”Ce inseamnă a fi un profesor bun ?” și ”Învățarea centrată pe elev” au fost temele de interes ce au fost dezbătute în sesiunile de mentorat didactic și coaching și bune practici, în cadrul Proiectului PROFORM, ce au avut loc la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Scoala gimnazială nr. 1 din comuna Albești. Experți în domeniu, profesori și directori din școlile defavorizate din Județul Botoșani au încercat să găsească soluții eficiente pentru ca rata abandonului școlar să fie diminuată și dialogul părinți – elevi – școală sa fie unul mai eficient.
DV
Cei mai buni profesori sunt cei care-şi iubesc meseria şi au o pasiune adevarată pentru materiile pe care le predau, au apreciat experții în domeniu. Respectul, prietenia şi presiunea pe elevi doar în anumite momente cheie sunt lucrurile pe care un cadru didactic ar trebui să le ştie. Când ai un profesor care te inspiră şi chiar îi pasă de elevi, atunci se vede diferenţa”, a spus Corina
sincron
Cel de la catedră poate să uite că este maturul care „păstorește ”, pentru că, dacă nu va face asta, va continua să deformeze și să distrugă creativitatea. El trebuie să simtă, să intuiască, să provoace și abia atunci va putea ajunge la esență. „Profesorii buni ştiu să-i facă pe elevi interesaţi de subiect şi să înţeleagă. Aceştia creează un context de învăţare în care studenţii sunt inspiraţi să continue cu materia” a apreciat Ioan Stefan Anisie – Expert…
sincron.
În cadrul seminariilor organizate la Școala Gimnazială Nr. 1 din Comuna Albești, județul Botoșani, cei prezenți au învățat să se cunoască și să-și împărtășească, unul altuia, așteptările de la o astfel de întâlnire.
Sincron
Robdarea, Creativitatea și Responsabilitatea în activitățile didactice sunt att-urile unui professor experimentat și care știe să se dedice, intru-totul, acestei meserii și care știe să fie apropiat de elevi și părinți, pentru a face schimbarea și a avea o rețetă a succesului în domeniul educational. A fi un profesor bun înseamnă să fii un mentor bun, un antrenor al minții care să îi susțină și să îi încurajeze permanent pe elevi astfel încât aceștia să învețe să îsi descopere pasiunile și calitățile și să îi facă să aibă încredere că pot.
Sincron ambianță
A fi un profesor bun înseamnă să fii un mentor bun, un antrenor al minții care să îi susțină și să îi încurajeze permanent pe elevi astfel încât aceștia să învețe să îsi descopere pasiunile și calitățile și să îi facă să aibă încredere că pot.
Fiecare activitate a proiectului urmărește profesionalizarea cadrelor didactice prin formare continuă, asigurarea calității educației prin fromarea profesională continua și asigurarea unei educații incluzive de calitate. Acest proiect de formare continua este finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 care urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. Se are în vedere, în cadrul acestui proiect, elaborarea de studii de cercetare privind dezvolatarea profesională a personalului din învățământul preuniversitar. Acesta este implementat de Asociatia Societatea Nationala Spiru Haret pentru Educatie, știinta și cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani si Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.