Ce sunt de fapt principiile nordului autentic?

 

 

Introducere

 

Dacă în buna practică anterioară am prezentat ce NU sunt principiile pe care este construită o agendă care să ne conducă spre o viață de calitate, acum vom aborda aspecte generale legate de principiile pe care este bine să ne construim această agendă. In câteva cuvinte – toate la timpul lor.

 

O poveste adevărată

 

” Mi-e rușine să recunosc , dar am făcut asta tot timpul liceului, crezând că sunt isteț. Am învățat să intuiesc funcționarea sistemului, să-mi dau seama ce voia profesorul. ”Cum evaluează? În principal pe baza notițelor de la predare? Perfect !nu mai trebuie să-mi bat capul cu lectura manualului. Dar la materia astălaltă? Trebuie să citim manualul?Foarte bine, unde e sumarul ca să-mi incropescun rezumat rapid? Doream să iau testul, dar nu voiam ca asta să-mi afecteze stilul de viață.

 

 

Apoi am intrat în ritmul de lucru universitar, cu totul alt nivel. Mi-am petrecut primele trei luni încercând să recuperez tot ce-am ”înghesuit”în cei patru ani de liceu, ajungând în cele din urmă în spital, cu colită ulceroasă. Încercam să forțez cursul firescal lucrurilor, și am aflat că, pe termen lung, asta nu-ți poate reuși. Am petrecut ani de zile apoi încercând să compensez naivitatea de a mă insinua într-un sistem de valori care nu avea nici o legătură cu principiile.”[1]

 

 

 

Legea Fermei – modalitate de exemplificare a principiilor

 

Povestea anterioară prezintă o modalitate de a eluda principiile care a adus mai degrabă la o criză, decât la o sporire a calității vieții. În agricultură putem sesiza cu ușurință legile și principiile care guvernează activitățile pentru a obține o recoltă bună.

 

În sistemele sociale, organizate, ne gândim că putem ignora procesele naturale și înșela sistemul și mai câștigîm ceva timp. Fiecare dintre noi a testat ”îngrășarea porcului în ajun” - înainte de un examen sau de un termen de predare al unui proiect.

 

Acest lucru nu se poate întâmpla în viața reală – porcul nu poate fi îngrășat  înainte cu câteva zile de Crăciun. Nu poți uita primăvara de semănat și să mai ai ce recolta toamna. Nici o săptămână de întârziere la anumite lucrări agricole nu poate să nu afecteze recolta.

 

Un sistem social se bazează pe valori, în timp ce un sistem natural funcționează pe bază de principii. În sistemul social se poate lucra cu soluții provizorii și tehnici incropite rapid , dar ceea ce se obține este doar un succes iluzoriu. Pe termen lung , chiar și în sistemul social funcționează doar principiile. Referitor la sistemul școlar – poți termina liceu, chiar și facultatea prin procedeul ”îngrășării porcului în ajun”, obținem diploma, dar avem foarte multe goluri. ”Există o diferență între a reuși în sistemul social și a evolua spiritual – a căpăta abilitatea de a gândi analitic , creativ, profund abstractizat, abilitatea de a comunica oral și în scris, de a depăși obstacolele, de a ne ridica deasupra practicilor învechite și de a rezolva problemele într-o viziune mai nouă și mai bună,”[2]

 

Nici în ceea ce privește caracterul – nu se poate schimba brusc o persoană, să devină integră, generoasă și curajoasă. Nu putem recupera sănătatea deteriorată în zeci de ani în câteva zile de regim alimentar.

 

Referitor la o familie – durabilitatea ei depinde de legea care o guvernează, Legea Școlii, așa cum am prezentat-o, sau Legea Fermei. Nu putem culege nimic dacă nu am însămânțat nimic – o viață împărtășită , lipsită de egoism, marcată de tandrețe este rezultatul unor ani chiar de ângrijire a semințelor de dragoste însămânțate.

 

În ceea ce privește școala – pot fi adoptate soluțiile cele mai simple – cadrul didactic reprezintă o autoritate și poate amenința sau să-și impună voința. Poate plasa o mare parte a responsabilității către părinți sau alte instituții. Dar această soluție nu va da roade pe termen lung – ne autosabotăm – generațiile viitoare nu vor fi responsabile, sensibile și capabile să ia decizii eficiente. Nu vor mai exista relații profunde care se stabilesc de multe ori între cadrele didactice și elevi, care le poate oferi satisfacție pe termen lung. Multe dintre cadrele didactice care au participat la cursuri au mărturisit că rămân în acest sistem din dragoste pentru copii, prin faptul că le oferă satisfacții atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

 

Natura este perfect echilibrată .Nu-i putem distruge echilibrul, fiindcă știm că legea cauzei și efectului este lege infailibilă și inexorabilă a naturii;însă putem într-adevăr să eșuăm în căutarea propriului nostru echilibru ca națiuni și indivizi, de vreme ce încă nu am învățat că aceeași lege ca și în natură acționează, la fel de inexorabil, în viața omului și în societate: culegem doar ceea ce am semănat.”[3]

 

Din păcate omul a reușit , în multe zone ale globului să distrugă acest echilibru. Să ne străduim să ne câștigăm și să păstrăm echilibrul interior.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

1.      Stehen R Covey , A. Roger &Rebeca R Merrill,Managementul timpului sau Cum ne stabilim prioritățile , Ed ALL, 2007,

 

2.      Stehen R Covey, A treia cale, Ed ALL, 2013

 

3.      St Stehen R Covey, Eficiența în 7 trepte sau un abecedar al înțepciunii, Edtura ALLFA 2002

 

 

 



[1] Stehen R Covey , A. Roger &Rebeca R Merrill,Managementul timpului sau Cum ne stabilim prioritățile , Ed ALL, 2007, p. 57

[2] Idem , p.58

[3] Sydney Bremer, Spirit of Apollo, în cartea Stehen R Covey , A. Roger &Rebeca R Merrill,Managementul timpului sau Cum ne stabilim prioritățile , Ed ALL, 2007, p. 59