24 – 25 iulie 2018 – BOTOȘANI
”ÎNVĂȚAREA CENTRATĂ PE ELEV – PROIECT PROFORM BOTOȘANI”
”Ce inseamnă a fi un profesor bun ?” și ”Învățarea centrată pe elev” au fost temele de interes ce au fost dezbătute în sesiunile de mentorat didactic și coaching și bune practici, în cadrul Proiectului PROFORM, ce au avut loc la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Scoala gimnazială nr. 1 din comuna Albești. Experți în domeniu, profesori și directori din școlile defavorizate din Județul Botoșani au încercat să găsească soluții eficiente pentru ca rata abandonului școlar să fie diminuată și dialogul părinți – elevi – școală sa fie unul mai eficient.
DV
Cei mai buni profesori sunt cei care-şi iubesc meseria şi au o pasiune adevarată pentru materiile pe care le predau, au apreciat experții în domeniu. Respectul, prietenia şi presiunea pe elevi doar în anumite momente cheie sunt lucrurile pe care un cadru didactic ar trebui să le ştie. Când ai un profesor care te inspiră şi chiar îi pasă de elevi, atunci se vede diferenţa.
Corina PALADE – Expert consiliere și coaching – Proiect PROFORM
”Eu trebuie să îmi dau seama de potențialul meu și de aptitudinile pe care le am, ca să le folosesc la maxim, pentru a obține succes. Lucurul acesta, l-am spus și data trecută, se întâmplă cel mai des în familie. Fiecare mama s-a născut cu aceste aptitudini. Apelează la tot felul de metode pentru ca… copilul să dea randament maxim, să învețe cât mai repede să se imbrace, să vorbească, să meargă, să alerge, să răspundă bine la școală, să fie primul și multe alte lucruri. Asta înseamnă să fi un professor coach. Eu aș define profesorul ”antrenor” ca fiind o persoană care se ”risipește” pentru alții. Nu poți să obții performanța pentru un elev, dacă nu consume energie pentru el, dacă nu folosești metode variate, dacă nu reușești să îl faci să vină la școală, dacă nu te ”risipești” pentru el.”
Cel de la catedră poate să uite că este maturul care „păstorește ”, pentru că, dacă nu va face asta, va continua să deformeze și să distrugă creativitatea. El trebuie să simtă, să intuiască, să provoace și abia atunci va putea ajunge la esență. „Profesorii buni ştiu să-i facă pe elevi interesaţi de subiect şi să înţeleagă. Aceştia creează un context de învăţare în care studenţii sunt inspiraţi să continue cu materia” a apreciat Ioan Stefan Anisie.
Ioan Ștefan ANISIE – Expert mentorat didactic – Proiect PROFORM
”Abordarea aceasta, de la mono la inter și pluridisciplinar, nu face decât să ducă elevul în acea zonă care îl pregătește pentru viață. Cu siguranță că, acel elev care accede către acel mediu social cu un nivel foarte ridicat… și spuneam mai devreme că un elev care dorește să ajungă medic, cu siguranță este susțiinut atât de familie, cât și de profesorii care îl consideră peste nivelul mediu și că activitatea educațională cu un astfel de elev este una facilă. Nu trebuie să ne imaginăm ci trebuie să acceptăm faptul că învățământul nu este numai pentru olimpici, nu este numai pentru cei cu note bune, doar pentru cei cu note bune și cu calificative mari, cu cunoștințe care și le dezvoltă zi de zi cu părinții acasă, într-un mediu potrivit. Rolul nostru, ca și coordonatori ai acestor activități, este acela de a găsi o modalitate prin care să aducem ceva bun și în cazul elevilor care nu sunt dotați la fel de mult ca alții, nu beneficiază de un mediu educational propice, nu au ceea ce le trebuie, de la nevoia de existent până la cea de educație și așa mai departe.”
În cadrul seminariilor organizate la Școala Gimnazială Nr. 1 din Comuna Albești, județul Botoșani, cei prezenți au învățat să se cunoască și să-și împărtășească, unul altuia, așteptările de la o astfel de întâlnire.
Prof. Carmina ZAMFIRE – Școala Gimnazială Trușești , jud. Botoșani - participant Proiect PROFORM
”O voi prezenta pe colega mea Grădinaru vanciu Cristina care este și director adjunct. Dânsa a venit astă, pentru a descoperi metode de a atrage și de a menține elevii la școală, având în vedere faptul că la clasele mari… a XI-a… a XII-a… sunt multe cazuri de retrageri de la școală, întrucât… mulți elevi părăsesc această formă de învățământ, pentru a pleca în străinătate la muncă sau… poate chiar să se căsătorească. De asemenea, urmează aceste cursuri de forme și metode noi de lucru cu familia, de implicare a acesteia în rezolvarea problemelor școlii, de implicare a comunității locale în problemele școlii care apar în cursul unui an școlar și a fiecărei zi de muncă într-o școală.”
Robdarea, Creativitatea și Responsabilitatea în activitățile didactice sunt atu-urile unui professor experimentat și care știe să se dedice, intru-totul, acestei meserii și care știe să fie apropiat de elevi și părinți, pentru a face schimbarea și a avea o rețetă a succesului în domeniul educational. A fi un profesor bun înseamnă să fii un mentor bun, un antrenor al minții care să îi susțină și să îi încurajeze permanent pe elevi astfel încât aceștia să învețe să îsi descopere pasiunile și calitățile și să îi facă să aibă încredere că pot.
Prof. Carmina Zamfire – Școala Gimnazială Trușești , jud. Botoșani - participant Proiect PROFORM
”Nu este sufficient să îi spui (n.n. elevului) că… ”nu ai niciun rezultat”. Prin prorpiul comportament, în momentul în care ai un copil, încerci să te autoeduci, să îți revizuiești prorpiul comportament și întregul sstem de valori pe care îl ai. Dacă îți lași comportamentul la întâmplare, copilul învață din exemple și va copia părintele. Dacă vorbești de rău vecinul, nu va aduna hârtia de pe jos, nu va ocroti un animal…, din contra, va hrăni animalul, va ajuta vecinul, va vorbi frumos cu partenera de viață, nu se va exprima urât, de a vorbi frumos despre profesor, ztunci copilul așa va învăța cel mai bine.”
Fiecare activitate a proiectului urmărește profesionalizarea cadrelor didactice prin formare continuă, asigurarea calității educației prin fromarea profesională continua și asigurarea unei educații incluzive de calitate. Acest proiect de formare continua este finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 care urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. Se are în vedere, în cadrul acestui proiect, elaborarea de studii de cercetare privind dezvolatarea profesională a personalului din învățământul preuniversitar. Acesta este implementat de Asociatia Societatea Nationala Spiru Haret pentru Educatie, știinta și cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani si Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.
lect. Univ. dr. Sorin BEJAN
Expert media – PROFORM