”EDUCAȚIA FORMALĂ, NONFORMALĂ ȘI INFORMALĂ”
Fenomenul educațional și modul de implementare a unor procese specifice acestuia au reprezentat punctele de interes ale întâlnirii organizate în luna august dintre experții Proiectului PROFORM de profesionalizare și formare continuă a cadrelor didactice cu profesorii Școlilor Gimnaziale din Județul Botoșani.
Prof. Rodica Mighiu – partener în cadrul Proiectului PROFORM a prezentat liniile directoare acestei idei și metodele prin care școlile pot aplica pentru dezvoltarea educației și formării personale și profesionale, dar și pentru stimularea experiențelor de învățare ale copiilor, în orice etapă a vieții lor. În plus, au fost reliefate competenţele care au relevanţă crescută în dezvoltarea personală a individului, contribuind deopotrivă la participarea activă în societate şi pe piața muncii, acestea sunt complementare celor achiziţionate prin educaţia formală. Metodele utilizate sunt foarte diferite de pedagogia utilizată în educaţia formală. În cazul educaţiei nonformale accentul este pus pe învăţarea prin acţiune, învăţarea de la egali şi activitatea de voluntariat. Expertul a prezentat și cadrul normativ care reglementează învățarea și recunoașterea rezultatelor învățării în contexte non-formale și informale, activitățile educative, școlare și extrașcolare, Programul Erasmus +, Programul „Școala Altfel” - proiecte și parteneriate de success pe care le are în derulare Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Prof. Rodica MIGHIU – Partener - Proiect PROFORM
” Scopul acestui tip de educaţie este introducerea progresivă a elevilor în marile paradigme ale cunoaşterii şi instrumentalizarea lor cu tehnicile culturale care le vor asigura o anumită „autonomie educativă”. Pregătirea este elaborată în mod conştient şi eşalonat, fiind asigurată de un corp de specialişti pregătiţi anume în acest sens. Informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi structurate, permiţând o asimilare sistematizată a cunoştinţelor şi facilitând dezvoltarea unor abilităţi şi deprinderi necesare integrării individului în societate. Ea este puternic expusă exigenţelor sociale, iar acţiunea de evaluare se realizează în forme, moduri şi etape anume stabilite, pentru a facilita reuşita şcolară.”
La rândul său, prof. Ioan Ștefan ANISIE – expert pe probleme de bune practici – Proiect PROFORM - a completat idea formării elevilor prin programele puse la dispoziție și a scos în evidență aspectele specifice dar și experiența proprie într-un astfel de proiect dar și specificitatea educației informale.
Prof. Ioan Ștefan ANISIE – expert activități de bune practice - Proiect PROFORM
” Educaţia informală nu exprimă o educaţie fără catacter formativ, ci caracterul spontan al acestei influienţe educative. Vorbim de educaţie informală în cazul influienţelor pe care individul le resimte de-a lungul vieţii din partea familiei, a grupului de prieteni, a stării, a mass-media, în timpul competiţiilor sportive, al week-end-urilor . Se referă la totalitatea influenţelor educative neorganizate, nesistematice şi nesubordonate unor finalităţi educaţionale precise.”
Prin structură, obiective și conținut, educația trebuie să răspundă mereu exigențelor evoluției realității. Semnificațiile și eficiența actului educativ, în sine, sunt date de disponibilitățile educației de adaptare și autoreglare față de sfidările tot mai numeroase ale spațiului social. Soluția rezolvării problemelor actuale trebuie să vină nu numai din partea educației instituționalizate, dar și din partea elevilor dar… mai ales a părinților care trebuie să îi sprijine, indifferent de problemele sociale cu care se confruntă – lipsa banilor, locul de muncă și condițiile sociale.
Fiecare activitate a proiectului urmărește profesionalizarea cadrelor didactice prin formare continuă, asigurarea calității educației prin fromarea profesională continua și asigurarea unei educații incluzive de calitate. Acest proiect de formare continua este finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 care urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. Se are în vedere, în cadrul acestui proiect, elaborarea de studii de cercetare privind dezvolatarea profesională a personalului din învățământul preuniversitar. Acesta este implementat de Asociatia Societatea Nationala Spiru Haret pentru Educatie, știinta și cultură, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani si Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.