Comuna Izvoarele,  Judeţul Giurgiu

”EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ ÎN ȘCOLILE INCLUZIVE”

Experții proiectului PROFORM, prezenți la activitățile organizate la Scoala Gimnazială nr. 1 din Comuna Izvoarele din județul Giurgiu, au apreciat în cadrul întâlnirii faptul că fenomenul educaţional este unul social de dezvoltare, formare și de construire a fiinţei umane. Totodată, acesta se poate realiza numai prin  comunicare şi exerciţiu, prin modelarea comportamentului elevului şi prin integrarea în activitatea şi în relaţiile sociale.

Una dintre temele abordate de prof. Virginia Rențea a făcut referire la educația interculturală care presupune promovarea unor politici şcolare care să permită egalizarea şanselor şi a unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale pentru a le transforma în resurse pedagogice. În opinia sa, responsabil de aceste demersuri este, în cadrul educaţional instituţionalizat,  managerul grupei sau al clasei, respectiv cadrul didactic.

 

Prof. Virginia RENȚEA – Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu

”Identitățile multiple, tradițiile și obiceiurile se fac simțite chiar și în comunitățile mici, rurale. Același lucru putem spune și despre modul de relaționare dintre diverși indivizi sau grupuri de indivizi. Această diversitate presupune o nouă abordare a societății și a educației. Interculturalitatea aduce în societate un plus de cunoaștere și de îmbogățire culturală.”

La rândul său, expertul pe activitățile de mentorat și coaching, lect. Univ. dr. Simona Marica a adus în discuție problematica stress-ului professional manifestat în rândul cadrelor didactice.  În expunerea sa, au fost evidențiate situațiile în care un cadru didactic trăiește intens procesul educational și anumite problem ale sistemului îi induc starea de stress.

Lect. Univ. dr. Simona MARICA – expert activități de mentorat și coaching – PROFORM

Cadrele didactice îşi petrec foarte mult timp implicate în gestionarea unor relaţii atât cu elevii, cât şi cu managerii unității de învățământ, colegii de serviciu, părinții etc. Toate aceste relaţii sunt mari ”consumatoare” de resurse energetice mentale, emoționale, chiar și fizice. Reforma continuă a învățământului din România are ca efect  restructurarea curriculumului, a planurilor de învăţământ, profesorul fiind pus în permanență  în faţa noului, fără a avea libertatea  de a alege ceva. La aceasta se adaugă mărirea efectivului de elevi la clasă, volumul mare al sarcinilor administrative, cerinţele zilnice, uneori exagerate, legate de serviciu, cât şi cele de performanţa proprie.”

Fiecare activitate a proiectului urmărește profesionalizarea cadrelor didactice prin formare continuă, asigurarea calității educației prin fromarea profesională continua și asigurarea unei educații incluzive de calitate. Acest proiect de formare continua este finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 care urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. Se are în vedere, în cadrul acestui proiect, elaborarea de studii de cercetare privind dezvolatarea profesională a personalului din învățământul preuniversitar. Acesta este implementat de Asociatia Societatea Nationala Spiru Haret pentru Educatie, știinta și cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani si Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.