Motivele posibile pentru care un elev este dificil sunt următoarele:

- are dificultăți de învățare

- are tulburări comportamentale (fie ca entitate psihiatrică, fie ca urmare a unei educații familiale deficitare)

- ADHD/ADD

- este nemotivat să învețe, pentru că mediul familial nu îl încurajează în acest sens.

Cauzele comportamentelor problemă trebuie identificate, pentru că raportarea la elev și predarea vor trebui (pe cât posibil) individualizate.De asemenea, trebuie implicați părinții (acolo unde este posibil), ori consilierul școlar sau logopedul (unde există).Dacă aveți o suspiciune puternică a existenței unei patologii (în baza experienței dvs de cadru didactic), sugerați trimitere către un consult la un psiholog clinician.

 

Dificultățile de învățare

Este vorba despre tulburări observate pentru prima oară în procesul acumulării cunoștințelor școlare – scrisul, cititul, calculul matematic și învățarea regulilor gramaticale.Manifestările descrise anterior în cadrul acestor entități erau denumite dislexii, disgrafii, discalculii, termeni despre care unii autori consideră că denumesc o simptomatologie instalată brusc la o persoană care a achiziționat deja limbajul scris, citit. Alți autori îi consideră în continuare adecvați și pentru copilul aflat în procesul dezvoltării ariilor de învățare a cititului, scrisului etc.

Criterii:

A. Dificultăți în învățare și în folosirea abilităților academice, așa cum indică prezența a cel puțin unuia dintre următoarele simptome, prezent pentru cel puțin 6 luni și care a persistat în ciuda eventualelor intervenții.

1. Incorectitudine sau ritm foarte lent și cu mare efort în citire (ex – lent, ezitant, greșește frecvent cuvintele etc)

2. Dificultăți în a înțelege ceea ce citește

3. Dificultăți în ortografiere

4. Dificultăți ale expresiei grafice – multiple erori de gramatică, punctuație, proastă organizare a paragrafelor etc

5. Dificultăți în a stăpâni sensul numerelor, calculul matematic etc

6. Dificultăți cu raționamentele matematice.

Dislexia apare ca fiind o tulburare caracterizată printr-un deficit important al achiziționării cititului și care nu are o cauză demonstrabilă la nivel senzorial, o tulburare emoțională sau întârziere mentală, dar nici cauze externe precum dezavantajele economice sau culturale.

În general, acești copii pot prezenta și dificultăți motorii de coordonare fină sau asociază și alte tulburări de învățare (disgrafia, discalculia etc).Dată fiind prezența acestui deficit, copiii pot avea dificultăți și în dobândirea altor deprinderi școlare.

Un rezumat al cercetărilor (privind cauzele) arată următoarele:

- există evidențe clare pentru ipoteza că dislexia poate fi determinată de factori ereditari;

- studiile genetice au confirmat caracteristicile neurobiologice ale abilităților fonologice;

- dificultățile de citit au un pronunțat caracter familial;

- studii centrate pe importața factorilor sociali – în familiile cu statut economic înalt și cu interes pt citit, frecvența acestei afecțiuni este mai mică.

Disgrafia – caracteristici

Este o importantă tulburare de învățare a comunicării prin scris care nu este atribuită întârzierii mintale sau unor boli senzoriale, neurologice, tulburărilor emoționale, dezavantajului economic, cultural sau instrucției inadecvate. Din punct de vedere neuropsihologic implică

- dificultăți în integrarea vizuo – motorie. Copilul poate să vorbească și să citească dar nu poate executa corect operațiile motorii necesare pentru a desena simboluri grafice precum literele.

Copilul are dificultăți în revizualizare (poate să citească și să recunoască cuvintele dar nu poate să revizualizeze literele și să scrie corect după dictare)

Dezvoltarea analizatorului mio – artro – kinetic este întârziată iar copilul este incapabil să deseneze corect simbolurile grafice.

Există deficiențe în formulare și sintaxă (poate copia corect simbolurile grafice dar nu le poate organiza într-o exprimare bogată cu valoare de comunicare).

Trăsătura esențială a acestei tulburări constă în incapacitatea de a compune un text scris. Copilul face greșeli de exprimare, gramaticale, de punctuație și de organizare a frazei, de asemenea are o grafică defectuoasă cu literele prost desenate.Sintaxa este simplificată, primitivă, lipsită de nuanțări.Compoziția relatării este săracă, la fel și organizarea paragrafelor. Deseori, prezintă asociat și alte tulburări de învățare, adesea putând dezvolta secundar trăiri depresive/anxioase ca urmare a conștientizării deficitului.

Discalculiile – tulburări de învățare a calculului matematic

Se caracterizează printr-o afectare în dezvoltarea și dobândirea deprinderilor școlare, respectiv a capacității de calcul aritmetic, suficient de severă ca să fie observată și să devină un factor deranjant în activitatea școlară.

Debutul acestei condiții nu este foarte precis, părinții acestor copii observă treptat aceste dificultăți, educatorii reclamă că nu-i place matematica, deși la alte materii se descurcă.Acestor copii le este dificil să facă un calcul matematic – au nevoie să numere pe degete, să scrie una sub alta, să folosească ciorna etc.

 

Neuropsihologic prezintă:

- dificultăți în învățarea denumirii numerelor, scrierea lor, înțelegerea conceptelor de combinare și separare, în folosirea semnelor și operarea cu ele

- dificultăți în înțelegerea conceptului de valoare

- dificultăți în alinierea numeralelor, în menținerea ordonării lor

- fac mereu greșeli, au un anume pattern pentru eroare, o inacuratețe a calculului, socotesc cu multă greutate în minte, au probleme cu reprezentarea grafică a informației.

În general, pentru tulburările de învățare nu există un tratament specific, doar instrucția individuală

- se identifică ariile de disfuncționalitate

- se evaluează dificultățile de limbaj sau deficitele senzoriale, ori de coordonare vizuo – motorie care agravează deficitele

- se evaluează problemele de atenție sau memorie care agravează simptomatologia

- se evaluează reacțiile/tulburările afective secundare – anxietate/depresie, dar și gradul de frustrare.

A doua etapă a presupune stabilirea unui program adecvat de învățare pe baza observațiilor anterioare, astfel se poate adecva instructajul la ariile deficitare.

De ex, pentru acalculie se va învăța treptat abilitatea de a grupa obiecte, de a le clasifica, apoi se vor efectua operații concrete, inițial cu obiecte, apoi cu conceptul de număr.

Pentru familie – explicarea naturii tulburării, a felului în care trebuie realizată învățarea, a reducerii presiunilor asupra copilului (tot sprijinul, da, dar nu presiune!)

Tulburările comportamentale

Acestea sunt -  Tulburare opoziționist sfidătoare (2 – 9 ani) și Tulburarea de conduită (după 9 ani)

Prezența tulburărilor comportamentale la un copil ne vorbește, de obicei ȘI despre un mediu familial patogen.Ca în cazul oricărei trăsături/oricărui comportament avem de-a face cu o împletire a factorilor genetici (structura și funcționarea creierului) cu cei care țin de mediu.

Îngrijirea copilului a fost asigurată de o succesiune de persoane, care au aplicat inconsecvent anumite reguli.În unele cazuri, nu s-au formulat reguli deloc.În altele, deși au fost formulate, încălcarea lor nu a avut nici un fel de repercusiuni, ori recompensele sau pedepsele au fost disproporționate. Copilul nu a interiorizat un cadru de referință clar pentru comportamentele lui – ce este/ce nu este dezirabil, ce se așteaptă de la el? la ce se poate aștepta de la ceilalți?

Educația din primii ani de viață are ca prim obiectiv socializarea, deprinderea unor reguli de conviețuire. Respectarea acestora va face ca un individ să fie acceptat și plăcut în grupul social în care va intra. Copilul cu tulburări comportamentale nu și-a format un atașament sănătos și nu simte nevoia să facă pe plac adultului. Nu i-au fost impuse anumite norme de comportament, deci nici nu le va internaliza.

Sunt conștientă că (re) educarea unui asemenea copil este foarte dificilă și cere multă muncă. Porniți de la ideea că nu este el vinovatul pentru ceea ce trăiește și pentru modul în care se comportă (deja îl veți privi altfel). Chiar și atunci când nu înțeleg foarte mult, copiii simt cum sunt priviți. La resentiment, vor răspunde cu resentiment, la violență verbală, la fel.

Prima regulă în lucrul cu el este bunăvoința și acceptarea. De aceea, etichetele nu ești bun de nimic, ești rău, ...sunt interzise. Comportamentul se taxează, nu copilul.

Deci...NU

ești rău

      ci

Ai făcut un lucru rău

 

Copilul are nevoie de reguli

Paradoxal, deși simțul comun ne spune că nici unui copil nu îi plac regulile, dezvoltarea lor armonioasă și echilibrul emoțional de mai târziu, depind de ele. De altfel, sisteme care au încercat să nu impună nici un fel de reguli (vezi cel scandinav), s-au dovedit, pe termen lung, eșecuri educaționale.Acest elev, care nu are un cadru de referință pentru comportamentele lui, are nevoie chiar mai mult decât ceilalți de aceste limite.

Școala ar trebui să fie locul unde se impun limite, cu consecvență dar cu blândețe, unde se aplică reguli în mod constant, iar încălcarea acestora este prompt sancționată. Evident, nu vorbim despre un sistem despotic și discreționar, ci de un mediu în care lucrurile sunt explicate clar și pe înțelesul copiilor, împreună cu consecințele pozitive ale respectării unei norme, dar și cu sancțiunile pe care o conduită rebelă le presupune.

Construiți o imaginea de sine pozitivă  copilului.

Deși nu pare interesat de părerea pe care o produce, uneori este arogant și pare foarte sigur pe sine, copilul cu tulburări comportamentale este nesigur și singur în interiorul lui.

Grupul îl exclude (pentru că se teme de el, adeseori)

Adulții îl ceartă

Părinților nu le pasă

El nu este recompensat de nimeni și va continua să fie tot mai ofensiv.

Imaginea de sine este un concept important în psihologie, mai ales prin prisma faptului că ea mediază relațiile cu ceilalți, performanța fiecăruia dintre noi și starea de bine cu privire la tine însuți. Ca indivizi sociali, sigur că ne interesează felul în care ceilalți ne privesc și ne evaluează. De altfel, există teorii în psihologia socială care arată că ne construim imaginea de sine bazându-ne nu doar pe realizările obiective pe care le avem, ci mai ales pe feed-back-urile pe care ni le oferă ceilalți oameni. Ei funcționează ca niște oglinzi care ne reflectă.

Încă și mai important este faptul că vom ajunge să interiorizăm aceste percepții și să acționăm conform lor. De aceea etichetarea este periculoasă. Tot de aceea, faptul că cineva ne laudă, încurajează, consideră valoros, va genera niște efecte spectaculoase, nu doar în plan intern, subiectiv, ci și al performanței. Este ceea ce se numește efect Pygmalion. Practic, este vorba despre faptul că atunci când te aștepți ca elevii tăi să fie buni, inteligenți, creativi și le-o spui, când vii cu această atitudine față de ei, în mod real performanța lor va crește, ei încercând să se conformeze așteptărilor.

Acest efect nu se referă doar la performanța cognitivă, ci la orice fel de așteptări – deci și pe linie coportamentală – avem de la ceilalți.

Încercați să le spuneți:

Știu că te poți stăpâni, am încredere că nu vei întrerupe ora (sau pe colegii tăi), am văzut ce progrese poți face...etc

Cunoscând efectul Pygmalion în clasă, îndreptați-vă spre elevii dvs. cu toată deschiderea, cu așteptări pozitive, cărora ei vor începe, în scurt timp, să se conformeze.

Elevii cu imagine de sine bună vor avea mai mult scces în activitatea școlară și vor depune efort spre a-l obține. Gratificarea astfel obținută le va crește atașamentul și față de dascăl, dar și față de școală și acest fapt va putea să opereze ca factor protectiv, reducând astfel riscul de abandon școlar.

Descoperiți-i vocația!

Prea puțini dintre noi suntem homo universalis, adică avem aptitudini în toate domeniile. În fapt, fiecare dintre noi are un set unic de capacități, abilități, interese. Având înclinație spre un domeniu – tehnic, artistic, sportive etc – aceasta ne va motiva să muncim, să perseverăm, să continăm și în cele din urmă, să ajungem la performanță.

Din păcate, mult timp sistemul nostru de învățământ a mizat pe această universalitate artificială, copilul bun la învățătură fiind cel care, în fapt, memora cel mai bine la toate materiile. Nu a interest pe nimeni ce aptitudini are în fapt, ce înclinații, ce se poate dezvolta, care ar fi nișa lui specifică. Desigur, au existat și excepții, fie părinți care au fost atenți la aceste aspect, fie dascăli cu vocație care le-au descoperit și cultivat talentele. Excepțiile nu fac, însă, decât să confirme regula.

Ipoteza pe care o avansez aici și pe care am testat-o în practica de la catedră este aceea că avem o importantă pârghie motivațională pe care rareori o folosim: înzestrarea naturală a copilului, a elevului nostru.

Desigur, trebuie să ne preocupe acest aspect, să încercăm să vedem nu ce IQ are X? ci ce fel de inteligență are? este mai mult vizual sau auditiv? găsește plăcere în cuvântul scris ori vorbit sau se descurcă bine cu numerele? are talent la muzică sau înclinații sportive? este foarte îndemânatic și ar putea deveni un excelent meseriaș sau este un tip foarte pragmatic, care eventual ar putea să fie antreprenor?

Nu trebuie să fii psiholog sau expert în orientare vocațională, nu este neapărat nevoie să posezi baterii sofisticate de evaluare aptitudinală. Este de ajuns să te intereseze, să fii atent la ceea ce poate face bine și cu plăcere elevul tău.

De ce ar fi aceasta o importantă pârghie motivațională? Pentru că lucrurile pe care le facem cu plăcere și talent vor conduce spre succes, ori succesul este poate cel mai bun motivator.

Nu în ultimul rând, este de subliniat faptul că tulburările comportamentale pot ascunde o patologie depresivă. În multe familii din zone defavorizate, din cauza unor factori cumulați ca sărăcia, șomajul, migrația forței de muncă și preluarea sarcinii îngrijirii copiilor de către rude (uneori prea puțin interesate de dezvoltarea minorului), climatul familial este departe de a fi securizant pentru copil. Aceste familii nu doar că nu pot asigura nevoile esențiale (fizice și fiziologice) ale copiilor lor, dar nu se preocupă deloc de nevoile lor psihologice, printre care nevoia de stabilitate, de siguranță.

Comportamentul lui turbulent este, în multe cazuri, un semnal de alarmă și o încercare (nereușită) de a cere ajutor.

ü Interesați-vă de situația lui, arătați-i că vă pasă. Dacă nimeni nu-l așteaptă acasă pentru a-l întreba cum i-a fost ziua, dvs. puteți compensa această lipsă de inters.

ü Arătați-le că sunteți acolo – ca o figură de blândă autoritate – atunci când au nevoie de un sfat, de îndrumare, chiar de un avertisment că ceea ce au făcut nu este bine. S-ar putea ca nimeni să nu le-o fi spus.

ü Fiți pentru ei deopotrivă, dascăl și părinte și probabil vă veți simți îmbogățit de afecțiunea pe care vă o vor întoarce.