii.

- Competenţele transversale reprezintă achiziţii valorice şi atitudinale care transcend un anumit domeniu/program de studii şi se exprimă prin următorii descriptori:

- autonomie şi responsabilitate;

- interacţiune socială;

- dezvoltare personală şi profesională.