1. Învățarea  din perspectivă pedagogică și psihologică

2. Învățarea prin cooperare- strategie de învăţare în grup

3. Rolul profesorului în învățarea prin cooperare

4. Elementele  învățării prin cooperare

5. Avantajele  şi dezavantajele învățării prin cooperare

6. Strategii/metode  de învăţare prin cooperare

7. Pedagogia grupului

Procesul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de învăţământ şi este un ansamblu de acţiuni exercitate în mod conştient şi sistematic de către educatori asupra educaţilor într-un cadru instituţional organizat, în vederea formării personalităţilor acestora în consonanţă cu cerinţele idealului educaţional. Gheorghe Tomşa (2005)
Scopul procesului de învăţământ îl constituie transmiterea unor seturi de cunoştinţe, formarea unor capacităţi, dobândirea de deprinderi, formarea de atitudini în perspectiva autonomizării fiinţei sub toate aspectele (din punct de vedere cognitiv, afectiv, comportamental etc.).

Structura de acţiune a procesului de învăţământ vizează activitatea de instruire proiectată de profesor şi cea de învăţare, realizată de elev, ca efect direct şi indirect al instruirii. Relaţia complexă existentă între profesor şi elev, realizabilă pe diferite planuri la nivelul procesului de învăţământ, implică prezenţa următoarelor acţiuni principale: predarea, învăţarea,evaluarea.

ÎNVĂȚAREA  DIN PERSPECTIVĂ PEDAGOGICĂ ȘI PSIHOLOGICĂ
Învăţarea este acţiunea elevului, realizată iniţial în mod dirijat, ca efect direct al instruirii proiectate de profesor la diferite niveluri de competenţă pedagogică.

Calitatea învăţării depinde, în mod evident, de calitatea instruirii. Învățarea școlară implică deci un cadru organizat de instruire, planuri de învățământ, programe școlare, îndrumare din partea cadrelor didactice.

,,Învăţarea este definită ca achiziţii de cunoştinţe, deprinderi, obişnuinţe şi valori formate prin experienţă, experimentare, reflecţie, şi/sau studiu şi instruire. Statutul curent de dezvoltare al copilului facilitează sau inhibă atât învăţarea curentă, cât şi pe cea viitoare. Astfel, învăţarea este o parte-cheie a procesului de dezvoltare şi rezultatele ei sunt afectate de calitatea îngrijirii pe care o primeşte copilul.“ (Vrăsmaş E., Preda V.)
Învăţarea reprezintă acel tip de proces evo­lutiv de esenţă informativ-formativă, constând în dobândirea efectivă de către fiinţa vie – într-o
anumită manieră activă, explorativă – a experien­ţei  proprii de viaţă şi pe această bază, în modifi­carea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea ei controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant. (Pantelimon Golu)
ÎNVĂȚAREA PRIN COOPERARE
Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată a grupurilor mici de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membri ai grupului. (Johnson R., Johnson D., Holubec E., 1994) Învăţarea prin cooperare răspunde diferitelor obiective. Ea poate servi aprofundării conceptelor deja cunoscute, introducerii unor noi concepte, perfecţionării abilităţilor, trezirii unor interese etc.
„Învățarea prin cooperare are loc atunci când elevii lucrează împreună, uneori în perechi, alteori în grupuri mici, pentru realizarea unui obiectiv comun: rezolvarea unei probleme, explorarea unei teme, producerea/crearea unor idei și soluții noi într-o situație dată“. (Dumitru I., 2000)
Teoria învăţării prin cooperare se inspiră din teoria privind interdependenţa socială, care apare atunci când oamenii au obiective comune şi când rezultatele fiecărui individ influenţează acţiunile celorlalţi. Interacţiunea dintre oameni este, practic, esenţială pentru supravieţuire.
Învăţarea prin cooperare implică ipoteza că modul în care sunt planificate activităţile determină calitatea interacţiunii dintre elevi, rezultatele activităţilor fiind consecinţe ale interacţiunii dintre elevi. Astfel, unul dintre elementele principale care trebuie creat în clasă este interdependenţa pozitivă sau cooperarea.
Cei care au formulat şi susţinut această teorie şi practicile de învăţare echivalente sunt Kurt Lewin (1890-1947), Morton Deutsch şi fraţii David şi Roger Johnson.
Morton Deutsch este cel care a definit şi încadrat într-o teorie învăţarea prin cooperare.
El a conceptualizat trei tipuri de interde­pendenţă socială: pozitivă, negativă şi inexistentă. Prima încurajează interacţiunea dintre persoanele care lucrează împreună, fiind denumită „interac­ţiune bazată pe cooperare şi stimulare“; a doua se caracterizează prin obstrucţionarea reciprocă a membrilor unui grup de a atinge un ţel, fiind denumită „interacţiune bazată pe opoziţie şi competiţie“; interacţiunea este inexistentă atunci când membrii unui grup lucrează independent.
Dacă, până nu de mult, şcoala românească promova competiţia şi individualismul, încura­jând reuşita personală, acum, în contextul unui învăţământ orientat spre „modernitate“, ea şi-a schimbat strategia şi abordează ideea cooperării prin:
– Simularea interacţiunii dintre copii;
– Depunerea unui efort sporit de către copii în procesul de învăţare;
– Generarea sentimentelor de acceptare şi simpatie;
– Dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
– Încurajarea comportamentelor de facilitare a succesului celorlalţi;
– Dezvoltarea gândirii critice.
Până acum, profesorul era considerat prin­cipala sursă de informaţii pentru o anumită disciplină. Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, acest rol al profesorului se reduce dramatic, el devenind un organizator, o călăuză a învăţării, oferind elevilor, în locul tradiţionalei „transmiteri de cunoştinţe“, veritabile „expe­rienţe de învăţare“.

ROLUL PROFESORULUI ÎN ÎNVĂȚAREA PRIN COOPERARE

·         Formează grupurile:

,,Formarea grupurilor reprezintă una dintre sarcinile importante ale profesorului în crearea situaţiilor de învăţare prin cooperare, considerându-se deosebit de importante următoarele trei elemente: motivaţia, comunicarea şi acceptarea reciprocă“ (A., Nicu, E.-R., Conţiu, 2010, p. 42);

·         Stabileşte criteriul de grupare şi dimen­siunea grupului:

·         Există mai multe taxonomii ale grupurilor, după cum urmează:

·         Gruparea aleatorie (prin hazard). Aceasta se poate realiza folosindu-se diferite modalităţi: jetoane cu diferite imagini specific temei, cifre, prin numărare etc. Această formă de grupare obişnuieşte copiii să lucreze cu alţi colegi, cu personalităţi diferite, permiţând să achiziţioneze abilităţi sociale precum respectul, toleranţa, valorizarea diferenţelor dintre oameni;

·         Gruparea pe afinităţi. Copiii se grupează după preferinţe, după placul lor, după personalitatea lor;

·         Gruparea după criteriul proximităţii. Aceasta constă în gruparea a doi copii în vederea com­parării muncii lor;

·         Gruparea pe centre de interes. Aceasta permite copiilor să aleagă în mod liber o temă care îi interesează şi pe care vor să o pregătească. Gruparea ideală ar trebui să respecte o anumită heterogenitate, adică într-o echipă de patru copii unul să fie de nivel înalt, doi de nivel mediocru şi unul de nivel scăzut. Se pot lua în considerare şi sexul, diversitatea culturală şi lingvistică;

·         Grupurile de studiu formale. Acestea pot funcţiona pe parcursul mai multor săptămâni, unde copiii sunt implicaţi activ în o multitudine de sarcini intelectuale de organizare a materialului, de explicare, de integrare a noţiunilor noi în structurile conceptuale cunoscute deja;

·         Grupurile de studiu spontane. Acestea se constituie pentru anumite activităţi sau pe parcursul unei ore de curs;

·         Grupurile de bază. Acestea se constituie pe termen lung, un an şcolar, cu membri permanenţi, având ca scop ajutorul reciproc, încurajarea. Din grupurile de bază derivă alte două tipuri de grupuri: grupuri reconstituite şi grupuri reprezentative.

Un aspect important în formarea grupurilor îl constituie mărimea acestora, numărul de membri aflaţi într-un grup. „În învăţarea prin cooperare, numărul ideal de elevi pentru formarea unei echipe este de patru pentru că permite maximum de interacţiuni. Desigur, echipele formate din doi elevi se pretează bine la schimbul de informaţii şi rezolvarea sarcinilor precise pe durată scurtă. Echipele alcătuite din trei elevi pot pune uneori probleme, deoarece există tendinţa ca cel de-al treilea elev să fie izolat sau ignorat. Echipele de cinci ilustrează bine expresia «a cincea roată la căruţă». Ca regulă generală, cu cât echipa este mai numeroasă, cu atât este mai dificil de dirijat“. (A., Nicu, E.-R., Conţiu, 2010, p. 45)
Stabileşte regulile de lucru (se vorbeşte pe rând, nu se atacă persoana, ci opinia sa, se consultă între ei, nu se monopolizează discuţia, nu rezolvă unul singur sarcina, se lucrează cu culori diferite etc.);
Explică foarte clar obiectivele activităţii, specifică timpul pe care îl au copiii la dispoziţie.
ELEMENTELE  ÎNVĂȚĂRII PRIN COOPERARE
Interdependenţa pozitivă
– Membrii grupului trebuie să se bazeze pe ceilalţi pentru a-şi îndeplini scopurile.
Interacţiunea faţă în faţă
– Schimburile interpersonale directe sunt vitale pentru a ajuta pe copii să se sprijine, să încurajeze, să laude şi să se stimuleze unii pe alţii.
Responsabilitatea individuală
– Fiecare membru al grupului este responsabil pentru munca lui şi pentru îndeplinirea sarci­nilor aferente poziţiei deţinute. Copiii pot fi responsabilizaţi prin mai multe metode, cum ar fi examinarea orală la întâmplare a copiilor, observarea fiecărui grup şi înregistrarea contri­buţiei individuale etc.
Abilităţi interpersonale şi de grup mic
– Printre abilităţile de care copiii au nevoie pentru a lucra cu succes în grupuri mici se numără: încrederea, capacitatea de a conduce, luarea de decizii, comunicarea şi abilităţi de management al situaţiilor de conflict.
Procesarea în grup: evaluarea, în grup a performanțelor realizate: îndeplinirea sarcinilor, eficiența membrilor grupului.
Profesorul monitorizează activitatea grupu­rilor și oferă feed-back atât grupului, cât și întregii clase despre  modul de lucru și rezultate.
AVANTAJELE ÎNVĂȚĂRII PRIN COOPERARE
Practica învățării prin cooperare creează premisele constituirii unei adevarate comunități de învățare/de cercetare educaționale, în care:

v  Ambianța este constructivă, de încredere și întrajutorare reciprocă;

v  Elevii se simt respectați, valorizați și utili dobândind astfel încredere în forțele proprii pentru că toți participă la luarea deciziilor;

v  Membrii grupului conștientizează că per­for­manțele bune ale acestuia se datorează contribuțiilor lor individuale și invers, perfor­manțele individuale pot fi evidențiate numai dacă performanțele grupului ca întreg sunt bune.

v  Se impune depăşirea restricţiei autoimpuse de a interacţiona cu copii cu fond cultural asemănător;

v  Apar idei mai multe şi mai bune;

v  Elevii învaţă unul de la altul, nu doar de la cadrul didactic;

v   Încurajează contribuţia personală;

v   Aprecierea diversităţii;

v  Elevul intră în contact cu alte opinii decât ale sale, acestea obligându-l să ţina seama de ele;

v   Se valorifică informaţiile colegilor în construirea cunoaşterii proprii;

v  Ajută copilul să accepte schimbarea şi cooperarea pentru identificarea unor soluţii la problemele cu care se confrunta el sau echipa sa;

v   Dezvoltarea socială, dobândirea competenţelor sociale: respectul de sine, simţul identităţii şi capacitatea de a rezista în condiţii de stres şi în situaţii de adversitate;

v   Dezvoltarea unor relaţii interpersonale mai bune: relaţii colegiale, solidaritate, grijă şi devotament, sprijin personal;

v  Evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având o functie corectivă, ameliorativă. Evaluarea se realizează prin raportarea la progresul individual, dar are în vedere atât participarea fiecarui copil la procesul elaborării în comun cât şi rezultatul echipei.

Dezavantajele învăţării prin cooperare:

v  Impunerea lucrului în echipă nu va reuşi întotdeauna să integreze copiii timizi şi cu deficienţe majore de comunicare;

v   Productivitatea unor copii poate scădea uneori, atunci când sunt obligaţi să colaboreze cu alţi copii;

v  Cadrul didactic se confruntă cu necesitatea realizării unui compromis între eficienţă şi performanţă;

v   Unii copii pot domina grupul;

v   Se poate pierde din vedere obiectivul final, de învăţare, acordând foarte mare atenţie relaţiilor intragrup.

Cele mai des întâlnite strategii ale învăţării prin cooperare în activitatea didactică sunt:
„Turul galeriei“, „Mozaicul“, „Cercul lui Robin“, „Caruselul“, „Cerc interior – cerc exterior“, „Amestecă, îngheaţă, formează perechi“, „Co-op, co-op“, „Chip-urile vorbitoare“, „Explozia stelară“, „Bula dublă“, „Ciorchinele“, „Experimentul“ et

Învăţarea prin cooperare este o metodă didactică fundamentată pe organizarea elevilor în grupuri mici pentru a putea lucra împreună, astfel încât fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii.

STRATEGII DE ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE
1. Predarea reciprocă
„Predarea reciprocă” este o strategie prin care elevii pot experimenta rolul învăţătorului şi al elevului, ştiut fiind faptul că, predând, înveţi cel mai bine. Numărul elevilor din grupuri poate fi de la patru până la şapte, fiecare dintre ei având la îndemână acelaşi text, împărţit, dacă este cazul, în fragmente, de către învăţător. Pentru ca fiecare elev să poată juca acest rol de mare responsabilitate, ar fi bine ca numărul fragmentelor (paragrafelor) textului să determine numărul membrilor grupului de lucru.
Fiecare elev care joacă acest rol trebuie să realizeze următoarele demersuri:
• rezumă ceea ce a citit;
• pune o întrebare despre text, la care ceilalţi trebuie să răspundă; întrebarea trebuie să se refere la problema esenţială a acelui fragment, prezentată în text explicit sau implicit;
• clarifică lucrurile neclare pentru ceilalţi;
• fac predicţii asupra fragmentului care urmează, vor urmări dacă ea se va adeveri pe parcursul fragmentului următor;
• cere celorlalţi să citească fragmentul următor, precizând care este acesta.

2. Mai multe capete la un loc
Momentele aplicării acestei strategii sunt:
• constituirea grupurilor din 3-4 elevi;
• atribuirea unui număr fiecărui membru al grupului;
• enunţarea unei întrebări sau prezentarea unei probleme;
• formularea, în mod individual, a unui răspuns sau identificarea unei soluţii;
• se discută, în grup, răspunsul fiecăruia şi se formulează un răspuns al grupului;
• învăţătorul spune un număr, iar elevul care posedă acel număr va prezenta clasei discuţiille din grupul lui.

3. Colţurile
Lectura unui text în clasă, o prelegere, vizionarea unui film, enunţarea unei teme pentru acasă care solicită opinia elevilor pot fi urmate de „colţuri”, aceasta fiind o activitate prin colaborare menită să genereze dezbateri. După alegerea temei, elevii vor reflecta asupra ei pentru a formula în final o concluzie. Fiecare elev va exprima un anumit punct de vedere pe care îl va scrie, deopotrivă cu argumentele care i se par cele mai convingătoare. Învăţătorul va realiza o listă care va sumariza toate aceste opinii. Elevii se vor orienta fizic în favoarea unei opinii, formând grupuri şi schimbând argumente. Un grup va ocupa un colţ al încăperii, altul un alt colţ etc. Fiecare grup va întocmi o listă cu cele mai tari argumente, reprezentativă pentru grup şi va alege unul sau doi purtători de cuvânt, care vor reprezenta grupul la dezbateri. Scopul dezbaterii este de a oferi fiecărui participant posibilitatea de a-şi găsi grupul a cărui poziţie o împărtăşeşte. Dezbaterea propriu-zisă va fi urmată de o rezumare a punctelor de vedere şi a argumentelor de către fiecare grup. În final, fiecare elev îşi va exprima, în scris, poziţia şi argumentele.

4. Metoda piramidei (metoda bulgărelui de zăpadă)
„Metoda piramidei” stimulează învăţarea prin cooperare şi dezvoltă capacitatea de a produce soluţii alternative şi originale. Această metodă se poate utiliza după ce elevii au audiat un material, au văzut un film, au citit un număr de articole legate de o anume problematică, sau poate marca introducerea într-o activitate sau lecţie.
Etape:
• prezentarea problemei;
• individual, se elaborează soluţii şi se scriu întrebările care au apărut în acest timp;
• elevii formează perechi, prezintă, reciproc, soluţiile elaborate, răspund la întrebări şi notează noile întrebări care au apărut în cursul activităţii în perechi;
• perechile formează două grupuri mari, în care se discută soluţiile existente şi se răspunde la întrebările nesoluţionate;
• întreaga clasă analizează soluţiile şi răspunde la întrebările nerezolvate până în această fază;
• se optează pentru cea mai bună soluţie;
• analiza procesului (Ce dificultăţi au apărut? De ce? Cum au fost soluţionate? Ce au învăţat din activitate?)

5. Răspunsul prin rotaţie
„Răspunsul prin rotaţie” este un instrument eficient de evaluare, în condiţiile în care învăţătorul doreşte, cu adevărat, să cunoască ceea ce au învăţat elevii în cursul unei activităţi.
Etapele aplicării sunt simple şi practicabile în orice sală de clasă:
• învăţătorul scrie câteva întrebări pe foi de hârtie care se lipesc pe pereţi; numărul foilor de hârtie cu sarcini determină numărul grupurilor care trebuie formate;
• se constituie grupurile de lucru;
• la un semnal al învăţătorului, grupul merge la fişa cu numărul său, citeşte sarcina de lucru şi elaborează un răspuns pe care îl scrie;
• la un semnal al învăţătorului, grupul se mută la cealaltă întrebare; citeşte ce au scris colegii din grupul precedent; elaborează un răspuns al grupului. Procedeul se repetă, până când fiecare grup ajunge la fişa iniţială.

6. Metoda FRISCO
„Metoda FRISCO” propune elevilor abordarea unei probleme sau subiect din mai multe perspective şi pe baza unui rol specific, prin care să se acopere o anumită dimensiune a personalităţii (sociabilitate, impulsivitate, activitate, vioiciune, excitabilitate).
Aplicabilitatea metodei FRISCO trece prin următoarele etape:
• distribuirea rolurilor;
• stabilirea ordinii în care se va discuta iniţial;
• după debutul dezbaterilor, ordinea continuării acestora va fi dictată de evoluţia lor.

7. Metoda „6-3-5” (brainwriting)
Însuşi numele metodei (6-3-5) explică desfăşurarea şi organizarea activităţii: elevii sunt grupaţi câte şase, fiecare scrie timp de cinci minute trei soluţii la problema propusă, apoi transmite foaia, într-un sens prestabilit (de la stânga la dreapta), fiecăruia dintre cei cinci colegi din grup. Aceştia preiau ideile colegului, îmbunătăţindu-le, modificându-le din perspectivă proprie, în fapt, deschizând colegului lor noi perspective, ajutându-l să-şi îmbunătăţească viziunea personală printr-un punct de vedere exterior lui. După ce fiecare foaie a trecut pe la fiecare din cei şase membri ai grupului, care preiau fiecare cele trei idei iniţiale, urmează să se realizeze evaluarea ideilor obţinute.
Exemple: trei modalităţi de schimbare a utilităţii unui obiect, trei soluţii pentru înlocuirea ..., trei recomandări pentru ……. etc.
Etape:
• împărţirea clasei în grupe de câte 6 membri fiecare;
• formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru.

8. Lotus de grup
Tehnica florii de lotus presupune identificarea conexiunilor dintre concepte şi idei pornind de la o temă care generează opt idei secundare. Fiecare idee, concept secundar va genera la rândul său alte opt idei secundare.
Etape:
• anunţarea temei centrale;
• constituirea grupului central format din opt elevi care vor stabili cele opt idei secundare ale temei centrale;
• fiecare din opt elevi îşi constituie grupul de lucru în aşa fel încât fiecare elev din clasă să aparţină doar unui singur grup;
• fiecare grup va lucra la elaborarea a altor opt idei secundare legate de ideile secundare elaborate de grupul central;
• liderul grupului comunică ideile elaborate de grupul pe care îl reprezintă;
• evaluarea activităţii grupurilor.

9. Strategia „Mozaicul” 1. Sunt formate grupuri de câte 4 sau 6 copii. 2. Fiecare membru al grupului descoperă materialul atribuit, după care, membrii din diferite grupuri, care trebuie să studieze aceleaşi sarcini se întâlnesc în grupurile de experţi pentru a discuta materialul lor. 3. Aceste grupuri de experţi decid ce este important şi cum să înveţe. 4. După aplicare, membrii grupului de experţi se întorc în grupurile lor şi fiecare învaţă grupul ceea ce a învăţat el în grupul său de experţi. 5. Toţi copiii sunt evaluaţi din toate aspectele subiectului (din conţinutul întregului material). Prin toate acestea se culeg diferite informaţii, se învaţă un material nou, se dezvoltă responsabilităţile individuale, interdependenţa, ascultarea activă, echilibrarea situaţiei. Exemplu (activitate practică): „Pădurea toamna” (machetă) Strategia “Amestecă – Îngheaţă – Formează perechi” Metoda poate fi folosită atât pentru grupuri aleatorii, cât şi pentru grupuri făcute prin selecţie precisă şi presupune trei etape: • Copiii se mişcă liber prin sala de grupă; • Când educatoarea spune Îngheaţă, copiii se opresc; • La comanda Formează perechi, preşcolarii se întorc spre persoana cea mai apropiată, se prind de mâini şi discută despre tema primită. Exemplu (activitate matematică): „Gruparea unei mulţimi cu cifra care îi indică numărul de elemente” Jumătate din numărul de copii primesc jetoane cu cifre, iar cealaltă jumătate primesc jetoane cu mulţimi. Copiii se mişcă liber prin sala de grupă, la comanda Îngheaţă se opresc, iar când educatoarea spune Formează perechi copilul care are jetonul cu cifra corespunzătoare numărului de elemente ale mulţimi formează pereche cu copilul care are jetonul cu mulţimea corespunzătoare.

10.Strategia „Cercul lui Robin” Această strategie este versiunea orală a strategiei numite „Masa rotundă”. Este o strategie care în mod efectiv poate fi folosită la copiii foarte mici sau la cei care nu pot să scrie bine. • Educatoarea lansează o întrebare sau face o afirmaţie fiecărui grup. • Copiii îşi împărtăşesc ideile sau răspunsurile, pe rând, în cadrul grupului. • Procesarea ideilor este supravegheată la sfârşitul activităţii de educatoare sau de raportorul grupului. Prin acestea se doreşte exprimarea ideilor şi a opiniilor, crearea de poveşti, împărtăşirea cunoştinţelor, participarea egală a colegilor de echipă, ascultarea activă. Exemlu (cunoaşterea mediului): “Mijloace de transport terestre, aeriene şi pe apă”.

Pedagogia grupului

Precizam inca de la inceput ca pedagogia grupului este o pedagogie activa si interactiva care favorizeaza participarea elevilor in activitatea didactica si concertarea lor, dar care nu desconsidera individualitatea elevului si, mai mult, permite o pedagogie individualizata, intr-o anumita masura.Subiectul cunoasterii(elevul) este atat subiect particular,intrucat expune propriul mod de a gandi, se implica personal in activitate, incearca o formulare rationala a experientei sale, confrunta reflectia si experienta sa cu a altora etc., cat si subiect universal, pentru ca reflectia sa personala este plasata in centrul unei cercetari care nu e doar a sa, ci si a altora.De aceea, am putea spune ca, practic, ajutorul individualizat oferit unui elev are o dimensiune cooperativa.De altfel, profesorul este perfect integrat in grup, practic, component al acestuia, intrucat el si elevii au functii comune.Profesorul nu este singurul depozitar, singura sursa de informatii care ordoneaza grupul, ci persoana care face posibil ca interventiile fiecarui participant sa contribuie la structurarea si sustinerea grupului colaborativ pentru invatare, cu scopul de a rezolva prin eforturi concertate o sarcina comprehensiva si stimulativa.

Asadar, tendinta in pedagogia grupului  este de a inlocui activitatea si interventiile sistematice ale profesorului printr-un sistem de activitati, de meditatii diverse, de schimburi reciproce in si in afara grupului, rolul profesorului fiind de a pune in aplicare activitati care fondeaza grupul.

Aptitudinile de cooperare, ascultare, toleranta, respect, formare a consensului, fixarea scopului si a strategiilor, luarea deciziilor in echipa si evaluarea colectiva, sunt exemple de comportamente asteptate din partea elevilor.Achizitia unor astfel de aptitudini, indispensabile pentru o activitate colaborativa de grup de succes, trebuie sa fie invatata, asteptata, monitorizata si evaluata sistematic, atat de catre profesor, cat si de catre membrii grupului.Pentru ca activitatea colaborativa sa fie eficienta, trebuie sa proiecteze cu mare grija sarcinile de lucru si sa le comunice foarte clar elevilor, pentru ca acestia sa perceapa corect comportamentele sociale si cognitive implicate in rezolvarea ei, precum si criteriile de evaluare.

Activitatea in grupuri pretinde nu doar momente de reflectie, gandire si elaborare colectiva, ci si momente de reflectie, gandire si elaborare individuala.Iar prin circulatia reflectiei si gandirii unui elev catre altul, prin schimburile intelectuale si verbale realizate, se constituie o adevarata comunitate de invatare/ de cercetare / de interese/ educationala in care:

elevii lucreaza pentru atingerea unui scop comun, a carui indeplinire este dependenta de invatarea si contributia individuala a fiecarui elev

clasa de elevi este considerata un loc specific cu coduri si limbaje proprii(care pot diferi de cele utilizate in contexte informale); cu ajutorul lor, elevii co-elaboreaza noile achizitii si reguli de socializare

ambianta este constructiva, de incredere mutuala, elevii privesc obiectiv rezultatele, dificultatile, nivelul lor etc.

elevii se simt respectati, valorizati, utili ca individualitate si investitii deplin in activitatea propusa

exista o egalitate a drepturilor, care le permite elevilor sa-si exerseze liberul lor arbitru si sa examineze atent realitatea, situatiile cu care se confrunta

elevii, indiferent de nivelul lor de pregatire la disciplina respectiva, dobandesc incredere in fortele proprii

toti elevii participa la luarea deciziilor

performantele bune ale grupului se datoreaza contributiilor individuale ale tuturor membrilor sai si, invers, performantele individuale bune pot fi evidentiate numai daca performantele grupului ca intreg sunt bune

rezultatul comun al activitatii intregului grup depinde nu numai de calitatea muncii fiecarui elev, ci si de capacitatea lor de a coopera si de a se autocontrola; astfel, prin activitatile colaborative se asigura cresterea rolului motivatiei invatarii, al autocontrolului si al controlului reciproc

Prestatia unui elev depinde de contributiile si prestatiile tuturor celorlalti colegi de grup, intrucat acestea se influenteaza reciproc si sistematic, fiind chiar interdependente-vorbim de interdependenta pozitiva intre membrii grupului.

De aici decurg doua consecinte extrem de importante in pedagogia grupului:

v  Intr-un grup, munca este mai construita, mai bogata si, in acelasi timp, greutatea sarcinilor si responsabilitatea fata de sarcini sunt egal si echitabil impartite intre membrii acestuia.

v  Activitatile comune realizate in grup fac sa apara si sa se dezvolte spiritul de cooperare, de echipa, deschiderea catre ceilalti, devotamentul fata de grup si fata de interesele lui, aderarea la scopurile si obiectivele acestuia.

Identitatea colectiva a unui grup se construieste in mod progresiv.Este posibil ca la inceput unii elevi sa fie extrem de timizi, chiar sa se teama, dar , treptat incep sa incerce, in mod reciproc, sa se asculte, sa se inteleaga, sa-si analizeze prejudecatile, reprezentarile, ideile, construindu-si propriile identitati si asigurand coerenta grupului.

Principalele surse de identitate colectiva a unui grup sunt comunicarea educationala interna si reflectia si gandirea colectiva.

Comunicarea educationala interna se stabileste intre indivizii care alcatuiesc grupul respectiv, in conditii de respect individual reciproc.

Reflectia si gandirea colectiva.

A reflecta colectiv, impreuna cu mai multi indivizi, inseamna a accepta provocarea de a asculta si accepta opinia celorlalti pentru a elabora reflectii pluriale, un fir reflexiv, conducator.Se poate porni chiar si de la un cuvant, rostit mai timid la inceput, apoi tot mai ferm, permitand emergenta gandirii colective si eliberarea de principiul identitatii individuale, pentru a viza formarea de alteratii colective.

Reflectia colectiva avanseaza si progreseaza gratie confruntarii ideilor si repunderii in discutie a ideilor si opiniilor etc.Deci, intr-o reflectie colectiva, nu numai ca se poate construi gandirea personala, ci chiar se determina(de altfel, gandirea nu este solitara, nu se naste pe un teren gol).

Identitatea colectiva ii permite fiecarui elev sa se pozitioneze in grup si, in acelasi timp, sa isi manifeste si exteriorizeze diferentele personale, pastrandu-si autonomia.

O pedagogie a grupului este indispensabila, mai ales in clasele cu efective mari si eterogene, pentru a se evita angajarea numai a elevilor buni in instruirea interactiva si pentru a-i motiva si antrena pe cei care sunt in dificultate.Este necesar ca elevul sa constientizeze ca este important ca toti colegii sai sa reuseasca sa inteleaga si sa dobandeasca noul, pentru ca in joc este un proiect comun.

Etapele invatarii cooperative/prin cooperare

Invatarea prin cooperare presupune o munca dinamica, ale carei etape, care se interconditioneaza si, intr-o anumita masura, se intrepatrund, ar putea fi cele de mai jos:

Realizarea de destructurari cognitive, etapa in care membrii grupului se confrunta cu sarcinile cooperative, accepta formularea diferitelor idei, descompunerea, disecarea si confruntarea lor, dezbaterea, pentru a face posibila circulatia si confruntarea valorilor.

Reflectia si tatonarea, etapa care consta in luarea initiativei de catre membrii grupului, care se angajeaza intr-un proces de reflectie, cautare, tatonare, cercetare si invatare, cu toate cunostintele de care dispun(este necesar ca acestea sa nu le permita sa rezolve problema imediat, altfel, interactiunea nu isi are sensul).

Realizarea de interactiuni si schimburi verbale intre membrii grupului si intre acestia si profesor pentru sedimentarea ideilor, in cadul unei dezbateri colective; in aceasta etapa de interactiuni, ideile elevilor sunt exprimate pentru a fi punctate insuficientelor lor, pentru a fi confruntate cu certitudinile lor.Calitatea invatarii prin cooperare depinde de calitatea dezbaterii democratice instaurate intre elevi prin dubla exigenta a rigorii intelectuale si a eticii comunicationale( a asculta si a respecta partenerul, a cauta sa-i intelegi opiniile, modul de a gandii, a avea nevoie de pareri si puncte de vedere diverse pentru a-ti construi propria gandire).Astfel, este recomandabil ca sarcina de lucru sa pretinda explicitarea punctelor de vedere ale partenerilor si verbalizarea ideilor intr-un plan rational, evitandu-se productiile prea algoritmice.

Structurarea/constructia colectiva a noii cunoasteri in cadrul unei dezbateri-colective si a unui bilant colectiv, susceptibile de a contribui la introducerea de noi achizitii-cunostinte, competente, comportamente, asupra carora se va putea purta un dialog plurirelational si rational, in vederea organizarii, sistematizarii si consolidarii noului.

Sugestii psihopedagogice pentru o invatare cooperativa/ prin cooperare eficienta

Pentru a asigura reuşita schimburilor intelectuale şi verbale dintre membrii comunitatii educationale, este bine sa avem in vedere urmatoarele sugestii psihopedagogice care contribuie la asigurarea unei munci bogate sub aspectul identitatii, alteritatii si cooperarii:

Obisnuiti elevii cu practicile participative de cooperare, ajutati-i sa se obisnuiasca sa reflecte , sa lucreze si sa invete impreuna, sa se asculte reciproc, sa isi valideze sau invalideze propriile argumente, sa argumenteze pentru a convinge, sa-si repartizeze sarcinile de lucru, sa-si planifice munca pentru a avansa lucrarea comuna etc.

Obisnuiti elevii sa accepte diferentele dintre ei, dar si sa descopere complementaritatile, in toate actiunile lor prevaland interesul echipei, al comunitatii educationale in care ei invata si se formeaza.

Ganditi-va la faptul ca in invatarea prin cooperare, profesorul este intotdeauna prezent, cel putin prin instructiunile scrise oferite grupurilor si prin intrebarile, informatiile, clarificariile, sugestiile si incurajariile adresate acestora.Incercati sa fiti o prezenta discreta pentru a lasa initiativa de actiune grupurilor; nu va impuneti prezenta, ci propuneti-o grupelor si elevilor care o reclama, acordandu-le sprijinul necesar.

Instalati in clasa un spirit de cooperare si cercetare care sa va permita sa stabiliti cine se poate intr-ajutora si cum, pornind de la ideea ca profesorul nu este singurul detinator de cunostinte si ca mai exista si alte surse posibile.

Asigurati conditiile materiale si caracteristicile ambientale necesaredesfasurarii activitatiilor colective in conditii bune.

Stimulati la elevi placerea( si cultivati-o, innoiti-o continuu) de a participa la confruntari intelectuale, la schimburi de idei, de puncte de vedere etc. si de a valoriza, pentru a incuraja emergenta cuvantului.

„ Invăţarea cooperativă este o metoda didactică bazată pe organizarea, funcţie de obiective operaţionale bine stabilite, a unei munci colective fondate pe complementaritate, orientată spre asigurarea aspectului social al invăţării şi care vizează dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpersonală, a interacţiunilor, competenţelor si comportamentelor sociale ale elevilor”(Bocos, M., 2002, p.211).

Invatarea prin cooperare este o strategie, un plan de actiune, un construct elaborat ce vizeaza anumite finalitati pentru realizarea carora recurge la tipuri de activitati care operational imbina, organizeaza, articuleaza, programeaza diverse metode, procedee, mijloace didactice, forme de organizare etc. Strategia didactica a invatarii prin cooperare este o modalitate de organizare a activitatii prin care se realizeaza schimburile interrelationale intre participantii la activitate, prin procese interumane de cooperare si competitie constructiva( elev/elevi-elev/elevi, elev/elevi-profesor; elev/elevi-grup), stimuland activismul elevului in interactiunea sa cu materialul de studiu, cu ceilalti, prin procese de actiune si transformare a informatiei.

Invatarea prin cooperare este o caracteristica, daca nu chiar o cerinta, a organizatiilor postmoderne, este o strategie de instruire structurata si sistematizata , in cadrul careia grupe mici lucreaza impreuna pentru a atinge un tel comun. Premisa invatarii prin cooperare este aceea conform careia subiectii care lucreaza in echipa sunt capabili sa aplice si sa sintetizeze cunostiintele in moduri variate si complexe, invatand in acelasi timp mai temeinic decat in cazul lucrului individual.

Munca in echipa dezvolta capacitatea elevilor de a lucra impreuna- o competenta importanta pentru viata si activitatea viitorilor profesionisti si cetateni.Invatarea prin cooperare determina dezvoltarea personala prin actiuni de autoconstientizare in cadrul grupurilor mici.Aceasta solicita toleranta fata de modurile diferite de gandire si simtire, valorificand nevoia elevilor de a lucra impreuna, intr-un climat prietenos, de sustinere reciproca.

Cooperarea presupune colaborarea; cu toate ca cele doua notiuni sunt sinonime, putem face unele delimitari de sens, intelegand prin colaborare o forma de relatii intre elevi, ce consta in solutionarea unor probleme de interes comun, in care fiecare contribuie activ si efectiv, iar prin cooperare o forma de invatare, de studiu, de actiune reciproca, interpersonala/intergrupala, cu durata variabila care rezulta din influentarile reciproce ale agentiilor implicati.

Invatarea prin cooperare presupune actiuni conjugate ale membrilor binomului educational(elevi si profesori) in atingerea scopurilor comune prin influente de care beneficiaza toti cei implicati.Colaborarea se axeaza pe sarcini , iar cooperarea pe procesul de realizare a sarcinii.Cooperarea este o forma de interactiune superioara in cadrul invatarii, incluzand colaborarea.

Bibliografie
Vasile Fluieraş. Teoria şi practica învăţării prin cooperare. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007.
Oprea Crenguţă Lăcrămioara. Strategii didactice interactive - repere teoretice şi practice. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009.

 Bocoş, M., (2007), Teoria şi practica cercetării pedagogice, Ed. a II-a, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca.

 Bocoş, M., Catalano, H., Avram, I., Someşan, E., (2009), Pedagogia învăţământului preşcolar, Instrumente didactice, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Bocoş, M., Catalano, H., (2008), Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Cercetări, acţiune, Vol. 1, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2007), Metode interactive de grup, Ghid metodic, Editura Arves, Craiova.

Cerghit, I., (1980), Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

6. Chiş, V., (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

7. Chiş, V., Stan, C., Bocoş, M., Albulescu, I., (2006), Tradiţii valori şi perpective în pedagogia învăţământului preşcolar”. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.