ANALIZA FENOMENULUI DE REZILIENȚĂ ȘCOLARĂ

 

Programul de formare profesională implementat prin intermediul Societății Naționale Spiru Haret pentru știință, cultură și educație cu sprijinul Inspectoratelor Scolare Judetene Giurgiu si Botosani este în plină desfășurare. Întâlnirea de la început de an, în județul Giurgiu a avut loc la Scoala Gimnazială nr. 1 din comuna Stoenești din Județul Giurgiu.  ProFORM are ca principal obiectiv dezvoltarea competențelor profesionale și transversale ale personalului didactic și managerilor școlari la nivelul județelor implicate.

 

DV

  

Prin aceste întâlniri ce se derulează în școlile defavorizate din județul Giurgiu se are în vedere creșterea motivației și a stabilității pe post a cadrelor didactice, în vederea asigurării îmbunătățirii calității educației, a accesului echitabil la educație, a prevenirii și reducerii fenomenului de abandon școlar.  Una dintre temele abordate de experții proiectului, alături de cadrele didactice din Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Stoienești, județul Giurgiu, a fost reziliența școlară.

La nivel general, reziliența este definită drept un proces sau fenomen care reflectă adaptarea pozitivă în ciuda unei traume sau adversități semnificative. Este un concept supraordonat, care subsumează două dimensiuni distincte: adversitate semnificativă și adaptare pozitivă, prin urmare nefiind niciodată măsurat direct, ci inferat indirect pe baza dovezilor existenței celor două dimensiuni. Cu alte cuvinte, reziliența constituie un proces de dezvoltare și relaționare între o persoană și mediile în care aceasta activează, în cadrul căruia persoana reușește, în ciuda obstacolelor întâlnite, să se adapteze cu succes la exigențele mediului. 

 

Sincron

Expert activități mentorat și coaching – Proiect PROFORM

 

Perspectiva proiectului PROFORM este una specifică abordărilor pozitive, prin demersuri specifice de identificare a factorilor care contribuie la succesul școlar, în ciuda unor dificultăți puternice întâmpinate de elevii rezilienți. Experții și profesorii implicate în acest demers consideră că identificarea acelor factori care facilitează reziliența școlară este de natură a deschide calea pentru multiplicarea și replicarea unor modele de bună practică care să valorizeze contextele educaţionale favorabile.

 

Fiecare activitate a proiectului urmărește profesionalizarea cadrelor didactice prin formare continuă, asigurarea calității educației prin fromarea profesională continua și asigurarea unei educații incluzive de calitate. Acest proiect de formare continua este finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 care urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. Se are în vedere, în cadrul acestui proiect, elaborarea de studii de cercetare privind dezvolatarea profesională a personalului din învățământul preuniversitar. Acesta este implementat de Asociatia Societatea Nationala Spiru Haret pentru Educatie, știinta și cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani si Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.