Imagine de sine și stimă de sine

 

 

Școala este o microsocietate în care nu doar dobândim cunoștințe, ci ne și formăm din punct de vedere caracterial, ne dobândim și clarificăm valorile, în cadrul căreia exersăm primele status – roluri.

 

Rolul școlii, al profesorului și grupului de egali în formarea imaginii de sine este enorm. De ce? deoarece printre modalitățile de autocunoaștere una dintre cele mai importante este feed-back-ul venit de la ceilalți oameni. Imaginea de sine se constituie prin intermediul celorlalți, văzuți ca oglinzi care ne reflectă.

 

Imaginea de sine este un important mediator pentru viața fiecăruia. Etichetele negative pe care le preluăm și interiorizăm, ne vor face să acționăm conform lor. În schimb, o imagine de sine bună, valoroasă, va conduce spre performanță. Individul se simte atunci ghidat de un sentiment al autoeficacității personale. Se vede pe sine ca puternic, capabil, reușește să domine împrejurările, acționând în ciuda lor.

 

 

În afara unei componente cognitive, imaginea de sine are o componentă afectivă -   componenta stimei de sine ( self – esteem ). Cuvântul stimă provine din latinescul aestimare, având sensul de apreciere. Astfel, când vorbim despre stima de sine ne referim la  aprecierile pozitive sau negative pe care le fac oamenii despre ei înşişi. Deşi este supraevaluat, cel puţin în cultura americană, rolul gândirii pozitive şi al modalităţilor în care aceasta se poate antrena, nu e mai puţin adevărat că felul în care gândeşti despre tine afectează modul în care simţi despre tine şi în fine, modul în care te simţi. (Marica, Simona, 2008). Astfel, există un cerc vicios în care stima de sine scăzută ne introduce, ea atrăgând după sine expectaţii negative (nu sunt în stare), efort scăzut şi anxietate înaltă, eşec, autoblamare, după care întreg acest parcurs se reia.

 

Stima de sine este esențială pentru orice individ. Este o valoare umană care se construiește atât în familie, cât și la școală. Ea poate să crească dacă i se oferă copilului iubire, afecțiune, susținere și apreciere sau poate să scadă dacă acesta primește doar critică și cicăleală. Dacă părinții îi spun în continuu: „of, nu ești în stare de nimic, doar să strici știi”, iar profesorii continuă acest mod de a eticheta, atunci stima de sine a copilului va înregistra valori scăzute și nu acesta va îndrăzni să aibă inițiativă sau capacitate de decizie de teama eșecului. Performanțele ne pot fi afectate în funcție de nivelul stimei de sine pe care îl avem, iar dacă acesta este unul scăzut atunci crește riscul insucceselor.

 

Nu se etichetează niciodată persoanele, ci doar comportamentele lor

 

Este evident faptul că unele comportamente ale elevilor noștri sunt deranjante și nu le fac cinste. Străduiți-vă totuși să vă păstrați calmul și mai presus de orice, nu etichetați niciodată elevul, ci doar comportamentul său.

 

Etichetele au proprietatea de a se lipi de persoane și vor fi interiorizate astfel. După aceea, comportamentele noi, izvorâte de aici se vor conforma etichetei generând un cerc vicios.

 

Accentuați părțile bune, criticați mai puțin.

 

M-a impresionat în mod deosebit modul de lucru al unei învățătoare care, la clasa a I a sublinia cu verde tocmai ceea ce era corect în tema copilului. Evidențierea punctelor forte mobilizează, iar a greșelilor, demotivează. Desigur, greșelile trebuie identificate și explicat copilului ce anume a greșit, mai mult însă, trebuie să înțelegem ce anume i-a fost dificil să asimileze, de ce a făcut respectiva greșeală, astfel încât predarea să poată remedia aceste lucruri.

 

Greșelile nu privesc doar temele, ci și modul de comportament. De multe ori, comportamentele bune, de într-ajutorare, altruism, bună cuviință, sunt trecute sub tăcere, neevidențiindu-se decât greșelile.

 

Criticându-ne copiii/elevii, le inducem sentimentul de inferioritate și implicit le scade stima de sine. Desigur e foarte important ca mai întâi noi adulții să putem conștientiza greșelile pentru a avea astfel capacitatea de a ne înțelege și copiii atunci când greșesc. Este foarte important ca atunci când copilul greșește să îi fim alături, să nu ne ieșim din fire și să începem să-l dojenim, ci din contră să căutăm împreună soluții pentru a repara greșeala.

 

Dacă vom proceda astfel îi vom dezvolta încrederea că pentru orice situație dificilă în care se poate afla la un moment dat în viață, poate găsi soluții de rezolvare.

 

Ghidați elevii să înțeleagă care sunt cauzele comportamentelor lor greșite

 

Putem descoperi cauza greșelii dacă știm să punem copilului întrebări constructive, ghidându-l astfel către soluțiile cele mai bune. Ca de exemplu: „dacă ai fi rezolvat această problemă într-un alt mod, ce crezi că ar fi ieșit? Când te vei mai confrunta cu o astfel de problemă cum crezi că ar fi cel mai potrivit să reacționezi?” Oferindu-i șansa de a interacționa, iși va dezvolta mult mai bine capacitățile creative care îl pot ajuta să găsească soluții în situații critice și va înțelege mult mai bine cum se face acest lucru, iar el va putea înregistra informația obținută mult mai ușor, fără să dezvolte temeri că orice acțiune a lui poate duce la eșec. A fost demonstrat de nenumărate ori că succesul a venit după ce a avut loc un eșec. Indicat este să nu criticăm eșecul ci să ne străduim să dezvoltăm din acesta o încredere în sine armonioasa copiilor nostri.

 

            De asemenea este foarte important sa avem capacitatea de a-i ajuta să își conștientizeze și să își accepte în același timp, atât punctele slabe cât și pe cele forte, iar atunci când se lovesc de un obstacol, în loc să se blameze că sunt incapabili să îl depășească, să aibă puterea să recunoască și să spună: „nu înțeleg ce trebuie să fac să depășesc acest obstacol, am nevoie de ajutor”.

 

            Stima de sine și reziliența

 

Stima de sine este și o bază foarte bună pentru dezvoltarea rezilienței, de fapt stima de sine și reziliența sunt foarte bine conectate între ele, desigur că în strânsă legătură cu stima de sine este și creativitatea, care de asemenea contribuie la construirea rezilienței.

 

            Dr. Mary Aiken, psiholog criminalist in domeniul cyberpsihologiei e de parere ca rezilienta presupune sa expui copilul la pericole si realitati dificile pentru a-i dezvolta abilitatea de a-si reveni dupa traumele si tragediile suportate: „evitati sa vedeti esecurile si crizele ca pe niste „probleme insurmontabile, acceptati schimbarea ca parte a vietii, cautati modalitati de a creste si de a invata din dificultati, promovati o viziune pozitiva asupra voastra, pastrati lucrurile in perspectiva si nu exagerati problemele, ramaneti plini de speranta si optimisti, aveti grija de voi facand in mod regulat exercitii fizice si faceti lucruri care relaxeaza”.

 

            Corelați dificultatea sarcinii cu posibilitățile elevilor

 

            O personalitate armonioasă presupune echilibru – între muncă și relaxare, încordare și detensionare, seriozitate și joc.

 

Presiunile continue, problemele de culegere, multiplele competiții, temele care nu le lasă timp de a se bucura și de joc ori de vacanță, nu vor avea efect benefic asupra dezvoltării psihoemo

 

ționale, dar nici cognitive ale elevilor noștri.

 

De cele mai multe ori, dăm sarcini copiilor noștri cu aproape același grad de dificultate ca pentru un adult și avem așteptări ca ei să le rezolve cât de repede posibil și foarte corect. În majoritatea lor, adulții muncesc 40 de ore pe săptămână. Elevii, uneori mai mult.

 

Dacă nu luăm în calcul vârsta lor fragedă și lipsită de experiență și nu ne raportăm la capacitățile lor, copilul nu va reuși să îndeplinească acele sarcini și acest lucru va duce la o scădere de sine și la o descurajare puternică de a mai încerca să realizeze ceva.

 

Pentru a le dezvolta stima de sine trebuie să le dăm sarcini mai ușoare în raport cu capacitățile lor, iar acest lucru îi va ajuta să le îndeplinească cu succes și implicit le va crește încrederea în sine, dar îi va stimula și să exploreze mai departe pentru a descoperi cât mai multe lucruri noi. Orice copil are nevoie de încurajări că poate să realizeze lucruri fără a fi ajutat, dar în același timp are nevoie și de limite. Trebuie să existe un echilibru între a lăsa copilul liber și a-i impune limite. Lăsatul liber în totalitate poate conduce spre confuzie, dar excesul de limite îi poate bloca încrederea în sine.

 

Sigur ca feedback-ul pozitiv este de preferat, dar e foarte important cum să învățăm la rândul nostru să ne educam copiii să accepte și feedback negativ. De nenumărate ori s-a demonstrat că un feedback negativ a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării individului, dacă acesta a avut capacitatea de a-l accepta și de a-l lua în calcul și în urma lui a facut schimbările necesare.

 

            Întreg poemul lui Dorothy Law Nolte și Rachel Harris (1954) „Copiii învață ceea ce trăiesc”, ridică întrebări asupra efectului comportamentului nostru față de copii și implicit a ceea ce dezvoltăm în ei și cum le putem crește sau scădea stima de sine, iar versul „Dacă un copil este crescut cu încurajări, învață să aibă încredere”, accentuează și mai bine acest aspect. Problema este că o stimă de sine care nu a fost dezvoltată în copilărie, își va pune amprenta negativă asupra individului și în viața de adult.      

 

Critica poate fi și constructivă

 

Trebuie avut în vedere să nu confundăm evitarea criticii cu îngăduirea de a-l lăsa pe copil să exploreze singur. Dacă aprecierea se face în mod excesiv, atunci se creează o presiune foarte mare pe copil, pentru că începe să se simtă deosebit și perfect și când interacționează cu lumea din exterior, unde va cunoaște și alți copii care pot depăși gradul lui de “perfecțiune”, va deveni dezorientat și nu va mai ști unde să se poziționeze, iar stima de sine va scădea cu siguranță.

 

În concluzie, trebuie găsit echilibrul , trebuie să avem grijă cum, când și cât îi încurajăm și cum îi ținem ancorați în realitate, astfel încât să nu le fie afectată viața de copil și mai târziu cea de adult.

 

            Critica, de cele mai multe ori, este inteleasa de copii ca o jignire si nicidecum ca o intentie a profesorului de a indrepta un comportament. Criticandu-ne elevii in mod continuu, riscam sa le dezvoltam complexe de inferioritate, teama de esec, anxietate. Prin critica nu facem decat sa le transmitem ca nu sunt in stare de nimic, ca tot ce fac e gresit.

 

Nemaiavand incredere in propriile forte, vor refuza sa mai participe la diverse activitati sau sa aiba initiative. Daca renuntam la critica si le aratam cu calm si rabdare cum sa procedeze in diferitele situatii dificile, le vom transmite curajul de a lua initiative, de a actiona, de a avea capacitatea sa ia decizii in viata.

 

Cand elevii gresesc este indicat sa schimbam critica cu o intrebare si sa cautam impreuna solutii: “Cum s-a intamplat, dragul meu? Hai sa vedem, ce solutii putem gasi pentru a repara greseala aceasta”.  Odata aflata cauza greselii putem incepe sa construim increderea pe care trebuie sa o aiba copilul in propriile lui actiuni. Prin intrebari constructive il putem ghida spre solutiile potrivite: “Daca ai fi procedat altfel, cum crezi ca ar fi fost? Cand se va mai intampla ceva similar, cum crezi ca ar fi bine sa procedezi?” Astfel, prin interactiune ii ajutam sa sedimenteze informatia sanatoasa, copilul intelegand mult mai usor cum sa actioneze data viitoare fara sa aiba teama de esec. In fond, s-a demonstrat de nenumarate ori ca succesul a venit in urma unui esec. Prin urmare am putea evita sa cultivam copilului ideea ca esecul/greseala sunt ceva tragic, rau.

 

Una dintre cele mai mare greșeli este generalizarea:

 

“Iar ai gresit! Ti-am spus de nenumarate ori sa nu mai faci asta!întotdeauna greșești! Nu stiu ce se intampla cu tine! Nu esti bun de nimic! Nu am nicio baza in tine!” etc.

 

Cand punem accent doar pe greseli si utilizam des cuvantul “NU”, copilul ajunge sa se simta incapabil, nepriceput.

 

Increderea in sine i-o putem construi prin mici exemple pozitive si incurajatoare, zi de zi: „Uite ce bine te descurci, faci progrese!” Insa trebuie sa avem grija si la dozajul aprecierilor. A nu se confunda renuntarea la critica cu ingaduirea de a-l lasa pe copil sa-si faca de cap. Daca aprecierea ajunge sa fie excesiva, atunci se creeaza o presiune foarte mare pentru copil, deoarece ajunge sa se simta special, deosebit, perfect si cand ia contact cu lumea din exterior, unde intalneste si alti copii care pot depasi gradul lui de “perfectiune”, deja devine dezorientat, nu mai stie unde sa se pozitioneze. Prin urmare, trebuie sa existe un echilibru extraordinar in tot, trebuie sa cantarim bine cum ii incurajam si cum ii tinem cu picioarele pe pamant astfel incat sa nu le fie afectata viata de copil si ulterior cea de adult.

 

Nu comparați!

 

Știm, întreg sisteml nostru social este bazat pe comparația cu celălalt și mult mai puțin pe egalitate și cooperare.

 

În fapt, individul – cu posibilitățile și limitele sale – este unic. Nu are nici o relevanță dacă un altul se descurcă mai bine la matematică, ori mai rău la română. Fiecare dintre noi are o nișă pe care poate excela, dacă este descoperită și cultivată la timp. Fiecare are un set unic de abilități, care încurajate, pot fi transformate în talente. Important este ca fiecare să-și maximizeze potențialul, iar comparația se face doar cu sine, într-o secvență anterioară.

 

Comparatia cu alti copii este total nepotrivita. Dr. Elizabeth Hurlock si-a propus sa investigheze ce se intampla cand elevii de varste diferite primesc tipuri diferite de feedback, privind rezultatele muncii lor la ora de matematica. “Hurlock a vrut sa descopere daca este mai eficient sa lauzi, sa critici sau sa ignori performantele elevilor. Concluzia acestui studiu urma sa fie data de numarul de probleme de matematica pe care fiecare dintre elevii studiati le va rezolva dupa doua, trei, patru si cinci zile. Copiii din primul grup au fost identificati dupa nume si au fost laudati in fata clasei pentru felul in care lucreaza la matematica. Copiii din cel de-al doilea grup au fost si ei identificati dupa nume, insa ei au fost criticati, spunandu-li-se ca nu au lucrat bine. Copiii din cel de-al treilea grup au fost complet ignorati. Un al patrulea grup (de control) a fost mutat dintr-o clasa in alta dupa fiecare test. Atat elevii din grupul laudat, cat si elevii din grupul criticat au avut un randament superior dupa prima zi. Dupa aceea insa, eficienta grupului criticat a scazut spectaculos, elevii criticati inregistrand un declin major, ajungand  in ziua a cincea sa aiba acelasi randament cu cel al elevilor care au fost complet ignorati. In schimb elevii care au fost laudati, au inregistrat o imbunatatire semnificativa dupa cea de-a doua zi, ramanand la aceleasi valori ridicate pana la sfarsitul perioadei de studiu. In cea de-a cincea zi a experimentului, grupul laudat a obtinut un randament indubitabil superior fata de randamentul celorlalte grupuri participante la studiu.”

 

Reactiile emotionale negative, nu fac decat sa scada performanta copilului. Elevii nostri au nevoie de incurajare si acceptare din partea noastra. Pe langa nevoile fizice zilnice cum ar fi foamea, setea, odihna, imbracamintea, nevoile emotionale sunt extrem de importante si sunt definite prin iubire si apreciere. Apreciați, adulții de mâine vor avea capacitatea de a-si crea o imagine de sine frumoasa si o personalitate puternica, devenind astfel echilibrați emotional, ceea ce-i va ajuta sa ia cele mai bune decizii si sa tina frau presiunii sociale.

 

Cicaleala, sora cu critica, implica automat si vaicareala si reprosul, toate aducand o incarcatura negativa uriasa in sufletul copilului si ii accentueaza sentimentul ca nu avem incredere in el. Vaicareala noastra este tot un soi de critica la adresa lor. A ne plange de comportamentul altor persoane ii impinge si pe ei sa invete ca orice esec, nereusita in viata lor este din vina altor persoane. Daca am da o nota de blandete solicitarii pe care o avem la adresa copilului nostru si in loc de a-l cicali, cum ar fi: “Iar nu ti-ai facut curat pe bancă, ti-am spus de zece ori azi! Nu stiu unde te gandesti! M-am saturat sa iti tot fac observatie!” Cred ca daca am schimba aceasta modalitate de adresare, destul de agresiva si am inlocui-o cu una blanda, rezultatele ar fi uluitoare: “As aprecia enorm daca ai gasi putin timp liber sa faci curat pe bancă.”

 

Important este sa ne pastram rabdarea si calmul, reusind astfel sa gasim si solutiile potrivite, sa nu ne mai grabim in a reactiona de indata ce constatam greseala facuta de ei. Altfel, ei vor ajunge sa condamne si sa critice la randul lor, pentru ca dezvoltandu-se intr-o atmosfera negativa vor considera astfel ca asa este corect si firesc sa procedeze. Criticandu-i, cicalindu-i prea des le vom crea un dezechilibru emotional ce le va afecta nu doar copilaria, ci si viata de adult.