- Metode de autocunoaştere
- Cunoaşterea de sine şi imaginea de sine
- Dezvoltarea personală
- Planul individual de dezvoltare personală
1. Metode de autocunoaştere
Autocunoașterea are o importanță particulară în dezvoltarea personală. Procesul de autocunoaștere este mai semnificativ decât luarea la cunoștință a rezultatelor evaluărilor psiho-diagnostice sau aprecierilor externe, pentru că autocunoaștere înseamnă confruntarea impresiilor despre sine cu cele ale altora și extragerea unei concluzii realiste, punerea în balanță a realizărilor personale, potențialităților, calităților și trăsăturilor individuale de care individul este conștient că le are și le poate pune în valoare.
Pentru ca autocunoașterea să fie obiectivă, individul trebuie să aibă maturitatea psihologică să o facă, să cunoască și să interpreteze corect reperele sau indicatorii definitorii ai personalității, metodele și tehnicile individuale de evaluare, mecanismele de compensare și autostimulare ale unor trăsături insuficient dezvoltate.
Autocunoașterea reprezintă un produs al maturizării și diversificării experiențelor sinelui în contact cu lumea și un proces discontinuu de acumulări, restructurări, adaptări reciproce ale individului la realitatea socială.
Autocunoașterea se învață, iar școala este principalul loc de realizarea a acestui proces, alături de familie, cercul de prieteni etc. În sfera mesajelor externe de confirmare (sau nu) a capacităților și trăsăturilor proprii, orice persoană include și propriile constatări, ca urmare a activității sale încununate de succes sau eșec.
Procesul autocunoașterii are dinamica sa marcată de subiectivism, reevaluări, corecții, confirmări, re-ierarhizări valorice și se poate concretiza în suport psihologic pentru acțiunea de realizare a unor proiecte cu privire la carieră sau poate rămâne un simplu act de introspecție pasivă.
În concluzie, autocunoașterea sau altfel spus cunoașterea de sine este un proces care :
• se dezvoltă odată cu vârsta datorită experiențelor prin care trecem;
• care nu se încheie odată cu adolescența sau tinerețea;
• care îmbină cognitivul, asertivul și motivaționalul cu puternice influențe de mediu.
METODE DE LUCRU
1. HARTA DEZVOLTĂRII PERSONALE
Cine sunt eu?
Cine voi ajunge? Cine am fost?
Acest exerciţiu ne facilitează recunoaşterea elementelor dezvoltării personale.
2. DE UNDE VIN? CINE SUNT? ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT?
Se împarte o foaie A4 în 3 părţi – în prima rubrică se desenează ceva reprezentativ pentru ceea ce am fost (de unde vin?), în cea de-a doua rubrică se desenează ceva reprezentativ pentru ceea ce sunt, iar în ultima rubrica se desenează ceva reprezentativ pentru ceea ce mi-aş dori să fiu- încotro mă îndrept?
DE UNDE VIN? |
CINE SUNT? |
ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT? |
3. AFIŞUL MEU PUBLICITAR!
Cum ar arăta un afiş publicitar despre mine? – o coală A4, imagini, creioane, markere. Fiecare se prezintă pe sine prin ce cuprinde afişul – imagini, poze, desene, etc.
4. EU ŞI CEILALŢI- ROLURI, REGULI ŞI RESPONSABILITĂŢI
Roluri: Reguli Responsabilităţi
Rolul de profesor………………………. …………………………..
Rolul de coleg/colegă ……………………….. …………………………..
Rolul de fiu/ fiică ……………………….. …………………………..
Rolul de frate/soră ……………………….. …………………………..
Rolul de prieten/ prietenă ……………………….. …………………………..
Rolul de cetăţean ……………………….. …………………………..
5. BLAZONUL
Ce îmi place la mine! Ce aş schimba la mine!
Ce le place celorlalţi la mine Ce ar schimba ceilalţi la mine?
Elevii vor trebui să deseneze blazonul în funcţie de ceea ce scrie pe marginea blazonului.
6. EU COPIL – EU ACUM!
Să se descrie fie prin intermediul cuvintelor, fie prin intermediul desenului.
7. „ÎNGERI & DEMONI”
Se grupează aspectele pozitive ale propriei persoane după următoarea schemă:
Îngeri-aspecte plăcute la propria persoană Oameni-aspecte neutre la propria persoană
Demoni-aspecte care îţi displac la propria persoană (ai vrea sa le schimbi)
Scopul: conştientizarea faptului că fiecare dintre fiinţele umane este dotat atât cu calităţi cât şi cu defecte. Nu suntem perfecţi!!!
8. STEAUA RESPECTULUI DE SINE
Se va completa individual fişa „Steaua respectului de sine.
Trei lucruri pozitive care te caracterizează;
Două realizări/două lucruri pentru care eşti mândru/ te apreciază oamenii;
Două obiective de viitor, unul de scurtă durată şi unul de lungă durată într-o prietenie
Două lucruri pe care le aduci în mijlocul steluţei;
Două lucruri pe care ai dori să le schimbi la persoana ta.
9. CINE SUNT EU? (FIŞA)
Completează următoarele fraze:
Oamenii de care îmi pasă cel mai mult sunt ……………….
Mă simt mândru de mine pentru că ……………………..
Oamenii pe care îi admir cel mai mult sunt …………………
Îmi place mult să …………………
Îmi doresc să ………………
Unul dintre cele mai bune lucruri făcute de mine este …………………….
Mi-ar plăcea să devin ………………..
Îmi propun să ……………………..
Prefer să ………………. decât să ………………..
Ştiu că pot să …………………………
Autocunoaşterea, autodecizia şi autoevaluarea sunt mecanisme prin care individul învaţă să îşi cunoască însuşirile potenţialităţile, motivaţiile, aspiraţiile, într-un cuvânt, competenţele care îi vor permite o cât mai bună adaptare la profesia pentru care a optat şi sa pregătit.
În cazul cadrelor didactice, aceste competențe sunt:
o să-și dezvolte și să-și interiorizeze deprinderile de cunoaștere a caracteristicilor și abilităților personale (la sine și la alții);
o să-și probeze înțelegerea relației între calitățile și aptitudinile personale și educație(domeniu pentru care s-a orientat);
o să fie capabil să se descrie în termeni pozitivi (calități, deprinderi și aptitudini existente și de exersat) și să poată să-și recunoască anumite puncte slabe, nedezvoltate sau neexersate încă;
o să știe în ce constă starea de sănătate fizică, psihică, emoțională și cum să o păstreze astfel;
o să fie capabil să-și asume responsabilități, sarcini, obligații, îndatoriri față de sine, familie, școală, comunitate;
o să poată sa demareze, să mențină și să dezvolte relații de comunicare, sprijin, cooperare cu elevii, colegii, alte persoane;
o să fie capabil sa identifice situațiile problemă ivite în relația cu elevii, părinții, colegii, să le găsească soluții și să se implice în rezolvarea lor;
o să demonstreze capacitatea de a asculta pe alții, de a înțelege mesajele lor și de a le exprima pe ale sale;
o să fie capabil să aleagă acele programe, module opționale de formare profesională continuă care i se potrivesc și care-l va ajuta în dezvoltarea competențelor mai puțin valide și răspund intereselor sale.
Competenţele necesare meseriei de educator, care îi vor permite acestuia să îndeplinească diferite roluri ca actor al educaţiei, ar putea fi rezumate astfel:
o să fie capabil să-și asume pe deplin responsabilitatea de a fi educator/profesor;
o să poată exemplifica și demonstra prin exemple personale în ce constă rolul de educator/profesor;
o să cunoască elementele de bază ale mediului socio-cultural și economic în care trăiește (țară, localitate, sistem economic, bani, salariu, taxe, religie, drepturile și obligațiile cetățenilor, ale celor ce muncesc etc.);
- să poată exemplifica/demonstra conștientizarea diferitelor stereotiputi cu privire la muncă (bănoasă, curată, de prestigiu etc.);
- să poată anticipa în linii mari ce se va întâmpla cu sine, cu profesia sa, cu familia sa, cu țara/localitatea sa peste 10, 20 ani;
În ceea ce priveşte planificarea carierei, un cadru didactic ar trebui:
- să poată enumera ce primește și ce oferă fiecare educator/profesor la locul său de muncă;
- să cunoască și să exemplifice abilitățile și drepturile pe care le are la locul său de muncă;
- să poată exemplifica sursele de satisfacție pentru sine ca educator/profesor în școală, familie, comunitate;
- să poată descrie și exemplifica prin propria persoană valorile, atitudinile, motivațiile, prioritățile care l-au condus la alegerea profesiei de educator/profesor;
- să demonstreze că înțeleg cum deciziile altora le influențează cariera, precum și ale sale viața altora;
- să poată identifica în propria viață decizii ale altora și ale sale care au efecte prezente asupra sa sau le vor influența pe cele viitoare ale sale;
- să poată demonstra că poate anticipa efectele deciziilor sale;
- să știe de unde și cum să obțină informațiile necesare luării deciziilor importante pentru viața sa și profesia de educator/profesor;
- să fie capabil să se autoevalueze sub diferite aspecte, în mod realist, să-și recunoască și să-și corecteze punctele slabe, să și le pună în valoare pe cele forte, să poată să-și formuleze obiective pe termen scurt, mediu și lung și să anticipeze pașii pentru a le îndeplini.
2. Cunoaşterea de sine şi imaginea de sine
Pe baza cunoașterii de sine omul, în dezvoltarea sa, reușește sau nu să-și formeze și interiorizeze imaginea de sine
Imaginea de sine este totalitatea percepţiilor privind abilitățiile, atitudinile și cunoștințele temperamentale personale, o structură de cunoștințe despre sine care determină comportamentul individual, multe informații, (am resurse financiare), a amenințărilor; (de ex: renunț ușor, conflicte în familie, situație financiară precară, boală cronică).
Stima de sine este o dimensiune fundamentală pentru orice ființă umană, indiferent că este copil, adult sau vârstnic, indiferent de cultură, personalitate, interese, abilități, statul social .Aceasta se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înşine, cât de ”buni” ne considerăm, fiind o latură evaluativă și afectivă a imaginii de sine.
Exemplificăm pentru cunoaşterea de sine tehnica SWOT- metodă eficientă care presupune identificarea punctelor tari ale personalităţii - convingeri, atitudini, comportamente – (de ex: nu fumez, îmi place natura, iubesc animalele, am mulţi prieteni, sunt vesel, optimist, am umor); a punctelor slabe ce ar trebui diminuate, (dezordonat, iritabil), a oportunităţilor (de ex. - am prieteni sportivi, am părinţi care mă iubesc), amenințări (boală cronică).
3.Dezvoltarea personală include activități și experiențe care au scopul final de a îmbunătăți starea de conștientizare, dezvoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea calității vieții și contribuirea la realizarea aspirațiilor și viselor personale.
Cunoscut și sub denumirea de "self help" sau "evoluție personală", conceptul de dezvoltare personală include și activități formale sau informale pentru a dezvolta în alții roluri precum cel de profesor, ghid, consilier, manager, coach sau mentor.
Dezvoltarea personală” – așa cum îi spune și numele – se referă la o evoluție, la o îmbunătățire personală. Este ceva ce majoritatea dintre noi facem în fiecare zi, fără să ne dăm seama: ne dezvoltăm pe noi înșine.
Definită uneori auto-dezvoltare, dezvoltarea personală se referă la studiul și practica de a-ți îmbunatăți propria viață, mai ales cariera, educația, relațiile, sănătatea, productivitatea și spiritualitatea, prin efortul tău propriu. Este vorba despre strădania permanentă a fiecărui om de a deveni mai bun, de a se autodepăși, de a se perfecționa din ce în ce mai mult. Este un proces continuu de auto-îmbunătățire, care durează toată viața (adică ar fi bine să dureze toată viața).
Dezvoltarea personală este procesul personal și continuu, prin care ne schimbăm în mai bine pe noi înșine, cu fiecare zi. Nu ne-am născut perfecți și nici învățați, putem însă să depunem un efort pentru a dobândi autocunoaștere, abilități și comportamente noi, pentru ca viața noastră personală și profesională să fie mai împlinită. Bineînțeles că fiecare dintre noi ar trebui să știe cel mai bine ce își dorește de la viață și ce are nevoie pentru ași îndeplini dorințele.
Întrucat scopul final al auto-dezvoltării îl reprezintă obținerea succesului, dezvoltarea personală a devenit oarecum sinonimă cu “știința succesului“. Domeniile cele mai importante ale acestei științe sunt: managementul timpului, stabilirea obiectivelor, identificarea valorilor și a convingerilor, schimbarea obiceiurilor, motivarea, îmbunătățirea cunoașterii de sine, dezvoltarea talentelor, îmbunătățirea sănătății.
Dezvoltarea personală este o știință care ar trebui să fie studiată în toate școlile, încă din clasele primare, datorita importanței covârșitoare pe care acest domeniu o are în obținerea succesului și a fericirii.
Dezvoltarea personală este un proces care are la bază următoarele elemente:
- asumarea responsabilităţii pentru propriul proces de învăţare şi dezvoltare
- auto-evaluare periodică (pentru a verifica eficienţa procesului de învăţare)
- reflecţie (auto-analiză)
- luare de atitudine/măsuri (implementarea unor schimbări care să ducă spre „mai bine”) La ce foloseşte dezvoltarea personală:
- te ajută să îţi dezvolţi competenţe(le), devenind şi/sau rămânând astfel bine cotat în mediul tău professional - te ajută să determini direcţii viitoare de carieră
- te ajută să ai o viaţă mai „liniştită” (cunoscându-te cât mai bine, ajungi să te consideri OK pe tine, dar şi pe ceilalţi)
4.Planul individual de dezvoltare personal
Conform principiilor europene comune privind competenţele profesorilor şi calificările acestora:
• Profesia didactică trebuie să se bazeze pe o calificare înaltă. Personalul didactic trebuie să absolve o formă de învăţământ superior. De asemenea, ar trebui ca fiecare cadru didactic să aibă posibilitatea de a continua studiile la un nivel superior, pentru a-şi dezvolta competenţele de predare şi a-şi spori şansele de promovare în carieră.
Printr-o abordare multidisciplinară, formarea profesorilor trebuie să asigure:
- cunoaşterea profundă a disciplinei,
- înalte cunoştinţe pedagogice,
- competenţe de orientare şi sprijinire a elevilor,
- înţelegerea dimensiunii sociale şi culturale a învăţământului.
• Profesia didactică trebuie plasată în contextul învăţării pe tot parcursul vieţii. Acest context trebuie dezvoltat prin:
- încurajarea şi sprijinirea la nivel de sistem a dezvoltării profesionale continue, care poate include perioade de timp petrecute în afara sistemului educaţional, recunoscute şi recompensate ca atare de către sistemul educaţional,
- recunoaşterea din partea profesorilor şi instituţiilor educaţionale a importanţei dezvoltării profesionale pe tot parcursul vieţii,
- încurajarea profesorilor pentru revizuirea activităţilor didactice şi a celor practice, în vederea creşterii eficacităţii lor atât pe baza inovaţiilor şi cercetărilor din domeniu, cât şi pe baza evoluţiei societăţii cunoaşterii, în general, şi
- înţelegerea de către personalul didactic a rolului pe care îl are în educarea celor care vor învăţa pe tot parcursul vieţii.
• Profesia didactică trebuie considerată o profesie mobilă. Mobilitatea trebuie să reprezinte o componentă centrală a formării iniţiale şi continue a personalului didactic. Recunoaşterea mutuală a statutului şi experienţei didactice, împreună cu asigurarea mobilităţii între diferitele niveluri educaţionale reprezintă două direcţii importante de acţiune în acest sens.
• Profesia didactică trebuie să se bazeze pe parteneriate. Instituţiile furnizoare de formare profesională trebuie să-şi organizeze activitatea în colaborare şi parteneriat cu alte şcoli, cu mediul local de afaceri (angajatori), cu furnizorii de formare şi cu ceilalţi factori interesaţi. Instituţiile de învăţământ superior trebuie să se asigure de faptul că oferta lor educaţională se bazează pe cunoaşterea practicilor curente.
Competenţele personalului didactic trebuie să permită acestuia:
• Să lucreze cu alţii – profesia didactică trebuie bazată pe valori precum incluziunea socială şi dezvoltarea potenţialului fiecărui cursant. În acest scop cadrele didactice trebuie să posede cunoştinţe privind creşterea şi dezvoltarea umană şi să demonstreze încredere în sine atunci când se implică în activităţi didactice. Profesorii trebuie să fie capabili să lucreze cu elevii ca indivizi şi să-i sprijine dă se dezvolte ca membrii participativi şi activi ai societăţii. Ei trebuie să fie capabili să lucreze în aşa fel încât să sporească inteligenţa colectivă a cursanţilor şi să colaboreze cu colegii pentru dezvoltarea propriilor competenţe.
• Să opereze cu un volum considerabil de informaţii, tehnologii şi cunoştinţe noi – personalul didactic trebuie să fie capabil să gestioneze o varietate largă de tipuri de cunoştinţe. Propria pregătire şi dezvoltarea profesională trebuie să le permită accesarea, analizarea, validarea, transmiterea şi reflecţia asupra cunoştinţelor, făcând apel la utilizarea eficientă a tehnologiilor, atunci când este cazul. Competenţele pedagogice trebuie să le permită să construiască şi să gestioneze corespunzător mediile de învăţare şi să-şi păstreze libertatea intelectuală de a decide asupra modului în care organizează procesul de predare. Încrederea lor în utilizarea tehnologiilor de informare şi comunicare trebuie să le permită integrarea acestora în mod eficient şi eficace în cadrul procesului de predare/învăţare. Cunoştinţele teoretice şi practice trebuie să le permită profesorilor să înveţe din propriile experienţe şi să adapteze o gamă largă de strategii de predare şi învăţare la nevoile elevilor.
• Lucrul cu şi în societate – personalul didactic contribuie la pregătirea tinerilor pentru a deveni responsabili de rolul lor ca cetăţeni europeni. Profesorii trebuie să fie capabili să promoveze mobilitatea şi cooperarea europeană, şi să încurajeze respectul şi înţelegerea interculturalităţii. Ei trebuie să aibă o înţelegere corectă atât asupra respectării diversităţii culturale, cât şi asupra identificării valorilor comune. Profesorii trebuie să fie capabili să înţeleagă factorii care contribuie la coeziune sau excludere socială, precum şi dimensiunile etice ale societăţii cunoaşterii. Personalul didactic trebuie să activeze eficient la toate nivelurile: local, regional, naţional, european, global. În ultimă instanţă, personalului didactic i se cer competenţe privind facilitarea învăţării şi dezvoltare a mediului educaţional, acestea putând fi considerate definitorii pentru activitatea didactică. Acestor competenţe li se adaugă alte două, mai generale, privind cooperarea şi interacţiunea, pe de o parte, şi învăţarea continuă, pe de altă parte. Pentru a facilita învăţarea şi a dezvolta mediul educaţional, profesorul trebuie să aibă abilităţi de autoevaluare şi reflecţie asupra propriei activităţi. Reflecţia nu este necesară doar la nivel individual, fiind esenţial ca aceasta să fie extinsă la nivelul comunităţii. În acest context, comunicarea devine un instrument deosebit de importat pentru dobândirea unei înţelegeri comune privind munca şi dezvoltarea unei comunităţi a muncii. Comunicarea presupune cooperare colegială şi interacţiune la multe niveluri, reprezentând un factor cheie pentru dezvoltarea procesului de predare.
Cariera personală se construieşte ţinând cont de competenţele europene ale secolului XXI:
- autoformare: monitorizarea propriilor cerinţe de înţelegere şi învăţare; localizarea resurselor corespunzătoare; transferul cunoştinţelor dintr-un domeniu în altul.
- abilităţi de comunicare: înţelegerea, administrarea şi crearea unei comunicări eficiente verbale, scrise, multimedia într-o varietate de forme şi contexte.
- informaţii şi abilităţi media: analizarea, accesarea, administrarea, integrarea, evaluarea şi crearea de informaţii în diverse forme şi medii.
- responsabilitate şi capacitate de adaptare: exersarea responsabilităţii personale şi a flexibilităţii în contexte legate de propria persoană, loc de muncă şi comunitate; stabilirea şi atingerea unor standarde şi ţeluri ridicate pentru sine şi pentru ceilalţi; tolerarea ambiguităţii.
- creativitate şi curiozitate intelectuală: dezvoltarea, implementarea şi comunicarea ideilor noi altor persoane; deschiderea şi receptivitatea la nou şi la diverse perspective.
- gândire critică şi gândire sistemică: exersarea unei gândiri sănătoase în înţelegerea şi realizarea unor alegeri complexe; înţelegerea conexiunilor dintre sisteme.
- abilităţi interpersonale şi de colaborare: demonstrarea capacităţii de lucru în echipă şi de conducere; adaptarea la diverse roluri şi responsabilităţi; colaborarea productivă cu ceilalţi; exprimarea empatiei; respectarea perspectivelor diverse.
- identificarea, formularea, soluţionarea problemelor: capacitatea de a depista, formula, analiza şi soluţiona probleme.
- responsabilitate socială: acţionarea în mod responsabil ţinând cont de interesele comunităţii; demonstrarea comportamentului etic în contexte legate de propria persoană, loc de muncă şi comunitate.
De managementul carierei se poate ocupa organizaţia (pentru angajaţii ei) sau individul însuşi şi atunci îi putem spune automanagementul carierei. Pentru un management de succes al propriei cariere este nevoie de stabilirea unor obiective, urmată de monitorizarea gradului de îndeplinire a acestora, dar şi de stabilirea unor proceduri de autocunoaştere, autoevaluare, dezvoltare a propriilor abilităţi şi de planificare a carierei.
Fiecare individ care optează a deveni şi devine profesor în sistemul de învăţământ trebuie să-şi construiască un Plan individual de dezvoltare personală şi profesională.
E posibil să vă întrebaţi: la ce foloseşte un astfel de plan? Poate că pur şi simplu nu ştiţi încă în ce mod vă puteţi construi o carieră didactică şi este necesar să porniţi la o autoreflecţie sau să aveţi nevoie de un mentor care să vă îndrume. Ori poate e bine să ştiţi exact ce doriţi pe termen mediu şi lung având în vedere oferta de formare continuă care este extrem de bogată fiind oferită de casele corpului didactic, universităţi, organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale. Odată ce vă veţi stabili proiectul, nu vă rămâne decât să-l urmaţi, să-l modificaţi (poate) în funcţie de noile nevoi apărute. Programul de mentorat la care participaţi acum vă oferă oportunitatea de a-l discuta cu membrii comisiei metodice din care faceţi parte dar şi să beneficiaţi de asistenţa consilierului de carieră.
Propunem o schiţă a unui astfel de plan, într-o formă care poate fi îmbunătăţită.
PLAN INDIVIDUAL DE DEZVOLTARE PERSONALĂ
1) Analiza SWOT presupune identificarea:
- punctelor tari (de ex., iubesc copiii/elevii, am mulți prieteni, sunt vesel, optimist, am umor)
-punctelor slabe (de ex., sunt dezordonat, nu am răbdare, nu cunosc bine metodica predării, sunt deficitar la probleme de pedagogie, cunoașterea elevilor)
-oportunităților (de ex., am un prieten care mă ajută, am resurse financiare, lucrez la o școală bună, am acces la multe informații)
-amenințărilor (de ex., conflicte în familie, criza economică)
2) Proiectarea parcursului profesional prin:
a.stabilirea obiectivelor
b.cunoașterea legislației
c.cunoașterea instituțiilor care pot influența cariera
d.stabilirea pașilor de urmat:
- studiu individual pentru a fi cât mai bine informat
- parcurgerea programelor obligatorii de formare și perfecționare
- opțiunea pentru programe suplimentare
- aplicarea în diferite contexte a celor învățate, studiate (la clasă, în relație cu elevii, cu părinții, cu colegii)
- evaluarea de etapă pentru a stabili nivelul lor de dezvoltare al competențelor proprii și a proiecta viitorul
Profesorul Mielu Zlate propune cinci paşi pentru planificarea individuală a carierei:
1. autoevaluarea – strângerea de informaţii despre propria persoană prin aplicarea de chestionare, utilizarea unor liste de verificare;
2. explorarea oportunităţilor – strângerea de informaţii din interiorul şi exteriorul organizaţiei, legate de propria carieră;
3. luarea deciziilor şi stabilirea scopurilor – pe termen scurt sau lung;
4. planificarea – stabilirea căilor şi mijloacelor de realizare a scopurilor propuse cât şi identificarea acţiunilor de întreprins în vederea atingerii acestora;
5. urmărirea realizării scopurilor – contabilizarea succeselor şi eşecurilor în funcţie de obiectivele propuse.
Bibliografie:
1. Maria Ţurcaş şi Diana Melnic, Suport curs „Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul rural prin activităţi de mentorat”, MECTS, august 2011;
2. M. Zlate - Tratat de psihologie organizaţional – managerială, vol.I, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
ŞTEFANESCU, NARCISA Plan de dezvoltare personală intensivă : materiale-suport pentru identificarea nevoii elevilor de dezvoltare personală intensivă / Narcisa Ştefănescu, Gabriela Ilisei. - Suceava : Editura George Tofan, 2016