”VÂRSTELE ȘCOLARIZĂRII ȘI MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚII DIDACTICE”

Teme de interes au fost abordate de către experții proiectului PROFORM și profesorii Scolii Gimnaziale nr. 1 din comuna Găiseni din județul Giurgiu. Vârtele școlarizării și problemele cu care se confruntă copii, înainte de a urma cursurile unei școli. Astfel, specialiștii în educație dar și psihologii urmează niște etape clare privind evaluarea copilului preșcolar ce urmează a fi înrolat în ciclul primar Ce anume contează, în evaluarea psihosomatică? La această întrebare a răspuns expertul pe probleme de mentorat și coaching, lect. Univ. dr. Simona Marica:

Ne intersează dacă copilul are prerechizitele necesare unui parcurs școlar, deci dacă e pregătit pentru școlaritate. Contează partea socioafectivă, comportamentul cognitiv, compartamentul verbal, dar și cel motric. Noi avem 20 de itemi, deci 20 de întrebări. Dacă cel mic a răspuns la 15 întrebări, atunci a trecut testul. Dacă are mai puțini itemi rezolvați de 15, îi recomandăm să mai rămână puțin la grădniță. Evaluarea psihosomatică ne asigură să îi depistăm pe cei care sigur vor avea probleme de adaptare la școală. Nu putem prezice performanța lor școlară, dar putem anticipa capacitatea de adaptare la mediul școlar.”

Chiar cei implicate în procesul didactic – profesorii – au constatat, direct la clasă că, de multe ori copilul e pregătit din punct de vedere cognitiv, are un comportament verbal în parametri vârstei, dar din punct de vedere socioafectiv nu este bine dezvoltat, lucru care îi va aduce probleme în adaptarea la un colectiv nou. Sunt elemente esențiale care concură la realizarea obiectivului fiecărui cadru didactic –procesul educațional.

Strâns legat în acest proces este și organizarea gândită de professor la clasă sau chiar, în general, în instituția școlară - managementul activităților didactice. Despre acesta a vorbit prof. Virginia Rențea, partener din partea Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu:

Managementul educației reprezintă teoria și practica, știința și arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării elementelor activității educative - nu numai a resurselor, ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă, a individualității umane, în mod permanent, pentru afirmarea autonomă și creativă a personalității sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaționale.”

Fiecare activitate a proiectului urmărește profesionalizarea cadrelor didactice prin formare continuă, asigurarea calității educației prin fromarea profesională continua și asigurarea unei educații incluzive de calitate. Acest proiect de formare continua este finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 care urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. Se are în vedere, în cadrul acestui proiect, elaborarea de studii de cercetare privind dezvolatarea profesională a personalului din învățământul preuniversitar. Acesta este implementat de Asociatia Societatea Nationala Spiru Haret pentru Educatie, știinta și cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani si Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.