Rezumat

Dezvoltarea instituţională din perspectiva calităţii reprezintă un obiectiv continuu la nivelul sistemului şi al unităţilor de învăţământ, în general. Încă din etapa de preaderare la Uniunea Europeană s-au făcut eforturi constante în acest sens, de la nivel normativ până la transpunerea în practică. Totodată, s-au elaborat diverse materiale suport, îmbogăţindu-se astfel literatura de specialitate. În acest context a intervenit şi proiectul Proiect POSDRU/85/1.1/S/57551 „Îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale prin reţele parteneriale”, în cadrul căruia în anul 2011 a fost finalizat un Suport de curs pentru întărirea capacităţii instituţionale a instituţiilor implicate în activitatea reţelelor parteneriale.

Context

Contextul BP identificate se situează în contextul nevoii de creştere a calităţii educaţiei în învăţământ, cu accent pe învăţământul profesional şi tehnic, materialul propus spre analiză fiind rezultatul unui proiect cofinanţat prin programul POSDRU în perioada de programare 2007-2013.

 

Continuăm prezentarea rezultatelor proiectului amintit în rezumatul prezentului material. Dacă anterior am prezentat abordarea autorilor manualului privind relaţia dintre asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii şi dezvoltarea instituţională[1], în prezentul material ne vom concentra pe relaţia dintre autoevaluare şi dezvoltare organizaţională. Astfel, „[...] asigurarea calităţii nu se rezumă doar la intervenţii la nivelul metodelor şi instrumentelor de lucru utilizate în predare, în conducerea şcolii sau în relaţiile cu comunitatea. Adevărata schimbare trebuie produsă mai ales la nivelul mentalităţilor, al normelor, al valorilor, al reprezentărilor, al credinţelor şi al modurilor de gândire dominante în fiecare unitate şcolară. Ca urmare, pentru a ne atinge obiectivele, trebuie să dezvoltăm o cultură organizaţională care să faciliteze asumarea calităţii ca o prioritate absolută la nivelul sistemului şcolar, dar şi al fiecărei unităţi şcolare în parte.”[2]

Strategii şi intervenţii

Raportat la asumarea amintită anterior, autorii manualului folosit ca material de referinţă, fac următoarele precizări: „Această asumare generează efecte sesizabile, influenţând şi chiar orientând tot ceea ce se întâmplă în şcoală:

·         toate persoanele care lucrează în şcoală – de la director până la ultimul elev de clasa I nou intrat în şcoală;

·         toate activităţile realizate – ore de clasă, practică profesională, activităţi extra-curriculare, alte activităţi cu elevii, cu părinţii şi cu cadrele didactice (inclusiv cele de formare continuă a cadrelor didactice);

·         toate documentele curriculare şi manageriale produse – de la proiectul şcolii până la planurile de lecţie şi/sau ale unităţilor de învăţare;

·         toate produsele realizate – de la materialul didactic conceput pentru orele de clasă până la materialele vizuale expuse pe pereţii claselor şi ai şcolii sau realizate în atelierele-şcoală.”[3]

Derivat din această asumare şi pentru a putea acoperi cele 4 niveluri de mai sus, un sistem de evaluare a calităţii trebuie să fie conceput astfel încât să:

1.      asigure realizarea funcţiilor principale ale evaluării (îmbunătăţirea activităţii curente; asigurarea feedbackului pentru grupurile semnificative de interes; şi revizuirea şi optimizarea politicilor şi strategiilor educaţionale);

2.      asigure obţinerea unor date solide, care să permită realizarea unei analize concludente în vederea fundamentării planurilor şi adoptării măsurilor care se impun.

Pentru a putea îndeplini cele două aspecte de mai sus şi pentru a evita abordările interne de tip „o muncă în plus” sau neîncredere, frică şi rezistenţă faţă de procesul de evaluare, „[...] modalităţile de evaluare a calităţii trebuie să fie asumate în mod voluntar la nivelul unităţilor şcolare. Iar această asumare se realizează cel mai bine sub forma autoevaluării.”[4] Totodată, autorii manualului recomandă şi ca „procedurile de asigurare a calităţii de la nivelul unităţilor şcolare trebuie individualizate şi să se refere, pe lângă indicatori naţionali, şi la criterii, indicatori, proceduri şi instrumente de evaluare realizate pe plan local.”[5]

Practic, este vorba despre internalizarea procesului prin crearea unei culturi a calităţii, demers care se poate realiza prin definirea şi implementarea unui cadru de autoevaluare, centrat pe „noi”, respectiv: noi (directori, cadre didactice, elevi, părinţi, alţi factori interesaţi etc.) am analizat, am identificat soluţii/măsuri, ne-am propus, am planificat, am implementat şi am dezvoltat/realizat/îmbunătăţit, dar tot noi trebuie să analizăm şi să decidem dacă, ce, cât şi cum mai avem de făcut pentru îndeplinierea obiectivelor trasate împreună. Fără acest tip de demers, orice autoevaluare şi orice demers de asigurare a calităţii devine unul strict formal, doar pentru bifarea cerinţelor legale în materie. „Ca urmare, dezvoltarea unor instrumente de autoevaluare, realizate în comun şi asumate la nivel cultural şi nu numai formal, constituie o cale esenţială de asigurare a calităţii educaţiei.”[6]

Autoevaluarea reprezintă procesul de bază al asigurării calităţii, fiindcă permite unei unităţi de învăţământ să îşi evalueze performanţa pe bază de dovezi (colectare şi analiză date, informaţii etc.), generând un raport de autoevaluare. În orice demers de autoevaluare trebuie pornit de la principiile calităţii şi descriptorii de performanţă aferenţi. Aceste elemente sunt utilizate pentru a genera raportul de autoevaluare, elaborat evident intern; totodată ele sunt utilizate şi de către evaluatorii externi atât pentru validarea raportului procesului de autoevaluare, cât şi pentru analiza şi monitorizarea performanţei unităţilor de învăţământ.

Sintetic, autoevaluarea presupune:

1.        Ce este? Un proces ciclic, ca acţiune de responsabilitate colectivă la nivelul şcolii.

2.        Care este scopul? Îmbunătăţirea rezultatelor învăţării.

3.        Cine coordonează? Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii (CEAC).

4.        Cine participă la acest proces? CEAC şi întregul personal al unităţii de învăţământ.

5.        Cum se realizează?

                                                              i.      Colectare dovezi: acestea trebuie să fie solide, respectiv valide, cuantificabile, suficiente, actuale şi exacte.

                                                            ii.      Analiză

                                                          iii.      Raportare

6.        Ce rezultă din acest proces? Raportul anual de evaluare internă a calităţii (RAEI), constituit din:

                                                              i.      Raportul procesului de evaluare: reflectă activitatea unităţii de învăţământ în mod realist şi evidenţiază punctele tari şi punctele slabe.

                                                            ii.      Planul de îmbunătăţire: conţine propunerile de îmbunătăţire a educaţiei.

Pentru punctele 4 şi 5, cea mai bună practică (în special în cazul unităţilor de învăţământ mai mari) este constituirea unei/unor echipe, care să realizeze evaluarea propriului domeniu de activitate şi, totodată, să formuleze propunerile de îmbunătăţire. Structuri posibile ale echipelor:

·         Echipe pe arii curriculare/discipline de învăţământ;

·         Echipe pentru servicii specializate, de ex. asistenţa pisho-pedagogică acordată elevilor, servicii de consiliere şi orientare etc.

„Autoevaluarea nu este un scop în sine, ci un punct de pornire pentru planificarea şi realizarea unei îmbunătăţiri continue. Îmbunătăţirea calităţii se realizează conform etapelor prezentate în figura de mai jos:”[7]

 

Autorii manualului, conchid: „Autoevaluarea trebuie să sprijine dezvoltarea organizaţională. De aceea trebuie realizată ca o parte integrantă a planificării strategice şi operaţionale, nu ca o activitate separată.”[8] Şi că trebuie să se integreze reglementărilor unităţii de învăţământ vizând asigurarea calităţii, să respecte standardele naţionale sau de referinţă aplicabile, astfel că procesul de autoevaluare, dacă este unul riguros şi de calitate, se constituie ca un mijloc important pentru demonstrarea răspunderii publice.

Rezultate

Rezultatele diferă în cazul fiecărei unităţi de învăţământ, dar dacă s-ar aplica procesul din fluxul anterior şi autoevaluarea s-ar integra în planificarea strategică şi operaţională, cu siguranţă ar sprijini dezvoltarea organizaţională şi ar contribui la creşterea nivelului calităţii actului educaţional.

Un prim pas în atingerea unui progres, oricât de mic ar fi acesta, în ceea ce priveşte dezvoltarea organizaţională, strâns legată de asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii şi prin procesul de autoevaluare, după cum am văzut în cele de mai sus, l-ar constitui abordarea temelor de reflecţie propuse de către autorii manulului, respectiv:

1.      „Unitatea şcolară din care faceţi parte dezvoltă o cultură organizaţională care facilitează asumarea calităţii la nivelul acesteia? Argumentaţi.

2.      Precizaţi principalele transformări care au avut loc în ultimii ani, din perspectiva asumării calităţii la nivelul unităţii dumneavoastră şcolare.

3.      Daţi exemple de proceduri de autoevaluare implementate în unitatea dumneavoastră şcolară.”[9]

Concluzii

În concluzie, pe lângă invitaţia de a analiza sursa de documentare în întregime (v. Bibliografia), buna practică prezentată oferă noţiunile de bază pentru înţelegerea relaţiei dintre procesul de autoevaluare (componentă a sistemului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii) şi dezvoltarea instituţională, relaţie care trebuie să fie internalizată la nivelul organizezţiei, astfel încât rezultatele autoevaluării să „[...] se constituie în input pentru proiectul de dezvoltare instituţională – planul de acţiune a şcolii.”[10]

Bibliografie:

·         Proiect POSDRU/85/1.1/S/57551 „Îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale prin reţele parteneriale”, (2011), Suport de curs pentru întărirea capacităţii instituţionale a instituţiilor implicate în activitatea reţelelor parteneriale.

·         http://www.tvet.ro/Anexe/57551/program%20de%20formare%20profesionala.pdf