Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate
Aplicarea metodei analogiei este o metodă de creativitate prin digresiune. Se poate spune că folosește gândirea laterală. Se caută o problemă care seamănă celei pe care o avem de rezolvat. “Ca și” – specific gândirii analogice este anterior lui „deci”, specific gândirii deductive. Se recurge la similitudine pentru a identifica noi idei, construcții ajutătoare, substituții, roluri noi, comportamente noi etc. Anumiți indivizi au asemănat școala cu o întreprindere și au încercat să aprecieze calitatea produselor. Indicatorii introduși nu clasifică în mod clar rebutul,de produsul bun, dar agențiile din domeniul educației consideră că dețin secretul clasificării instituțiilor. Avem un exemplu de analogie cu rezultat negativ, pe termen lung. Ar trebui să deducem de aici că nu întotdeauna metoda analogiilor este de success. Da, este adevărat. De exemplu, în justiție. Dacă într-un caz similar s-a dat un verdict, atunci eroarea nu trebuie corectată, ci repetată. Este o axiomă a justiției.
Citește mai mult: Progres profesional prin aplicarea metodei analogiilor în rezolvarea problemelor
Introducere
După anul 1990, în România au început demersurile privind acordarea dreptului la educație egală și adaptată tuturor copiilor, indiferent de condiția lor materială, fizică, psihică, de apartenența lor la o anumită etnie ori religie. În prezent, incluziunea în învățământul de masă a devenit un deziderat la nivel internațional dar și național, promovată fiind legislativ și mediatic.
Ne punem, însă, întrebarea dacă sunt școlile de masă pregătite să primească și să răspundă nevoilor copiilor cu cerințe educative speciale și dacă actorii principali ai implementării incluziunii, cadrele didactice, se simt în stare să accepte și să realizeze schimbarea, de la modalitățile de predare, la atitudinea față de de acești copii?
Citește mai mult: Ce înseamnă să fii profesor în învățământul incluziv?
Atunci când vine vorba despre teme pentru acasă, poziția copiilor este fermă, considerându-le o mare sursă de stres; în plus, părinții le privesc ca pe o responsabilitate zilnică, iar profesorii dedică multe ore corectându-le.
Diferențele de opinie sunt tot mai frecvente între susținătorii temelor pentru acasă și cei care le consideră un impediment în calea timpului de calitate petrecut în familie și formării de relații armonioase cu cei din jur.
Temele pentru acasă, moștenite de la o generație la cealaltă ca metodă didactică elementară, nu-și mai găsesc rolul tradițional în peisajul educației moderne. Însă și-l pot reinventa, dacă sunt concepute corect!
Citește mai mult: TEMA PENTRU ACASĂ POATE FI O POARTĂ DESCHISĂ DE ŞCOALĂ SPRE VIAŢA REALĂ
Rezumat
Bunele practici referitoare la educaţia incluzivă de calitate se situează de multe ori în sfera cadrului teoretic. Totuşi, se impune identificarea unor proiecte/activităţi, demersuri care să prezinte rezultate tangibile, cu caracter practic. În acest sens, în cadrul unor proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile imlpementate la nivel naţional sau local în anii trecuţi s-a reuşit identificarea unor exemple, care îmbină cadrul teoretic cu cel practic, având impact maxim asupra grupurilor ţintă vizate, contribuind la implementarea educaţiei incluzive, dar şi la asigurarea şi creşterea calităţii acesteia.
Citește mai mult: Proiectul „Colorează în verde amprenta ecologică a mâncării tale”
1. CÂTEVA CONSIDERATII DE ORDIN PEDAGOGIC
O lectie activă , indiferent de disciplină , se sprijină pe metode si procedee active.
Consecventi ideii că o lectie modernă este o lectie activă, esential în pregătirea lectiei profesorul care trebuie să–si pună în joc toate cunostintele, întreaga sa pricepere, pentru a imprima lectiei un caracter activ, participativ.
În acest sens profesorul trebuie să- si propună să recurgă la acele metode si procedee dintre cele mai active, mai angajante pentru elevi, în masură să insufle elevilor dorinta de a dobândi cunostinte, pe cât posibil prin ei însisi, prin studiu activ, intensiv si pasionat.
În planul predării, profesorul are datoria de a creea un raport corect între aspiratiile si posibilitătile intelectuale ale elevului, pe de o parte , si dozarea sarcinii didactice , a problemei si situatiei de învătare în care este implicat elevul. Dozarea incorectă poate conduce la surmenaj, neîncredere în sine sau, dimpotrivă, la lipsa de interes, indiferenta , demotivarea.
Citește mai mult: METODE DIDACTICE ACTIVE, PARTICIPATIVE ÎN PREDAREA FIZICII