1.     Ce este stressul?

În anul 1937, Hans Selye, fiziopatolog canadian introduce termenul de sindrom de adaptare în patologie, definindu-l ca pe un ansamblu de reacții prin care organismul răspunde la o acțiune agesivă – stressul.

Conceptul de stress indica inițial o suprasolicitare din exterior asupra organismului față de agresiunea care-i amenința integritatea. Firesc, în timp s-a făcut extensia către stressul psihic, definit de Paul Fraisse drept totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului, care nu-și găsesc soluția.

Practic, orice depășește la un moment dat capacitățile de adaptare ale organismului, poate deveni agent stressor pentru acesta, chiar stimuli care, în alte condiții/pentru alte persoane sunt benigni.

Stressul psihic presupune solicitarea întregului organism, chiar dacă agentul stressor se exercită mai mult aspura psihicului,. este solicitat fiecare organ, chiar dacă există preferinţe (glande, sistem imunitar, aparat cardio-vascular, respirator, digestiv).

2.     Efectele stressului

De reținut este  faptul că stressul psihic genereaza oboseala și atacă sistemul imunitar, ca atare vom fi mult mai predispuși la îmbolnăviri somatice. De asemenea, genereaza modificari functionale (reversibile –hipertensiune arterială, HTA,  sau ireversibile – accidente vasculare cerebrale, AVC) pe un teren patologic predispus, ori accelereaza evolutia unor procese patologice.

Fragilizarea este evidentă și prin aceea că dupa iesirea dintr-un stress psihic subiectul este mai receptiv fata de alti stressori, stimuli ce anterior nu-i produceau reacții ample.

S-a observat că modificările în reacțiile endocrine sunt în limita a 3-6 săptămâni după acțiunea unui stressor. În organism vom întâlni niveluri crescute de catecolamine și cortizol, iar în situații ce pun în pericol viața crește noradrenalina. Cortizolul crește în situații de noutate, neprevăzut, pentru care organismul nu și-a pus la puncte mecanisme de reacție automată.

Exista diferente in planul secretiei hormonilor de stress intre stressul acut si cel cronic. Dacă în stressul cronic exista risc crescut pentru boli psihosomatice, in stressul acut exista risc pentru boli cardiovasculare, ori crize de astm.

Aceste efecte negative privesc deopotrivă somaticul și psihologicul, putând conduce la îmbolnăviri ale organismului ori tulburări psihice.

Desigur, o viață fără stressori este, cumva, de neconceput. Mai mult, există voci în neuroștiințe (Dragoș Cârneci, 2014) care aduc dovezi că o cantitate mică de stress ne face chiar bine, opunându-se rutinei,  blazării, subutilizării creierului.

A fi însă permanent supuși factorilor stressori, este dăunător și contraproductiv. Angajații care suferă de efectele stressului cronic devin demotivați, deprimați, ori pot face sindrom burn – out.

Etapele disadaptării sunt:

1.     surmenajul – caracterizat prin scăderea atenţiei, a interesului, scăderea randamentului

2.     oboseala – ca imagine psiho-biologică asupra solocitării – indispoziţie, epuizare, greşeli frecvente

3.     epuizarea nervoasă – ce evoluează cu simptome psihice – nelinişte, iritabilitate, astenie, cefalee, ameţeli – „nevroza de suprasolicitare” – ca formă a clasicei neurastenii

Ca măsură de igienă mintală, orice bun manager ar trebui să fie conștient de încărcătura psihologică pe care o are fiecare dintre subordonații săi, înțelegând faptul că – pe termen lung – suprasolicitarea nu va duce la rezultate pozitive pentru organizația pe care o conduce.

3.     Care sunt situațiile conflictuale generatoare de stressuri psihice persistente, în organizații?

Este perfect adevărat că  „profesia te ucide sau te împlineşte”. În fapt, petrecem mai mult timp la muncă, alături de colegi, rezolvând sau gândindu-ne la sarcinile de serviciu, decât petrecem cu familia.

Printre cei mai periculoși factori ce pot genera stress, enumerăm:

·        activitatea excesivă – multitudinea de solicitări care par a nu se mai sfârși, dând angajatului sentimentul unei munci sisifice. În învățământ, cel puțin în ultimii ani, dincolo de sarcinile didactice pe care fiecare cadru didactic și le asumă prin fișa postului și pentru care s-a pregătit, există o serie de sarcini administrative, derivate din birocratizarea excesivă a sistemului.

·        înmulţirea obiectivelor,  odată cu scăderea personalului

·        recuperare inadecvată – lipsa relaxării fizice şi psihice, somn insuficient

·        climatul afectiv negativ – relaţii defectuase cu colegii, cu şefii

·        „manager disease” – efect al presiunii combinate de a face față teremenelor strânse, multiplelor solicitări, a împăca și eșaloanele superioare dar și pe subordonați.

·        şefii inhibanţi, de tipul: „vătaful de sclavi”, „taciturnul”, „zeflemistul”, „pensionatul la datorie”, „criticosul”

·        termene finale obsedante

·        nivel de aspiraţie mult peste cel al posibilităţilor

·        insuccesele și sentimentul de frustrare pe care îl generează

·        competiţia

·        absenţa speranţei de avansare

·        creşterea nivelului competenţei

-         

4.     Specificul stressorilor în organizația școlară

Fiecare organizație are exigențe proprii, reguli proprii, stressori specifici. Evident, școala ca organizație vine cu propriul set de exigențe, statute și roluri, norme și efecte ale încălcării acestora.

Sunt multe voci, mai ales ale celor care nu au lucrat niciodată într-o instituție școlară, care au o percepție foarte vagă a solicitărilor cărora le sunt supuși dascălii, existând chiar ideea că – fiind vorba de un program (aparent) mai scurt ca în alte locuri și de perioade (relativ) lungi de vacanță, acest mediu este lipsit de stress, mai mult o sinecură. Evident, aceasta este o prejudecată. În fapt, lucrurile sunt mult mai complicate.

Realitatea de zi cu zi a dascălilor (căci ei sunt majoritari în organizația școală) presupune a te expune continuu interacțiunii cu copii de diverse vârste, cu nevoi emoționale și cognitive foarte diferite.

Flexibilitatea, tactul, răbdarea de care trebuie să dai dovadă în aceste condiții – sunt maxime, ori toate acestea presupun consum energetic, deci stress.

„Viața în clasă e foarte complexă. Dacă este să o compari cu munca unui doctor el are un singur pacient la un moment dat. Dar un profesor trebuie să relaționeze cu mai mulți elevi, în același moment, iar acestea sunt situații foarte dificile, pentru că elevii sunt foarte diferiți și au nevoi diferite și trebuie să avem o relație bună cu toți. Și în același timp trebuie să rezolvăm toate situațiile care se întâmplă tot timpul. Și e foarte greu”, crede May Britt Postholm - https://republica.ro/cum-gestioneaza-alte-state-problema-stresului-la-profesori-al-treilea-parinte

Pe de altă parte, în condițiile în care dascălul nu mai are prestigiul pe care-l avea odinioară, deci nu mai este apărat de acesta, frecușurilor zilnice li se adaugă presiunile puse de părinți asupra cadrului didactic, de multe ori aceștia considerând că au competența de a interveni în munca pe care o face la catedră.

Acestor realități li se adaugă un factor menționat anterior – și anume birocratizarea excesivă a actuuli educațional, fiecare oră de predare trebuind  să fie „acoperită” de hârtii, documente justificative, planificări, etc.

În plus, competența unui cadru didactic se măsoară, în cele mai multe cazuri, prin dosarele cu certificate, diplome, participări la cursuri, formări, etc – multe dintre acestea fără o valoare reală și cu impact efectiv asupra actului de predare.

Alte probleme generatoare de stress sunt curricula foarte încărcată, ceea ce face predarea dificilă, lipsind timpul necesar sedimentării și recapitulării cunoștințelor, numărul de elevi din clasă și problemele comportamentale ale multora dintre aceștia, lipsa de respect față de cadrul didactic sau chiar violența verbală sau fizică manifestate față de acesta.

Într-un studiu http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/548/Plesca%20Managementul.pdf?sequence=1&isAllowed=y  aparținând conf.univ.dr. Maria Pleșca și intitulat „Managementul stresului şi prevenirea epuizării profesionale a cadrelor didactice”, realizat pe un lot de 350 cadre didactice (264 profesoare, 86 profesori) s-au evidențiat  următoarele categorii de stresori din mediul şcolar, evaluați după frecvenţa resimţită de profesori:

1. Restricţii financiare privind salarizarea.

2. Dificultăţi de predare datorită curriculumului prea încărcat.

3. Dificultăţi în gestionarea timpului.

4. Politici educaţionale şi regulamente fluctuante.

5. Neîmplinirea expectanţelor profesionale.

 6. Numărul de elevi în clasă.

7. Indisciplina unor elevi.

8. Evaluarea elevilor.

 9. Climatul şcolar.

10. Relaţiile cu părinţii unor elevi

. 11. Restricţii financiare privind resursele materiale ale şcolii

. 12. Conducerea autocrată a şcolii.

13. Violenţa verbală a unor elevi.

14. Violenţa materială a unor elevi.

 15. Violenţa fizică a unor elevi.

Aparent, de la mediul și mijloacele de muncă, la salarizare, de la mentalitățile elevilor și părinților la probleme de proiectare a curriculei, munca unui dascăl apare ca fiind expusă stressorilor chiar mai mult decât alte tipuri de munci.

Strategii posibile de ajustare a stresului la cadrele didactice   

·        crearea unor conditii  fizice bune de lucru (spatiu, confort, etc);

·        evitarea relatiilor încordate dintre conducere si subalterni;

·        obiectivitatea și transparența managerului in acordarea calificativelor;

·        asigurarea continuitatii la grupa/ clasa, pentru a putea stabili legături afective;

·        evaluarea psihologică a cadrelor didactice dar și a managerului unității școlare;

·        evitarea supraîncărcării cadrelor didactice cu sarcini administrative;

·         încurajarea acestora pentru formări autentice, care să le facă să se dezvolte profesional și nu doar să reprezinte puncte, acordate formal;

·         asistența realizată de manager la clasă, astfel încât să cunoască realmente efortul depus, motivația, problemele concrete pe care fiecare dintre anagajații săi le are;

·         o politică de încurajare a parteneriatului școală – familie, dar NU imixtiunea părinților în munca de la catedră, profesorul trebuind să se bucure de autonomie în organizarea predării

·         reguli clare  și repercusiuni clare în cazul încălcării acestora pentru comportamente de bullying și violență

 

·         încurajarea lucrului în echipă, al sprijinului reciproc între profesor.