A. Aspecte generale privind stresul
Ce este stresul?
Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerinţe, sarcini, situaţii, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanţă pentru persoana respectivă.
Dicţionarul de psihologie socială defineşte termenul de „stres psihic” ca fiind o stare de tensiune, de încordare şi de disconfort, determinată de agenţii afectogeni, cu semnificaţie negativă, de frustrarea sau deprimarea unor stări de motivaţie (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultatea sau de imposibilitatea rezolvării unor probleme.
Stresul are o importantă componentă subiectivă, în sensul că ceea ce este provocator, facil sau chiar relaxant pentru o persoană, pentru o alta poate deveni ameninţător sau imposibil de realizat ((Roesch si colab., 2002). Diferenţele individuale în ceea ce priveşte răspunsul la stres sunt datorate atât componentei genetice, cât şi experienţelor de viaţă diferite.
Despre stres, de ce apare, cum reacţionăm
Înţelegerea felului în care răspundem la stres este esenţială pentru implementarea tehnicilor de management al stresului. Există, bineînţeles, mai multe perspective prin care poate fi abordat conceptul de stres.
Din perspectiva neurofiziologică (triada formată din sistemul nervos autonom, sistemul endocrin şi sistemul imunitar – Cacioppo, 1994), stresul poate fi considerat o constantă a existenţei umane, din perioada prenatală şi până la sfârşitul vieţii noastre.
Creierul este programat să perceapă toate experienţele, să le catalogheze pe fiecare ca fiind negativă (periculoasă), neutră sau pozitivă şi, apoi, să reacţioneze corespunzător.
Exprimarea furiei, agresivitatea verbală sau fizică sunt câteva exemple ale reacţiei de luptă, în vreme ce izolarea socială, vizionarea excesivă a televizorului, dependenţa de substanţe sau de jocuri (de noroc, pe internet etc.) reprezintă câteva exemple de reacţii de „fuga”. Ulterior, a fost descrisă şi o a treia reacţie, cea de „îngheţare”, caracterizată prin lipsa reacţiilor fizice sau psihice, sentimentul de neajutorare, de neputinţă, simptome depresive.
Dacă situaţia nu se rezolvă prin „luptă sau fugi”, individul rămâne în continuare expus la agenţii stresori, iar, cu timpul, apar tulburări emoţionale, nelinişte, solicitări mari fizice şi psihice permanente care, în cele din urmă, produc boli (cardiovasculare, endocrine, psihice, cancer etc.).
Atunci când suntem supuşi solicitărilor externe, organismul secretă aşa-numiţii „hormoni de stres” pentru a le putea face faţă cu succes. Problemele apar atunci când aceste substanţe persistă mai mult timp în sânge (expunerea prelungită la stres); pot apărea leziuni ale vaselor de sânge, afecţiuni ale rinichilor şi chiar moarte; îmbătrânirea celulară este accelerată, iar imunitatea scade, astfel încât creşte riscul apariţiei bolilor somatice sau psihice.
Din perspectiva psihologică, stresul este definit ca fiind „o relaţie particulară între persoană şi mediu, în care persoana evaluează mediul ca impunând solicitări care exced resursele proprii şi ameninţă starea de bine, evaluare ce determină declanşarea unor procese de coping, respectiv procese cognitive, afective şi comportamentale la feedback-urile primite” (Lazarus şi Folkman, 1989, p. 19).
Conform lui Lazarus, există două tipuri de evaluări:
Evaluarea primară – evaluarea situaţiei în funcţie de semnificaţia pentru confortul persoanei. În urma acestei evaluări, situaţia poate fi catalogată ca fiind ameninţătoare, ca fiind o daună deja produsă (nu mai poate fi prevenită sau modificată) sau o provocare pentru individ.
Evaluarea secundară – evaluarea resurselor personale de a răspunde solicitărilor aduse de situaţia respectivă.
Evaluarea primară şi secundară nu trebuie înţelese ca desfăşurându-se secvenţial, ci ca un proces continuu, în valuri de evaluări şi reevaluări.
I. Factori de stres
Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente/situaţii externe sau interne, reale sau imaginare, suficient de intense sau frecvente care solicită reacţii de adaptare din partea individului. Există o serie de factori de stres / potenţiali factori stresori:
• boala fizică sau psihică,
• abuz fizic, emoţional sau sexual,
• situaţie financiară precară,
• probleme la locul de muncă: supraîncărcarea muncii, condiţii proaste de lucru, lipsa de resurse, probleme de comunicare cu colegii, cu şefii, responsabilitate prea mare, schimbări organizaţionale, schimbarea locului de muncă,
• familia- problemede comunicare în familie, divorţul, decesul unui membru al familiei, conflicte cu fraţii, violenţa în familie, alcoolilsmul,
• prietenii- conflicte cu prietenii, lipsa prietenilor, lipsa suportului social,
• dezastre naturale (cutremure, inundaţii) sau atacuri teroriste, războaie civile,
• propria persoană – lipsa de încredere, nemulţumire faţă de aspectul fizic, deciziile luate de-a lungul vieţii etc.
Organismul uman scanează şi evaluează în permanenţă mediul extern şi intern şi răspunde, în consecinţă acestor evaluări.
Evenimentul sau situaţia (real/imaginar, extern/intern) pot fi percepute ca fiind:
• ceva neutru, lipsit de interes şi irelevant pentru organism;
• ceva pozitiv, benefic;
• ceva negativ, ameninţător sau periculos.
II. Resurse personale de a face faţă la factorii de stres (stil de gândire şi interpretare)
Resursele individuale de adaptare la stres sunt definite ca fiind capacitatea cognitivă, emoţională şi comportamentală de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe, care depăşesc capacitatea de răspuns automată a organismului.
Adaptarea la stres implică atât existenţa unor resurse reale (intelectuale, emoţionale, fizice, sociale etc.), dar, de cele mai multe ori din autoevaluarea propriilor resurse pentru a face faţă evenimentelor evaluate ca fiind negative sau ameninţătoare (evaluare secundară).
Nu de puţine ori, există o discrepanţă între resursele reale de răspuns şi evaluarea acestor resurse (prezenţa unor reale resurse care, însă, sunt evaluate de persoana în cauză ca fiind insuficiente), care generează de cele mai multe ori starea de stres.
III. Reacţii la stres
Dacă un eveniment este evaluat ca fiind stresant, individul poate avea diferite reacţii la stres.
1. Reacţii fizice/fiziologice: dureri de inimă, palpitaţii; apetit alimentar scăzut sau crescut; indigestii frecvente; insomnii; crampe sau spasme musculare, dureri de cap sau migrene; transpiraţii excesive, ameţeli, stare generală de rău; constipaţii sau diaree (nemotivate medical); oboseală cronică;
2. Reacţii cognitive: blocaje ale gândirii; deficit de atenţie; scăderea capacităţii de concentrare; dificultăţi în reamintirea anumitor lucruri; flexibilitatea redusă; diminuarea creativităţii.
3. Reacţii emoţionale: iritabilitate crescută, scăderea interesului pentru domenii care reprezentau înainte pasiuni sau hobby-uri; pierdea interesului pentru prieteni; instabilitate emoţională; anxietate; tristeţe sau chiar depresie; reprimarea emoţiilor; dificultăţi în angajarea în activităţi distractive sau relaxante.
4. Reacţii comportamentale: performanţe scăzute la locul de muncă sau la şcoală; fumat excesiv; consum exagerat de alcool; tulburări de somn; un management ineficient al timpului; izolarea de prieteni; preocupare excesivă pentru anumite activităţi; comportamente agresive.
Concluzia: importat de reţinut este că stresul (reacţiile neplăcute) are o dublă determinare: una din partea stimulului (a factorilor stresori), alta din partea individului care interpretează situaţia (resurse personale, stil de gândire şi interpretare). Acest lucru înseamnă că avem o mare influenţă asupra propriilor stări de stres, atât în bine, cât şi în rău.
Strategii generale de gestionare a stresului
Oamenii au responsabilitatea, dar şi puterea de a schimba lucrurile.
1. Identificarea şi monitorizarea factorilor de stres
• identificarea factorilor de stres (cum ar fi, supraîncarcarea muncii, lipsa de suport şi comunicare, lipsa de resurse, probleme medicale, conflicte în familie etc.);
• anticiparea perioadelor de stres si realizarea unui plan de acţiune pentru a face mai bine faţă (de exemplu, în apropierea unor termene limită pentru finalizarea proiectelor la locul de muncă, în preajma unui eveniment important in familie etc.).
2. Conştientizarea propriilor reacţii la stres
• identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului/ situaţiei (precum anxietate, iritabilitate, disconfort, frustrare, deznădejde etc.);
• identificarea reacţiilor emoţionale imediate (cum ar fi, iritabilitatea) şi de lungă durată (de exemplu, neajutorare, apatie) faţă de eveniment/situaţie;
• identificarea reacţiilor comportamentale, fiziologice şi cognitive privind evenimentul (izolare, evitare, renunţare; dureri de stomac, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, insomnii; randament scăzut la şcoală sau la muncă, probleme de concentrare, tulburări de memorie, dificultăţi în rezolvarea de probleme, în luarea de decizii etc.).
3. Dezvoltarea unor abilităţi şi comportamente de management al stresului
• dezvoltarea asertivităţii;
• dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalţi;
• identificarea şi rezolvarea conflictelor, atunci când apar;
• învăţarea metodelor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor;
• îmbunătăţirea managementului timpului;
• învăţarea unor metode de relaxare.
4. Stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat
• solicitarea ajutorului direct şi receptivitate fata de acesta;
• dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor sociale.
5. Dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos
• adoptarea unor comportamente alimentare sănătoase;
• practicarea regulată a exerciţiilor fizice;
• practicarea unor exerciţii de relaxare;
• consum responsabil/moderat de alcool, cafea sau alte excitante pentru sistemul nervos;
• cultivarea unor pasiuni, hobby-uri.
6. Dezvoltarea încrederii în propria persoană şi acceptarea necondiţionată
• stabilirea unor scopuri şi obiective realiste, „ce vreau eu de la viaţa asta?”;
• stabilirea priorităţilor şi a limitelor personale;
• participarea la activităţi care dezvoltă încrederea în sine.
Exemplificarea unei intervenţii în caz de stres:
Stadial şi progresiv, se procedează in felul următor:
1. se identifică factorii de stres actuali sau potenţiali;
2. se evaluează resursele personale şi caracteristicile generale de a evalua factorii de stres (convingeri centrale, gânduri automate);
3. se identifică reacţiile specifice (cum se comportă, se simte persoana);
4. în funcţie de condiţiile specifice identificate, se intervine pe rând sau în acelaşi timp, la unul, la doua sau la toate cele trei aspecte.
B. Stresul profesional
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, stresul profesional reprezintă reacția unei persoane la presiunile și solicitările de la locul de muncă ce nu se armonizează cu abilitățile și cunoștințele sale.
Stresul profesional este determinat de modul de organizare a muncii, de proiectarea muncii și relațiile de muncă.
Stresul profesional apare atunci când:
· lucrătorii se simt copleșiți de munca pe care o desfășoară;
· își pierd încrederea în ceea ce pot realiza;
· devin retrași, apatici, deprimați;
Stresul negativ (distresul) afectează productivitatea și eficiența lucrătorilor, ceea ce creează un soi de cerc vicios, pentru că acestea fac activitatea să pară mai puțin motivantă.
Când stresul pe care îl resimt le scade performanța în muncă și viața personală (stresul profesional nu dispare când angajații pleacă de la serviciu) și are efecte negative asupra sănătății, atunci trebuie să ia măsuri.
Factori care pot duce la apariția stresului profesional la locul de muncă
Există o serie de factori care pot contribui la apariția stresului profesional. Iată o serie de condiții care definesc pericolul:
Factori care țin de conținutul muncii
Mediu de muncă și echipament de muncă. Probleme privind fiabilitatea, disponibilitatea, compatibilitatea și întreținerea sau repararea echipamentelor și a dotărilor. Factori de microclimat necorespunzători.
Sarcină de muncă – descriere. Lipsa varietății sau a ciclurilor de muncă scurte, muncă fragmentată sau lipsită de sens, nefolosirea competențelor, grad ridicat de incertitudine, sarcini de muncă ambigui.
Volum de muncă /ritm. Suprasarcină sau subsarcină de muncă, lipsă de control al ritmului de muncă, nivel ridicat de presiune a timpului.
Program de muncă. Muncă în schimburi, program de lucru inflexibil, ore suplimentare neprevăzute, program prelungit și muncă izolată.
Factori care țin de contextul muncii
Cultură și funcții organizaționale. Comunicare slabă, susținere slabă pentru rezolvarea problemelor și dezvoltare personală, lipsa definirii obiectivelor organizaționale.
Rol în organizație. Conflictul de rol și ambiguitatea rolului, responsabilitate față de oameni.
Dezvoltarea carierei. Stagnarea carierei și incertitudine, subpromovare sau suprapromovare, salarizare slabă, nesiguranța locului de muncă, valoare socială scăzută a muncii.
Latitudine decizională /control. Slaba participare la procesul decizional, lipsa de control al muncii (controlul, în special, sub formă de participare, este, de asemenea, o funcție de context și un aspect organizațional mai larg).
Relații interpersonale în muncă. Izolare fizică sau socială, relații slabe cu superiorii, conflict interpersonal, lipsă suport social.
Interfața muncă – acasă. Solicitări conflictuale la muncă și acasă, susținere slabă acasă, probleme ale dublei cariere.
Noi, oamenii, suntem extrem de diferiți. Prin urmare, reacționăm diferit la o situație dată. Stresul nu este la fel pentru orice persoană. Pentru unii angajații o situație la locul de muncă poate fi stresantă, pentru alții poate fi motivantă. Totul depinde de capacitatea persoanelor de a face față diverselor situații care apar.
De exemplu, o persoană se poate stresa în momentul în care trebuie să rezolve mai multe probleme în același timp. Există însă și persoane care se simt în largul lor când rezolvă astfel de probleme.
Stresul are caracter personalizat, iar gradul său de severitate depinde de maniera în care diverse persoane pot face față presiunii.
Efecte ale stresului profesional
Stresul este resimțit diferit de la persoană la persoană. Personalitatea, vârsta, genul, starea emoțională etc., toate influențează modul în care o persoană resimte stresul. Atunci când o persoană este stresată poate simți furie, anxietate, iritabilitate. Datorită acestor stări pot apărea tulburări ale somnului, dureri de cap, de stomac, exces în greutate, fumat excesiv etc.
Studiile arată că stresul profesional contribuie la afectarea sănătății. Angajații pot suferi de boli cardiovasculare în cazul în care au un loc de muncă foarte solicitant. De asemenea, studiile au arătat că stresul poate determina apariția afecțiunilor musculo-scheletice. Totodată, poate să apară și depresia și oboseala cronică.
Stresul profesional, de asemenea, afectează performanță, crește absenteismul, întârzierile la serviciu. Afectând angajații, stresul afectează implicit și compania în care aceștia lucrează.
C. Stresul la cadrele didactice
Stresul profesional în cazul cadrelor didactice este destul de răspândit, apărând pe fondul solicitărilor excesive, care depășeșc resursele și strategiile de gestionare ale acestora.
Solicitările excesive reprezintă o sursă de amenințare pentru stima de sine, autoeficacitate și starea de bine psihic. Stresul este considerat ca fiind factorul principal al lipsei de satisfacție profesională și ieșirea din sistem înainte de vremea pensionării sau chiar pensionarea anticipată.
În ultima perioadă, scrie Nicoleta Oprea, cadru didactic la Școala Gimnazială Tudor Pamfile, Țepu din Galaţi, s-au înregistrat o serie de modificări legate de profesia didactică și statutul cadrului didactic în societate, modificări ce au implicații importante asupra exercitării acestei profesii.
J.M. Esteve (1989) a identificat cinci schimbări majore la nivelul societății, schimbări ce au impus o serie de presiuni asupra cadrelor didactice, creând, în consecință, rațiuni ce justifică interesul tot mai crescut pentru studiul fenomenului stresului în acest domeniu:
1. transformarea rolului tradițional al profesorului ca simplu agent de integrare socială a tinerei generații,
2. sporirea contradicțiilor referitoare la rolul profesorului,
3. schimbarea atitudinii societății în general față de profesori,
4. îndoiala cu privire la obiectivele sistemului de educație și producția de cunoaștere,
5. deteriorarea imaginii cadrului didactic.
Cercetări recente (Conf.univ.dr. Maria Pleşca, 2014) au indicat că principalele surse de stres ale cadrelor didactice sunt:
· restricții financiare privind salarizarea,
· dificultăți de predare din cauza curriculumului prea încărcat,
· dificultăți în gestionarea timpului,
· politici educaţionale şi regulamente fluctuante,
· numărul de elevi în clasă,
· indisciplina unor elevi,
· evaluarea elevilor,
· climatul școlar,
· relațiile cu părinții unor elevi,
· restricții financiare privind resursele materiale ale școlii,
· conducerea autocrată a școlii, relațiile colegiale,
· violența fizică și verbală a unor elevi.
Bibliografie:
Baban. A. (1998). Stres si personalitate. Editura Presa Universitară Clujeană: Cluj-Napoca.
Chelcea, S.; Golu, M.; Golu, P. (1981). Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică: Bucureşti.
Lazarus, R.; Folkman, S. (1984). Stress, Appraisal, and Coping. New York: Springer.
Oprea, Nicoleta. (2019). Stresul profesional şi implicaţiile acestuia pentru cadrele didactice, în Revista Profesorului, Școala Gimnazială Tudor Pamfile, Țepu (Galaţi), din 28 mai 2019: https://revistaprofesorului.ro/stresul-profesional-si-implicatiile-acestuia-pentru-cadrele-didactice/
Pleşca, Maria, dr., conf., univ. (2014). Managementul stresului şi prevenirea epuizării profesionale a cadrelor didactice,
Roesch, Scott & all. (2002). Cognitive Approach to Stress and Coping in Curent Opinion in Psychiatry 15(6): 627- 632 November 2002
Schroder, Jorg-Peter, Blan, Reiner. (2011). Managementul stresului, Editura All: București, 2011.
Stănculescu, Elena. (2015). Managementul stresului în mediul educațional, Ed. Universitară: București.