1.      Definiţia conceptului de „supradotare”

Ce înseamnă să fii „supradotat”? Exemplele de mai jos ne pot pune în încurcătură cunoscând cine au fost şi ce performanţe au avut aceste personalităţi:

1. Einstein a vorbit la patru ani și a citit la șapte ani;

2. Isaac Newton a luat note slabe în școala primară;

3. Când Edison era copil, profesorii lui i-au spus că este prea prost ca să învețe ceva;

4. Un editor de ziar l-a concediat pe Walt Disney pentru că nu avea destule idei;

5. Profesorul de muzică al lui Caruso i-a spus că nu poate cânta, deoarece nu are pic de voce;

6. Lev Tolstoi a fost dat afară din facultate;

7. Luis Pasteur a fost considerat mediocru la chimie când a terminat Royal College;

8. Winston Churchill a rămas repetent în clasa a șasea.

Există şi astăzi în spaţiul public, cât şi în mediul academic o serie de controverse cu privire la conceptul de „supradotare”, respectiv de „copil supradotat”. Prin urmare se ridică două întrebări legitime: ce înseamnă supradotarea? Ce este un copil supradotat?

Vom încerca să aducem câteva clarificări conceptuale făcând referire la informaţiile oferite de personalităţi din domeniile psihologiei şi cel al educaţiei, care sunt constant preocupate de acest subiect.

Conform DEX (2009): SUPRADOTÁT, -Ă, supradotați, -te, adj. (Despre copii) Cu calități intelectuale ieșite din comun. – Supra¹- + dotat (după fr. surdoué).

Literatura de specialitate pe această temă înregistrează câteva tipuri de definiţii ale supradotării:

1. Definiţia pedagogică- supradotarea se referă la existenţa la copil a unei capacităţi peste medie de a învăţa rapid şi cu uşurinţă volumul de cunoştinţe propus grupului de copii de aceeaşi vârstă din care el face parte.

2. Definiţia psihologică- consideră că supradotarea o întâlnim la persoana care are vârsta mintală superioară celei cronologice (biologice).

3. Definiţia socială- supradotarea presupune obţinerea unor rezultate speciale, deosebite, utile social pe care persoana le poate obţine în urma unei educaţii speciale.

4. Definiţia biologică- supradotarea presupune existenţa la persoana considerată supradotată a unui sistem nervos central ale cărui structură şi funcţionare să fie astfel dezvoltate încât să-l facă apt pe individul respectiv să memoreze, să înveţe, să raţioneze peste media populaţiei. (http://www.consultanta-psihologica.com/conceptul-de-supradotare/)

Aceste definiţii se referă fie la aspectul calitativ, fie la cel cantitativ al supradotării. Definiţiile de tip calitativ presupun că a fi supradotat înseamnă a avea profunzime, a avea un grad ridicat de abstractizare a gândirii, trăsături de personalitate, creativitate cu mult peste media omului obişnuit. Definiţiile de tip cantitativ, pe de altă parte, susţin că oamenii- cei supradotaţi şi cei obişnuiţi- nu se diferenţiază prin abilităţi diferite, ci prin cantitatea acestor abilităţi.

„Supradotarea este o manifestare umană deosebită, cu multiple fațete, având ca element comun excepționalitatea și fiind realizată prin combinarea fericită a unor capacități intelectuale și aptitudini deosebite cu anumite trăsături de personalitate (și în condițiile unui mediu socio-familial-cultural favorizant). Copiii supradotați nu constituie un grup populațional omogen. Nu se poate vorbi de un profil psihologic unic. Totuși, supradotații constituie un grup aparte, care se diferențiază prin caracteristicile de personalitate, stil de învățare, mod de interacționare cu semenii etc. Ei trebuie considerați persoane cu nevoi speciale, tocmai pentru că sunt speciali.” (L.M. Mitran Duţu et.all., 2016, p. 4)

Prof. Dr. Florian Colceag, MA in Education, specializare Gifted Education, University of Utah, SUA, expert international in educatia de excelenta; membru ECHA, WCGTC, Asia Pacific Federation of the WCGTC; membru Clubul de la Roma; membru AUSTEGA etc. a observat încă de la începutul studierii problematicii supradotării necesitatea clarificării conceptului. Iată ce spune domnia sa: „Supradotatul se naşte şi se formeza astfel: se naşte cu potenţial şi se formează ca să-şi realizeze potenţialul.” Referitor la punctul 1, profesorul Colceag menţionează că majoritatea copiilor se nasc cu potenţial, dar dintre aceştia puţini au forţa de a merge pe drumul deloc uşor al realizării potenţialului. Cei care reuşesc prezintă în primul rând motivaţia de a duce la bun sfârşit ce-şi propun. Pe această bază dezvoltă creativitatea  ce le înlesneşte să găsească mijlocele şi căile necesare atingerii obiectivelor, iar pe baza creativităţii dezvoltă abilităţile cognitive înalte specifice supradotării.

„Nicăieri nu se pune problema de a considera capacităţile proprii în raport cu ale altora pe relaţia dihotomică deştept-prost, decât dacă definim prostul ca fiind persoana care nu are rost. Supradotatul îşi găseşte un rost al său în vreme ce ceilalţi nu ştiu ce doresc. Niciodată supradotatul însă nu caută să jignească sensibilitatea altora care nu-şi găsesc încă rostul. Ajutaţi fiind copiii să-şi găsească un rost al lor, ei încep să evolueze către supradotare indiferent de punctul lor de plecare.” (F. Colceag)

Este important şi necesar, completează specialistul citat, ca părinţii să se preocupe şi să înţeleagă cum anume îi pot ajuta pe copii pentru a-şi găsi un rost, să finalizeze lucrurile începute, să nu-şi reprime creativitatea cu componentele libertăţii de gândire, curiozităţii şi încrederii într-o lume deschisă şi cum să definească, calitatea în performanţele cognitive personale. Acest aspect are o legătură directă cu modalitatea de a privi complex realitatea judecând aspectele colaterale şi consecinţele derivate ale actelor fiecăruia, neavând nimic în comun cu notarea liniară de la şcoală.

Sunt consideraţi supradotaţi acei indivizi care prezintă spontaneitate (naturaleţe) şi/sau un înalt potenţial (randament) în oricare dintre următoarele domenii, într-o singură arie sau în combinaţie pe următoarele arii:

·         Abilitate intelectuală generală: această categorie include indivizi care fac dovada unor caracteristici cum ar fi curiozitate intelectuală, o extraordinară capacitate de observaţie etc.

·         Talent academic: această arie include elevii care prezintă o spontaneitate excepţională în şcoală şi demonstrează o înaltă abilitate în lucrările academice fiind adeseori premianţi / note mari.

·         Abilităţi de gândire creativă: domeniul este reprezentat de elevii cu idei originale şi divergente, care îşi demonstrează aptitudinile în elaborarea şi dezvoltarea ideilor originale, fiind capabili de a distinge din mai multe forme diferite o situaţie determinată.

·         Abilităţi de lider: se referă la acei elevi care se impun ca lideri sociali într-un grup şi care se evidenţiază prin putere, autocontrol şi abilitatea de a dezvolta o interacţiune productivă cu ceilalţi.

·         Artele vizuale şi de reprezentare: în această categorie sunt incluşi acei elevi care prezintă abilităţi superioare pentru pictură, sculptură, desen, dans, muzică vocală şi instrumentală şi teatru.

·         Abilităţi psihomotorii: domeniul cuprinde copiii care prezintă niveluri înalte de performanţă sportivă şi abilităţi manuale.

Definiţia a fost îmbunătăţită prin includerea capacităţilor înalte logice în câmpuri ştiinţifice abstracte sau jocuri logice.

În înţelegerea corectă a fenomenului este util să înţelegem că datorită dezvoltării asincrone, o caracteristică a copiilor înzestraţi, cu abilităţi înalte, sau denumiţi în literatura anglo-americană, „gifted & talented”- denumiţi în continuare supradotaţi, sau supernormali (de ex., în China), veţi putea întâlni situaţii speciale sau excepţionale.

Asincronia înseamnă o dezvoltare cognitivă mult mai rapidă decât dezvoltarea fizică şi emoţională. Această dezvoltare face copiii supradotaţi, sau cu abilităţi înalte, să fie dornici să afle informaţii pentru care nu sunt pregătiţi din punct de vedere emoţional, să fie trataţi ca şi când ar fi mai maturi decât sunt în realitate din punct de vedere emoţional, şi implicit, să fie uşor de rănit, de manipulat, de discriminat, etc., şi să aibă potenţial, un comportament ulterior, deranjant, auto-distructiv, extrem de justiţiar, agasant, „ciudat”, sau nepermis la clasă, etc.

Au fost identificate anumite grupuri speciale pe care le vom enumera mai jos şi care merită o atenţie aparte din partea părinţilor şi a educatorilor care îi pot recunoaşte pe acei copii care aparţin acestor categorii:

• subperformanţii („underachiverii” – cei care au constant rezultate sub aşteptări deşi uneori ‘împuşcă’ o notă mare – fără explicaţii)
• supradotaţii cu dificultăţi de învăţare
• supradotaţii cu dizabilităţi
• supradotaţii creatori de dezordine
• supradotaţii din medii culturale diferite
• supradotaţii dezavantajaţi socio-economic
• supradotaţii dezavantajaţi prin inechitatea discriminării sexelor

Specialiştii recomandă părinţilor ca atunci când se gândesc la copilul lor este bine să coroboreze notele lor  de la şcoală cu părerile altor persoane, cu observaţiile personale şi cu activităţile extracurriculare ale copilului (ex. poate cânta la un instrument cu talent, sau poate face un sport de performanţă etc.). Copiii cu abilităţi deosebite practic se centrează adesea pe excelenţă în arii academice şi/sau non-academice. Prin urmare, pot exista copii care nu îşi arată abilităţile la şcoală, având performanţe doar în afara şcolii.

2.      Caracteristicile copiilor supradotaţi

Poate că înainte de a identifica unele dintre caracteristicile copiilor supradotaţi, ar fi util să aruncăm o privire asupra miturilor care îi privesc pe aceştia:

Mitul nr.1. „Sunt crema clasei.”

Nu neapărat. Uneori pot prezenta diverse tipuri de dizabilități în învățare ce pot rămâne nedescoperite la început. În acest caz, odată cu trecerea timpului le vine tot mai greu să exceleze în învățare.

Mitul nr. 2. „Sunt atât de deștepți încât se descurcă cu sau fără programe speciale.”

Aparent se descurcă bine de unii singuri, dar se pot plictisi și nu vor mai respecta regulile. Aceste tendințe se pot accentua odată cu înaintarea în vârstă, când sarcinile devin mai complexe.

Mitul nr. 3. „Supradotați și talentați înseamnă același lucru.”

Nu necesar, nu există nici o regulă de corelare între acestea. Se fac diferențieri mari între “supradotat academic”, “supradotat intelectual”, “talentat” si altele. Copiii supradotați necesită curricula diferențiată și programe educative flexibile, într-un mediu intelectual special. Orice copil poate trece prin programe îmbogățite, însă supradotații și talentații au nevoi educative diferite.

Mitul nr. 4. „Trebuie sa treacă prin școală împreună cu generația lor.”

Este adevărat că supradotații trebuie să interacționeze social cu cei din propria generație, însă vârsta lor cronologică nu corespunde cu vârsta lor mentală, care poate fi mult mai mare. Să pui un copil supradotat în aceeași clasă cu alți copii cu vârsta mentală mult mai mică decât a lui este un chin și o tortură pentru acel copil.

Mitul nr. 5. „Supradotarea este ceva de invidiat.”

Marea majoritate a copiilor supradotați se simt neînteleși și izolați. Deseori sunt respinși de către societatea colegilor din cauza gusturilor și opiniilor lor prea adulte. Aceasta poate crea probleme psihice specifice, cum ar fi ADHD/ADD sau altele ce au o incidență mai mare la copiii supradotați decât la ceilalți copii. (L.M. Mitran Duţu et.all, 2016, pp. 5- 7).

Dincolo de aceste mituri, cum putem recunoaşte dacă un copil este „gifted”?

Vom enumera o listă de caracteristici de personalitate cu ajutorul cărora părinţii şi, în special, pedagogii vor putea să recunoască profilul unui copil înzestrat şi vor reuşi să stabilească dimensiunile sale de evaluare:

• foloseşte un vocabular bogat şi adecvat;
• este eficient în comunicarea vorbitǎ sau scrisǎ;
• are un bagaj de lecturǎ bogat, preferând de obicei cǎrţi pentru adulţi;
• doreşte sǎ discute materialele citite;
• are un interes deosebit pentru o arie de cunoştinţe, în care gǎseşte motivaţie şi pasiune;
• consumǎ timp pentru pasiunea proprie şi pentru proiecte speciale;
• are rezultate şcolare deosebit de bune pe anumite zone de interes;
• întelege ce este bine sau rǎu într-o activitate şi gǎseşte cǎi de optimizare;
• descoperǎ valenţe noi la idei vechi ;
• are o memorie deosebitǎ pe arii de interes şi stǎpâneşte repede conceptele şi abilitǎţile de bazǎ ;
• nu are rǎbdare cu procedeele de rutinǎ şi cu abilitǎţile automate;
• pune întrebǎri penetrante în particular, la nivelul cauzelor şi al motivelor;
• gǎseşte plǎcere în activitǎţi intelectuale;
• recunoaşte repede relaţii;
• îi plac structurile, ordinea şi consistenţa;
• aratǎ virtuozitate şi are multe hobby-uri;
• gândeşte critic, este sceptic şi evalueazǎ prin teste în care acoperǎ toate posibilitǎţile;
• este plin de umor;
• gândeşte în afara eului propriu;
• este interesat de ceea ce este bun sau rǎu, drept sau nedrept;
• învaţǎ rapid;
• poate sǎ-şi concentreze atenţia un timp îndelungat;
• este sensibil sufleteşte;
• aratǎ compasiune pentru alţii;
• este perfecţionist;
• prezintǎ intensitate a trǎirilor;
• are sensibilitate moralǎ;
• prezintǎ curiozitate neobisnuitǎ ;
• este foarte perseverent în ariile proprii de interes;
• este hiper energic;
• preferǎ compania celor mai în vârstǎ ;
• citeşte devreme (este precoce) şi este avid de cunoştinţe;
• este foarte creativ;
• are tendinţa de a contesta autoritatea;
• are abilitǎţi în folosirea numerelor ;
• raţioneazǎ bine, fiind un bun gânditor;
• are multe idei de împǎrţit cu alţii;
• este un strǎlucit gânditor, însǎ e distrat şi neatent la detaliile neimportante;
• deosebeşte cu uşurintǎ detaliile importante şi relevante de celelalte;
• oferǎ rǎspunsuri neobişnuite şi neaşteptate la probleme;
• poate atinge nivele înalte de gândire abstractǎ;
• comunicǎ eul propriu prin mijloace variate (verbale, kinestetice, limbajul corpului etc.);
• adunǎ o mare cantitate de informaţii în domeniile de interes;
• îşi aminteşte rapid fapte;
• este frecvent perceput de alţii ca lider;
• este cooperant în grupuri;
• acceptǎ responsabilitǎţi;
• se adapteazǎ cu usurinţǎ la situaţii noi;
• este încrezǎtor în colegi şi candid în opiniile depre oameni;
• îi plac schimbǎrile;
• cere puţinǎ direcţionare din partea profesorilor;
• sunt mai interesaţi de raspunsuri la întrebǎri de tip „cum” şi „de ce” decât la alte tipuri de întrebǎri;
• pot lucra independent mult mai devreme decat alţii;
• sunt adesea diagnosticaţi ca hiperactivi;
• sunt interesaţi de lucruri neobişnuite sau stranii;
• dovedesc interes deosebit pentru activitǎţile intelectuale şi artistice;
• percep cu uşurintǎ asemǎnǎrile, diferenţele şi anomaliile;
• deseori „atacǎ” materiale complexe, descompunându-le în pǎrţi componente simple şi le analizeazǎ sistematic;
• sunt gânditori, fluenţi, capabili sǎ genereze posibilitǎţi, consecinţe sau idei înrudite;
• gândesc flexibil, abordând o problemǎ pe mai multe cǎi;
• sunt originali şi deseori neconvenţionali în rezolvarea de probleme;
• pot gǎsi relaţii între obiecte, fapte şi idei neînrudite;
• sunt doritori de înţelegere complexǎ;
• construiesc deseori ipoteze de genul „dar dacǎ”;
• sunt sensibili la frumos şi atraşi de valorile artistice

 Ca o concluzie a acestei înşiruiri de caracteristici, putem spune că supradotatul sau supranormalul (sau supernormal, vezi China) reprezintă normalul potenţialului uman atins însă de un număr redus de oameni. Acest normal cuprinde calităţi intelectuale, artistice, etice, de comunicare sau creativitate ieşite cum mult din comun.

Bibliografie

1. Berar, Ioan. (2005), Aspecte ale problemei copiilor superior dotaţi, http://www.humanistica.ro/anuare/2005/anuare%202005/art01Berar.pdf

2. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Academia Română, 2009.

3. f.a., Conceptul de supradotare, http://www.consultanta-psihologica.com/conceptul-de-supradotare/

4.  Lansare, Mihai. (2011), Cum recunoaşteţi dacă copilul dumneavoastră are abilităţi înalte şi ce înseamnă supradotat:  https://giftededu.ro/cum-recunoasteti-daca-copilul-dvs-are-abilitati-inalte-si-ce-inseamna-supradotat/

5. Mitran Duţu, Liana Maria; Cozma, Adrian Romeo; Stoica, Florica; Tîrlui, Ileana. (2016), Copiii supradotaţi. Ghid pentru părinţi şi profesori, www.giftedforyou.eu/ro/ghid-dezvoltare-copil-ro.pdf