Cum este astăzi școala, așa va fi mâine țara

Spiru Haret

O școală care și-a uitat menirea.

Azi, în parc, am asistat la o scenă: un băiețel, probabil cu autism, cânta dându-se în leagăn și un grup de elevi, adolescenți, râdea de el. Sigur că e o vârstă dificilă, aceea a adolescenței și sigur că ne putem gândi că vinovați de lipsa lor de empatie sunt și părinții acestor copii, dar dincolo de asta, m-am întrebat ce tip de educație au primit adolescenții în cauză, ce fel de valori li s-au insuflat și la ce modele aderă ei?

Mi-am răspuns, cu tristețe, că ei sunt rezultatul unui sistem care și-a uitat menirea, principala menire – aceea de a educa.

După mine, marea diferență dintre un om educat și unul needucat ar trebui să fie lărgimea orizontului său spiritual, a valorilor care-i ghidează existența, a atitudinilor care-i dezvăluie caracterul. Școala românească pare însă a fi uitat acest lucru.

Atunci când ne întrebăm de ce analfabetismul (inclusiv cel funcțional) este atât de mare, când ne plângem de absenteism și de abandon școlar și ne întrebăm care sunt factorii care îl generează, ar fi bine, poate, să privim și spre sistemul pe care elevii îl părăsesc, pentru că nimeni nu pleacă de bine. Este evident faptul că există și alți factori – sărăcia, modelele din familia de origine ori colectivitatea în care creștem, disabilitatea, etc. Dar explicația nu se reduce la ei.

Orice activitate umană tinde spre un scop, sau ar trebui să o facă. A educa (cf.DEX) presupune a dirija dezvoltarea unor însușiri sufletești, morale, artistice etc., într-o anumită direcție și se opune lui needucat, necioplit, neșlefuit.

Acesta ar trebui să fie scopul – un individ șlefuit, cizelat, modelat într-un fel dezirabil deopotrivă pentru societate și pentru sine.

Poate de aceea există sisteme de educație (modelul japonez, de pildă) care în primii ani nu pun accent pe note ori calificative, nu sunt evaluate nici cunoștințele și nici abilitățile cognitive ale elevilor, ci sunt create bazele pentru anumite însușiri morale, se șlefuiesc caractere.  A fi politicos, a ajuta, a fi onest sunt chestiuni mult mai importante decât a cunoaște numerele prime. Cu aceestea s-ar putea să nu mai avem de-a face după anii de școală, cu însușirile caracteriale ne vom prezenta zilnic în lume – o lume care ne va judeca, respinge sau accepta după cât de plăcuți și folositori ne știm face.

Informație, cât mai multă informație.

Dacă nu șlefuim caractere, nu insuflăm un sistem valoric sau repere, atunci cu ce ne ocupăm în anii de școală?

Informație. Tone de cunoștințe. Unele dintre acestea – extrem de ușor de găsit în mediul virtual. Altele – perimate, având în vedere ritmul cu care progresează știința azi. Cele mai multe, neoperaționale, întrucât nu au fost predate astfel încât să fie înțelese, asimilate cu adevărat.

Putem face proba că ceva a fost asimilat atunci când, indiferent în ce context apare, este recunoscut și se poate opera cu el. Din păcate, nu este cazul cu informațiile predate elevilor noștri. Ele sunt înmagazinate cumva haotic, neexistând un sistem care să pună ordine.

Un alt mare păcat al sistemului educațional din România este faptul că neglijează formarea operațiilor intelectuale – analiza și sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea sunt operațiile care – aplicate conținuturilor, vor genera noi produse.

 Simpla memorare mecanică a unor informații nu garantează nimic. Nici măcar algoritmii memorați nu ne pot salva atunci când problemele pe care le avem în față cer alt tip de soluție. Dacă nu suntem flexibili și imaginativi, vom eșua.

Se tot spune că elevii de azi vor ocupa pe piața muncii poziții pe care încă nu ni le imaginăm, vor practica meserii care încă nu există. Pentru ei adaptabilitatea, flexibilitatea și creativitatea vor fi vitale. Ori noi nu încurajăm tocmai aceste însușiri.

A fi creativ, a avea o opinie proprie este, în fapt, un comportament penalizat de mulți profesori, deranjați de faptul că discipolii îi contrazic, în loc să fie mândri că le-au dat mijloacele și oportunitatea de a o face.

Lipsa dialogului în clasă, a unei poziții pe care să și-o asume și argumenteze, a unei atitudini proprii față de viață și valori, vor avea ca rezultantă doar un individ conformist, obedient la autoritate, obișnuit să gândească în șabloane și – atunci când condițiile cer adaptare, deschidere, flexibilitate – ineficient.

Informația nu este doar neatractiv prezentată, dar este și foarte multă.

Am vorbit cu profesori care susțin că nu au cum să termine materia, dacă predau temeinic și urmăresc consolidarea cunoștințelor. Nu reușesc decât un galop superficial prin materie.

Am vorbit cu părinți, îngroziți de cantitatea de teme, de cearcănele copiilor lor, de faptul că uneori, la ora 8 seara, acești copii nu au treminat încă lucrul. Adulții muncesc circa 40 de ore pe săptâmînă și nu sunt organisme în dezvoltare. Copiii muncesc uneori mai mult decât ei, ori acest lucru nu este normal și nu poate fi sanogen.

La rându-le, manualele (chiar înainte de scandalul de la începutul anului școlar 2018 – 2019), nu sunt doar pline de informații greșite, dar sunt și neinteresante, neatractive și improprii, privite din punctul de vedere al didacticii predării materiei respective.

De exemplu, o disciplină cum este matematica nu poate fi înțeleasă dacă au fost săriți niște pași. În multe manuale, se începe demonstrația cu noțiuni a căror definire elevii o vor afla de abia peste câteva lecții.

Birocrație multă, calitate incertă

Testele internaționale, dar și evaluarea na­țională de la sfârșitul clasei a VIII-a și exa­menul de bacalaureat ne arată ca aproape jumătate dintre elevii români sunt anal­fa­beți funcțional, cu alte cuvinte competențele lor sunt extrem de scăzute. Acești co­pii nu înțeleg textul lecturat, nu fac co­ne­xi­uni cu ceea ce, eventual, știau dinainte, nu pot formula un punct de vedere și nu sunt în stare să îl exprime, în scris sau oral.

Profesorii noștri sunt ocupați, mult prea ocupați. Din păcate, nu au timp – chiar când au dorință (și mulți au!) – de a se apleca asupra materiei și a încerca să găsească mijloacele de a preda interesant, atrăgător, folositor. Nu au timp să citească o carte nouă, de specialitate sau o carte oarecare. Nu au timp să meargă la spectacole, să-și hranească sufletul și să poată reveni apoi relaxați și zâmbitori la clasă.

Sunt prea ocupați să completeze hârtii, să realizeze numărul de credite necesar pentru a obține o gradație, care înseamnă ceva bani în plus la salariu.

Sunt perfect de acord cu ceea ce afirma doamna Ana Maria Brezniceanu, fondator al școlii Montessori, București.

Consider că o reformă profundă a învăţământului porneşte de la calitatea profesorilor. Valoarea învăţământului este dată de valoarea oamenilor de la catedră indiferent de stadiul lucrărilor din şcoli, de numărul calculatoarelor, de un curriculum învechit, de schimbarea mult prea frecventă a miniştrilor şi a legilor sau de orice altă problemă. In mijlocul triunghiului care îi are in vârf pe decidenţi şi la bază pe beneficiarii direcţi, adică pe copii, se află Profesorul. Iar el poate face dintr-o lecţie de manual plictisitoare o poveste a Seherazadei, un joc interactiv, o ghicitoare provocatoare sau, invers, din cel mai interesant subiect poate face un monolog fad spus pe nerăsuflate, cu dispreţ şi nepăsare faţă de auditoriu.

Calitatea profesorilor ține, însă, nu doar de calitatea lor umană ori de pregătirea lor. Ține și de salarizarea lor corespunzătoare, dar și de respectul pe care li-l acordăm, ca societate. Acest respect față de ei și de profesia lor înseamnă să le lăsăm și timp pentru ca să studieze, să se dezvolte în continuare, să-și punâ întrebări, să găsească soluții creative pentru elevii lor, etc. timpul pe care un profesor, în sistemul  de azi, preocupat mai mult de formă decât de fond, nu îl are.

***

Dincolo de tarele sistemului, să nu uităm că acesta este făcut din oameni. Fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva, de a face un pic mai bine în locul în care este plasat, chiar dacă acesta nu este la vârful ierarhiei.

Putem să alegem să facem lucrurile mai mult pentru fondul lor decât pentru formă, putem alege să intrăm în clasă zâmbind, pentru că aceasta este meseria pe care ne-am ales-o și să predăm cu plăcere, să ne „fascinăm” elevii, așa încât ei să ne ia drept modelel și repere de conduită.