În educație continuă reformele, în vederea asigurării unui învăţământ adaptat cerinţelor pieţei muncii şi centrat pe dezvoltare personală şi socială, cu impact pozitiv asupra prevenirii şi combaterii părăsirii timpurii a şcolii. De la această premise au plecat discuțiile în cadrul întâlnirii dintre experții proiectului PROFORM și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Găujani din județul Giurgiu
Astfel, prof. Virginia Rențea – coordinator/partener în cadrul Proiectului PROFORm a prezentat liniile directoare ale calității ofertei educaționale a unei școli, principiu pe care se bazează prima parte a procesului de învățământ. și metodele prin care școlile pot atrage elevii pentru dezvoltarea educației și formării personale și profesionale, dar și pentru stimularea experiențelor de învățare, în orice etapă a vieții lor.
Prof. Virginia RENȚEA – coordonator/partener Proiect PROFORM
” Prin oferta educațională, fiecare unitate de învățământ trebuie să dea posibilitatea părinților să aleagă activitățile opționale și extracurriculare la care doresc să participe copiii. Un prim pas este promovarea imaginii școlii la nivelul comunității locale, în rândul unităților de nivel școlar, la nivel județean, național si international, dacă este cayul. Promovarea școlii printr-un marketing educațional în care respectarea principiilor educației incluzive să fie prioritară și realizarea unor activități de informare despre integrarea si progresul copiilor, a copiilor cu CES, despre politicile educaționale, despre resursele educaționale folosite. Participarea la „activități deschise“, de exemplu, carnaval, expoziții cu produse ale activității copiilor, strângere de fonduri, serbări, concursuri etc. Pentru ca oferta școlară să fie viabilă, cadrele didactice și conducerea unității de învîțîmânt trebuie să depună eforturi în asigurarea unor spații de învățare confortabile, sigure, adaptate nevoilor fizice, psihologice si de educație ale fiecărui copil, atât în școală, cât si în curtea acesteia (resurse umane, resurse logistice, locuri de joacă, și resurse educaționale ”
Programele sociale dețin un loc aparte în disciplina actului educational. Prin intermediul acestora sunt create condiţii pentru asigurarea de şanse egale la educaţie pentru elevii proveniţi din grupurile cu risc ridicat. La rândul său, lect. Univ. dr. Simona Marica a completat idea formării elevilor prin programele adresate celor care se confruntă cu tulburări din spectrul autist și a scos în evidență aspectele specifice dar și experiența proprie într-un astfel de proiect. În plus, proiectarea unor activități specifice la clasă pentru copiii cu anumite deficient și integrarea lor în mediu, conduc la măsuri integrate socio-educaționale și vizează în același timp familia, școala și comunitatea.
Lect. univ. dr. Simona MARICA – expert activități de mentorat și coaching Proiect PROFORM
” Integrarea şcolară a copiilor cu CES se realizează prin unităţi de învăţământ special, prin grupe şi clase speciale integrate în şcolile publice şi individual, în unităţi de învăţământ obişnuite. Copiii cu deficienţe medii, profunde, severe şi/sau asociate sunt înscrişi, de regulă, în şcolile speciale. Copiii cu dificultăţi de învăţare şi tulburări de limbaj, cu tulburări socio-afective sau de comportament sunt integraţi, de regulă, în şcolile de masă şi beneficiază de servicii educaţionale de spriji, pe lângă asistenţa psihopedagogică. Fiecare cadru didactic pus în ipostaza de a avea în colectivitatea sa un copil cu CES acționează în urma unei reflecții îndelungate. Un lucru important pentru cadrele care lucrează cu acești copii îl reprezintă colaborarea cu părinții și consilierea acestora, implicarea lor directă în lucrul efectiv cu copii, nu în calitate de observator ci și de participanți activi. Părinții copiilor cu CES trebuie să înțeleagă că au multe idei pentru a relaționa cu copii lor în mod pozitiv și ca pot să-i aprecieze mai mult.”
Fiecare activitate a proiectului urmărește profesionalizarea cadrelor didactice prin formare continuă, asigurarea calității educației prin fromarea profesională continua și asigurarea unei educații incluzive de calitate. Acest proiect de formare continua este finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 care urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. Se are în vedere, în cadrul acestui proiect, elaborarea de studii de cercetare privind dezvolatarea profesională a personalului din învățământul preuniversitar. Acesta este implementat de Asociatia Societatea Nationala Spiru Haret pentru Educatie, știinta și cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani si Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.