1.      Domeniile de intervenţie ale coach-ului şcolar.

2.      Cum lucrează profesorul- coach?

3.      Comparaţie între coaching şcolar şi consiliere şcolară.

 

1.Domeniile de intervenţie ale coach-ului şcolar.

    Coaching-ul şcolar este un demers care are drept scop sprijinirea elevului pentru descoperirea şi dezvoltarea resurselor proprii, conştientizarea potenţialului pe care îl are, dezvoltarea responsabilităţii şi a încrederii în sine pentru a produce schimbările dorite.

    Probleme ale şcolii româneşti: absenteism, abandon şcolar, repetenţie, promovabilitate redusă, gestionarea stresului, dificultăţi de relaţionare la şcoală, dificultăţi de adaptare la ritmurile şcolare, stimă de sine scăzută, dificultăţi de adaptare la ritmurile şcolare, probleme în orientarea şcolară şi profesională, performanţe deosebite.

•  Cauzele problemelor enumerate mai sus, sunt multiple: sărăcia, dezavantajele sociale, condiţiile din familie, lipsa facilităţilor şi condiţiile precaredin şcoală, programele şcolare, motivaţia scăzută, , lipsa metodelor de învăţare.

•  În concluzie, cauzele pentru care intervine coaching-ul şcolar, sunt de ordin academic, economic şi personal.

•  Scopul profesorului-antrenor este construirea conştientizării, a responsabilităţii şi a încrederii în sine.

•  Cele mai bune roade le dă succesul, de aceea trebuie create oportunităţi de obţinere a lui.

•  Pe lângă acumularea succeselor este nevoie să ştie că reuşita se datorează propriilor eforturi.

•  Profesorul-coch  trebuie să se focalizeze pe nevoile elevului, să-l sprijine şi să-l încurajeze pentru a-l determina:

-    Să reflecteze  asupra proiectului său şcolar, să ia cunoştinţă de priorităţile sale, de potenţialul său şi de oportunităţi;

-    Să identifice motivaţiile şi scopurile sale şi să se angajeze în realizarea acestora;

-    Să dezvolte concret  obiectivele sale personale şi să persevereze până la îndeplinirea acestora;

-    Să-şi optimizeze potenţialul propriu;

-    Să-şi dezvolte stima de sine;

-    Să găsească propria soluţie în armonie cu ceea ce ştie şi vrea să fie.

2. Cum lucrează profesorul- coach?

-       Profesorul-antrenor este o persoană care are o bună cunoaştere a câmpului şcolar , are o maturitate profesională şi personală, are competenţe  relaţionale, dar şi calităţi personale: seninătate, incredere in sine, optimism, toleranţă, grijă faţă de celălalt.

-    Instrumentele principale sunt: postura si ascultarea. Ascultarea activă înseamnă a-I acorda celuilalt toată importanţa, a-l recunoaşte necondiţionat în procesul comunicării.

-    Ascultarea activă implică interacţiune cu elevul , profesorul reformulează sentimentul celui ascultat pentru a-i arăta că îi acceptă necondiţionat lumea interioară, îi oferă feed-back. Profesorul ascultă fără să judece, întreabă pentru a se asigura că a înţeles în profunzime mesajul, oferă exemple din propria experienţă sau din a altora cu titlu de resurse.

-    Coaching-ul aduce nou,  lucrul asupra sinelui.

-    Există 3 niveluri de intervenţie  ale coach-ului: priza de conştiinţă, angajamentul şi perseverenţa.

-    Profesorul lucrează la nivelul responsabilizării , al motivaţiei, al încrederii în sine şi urmăreşte punerea în aplicare a soluţiilor pentru atingerea obiectivelor.

-    Pentru elevul cu dificultăţi de învăţare este importantă aplicarea metodică a tehnicilor de invăţare însuşite, fixarea de standarde în mod progresiv până la atingerea obiectivului propus, monitorizarea progresului.

-    Noile atitudini trebuie să devină obişnuinţe pentru elev,  pentru a acţiona in mod autonom.

3. Comparaţie între coaching şcolar şi consiliere şcolară.

-                    Consilierea  şcolară   identifică problema, investighează trăsăturile personale relevante, rezolvă doar probleme punctuale, pe termen scurt, oferă soluţii, fără ca elevul să fie parte activă.

-                   Coaching-ul este o abordare comportamentală care se sprijină pe o bună diagnosticare şi care rămâne centrat pe mijloacele care trebuie mobilizate de elev pentru îmbunataţirea performanţei.

Stiluri de consiliere:

O primă categorizare este următoarea:

- cognitivă

- comportamentală

 - subiectivă.

Stilul de consiliere cognitiv este un stil de consiliere analitic şi raţional, punând accent pe costuri şi beneficii utilizând tehnici de tip cognitiv.

 Stilul comportamental este un stil directiv care tinde să ceară scenarii despre fapte, fiind un tip de consiliere parental şi utilizând cu preponderenţă tehnici de tip comportamental.

Stilul de consiliere subiectiv este empatic, suportiv. Este un tip matern de consiliere şi pune accent pe emoţiile pacientului. Sunt tehnici de tip umanist.

Componentele de bază ale activităţii de consiliere oferite familiei de către educator sunt:

• diagnoza

 • profilaxia

• reabilitarea

• de control .

    Diagnoza este o etapă dificilă şi de durată. Pentru ca educatorul să se informeze corect despre familie el trebuie să se documenteze, informeze, dar acest lucru trebuie să fie făcut cu respectarea normelor etice şi mult tact. Este de dorit ca informaţiile despre familie să fie veridice, culese din surse demne de încredere, surse din familie sau apropiate acesteia (bunei, rude, vecini).

    Educatorul va înţelege că multe informaţii sînt confidenţiale, de aceea trebuie să aibă un comportament adecvat. Totodată educatorul va observa comportamentul şi felul de comunicare a copilului şi a părinţilor, poate organiza convorbiri pe diferite teme apropiate şi interesante membrilor familiei, uneori poate propune părinţilor să completeze anchete sau teste, care urmează să fie analizate ulterior de educator.pentru a obţine informaţii sincere şi veridice educatorul poate organiza tehnici asociative, tehnici de analiză a desenului pe o anumită temă, tehnici de lucru cu cartelele. În timpul lucrului cu familia educatorul va monitoriza starea fizică, emotivă şi psihologică a copilului.

    Barnz D. propune unele criterii de monitorizare a starii fizice, emotive şi psihologice a copilului: • ataşamentul copilului faţă de părinţi, faţă de un părinte, lipsa acestuia,

• copilul nu acceptă familia ca un loc sigur,

 • agresivitate,

• nivel sporit de stres,

• lipsa înţelegerii şi colaborării dintre copil şi părinţi,

 • singurătatea,

• timpul liber petrecut afară, lipsa sau exesul acţiunilor de disciplinare a copilulul în familie.

 

Consilierea psihologică şi reabilitarea psihologică poate fi:

 

1. Individuală.

2. De grup.

3. Comunitară.

Consilierea individuală este o interacţiune personală între consilier şi client, în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvarea problemelor mentale, emoţionale sau sociale. Consilierea individuală se desfăşoară în şedinţe care oferă clientului maximă confidenţialitate ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice. Consilierul şi persoana consiliată formează împreună o echipă.

Educatorul consilier va „proteja” clientul său, fie că acesta este părinte sau copil. În cadrul primelor 2-3 şedinţe de consiliere individuală, consilierul se va axa pe construirea relaţiei terapeutice şi definirea problemei. Pentru a ajuta ca problema să fie definită cu uşurinţă, consilierul trebuie să dea dovadă de empatie, congruenţă, acceptare necondiţionată a clientului, colaborare şi gândire pozitivă.

    Consilierul va discuta cu clientul despre expectanţe, confidenţialitatea şedinţelor individuale, cât şi a celor de grup, obiectivele pe termen scurt şi pe termen lung, iar mai apoi i se va descrie in linii mari despre şedinţele pe grup ce vor urma. În cadrul primelor 2-3 şedinţe de consiliere individuală, consilierul se va axa pe construirea relaţiei terapeutice şi definirea problemei. Pentru a ajuta ca problema să fie definită cu uşurinţă, consilierul trebuie să dea dovadă de empatie, congruenţă, acceptare necondiţionată a clientului, colaborare şi gândire pozitivă. Consilierul va discuta cu clientul despre expectanţe, confidenţialitatea şedinţelor individuale, cât şi a celor de grup, obiectivele pe termen scurt şi pe termen lung, iar mai apoi i se va descrie in linii mari despre şedinţele pe grup ce vor urma.

    Consilierea de grup presupune o relaţionare a consilierului cu un grup ai căror membri au o problemă comună. Procesul de consiliere valorifică experienţa şi cunoştinţele fiecărei persoane asistate. La nivelul grupului se stabileşte o reţea socială prin care sunt dezvoltate, pentru fiecare individ în parte, metodele şi planurile de clarificare a situaţiei existente, ajungându-se la individualizarea problemei. Acest tip de interacţiune contribuie nu numai la dezvoltarea individului dar şi a grupului ca întreg. În consilierea de grup se cristalizează un sentiment de comunitate având la bază nevoia de afiliere, apartenenţă, se clarifică dorinţe, nevoi şi opţiuni, iar autorealizarea pozitivă a fiecărui membru este raportată la dinamica grupului.

Obiectivele consilierii de grup vizează crearea unui mediu care să dezvolte participanţilor capacitatea de a obţine informaţii şi abilităţi, de a-şi forma atitudini constructive. În primele şedinţe de grup, la început se vor utiliza câteva metode de facilitare a interacţiunii şi comunicării dintre elevi. Aceste metode sunt utilizate la începutul oricărei ore de consiliere în scopul realizării unei atmosfere relaxante şi dezinhibate. Totodată, ele ajută la spargerea barierelor în relaţionarea interpersonală şi în comunicare. Acestea ar putea fi : ghicirea unui cuvânt, cutremurul , oglinda, bonboanele, pantomima etc.

 De asemenea ca şi metode şi tehnici de lucru în consiliere pe grupe se pot utiliza jocul de rol, imageria, dezbaterea în grupuri şi perechi, problematizarea, evaluarea unor situaţii problematice, comentarea unor texte şi imagini etc. În primele şedinţe de grup, la început se vor utiliza câteva metode de facilitare a interacţiunii şi comunicării dintre elevi. Aceste metode sunt utilizate la începutul oricărei ore de consiliere în scopul realizării unei atmosfere relaxante şi dezinhibate. Totodată, ele ajută la spargerea barierelor în relaţionarea interpersonală şi în comunicare. Acestea ar putea fi : ghicirea unui cuvânt, cutremurul , oglinda, bonboanele, pantomima etc. De asemenea ca şi metode şi tehnici de lucru în consiliere pe grupe se pot utiliza jocul de rol, imageria, dezbaterea în grupuri şi perechi, problematizarea, evaluarea unor situaţii problematice, comentarea unor texte şi imagini etc.

 Consilierea comunitară presupune implicarea în problemă a mai multor persoane care cunosc situaţia din familie. Este foarte important ce atitudine vor lua membrii comunităţii în problema ştiută, care va fi comportamentul membrilor comunitari. De reacţia acestora depinde dacă situaţia se agrevează sau se stinge.

 

Fiecare consilier are stilul personal de realizare a activității de consiliere a cadrelor didactice- nondidactice angajate.

 

 • Stilul rațional – utilizează o abordare logică și organizată în luarea unei decizii, elaborează planuri minuțioase pentru punerea ei în practică.

 • Stilul dependent – se bazează pe sfaturi, sprijin, îndrumare , consideră indispensabil ajutorul celor apropiați (părinți, prieteni ).

• Stilul evitativ – amâna mereu luarea unei decizii.

• Stilul intuitiv- se centrează pe intuiții, impresii, nu caută dovezi pentru argumentarea unei decizii.

• Stilul spontan – ia decizii sub impulsul momentului, rapid, fără deliberări.

 

 Comunicarea cu familia. Consilierea copilului prin consilierea familiei. Deschiderea familiei și consilierea.

 

Comunicarea şi/în activitatea de consiliere.

Ascultarea este o verigă principală a actului de comunicare. Educatorii pe care îi preferă copiii şi cărora le comunică problemele pe care le au, sunt cei care ştiu să asculte. Unele probleme pe care le are copilul, se pot rezolva la acest nivel, al ascultării, deoarece fiind ascultat, copilul are ocazia să-şi exprime dificultatea, s-o conştientizeze mai bine, s-o analizeze şi, în felul acesta, uneori, ajunge singur la soluţie.

    Ascultarea poate fi :

Pasivă – copilul vorbeşte, dar nu ştie dacă este ascultat (cealaltă persoană îl priveşte, dar nu îi oferă nici un indiciu că îl şi ascultă, se gândeşte la altceva, se ocupă cu altceva sau priveşte în altă parte);

Activă - care se poate realiza prin următoarele modalităţi:

• semne prin care îi arătăm că îl ascultăm şi îl încurajăm să continue: ne uităm la el, ne aplecăm spre el, dăm aprobator din cap, spunem „da”, „îhî”, „continuă” etc.

 • repetarea emoţiilor sau sentimentelor pe care le exprimă elevul

• sumarizarea – redarea concisă a conţinuturilor exprimate de elev.

• întrebările de clarificare : „Poţi să-mi spui mai multe despre asta?” „Unde?”, „Când?”, „Cum s-a întâmplat?”

• Este preferabil să se evite întrebarea „De ce?” , care determină o justificare şi nu cauza reală a comportamentului.

☻Exerciţiu cu copiii: copiii îşi povestesc în perechi câte o întâmplare personală. Timp de 5 minute povesteşte un copil, iar celălalt îl ascultă activ, apoi se schimbă rolurile.

La sfârşit, copiii din fiecare pereche îşi spun cum s-au simţit în timp ce au vorbit şi ce aşteptări aveau de la cel care îi asculta.

Tonul vocii – dacă vorbim pe un ton calm avem mai multe şanse de a obţine un comportament dorit din partea copilului, decât dacă îi vorbim pe un ton ridicat. Se poate constata că unii copii, chiar şi atunci când doresc să comunice cu colegii lor, nu vorbesc, ci strigă. Aceşti copii acasă sunt certaţi frecvent şi, în felul acesta ei au învăţat că singura modalitate prin care se pot impune este prin ridicarea tonului. Vorbirea calmă aplanează conflictele.

☻Exerciţiu cu copiii: Un copil exprimă o afirmaţie pe tonuri diferite, iar ceilalţi copiii comunică ce simt, ce gândesc şi ce reacţii le provoacă tonul cu care a fost rostită aceeaşi afirmaţie.

                   Metode de facilitare a interacţiunii şi comunicării dintre educatorul consilier sau între copii.

 Exerciţiile facilitatoare, numite şi exerciţii de “încălzire” sunt utilizate în general la începutul oricărei ore de consiliere. Aceste exerciţii se folosesc în scopul realizării unei atmosfere relaxanteşi dezinhibate, care să faciliteze abordarea unor teme mai complexe. Totodată ele ajută la spargerea barierelor în relaţionarea interpersonală şi în comunicare.

 • Jocul cu portocala: toți copiii se aşază în cerc. Se trece pentru început portocala sau mingea din mână în mână; ulterior portocala se trece de la copil la copil, prinzând-o cu ajutorul gâtului.

 • Simbolul: fiecare copil îşi scrie prenumele pe o bucată de hârtie şi un semn caracteristic pentru el (un desen reprezentativ), îşi prinde hârtia în piept cu un ac de gămălie. Fiecare copil se prezintă grupei, explicând semnificaţia simbolului ales.

• Ionel a spus să …: un copil voluntar dă comenzi celorlalţi copii. Ei trebuie să răspundă numai dacă copilul conducător spune “Ionel a spus să …”. Între comenzile obişnuite (“Ionel a spus să staţi într-un picior!”) voluntarul va spune şi una sau două comenzi neobişnuite, neacceptabile (“Ionel a spus să-i dai o palmă colegului.”).

• Ghicirea unui cuvânt: un copil se gândeşte la un cuvânt, iar colegii lui trebuie să-l identifice prin întrebări închiseşi deschise.

 • “Picasso”: un voluntar desenează o figură abstractă pe tablă. Fiecare copil trebuie să spună care este semnificaţia figurii pentru el.

• Încrederea: fiecare copil îşi alege o pereche; una dintre persoane conduce perechea şi cealaltă se lasă condusă timp de câteva minute prin grupă. Persoana condusă este legată la ochi cu o eşarfă. După o perioadă de timp rolurile se schimbă.

Exemple de texte utilizate în procesul de consiliere

Parabola ,,Cutia cu piersici,,

Un profesor i-a dat fiecărui student ca temă pentru lecția de săptămana viitoare să ia o cutie de carton şi, pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si va trebui sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: în casa, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o puna la capul patului.

    Studenţii au fost amuzati de lectie la inceput si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, încetul cu încetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat.

    Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea, la inceputul saptamanii, incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui  student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe piersici.

                   In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul, cand s-au revazut dupa o saptamana – si anume, ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

    De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

Parabola banului (poveste hindusă)

Un băieţel mic s-a apropiat de tatăl său și l-a întrebat:

-      Tată, ce sunt banii?

Tata, om cu experiență, a apropiat copilul de fereastră și l-a întrebat:

-       Ce vezi?

-      Văd copacul din mijlocul ogrăzii, prietenii mei, găinile care aleargă lîngă gard...Multe văd, spuse copilul.

Tata a început să prindă bancnote de sticlă, pînă a acoperit toată fereastra.

-      Dar acum ce vezi? a întrebat tata.

-      Nu mai văd nimic! Am rămas singur! S-a mirat copilul.

-      Uite așa, uneori banii fac să vezi doar nevoile tale, să fii indiferent față de alții (nu lăsa banii să te facă egoist).

 

    Consilierea psihologică este o intervenție psihologică în scopul optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale sau în scopul prevenției și remiterii problemelor emoționale, cognitive și de comportament. Cu alte cuvinte, consilierea psihologică este o intervenție psihologică care se adresează persoanelor aflate în situaț ii de criză, sau care se află în impas în ce priveș te rezolvarea unor situații din viață personală sau profesională. Persoanele care apelează la consiliere psihologică sunt deci persoane sănătoase, care au totuși nevoie de consiliere pentru a găsi soluții legate de problemele cu care se confruntă.

 În ultimul secol profesia de consilier psihologic a apărut într-o serie de diverse domenii: financiar, de imagine, politic, parental, familial, educațional, s.a. Aceste tipuri de consiliere psihologică au în comun tratarea unei teme concrete, a unei probleme, așa că putem spune că activitatea de consiliere psihologică merge țintit pe o probleme concrete.

Consilierea psihologică se adresează adulților, copiilor, adolescenților și vârstnicilor deopotrivă. Consilierea se realizează fie prin consiliere individuală, fie prin consiliere de grup, de exemplu în cadrul grupurilor de suport. Consilierea psihologică este similară psihoterapiei în multe privinț e, însă se adresează în special prevenirii apariț iei tulburărilor psihologice, în timp ce psihoterapia are o arie mai mare de intervenție, cuprinzând și intervențiile psihologice pentru patologii specifice. Consilierea psihologică urmărește dezvoltarea personală, autocunoașterea și adaptarea cât mai eficientă la mediu prin dezvoltarea unor abilități și capacități.

Astfel, consilierea psihologică reprezintă un transfer de informație din domeniul de specialitate și de proceduri pentru că problema concretă să nu mai existe (transmitere de „know how” și „how to do”).

Consilierul este psiholog sau medic, având specializare în domeniul consilierii și/sau psihoterapiei. Consilierea psihologică necesită o perioada mai scurtă de timp decât psihoterapia, de regulă 6-10 ședințe, și poate avea trei tipuri de beneficiari: indivizi, cupluri și grupuri.

PSIHOLOGUL a absolvit o facultate de psihologie și se ocupă, generic, cu studiul minții umane. În realitate, o asemenea intreprindere este mult prea vastă, așa că de obicei psihologii se specializează în diverse ramuri: psihopatologie (studiul anomaliilor psihologice), psihologie comportamentală, socială, educațională, chiar și psihologie industrială. Lista continuă și e foarte lungă. Psihopatologii sau psihologii clinicieni, vin și ei în contact cu ceea ce noi numim „pacienți”, contribuind la evaluarea acestora.

 

 

Bibliografie şi sitografie:

•  Georgeta Pânişoară, Dorina Sălăvăstru, Laurenţiu Mitrofan – Copilăria şi adolescenţa provocări actuale în psihologia educaţiei şi dezvoltării, Editura Polirom, Iaşi, 2016;

•  Natalia Carabet – Consiliere educaţională, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”,  Chişinău,  2016

•  http://elisabetastanciulescu.ro/metoda/metoda-cum-procedam-practic;

•  http://www.ccdbucuresti.org/documente/Standarde%20ocupationale/consilier. scolar pdf.