21 – 22 iunie 2018 – BOTOȘANI
”PROFESIONALIZAREA CADRELOR DIDACTICE”
Formarea cadrelor didactice constituie o strategie prin care se poate asigura dezvoltarea calităţii învăţămîntului. Calitatea în educaţie presupune şi puterea acesteia de diferenţiere în funcţie de nivelul formării, de înzestrarea intelectuală a celor formaţi, de competenţele cerute de piaţa muncii. În sprijinul acestei idei, Proiectul PROFORM de Profesionalizare a cadrelor didactice prin formare continuă derulat de Asociația Societatea Natională ”SPIRU HARET” pentru educație, știință și cultură și inspectoratele scolare județene a prilejuit întâlnirea experților în domeniul formării cu directorii și cadrele didactice din instituțiile de învățământ preuniversitar din Botoșani.
Prin Proiectul PROFORM se dorește să se intervină, în mod benefic, asupra actului calității procesului educațional din 6 școli din județul Botoșani. Aceste instituții de învățământ provin din comunități defavorizate. În cadrul întâlnirilor organizate pe activități de informare, bune practici, mentorat și coaching, seminarii și workshop-uri experții vor încerca, pe durata derulării proiectului, să contribuie la îmbunătățirea relațiilor dintre școală, comunitate și familie dar si dezvoltarea profesională a cadrelor didactice care lucreaza cu copii din unități defavorizate.
prof. Carmen EGNER – Expert bune practici – Proiect PROFORM
”Proiectul are în vedere atât formarea directorilor și profesorilor din școli, cât și motivarea acestora prin oferirea de credite transferabile și a unei idemnizații, la încheierea tuturor modulelor prevăzute de acest program de formare. La nivelul județului Bbotoșani, 185 de profesori din 6 școli vor căpăta abilitătți de comunicare și abilități de lucru cu familiile elevilor și, evident, de a dezvolta relații cu comunitatea locală, în vederea sprijinirii familiilor de a-și aduce copiii la școală.”
În județul Botoșani au fost selectate un număr de șase școli în care experții, prin activitățile practicate în cadrul proiectului, să contribuie la consilierea și coaching-ul specifice, impreună cu profesorii să creeze un tot unitar. Iar experiența profesorilor sa fie din ce in ce mai bogata și să le ofere motivația de și continua cariera didactică la un nivel foarte ridicat.
prof. Paula GAVRILUȚĂ - Responsabil relația cu comunitatea – Proiect PROFORM
”Avantajele Proiectului PROFORM pentru județul Botoșani sunt multe. În primul rând, ne ajută să conștientizăm anumite probleme sau locuri în care am putea intervenim, vis-à-vis de educație, vis-a-vis de problemele cu care se confruntă școlile care provin din medii dezavantajate și au profesori care au nevoie de implicarea și ajutorul nostru.”
Elevii cu care aceste cadre didactice vor lucra se vor bucura de experiențe didactice noi, de momente în care metoda de predare va fi îmbinată, în mod util, cu metoda practică. In cele două zile de întâlniri dintre experții proiectului PROFORM și cadrele didactice botosănene au fost prezentate diverse aspecte cu care se confruntă procesul educațional în școlile din zonele defavorizate și au fost evidențiate unele soluții care să contribuie la remedierea deficiențelor specifice domeniului.
Ionuț ANISIE – Expert mentorat didactic – Proiect PROFORM
”Relația de mentorat sau conceptul acesta de mentorat are la bază încrederea. În primul rând încrederea că acel profesor debutant poate învăța foarte multe lucruri noi. Iar, din partea profesorului debutant trebuie să aibă încredere. Acea persoană care îi vorbește, acea persoană care îi oferă informații noi și care îi oferă exemple și consiliere are expertiza sau experiența necesară pentru a vorbi despre aceste lucruri în cunoștință de cauză. Concret! În momentul în care eu, ca professor debutant, cer sfatul unui profesionist, unui om cu experientă, trebuie să o fac cu deschidere, trebuie să o fac cu încredere că voi obține, dacă nu un răspuns, măcar o cale către acel răspuns. Trebuie să obțin acea idee care, dacă nu lămurește problema măcar o modalitate de a o rezolva, o posibilitate de a o descoperi ușor ușor, la fel cum în mai multe metode didactice se observa acest fapt, de a obține posibilitatea de a rezolva o parte din problemă. Acest lucru nu poate fi rezolvat instant. Sunt lucruri care se rezolvă în timp.”
Acest proiect de formare continuă este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020 care urmărește integrarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane în ansamblul programelor și politicilor publice ale României și are în vedere valorizarea capitalului uman, ca resursă pentru o dezvoltare sustenabilă în viitor. PROFORM este implementat de Asociatia Societatea Nationala Spiru Haret pentru Educatie, stiinta si cultura, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Botosani si Inspectoratul Scolar Judetean Giurgiu.