Tehnici de stimulare a capacitatii de învatare prin mișcare 

Aspecte generale

Pornim de la trei premise simple:

1.      1. Invățarea este o activitate naturală și agreabilă care se petrece pe tot parcursul vieții;

2.     2. Blocajele în cazul învățării se datorează incapacității de a ne mișca , traversând stările de stres și incertitudine care însoțesc o nouă sarcină.

3.     3.Noi suferim cu toții de blocaje în învățare în măsura în care nu am învățat să ne mișcăm.

Noţiunea de mişcare are înţelesuri diferite în funcție de domeniul la care se face referință.

În domeniul practicării exerciţiilor fizice prin mişcare înţelegem schimbarea poziţiei unui segment al corpului faţă de alte segmente, sau a întregului corp faţă de mediu în care se găseşte.

Mişcarea omului poate fi ciclică, aciclică, voluntară, involuntară, automată, pasivă, activă, uniformă, accelerată etc. Toate acestea sunt considerate tipuri sau genuri de mişcare umană. Mişcarea omului se concretizează în acte motrice, acţiuni motrice şi activităţi motrice.

Creierul este considerat cel mai mare consumator de oxigen din corp și beneficiează din plin de exercițiile fizice.

Tehnicile prezentate în această sesiune fac parte din tehnicile definite de dr. Paul & Gail Dennison în Kinesiologia educativă.

O mare parte din blocaje poate fi înlăturată dacă este recunoscută și tratată într-o manieră pozitivă.

Este necesar ca educatorii să recunoască comportamentele care  indică faptul că elevul întâmpină dificultăți în procesarea informațiilor primite, fiindu-le greu să integreze cunoștințele nou dobândite.

Orice situație, eveniment, aspect nou al vieții ne afectează în manieră pozitivă sau negativă. Majoritatea dintre noi trăiesc acceptându-și limitele ca și cum ar fi inevitabile și cred că stresul este inevitabil și greu de controlat. Mișcările oferite de Gimnastica creierului reprezintă o alternativă naturală , sigură, fără nici un pericol pe care  o putem utiliza și o putem recomanda și altora, atunci când aspectele negative ne inundă.

Spre deosebire de adulți , copiii știu că sunt blocați, și unde sunt blocați și cer ajutorul prin comportamentul lor. Nu există copii leneși, indărătnici, agresivi sau violenți : sunt doar copii care sunt obligați să primească informații într-o manieră care pentru ei nu este naturală. Sunt copii pe care situațiile din viață i-au obligat de multe ori să facă lucruri pe care nu le-au înțeles. Sunt de asemenea cazuri extreme, patologice care trebuiesc tratate corespunzător. Chiar și pentru aceștia tehnicile sunt utile în măsura în care sunt capabili să le execute.

Scopul este acela de a le da posibilitatea să evolueze în maniera proprie, în acest fel elevul duce la bun sfârșit ciclul de învățare. Atunci când este susținut de posibilitatea evoluării într-un mediu pozitiv, el poate să declanșeze tot potențialul său unic și total într-o manieră naturală. Poate fi înlăturată o mare parte din blocaje.

Vom prezenta tehnica denumită de Dr. Paul Dennison BUFNIȚA.

Beneficiile mișcării

          BUFNIȚA este mișcarea din Brain Gym care eliberează tensiunile de la nivelul umerilor și cefei, stres legat de coordonarea ochi-mână. Alungirea mușchilor cefei și relaxarea umerilor duc la un aport de sânge și energie în creier ducând la ameliorarea atenției, capaciății de concentrare și a memoriei.

Sugestii pedagogice

1.     Se pune mâna cu palma pe zona dintre umărul opus și  gât, se apasă  energic masând acolo unde ajung degetele;

2.      Această apăsare ajută la eliberarea gatului, a cărui încordare este în relație cu activitatea auditivă – a auzi sunete, cuvinte, a reflecta aspra a ceea ce auzim.

3.     În această stare mișcăm dulce capul în cîmp median fără a schimba nivelul bărbiei, de la dreapta la stânga și invers.

4.     La sfârșit lăsăm capul să cadă relaxat pe expirație, eliberînd astfel muschii cefei.

5.     Se lucrează și cu mana dreapta pe umărul stâng, și cu mâna stângă pe umărul drept,  cu pauze de relaxare.

Fig 1

proform20000 

N.B. Respiratia este liberă, dar fără blocaje, nu se fac exerciții cu blocarea aerului în plămâni.

Activează creierul pentru:

1.     Traversarea liniei mediane  stimulând atenția, recunoașterea sunetelor, percepția, discriminarea și memoria.

2.      Memoria de scurtă și de lungă durată

3.     Discursul interior – aptitudine de reflexie

4.     Mișcarea sacadată a ochilor

5.     Integrarea vederii și auzului în ansamblul mișcării corpului.

Competențe școlare

-         Înțegerea orală

-         Limbaj

-         Ortografie (codificare și decodificare)

-         Calcul matematic.

N.B. Aceste tehnici sunt utilizate de milioane de oameni din întreaga lume.

Cartea este adusă din Franța unde există instructori pentru copii și adulți.

BIBLIOGRAFIE

1.     Iacob Hantiu, KINESIOLOGIE ŞTIINŢA MIŞCĂRII,(Note de curs)

UNIVERSITATEA DIN ORADEA, FACULTATEA DE GEOGRAFIE, TURISM ŞI SPORT

2. Dr. Paul Dennison, Gail Dennison; Le Movement – cle de l’apprentissage. Brain Gym-, L’Editure Le Souffle d’Or, Franta