Introducere

  Autismul (de la grec autos = centrat pe sine însuși) reprezintă o realitate diagnosticată tot mai frecvent, oriunde în lume. Cum procentul copiilor cu TSA a crescut în populația școlară, ajungând (cf. Dobrescu Iuliana și colab., 2017) la 17%, este foarte probabil să aveți cel puțin un copil cu autism (diagnosticat sau nu) în clasa la care predați. De aceea, este important să cunoașteți manifestările acestei condiții neuropsihiatrice, dar și modalitățile prin care elevul poate fi abordat și sprijinit astfel.

 

Criterii de diagnostic

Ceea ce Kanner, în 1945 a numit TRIADA AUTISTĂ, reprezintă actual criterii de diagnosticare a TSA.

-         Anomalii calitative ale interacțiunii sociale

-         Anomalii calitative ale comunicării

-         Interese restrânse cu comportamente repetitive și stereotipe

1. Izolarea autistă

-         În timp ce copiii tipici prezintă un interes accentuat pentru alți copii, cei diagnosticați cu TSA prezintă un interes accentuat pentru obiecte.

-         Sunt solitari și detașați de ceea ce se întâmplă în jurul lor, având manifestări repetitive, adeseori ciudate.

-         Nu se folosesc de limbajul corpului pentru a arăta ce anume își doresc.

-         Nu împărtășesc și altora ceea ce fac

-         Contactul vizual este limitat sau absent

-         Expresia facială nu se modifică și nu trădează empatie

2. Limitarea comunicării

- Există copii care pot să nu vorbească, să vorbească relativ târziu sau să aibă o comunicare ciudată, repetitivă.

- S-a estimat că 40% dintre copiii diagnosticați cu TSA nu vor vorbi deloc.

- Este posibil însă ca, chiar dacă vorbesc, să nu poată iniția sau întreține o conversația.

- Micuțul nu poate participa la jocuri care implică o comunicare nonverbală sau verbală.

3. Interese restrânse sau nevoia de imutabilitate

- Jocuri repetitive foarte diferite de ale celorlalți copii, absența unei imitări cu caracter social, nici un joc de rol.

- Rezistență la cea mai mică schimbare de mediu sau de orar – orice încercare de acest fel poate duce la manifestări disruptive.

- Pot exista ritualuri (a atinge fiecare dintre pereții camerei, înainte de culcare) sau mișcări repetitive

(legănat, fluturatul mâinilor etc). Stereotipii.

Recomandări pentru cadrele didactice

A.   Deficitele de interacțiune socială

-  Pentru deprinderea aptitudinilor sociale este esentiala introducerea copilului intr-un grup de copii fara probleme de socializare. De asemenea, invatarea regulilor sociale si a situatiilor in care acestea se aplica este foarte importanta pentru integrarea copilului.

-         Insistenta pentru contactul vizual (sau cel putin se cere copilului sa priveasca fata adultului) atunci cand acesta ii vorbeste.

-         Nu se va insista pentru contactul fizic, decat daca acesta aduce un beneficiu imediat copilului, deorece unii pot prezenta o hipersensibilitate tactila (in acest caz, contactul corporal fiind foarte inconfortabil pentru ei).

-         Invatarea expresiilor faciale si corelarea acestora cu starea emotionala adecvata.
- Invatarea formelor de salut, formule de politete, raspunsuri la anumite intrebari (initial acestea vor fi raspunsuri mecanice oferite in toate situatiile similare, insa au rolul de a reduce din anxietatea copilului in fata unei situatii neprevazute).

-         Învățarea unui minimum de reguli sociale – a -ți aștepta rândul, a oferi ceva altui copil, a-ți comunica nevoile adecvat, a menține igiena.

B. Deficitul în comunicare

- Comunicarea trebuie sa fie rara, clara, concreta, constanta
- Folosirea cuvintelor pe care copilul le intelege; utilizarea aceluiasi cuvant pentru descrierea aceleiasi situatii
- Folosirea propozitiilor scurte si simple
- Exagerarea mimicii, gesturilor si intonatiei

- Utilizarea suportului vizual in comunicare (imagini, pictograme): acesta atrage si mentine atentia, reduce anxietatea, concretizeaza conceptele.
- Folosirea de catre adult a pronumelui inversat pana copilul invata corect pronumele (NU te așezi, DA mă așez)
- Precizarea corecta a denumirii obiectelor si actiunilor folosite idiosincratic de catre copil

- In cazul intrebarilor obsesive – la inceput raspuns identic, apoi ignorarea intrebarii
- Ignorare la accent si intonatie anormala

C. Bizareriile comportamentale

Modalitati de diminuare a stereotipiilor:
- Oferirea unei alternative asemanatoare ca efect
- Limitarea spatiului (i se permite sa faca miscarea stereotipa numai intr-un anumit loc: acasa, nu si pe strada), a timpului (durata si momentul zilei in care ii este permis comportamentul) si a persoanelor (numai in prezenta anumitor persoane: mama, educatoarea).
- Implicarea intr-o alta activitate.
- Folosirea stereotipiilor pentru invatarea unor deprinderi noi și mult mai funcționale (ex. copilul își folosește pauza pentru a bate cu creionul în bancă – poate fi învățat să bată la tobă)

- In cazul autoagresivitatii se recomanda ignorarea (cand comportamentul nu presupune o vatamare corporala grava) atunci cand aceasta are scop manipulant. Daca are rol de autostimulare, agresivitatea va fi canalizata spre o alta actiune sau obiect (lovirea unui sac de box, alergat).

- Crizele de tantrum – acestea pot fi explicate prin o suprastimulare senzorială (atingeri, mirosuri, aglomeraţie de persoane, sunete, lumini, adică prea mulţi stimuli care nu pot fi gestionaţi corespunzător. Nu se filtrează informaţiile senzoriale şi nu sunt integrate într-un tot. Creierul devine suprasolicitat, nu poate procesa toate informaţiil primite şi organismul intră în panică.)
prea multe informaţii de procesat în timp scurt.(copilul cu TSA are de multe ori o viteză de procesare mai lungă. Atunci când se află în situaţii în care are de procesat repede un număr ridicat de informaţii, creierul nu face faţă şi creşte nivelul de stres.)

Cunoscând aceste lucruri, este indicat să dați pauze mai dese elevului cu autism, dar și să se poată retrage într-un colt de liniște (o zonă a clasei pregătită în mod special în acest scop).

Desigur, optima ar fi ca un elev cu autism să beneficieze fie de shadow (dacă este mai puternic afectat), care l-ar putea însoți în aceste pause, chiar în curtea școlii sau acest rol la-r putea avea cadrul didactic de sprijin (în sistem incluziv).

Predarea trebuie să fie, de asemeni, adaptată posibilităților sale, altfel ea nu doar că nu va genera progres, ci mai multă frustrare.

Să nu uităm că, de multe ori, autismul se află în comorbiditate cu ADHD (apar, deci, împreună), ori în acest caz vom avea de-a face cu deficite ale memoriei de lucru (memoria de scurtă durată), process psihic care ne ajută să menținem informația în minte atâta timp cât lucrăm asupra ei. Consecința – în cazul elevului cu TSA – va fi aceea că el va uita ce are de făcut, chiar în timp ce face acel lucru, astfel instructajele groaie și prea lungi trebuie cumva simplificate și scurtate. La fel, temele pentru acasă. De altfel, un copil cu autism, diagnosticat, ar trebui să lucreze după o program adaptată, inclusive timpul de rezolvare al itemilor/temelor/evaluărilor fiind diferit față de elevul tipic.

D. Lipsa interesului

Unul dintre cele mai mari obstacole cu care ne confruntăm este nu atât lipsa comunicării (sau faptul că ea este indescifrabilă pentru noi), cât interesele lor extrem de restrânse și lipsa de motivație!

În mod normal, copiii învață prin imitație, împinși de curiozitate. Copilul cu autism pare că nu are această curiozitate sau oricum, el este incitat doar de câteva tipuri de acțiuni ori câteva subiecte, în cazul cărora perseverează excesiv chiar.

Principala noastră grijă, ca părinți sau educatori, este a afla noi zone de interes, sau de a încerca să le creem. În jurul lor, se poate organiza procesul de învățare.

·        Expuneți, în continuare, copilul la experiențe noi. Existența și contactele lui sunt, oricum, limitate de condiția sa

·        Nu plecați de la premisa că oricum, nu poate, nu știe, nu-l interesează...etc

Nu aveți de unde să știți ce-i captează interesul și ce posibilități nebănuite de învățare se pot, astfel, naște

Ca și pentru copilul tipic, motivația poate face diferența dintre ratare și performanță. Motivațiile sunt, însă, foarte variate. Dacă motivația nu-și are izvorul în interior (instrinsecă), puteți recurge la motivația extrinsecă (recompense). Recompensele pot fi sociale (îmbrățișare, încurajare etc), alimentare (bomboane), de loisir (mici smiley faces, autocolante etc).

Important este să cunoașteți preferințele elevului dvs. și să vă intereseze să îl motivați în consecință. Astfel, dacă știți că-i place muzica, puteți nu doar să construiți în jurul acestui interes (dați-i de citit despre viața unui compozitor sau a unei formații), dar puteți să-l și folosiți ca mod de motivare – faci exercițiul, îți pun 5 minute muzică la căști, recapitulezi materia, vom merge la concert etc.

Dincolo de manual, aveți de-a face, în calitate de profesori sau părinți, cu o realitate UNICĂ. Copilul cu care lucrați este o structură irepetabilă și nici un specialist/ carte nu îl poate descifra mai bine decât o puteți face dvs. înșivă. Învățați-vă să-l observați și să notați cât mai mult și nu vă grabiți cu etichetele. Evoluția lui va depinde de răbdarea și deschiderea pe care le veți manifesta față de disabilitatea sa, de modul în care înțelege lumea și se raportează la ea.