Introducere

Este limpede, pentru orice profesor cu vechime în învățământ faptul că, noua generație este vizibil mai greu de educat decât generațiile precedente.Elevii sunt mult mai puțin interesați de școală, mai lipsiți de respect față de cadrul didactic, părinții – mult mai asertivi.

Ne-am propus să analizăm, în cadrul acestui material, posibilele explicații ale acestei situații și prima întrebare pe care ne-am pus-o este dacă, realmente, în rândul școlarilor este mai multă patologie (tulburare psihică) decât era în trecut?

Ce este, deci, tulburarea psihică?

Nu orice semn/simptom atestă prezența unei tulburări, de aceea am adus în discuție intensitatea, frecvența, dar și detresa rezultată.

 

Astfel, simplul fapt că mă spăl des pe mâini nu este suficient pentru a considera că am trăsături obsesiv – compulsive. Când însă, orice contact cu o suprafață mă face să doresc să mă spăl pe mâini, iar dacă nu o fac, gândul că sunt plină de microbi nu-mi dă pace și eventual mă întorc din drum de N ori după ce ating clanța, astfel încât fie  voi întârzia mereu, fie nu voi mai părăsi locuința, mă voi izola sau voi purta tot timpul mănuși, atunci putem vorbi de o tulburare.

Se impune, în acest context, să reluăm întrebarea (așa cum o face prof. Mircea Lăzărescu, în extinsul său eseu): Ce este tulburarea mentală?

Iată o posibilă definiție - Un pattern de comportament semnificativ clinic care apare la un individ și care este asociat cu detresă (deteriorare) sau incapacitate în unul sau mai multe domenii de funcționare – social, profesional, familial etc.

Un pattern este un tipar, ceva ce se repetă mereu în aceeași formă.  Semnificativ clinic prespune o simptomatologie evidentă, iar ceea ce este realmente lămuritor în definiție este faptul că această simptomatologie este deranjantă, duce la deteriorare ori chiar la incapacitate funcțională.

Ca urmare a faptului că la individul în cauză se instalează (brusc sau insidios) această simptomatologie, el nu va (mai) putea face ceea ce făcea înainte de instalarea tulburării.

În ultimii ani, în școală, întâlnim, cu mare frecvență, diagnostice (rămâne de vărut cât de valide sunt!) de ADHD sau tulburare de comportament.

În continuare, vom prezenta caracteristicile clinice ale acestor două tulburări, la copii.

Ø Ce este ADHD?

În primul rând, trebuie subliniat faptul că nu vorbim despre un copil răsfățat sau submotivat, în acest caz. ADHD/ADD sunt tulburări de neurodezvoltare! ADHD este considerată a fi o tulburare frecventă în populația școlară (30-50% dintre consultațiile pedopsihiatrice în SUA sunt cerute pentru această condiție!!!). În România nu există studii de epidemiologie (răspândire).

ADHD este o tulburare cu  etiologie organică. Această concepție a avut la bază pandemia de gripă de după cel de al doilea RM, apoi epidemia de encefalită apărută în urma ei. Copiii care au supraviețuit au avut apoi grave tulburări de comportament. Procesele afectate în această tulburare neurobiologică sunt – atenția, memoria, percepția – procese care urmează o traiectorie simultană și sunt interdependente în decursul dezvoltării.

ADHD este o tulburare neuropsihiatrică extrem de heterogenă, existând o bază genetică în aproximativ 80% din cazuri, implicând numeroase gene, pentru restul de 20% din cazuri fiind vorba de leziuni cerebrale dobândite prin acțiunea diverșilor factori de mediu.

Există mai multe mecanisme neuropsihologice ale ADHD:

- deficitele funcțiilor inhibitorii prefrontale

- disfuncția memoriei de lucru și a atenției selective

- deficitul de percepere a timpului

În neuropsihologie, ADHD și ADD sunt considerate condiții determinate de deficite ale funcționării executive.

Funcţiile executive se referă la acele abilităţi ce ne permit să desfăşurăm cu succes activităţi sociale şi instrumentale, cum ar fi: relaţionare interpersonală adecvată, planificare, rezolvare de probleme şi interacţiunea cu mediul pentru a obţine cele necesare.

Din aceste motive, deficitele în funcţionarea executivă afectează în mod dramatic abilitatea unei persoane de a funcţiona independent, ducând la dizabilităţi sociale şi ocupaţionale semnificative la persoanele cu probleme psihologice, psihiatrice, neurologice sau alte probleme medicale.

Există 3 tipuri de tablouri clinice:

A.    Subtipul predominant neatent (ADD) în care sunt prezente 6 dintre cele 9 simptome de pe scala de “Neatenţie”.

B.     Subtipul predominant hiperactiv/impulsiv (H/I) în care sunt prezente 6 dintre cele 9 simptome de pe scala de “hiperactivitate/impulsivitate”.

C.     Subtipul combinat (CT) în care sunt prezente 6 dintre simptomele de pe ambele scale.

Distribuţia celor trei subtipuri între copiii de şcoală primară este 50% pentru ADD (neatent), 20% pentru H/I (hiperactiv) şi 30% pentru CT(mixt) ADHD este mai des diagnosticat la băieţi decât la fete, într-o proporţie de 4/1, mergând până la 9/1 în loturile clinice. Fetele sunt mai des diagnosticate cu ADD, în acest caz proporţia băieţi/fete fiind de doar 2/1 comparativ cu subtipul H/I în care proporţia este de 4/1 (Smalley, 2000).

Acest copil este, mai întâi de toate, neatent

NEATENȚIE - Șase sau mai multe dintre următoarele simptome au persistat pentru cel puțin 6 luni

a) adesea eșuează în a da atenție detaliilor sau face greșeli din neglijență la școală, în muncă sau alte sarcini

b) are adesea dificultăți în a susține atenția în sarcini sau activitatea de joc (nu poate rămâne focusat pe lectură, instrucțiuni etc)

c) adesea pare că nu ascultă atunci când i se vorbește direct

d) adesea nu poate persevera în a urma instrucțiunile și eșuează în a duce la bun sfârșit diversele sarcini (începe temele și le lasă nefăcute etc)

e) adesea are dificultăți în a se organiza în sarcini și activități

f) adesea evită sau refuză a se angaja în sarcini ce presupun efort mental susținu (sarcini școlare, teme)

g) adesea pierde/uită lucruri legate de îndeplinirea sacinilor – cărți, caiete, ochelari, etc

h) este adesea distras de stimuli extreni

i) adesea uită sarcini zilnice – întâlniri, apeluri de returnat etc.

2. HIPERACTIVITATE/IMPULSIVITATE – cel puțin 6 dintre următoarele simptome au persistat pt cel puțin 6 luni

a) adesea se joacă cu degetele, mișcă picioarele, se frământă în scaun

b) adesea părăsește scaunul în situații în care a sta așezat este obligatoriu (școală, spectacole, conferințe etc)

c) adesea ajunge în situații inadecvate

d) adesea incapabili de a se angaja în activități de joacă/relaxare într-un mod tăcut, liniștit (sunt zgomotoși, agitați)

e) este mereu pe picior de plecare, ca și cum ar avea un motor..

f) adesea vorbește fără oprire

g) adesea dă răspunsul la o întrebare care nu a fost pusă în întregime (nu așteaptă ca interlocutorul să termine ceea ce are de spus)

h) are dificultăți în a-și aștepta rândul (jocuri, coadă la bilete etc)

i) adesea întrerupe sau dă buzna peste ceilalți (jocuri, conversații etc)

Aceste comportamente pot fi expresia unei tulburări psihice și atunci elevul va trebui sprijinit, prin tehnici specifice, cu ajutori specializat – conisilier școalr, psiholog, profesor de sprijin – să facă față sarcinilor școlare. Dar, este la fel de adevărat că aceste manifestări comportamentale pot fi și expresia unui temperament ceva mai dificil (moștenit) neatrenat de părinți, lăsat să se manifeste fără a i se pune limite, fără a fi învățat ce este respectul (față de ceilalți), fără empatie față de ceea ce tulbură pe ceilalți (colegi, profesori).

Copilul acesta este cumva condamnat la a fi un permanent paria în grupurile sociale, rejectat, marginalizat sau chiar ridiculizat de ceilalți. Fără a avea neapărat o patologie psihiatrică, lipsa limitelor în educația făcută în anii preșcolarității, va avea serioase repercusiuni asupra posibilităților sale ulterioare de integrare, asupra eficienței sale școlare, progesioanle și sociale.

Ø Ce este tulburarea de comportament?

Conform Manualului de Diagnostic, DSM V, tabloul clinic al acestei tulburări arată astfel

A. Un pattern de dispoziție iritată/furioasă, comportament opoziționist, vindicativ, cu o durată de cel puțin 6 luni așa cum este evidențiat de cel puțin 4 simptome din oricare dintre următoarele categorii:

Dispoziție supărată/iritată

Își pierde des cumpătul

 Este foarte ușor de enervat

Este, de obicei, mânios și plin de resentimente

Comportament sfidător

Adesea se ceartă cu figuri ale autorității (de ex, educatori, profesori) sau cu adulții, în general.

De obicei desfid regulile sau refuză să li se conformeze

Adesea îi enervează în mod deliberat pe ceilalți

 Adesea blamează pe ceilalți pentru greșelile lor.

Vindicativitate (a fi revendicativ)

A fost revendicativ sau dușmănos de cel puțin de două ori în ultimele 6 luni.

Această tulburare este mai frecventă în familiile în care îngrijirea copilului este inconstantă, acordată de către o succesiune de figuri parentale substitutive (bone, bunici, vecini etc) și unde există o inconsecvență în aplicarea regulilor (ceea ce pledează pentru influența mediului în etiopatogenie).

Factori cu impact asupra prognosticului

-          temperamentali (ex, intoleranță la frustrare)

-          de mediu (practici inconstante de îngrijire sau neglijarea copilului)

-         - genetici și fiziologici – markeri neurobiologici ( anormalități ale cortexului prefrontal și amigdalei, o mai scăzută conductivitate electrică a pielii, scăzută frecvență a bătăilor inimii etc)

Cum se poartă acest copil?

1. Copilul pare adesea a fi greu de controlat și dirijat

- la vârsta de 4 ani nu respectă regulile, orele de somn sau de masă, trebuie să-l chemi mereu pentru că nu vrea să vină când i se spune

- refuză să mănânce și are frecvente crize de încăpățânare.

- refuză să meargă la culcare

2. Tolerează cu greu frustrarea

- când este refuzat, adesea se înfurie și plânge sau țipă

- părinții spun adesea că nu poate fi luat la cumpărături pentru că face crize dacă nu i se cumpără ceea ce vrea el.

3. Opoziționism

Dacă pănâ la 6 ani a opus probabil rezistență la multe din încercările părinților de a impune o regulă sau alta, de la 6 ani intervine refuzul școlar – de a se pregăti pentru școală, de a merge la școală, de a-și face temele etc

4. Agresivitate

- agresivitatea nu este sesizată în primii ani de viață, deși uneori pare mai nervos, uneori chiar lovește, zgârie sau bate.

- când este certat ridică mâna la mama sa dar rareori face asta cu alte persoane!!!!

- dacă se înfurie pot apărea acte deliberate de distrugere a obiectelor – lovește cu piciorul în mobilă, zgârie tapetul, trântește ușile etc.

- în afara casei aceste lucruri se întâmplă de obicei când dorește o jucărie de la alt copil sau i se ia o jucărie.

5. Impulsivitate

- supărarea este urmată imediat de atac

- activitatea copilului are o marcă – este mereu neliniștit, nu are răbdare.

6. Uneori, anxietate

Undeva, în istoric (1-4 ani) spasmul hohotului de plâns – ca reacție la frustrare, apărută foarte frecvent! Uneori, oprirea respirației este prelungită și urmată de pierderea cunoștinței sau convulsii.

Nu totul ține de patologie..

În fond, vorbim de un copil răsfățat, care crede că totul i se cuvine, sau de un copil care tânjește, în sinea lui, după limite care să-i confere siguranță și la care acest comportament este modul de a atrage atenția asupra nevoilor lui nesatisfăcute.

Foarte dăunător este stilul parental dezorganizat, în cadrul căruia fie nu se pun reguli sau se spune una și se face alta, ori există o succesiune de persoane care aplică/nu aplică regulile

Părinții sunt fie prea slabi (le e milă de copil, sau le e teamă să nu piardă dragostea copilului), fie prea comozi, fie neglijenți.A disciplina cere efort și nu toți adulții sunt dispuși să facă acest lucru.

Încă o dată, afirm că nu totul poate fi explicat prin patologie. Este vorba despre niște predispoziții (temperamentale, de reactivitate, de echilibru), pe care mediul și influențele sale le pot activa, potența sau șlefui, ori chiar stinge.

Iată, de exemplu, pentru o parte dintre copiii diagnosticaţi cu ADHD, poate să fie vorba, de fapt, despre obişnuinţa lor de a opera în mediul virtual, unde lucrurile se întâmplă cu o viteză foarte mare, stimulii sunt diverşi, foarte complecşi, grafica este impresionantă ..etc.. Evident, în aceste condiţii, realitatea (şi tempoul ei) plictisesc foarte rapid. Nici un profesor nu se poate mișca în ritmul/cu viteza cu care lucrurile se petrec în lumea virtuală.

Creierul este ca un mușchi – se construiește! Abilitățile de care vom avea nevoie se exersează (și nu vorbim doar despre abilitățile cognitive), ori această generație nu are răbdare – totul trebuie să se întâmple acum, pe loc, dacă se poate.

Desigur, nu este nimic incitant în a scrie de 20 de ori litera M, de exemplu, dar este NEVOIE de această repetiție, de rutină, de monotonie. Răbdarea şi conduita amânării se exersează iar a îţi permite, uneori, să te plictiseşti conduce la creativitate.

Dar..pentru a putea amâna gratificarea, înseamnă a putea opera sub stress..ori copiii noștri sunt din ce în ce mai puțin echipați cu mecanisme de coping pentru a face față stressorilor, chiar minori.

Rezistența la frustrare este – din nou – un factor cheie al sănătății psihologice și echilibrului emoțional la vârsta adultă.Ea nu se construiește, însă, făcând totul în locul copilului tău și ferindu-l de orice l-ar putea supăra.

Părinții apeleză tot mai mult la mediul virtual ca bonă fără plată (aceasta, însă, va fi mult mai mare). Plata va fi un sistem nervos mai slab, o atenție mai greu de focusat, o memorie mai săracă, și incapacitatea de amânare a gratificației. Acestea vor face ca procesarea informației în clasă să fie o adevărată provocare pentru generația actuală de copii.

În fine, limitarea interacțiunii normale, sănătoase, cu alți copii, joaca afară, în mediul nestructurat – unde (în afara sănătății fizice) ei ajungeau și să-și construiască și șlefuiască abilitățile sociale, se exersau primele status roluri în grupuri sociale – or această limitare se va repercuta neplăcut asupra dezvoltării lor.

În plus, nici părinții nu mai sunt atât de disponibili pentru interacțiune cu copiii lor.

Toate cele expuse, explică de ce nu este doar mai multă patologie, ci și un stil de a crește copii și de a-i educa ce este, la rându-i patologizant.