1.      Definire.

Rezilienţa educaţională, academică, a primit mai multe definiţii de-a lungul timpului, printre care ”capacitatea de a atinge performanţa şcolară în condiţiile confruntării cu factori de risc care ameninţă succesul şcolar” (Alva & Padilla, 1995) sau ”abilitatea de a face faţă provocărilor şi presiunilor mediului şcolar” (Fallon, 2010). Succesul şcolar este interpretat atât ca un indicator al unei rezilienţe psihologice ridicate (Kumpfer, 1999), cât şi al acestui tip distinct de rezilienţă, cea educaţională. Un model reprezentativ al rezilienţei educaţionale este cel construit de Silas Casillas în 2008, în cadrul căruia autorul a identificat patru mari categorii de factori protectivi, care sprijină elevii aflaţi în situaţii de risc pentru atingerea succesului şcolar (Sandoval-Hernandez & Cortes, 2012):

1) factori personali –încrederea în sine şi motivaţia pentru învăţare;

2) factori familiali –sprijinul emoţional, sprijinul material şi modelul personal de rezilienţă educaţională;

3) factori şcolari –sprijinul emoţional/recunoaşterea socială, sprijinul logistic/ managementul administrativ, relaţia profesor-elev/modelul personal oferit de profesori;

4) factori comunitari –infrastructura necesară procesului educaţional.

Rezilienţa educaţională apare a fi o necesitate într-o societate ca a noastră în care elevii se confruntă cu o multitudine de situaţii care le afectează dezvoltarea şcolară şi profesională- de la factorii de risc individual până la cei de sistem. S-a observat că elevii cu rezilienţă educaţională sunt cei care reuşesc să îşi menţină motivaţia de învăţare şi o performanţă şcolară ridicate chiar dacă sunt prezente condiţiile de risc care îi situează într-o poziţie de vulnerabilitate şi eşec şcolar (Anghel Ramona Elena, 2016).

Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi că o multitudine de elevi nu reuşesc să depăşească situaţiile dificile cu care se confruntă şi abandonează sistemul educaţional care nu reuşeşte încă să le ofere mediul, ajutorul şi oportunitatea de a învăţa cum pot obţine rezultatele aşteptate. Un rol important îl joacă în acest sens consilierea şcolară care îi poate ajuta pe elevi să-şi dezvolte rezilienţa educaţională, atât prin intervenţii specifice directe adresate acestora, cât şi prin cele destinate profesorilor, părinţilor şi prin activităţile de promovare a colaborării şcoală-comunitate. Deoarece asistăm la o creştere a numărului elevilor care au nevoie să-şi dezvolte rezilienţa educaţională, devine oportună creşterea numărului de specialişti familiarizaţi cu acest concept şi cu modalităţile concrete de promovare a acestuia în mediul şcolar. În literatura de specialitate întâlnim multiple programe elaborate cu scopul dezvoltării rezilienţei prin intermediul consilierii şcolare, programe al căror succes depinde de colaborarea tuturor actorilor educaţionali: elevi, profesori, părinţi, comunitate. Luând în considerare faptul că atât clasele de elevi, cât şi şcolile sunt sisteme sociale complexe, programele de promovare şi dezvoltare a rezilienţei trebuie adaptate la specificul acestora.

2.      Modelul Henderson şi Milstein pentru dezvoltarea rezilienţei educaţionale în şcoli

În anul 2003, N. Henderson şi M.M. Milstein au elaborat un model centrat pe dezvoltarea rezilienţei educaţionale în şcoli pe care l-au intitulat „Roata rezilienţei în şase paşi” (Anghel Ramona Elena, 2016).

Modelul descrie atât atitudinile pe care profesorii şi tot personalul şcolar trebuie să le manifeste într-o şcoală care sprijină rezilienţa educaţională, cât şi structura şcolii, necesară asigurării unui mediu suportiv şi sigur. În cele ce urmează sunt prezentaţi succint cei şase paşi ai modelului.

Pasul 1. Încurajarea relaţiilor emoţionale bazate pe apropiere. Acest aspect se referă în principal la nevoia elevilor de a fi în contact cu persoane în care să aibă încredere şi cărora să le poată solicita ajutorul în anumite situaţii, evitându-se în acest mod izolarea şi sentimentul de alienare. Este recomandată existenţa mai multor persoane implicate în sprijinirea rezilienţei educaţionale a elevilor, fapt care poate determina crearea unui context favorabil acestora pentru a-şi împărtăşi dificultăţile şi pentru a cere ajutor. Elevii au nevoie de activităţi multiple şi diverse, atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei pentru a-şi crea, dezvolta şi menţine reţeaua socială de suport. În acest sens, sunt recomandate activităţile sportive, muzicale, comunitare, dar şi activităţile care implică în mod direct participarea părinţilor.  

Pasul 2. Stabilirea unor reguli şi limite clare şi constante. Pentru elevii care manifestă diverse vulnerabilităţi există o necesitate mai stringentă de asigurare a unui mediu sigur şi cu un grad ridicat de previzibilitate. Acest deziderat nu poate fi atins fără stabilirea unor reguli clare. Aceste reguli vor fi transmise tuturor actorilor şcolari, iar stabilirea lor presupune implicarea directă a elevilor. Ele includ referiri la comportamentele nepermise şi a consecinţelor realizării lor. Periodic sunt recomandate pentru desfăşurare o serie de activităţi destinate conştientizării utilităţii regulilor asumate şi de susţinere a acelor elevi care prezintă dificultăţi în urmarea lor. Sistemul de reguli nu trebuie să pună accentul pe sancţiunile negative, ci pe acele intervenţii suportive destinate elevilor ce au ca scop evitarea comportamentelor indezirabile.

Pasul 3. Dezvoltarea abilităţilor de viaţă. Asociem cu rezilienţa următoarele abilităţi de viaţă: autocunoaşterea, gestionarea emoţiilor, luarea deciziilor, rezolvarea de probleme, comunicarea eficientă, integrarea socială şi profesională. Formarea acestor abilităţi de viaţă se constituie ca obiective adiacente actului instructiv-educativ. Cu toate acestea, ele pot fi dezvoltate în mod concret prin recurgerea la unele tehnici de învăţare şi a unor activităţi educative non-formale centrate pe cooperare şi lucru în echipă, pe exprimare de sine şi pe asumarea deciziilor. Unele cercetări au reliefat faptul că elevii învaţă cel mai bine aceste abilităţi de viaţă de la cei de aceeaşi vârstă şi, din acest motiv, elevii sunt cei mai buni mesageri ai strategiilor de prevenţie şi intervenţie.

Pasul 4. Acordarea de grijă şi suport. Acest pas este cel mai important din întregul model prezentat pentru dezvoltarea rezilienţei educaţionale în şcoli şi presupune o concentrare a atenţiei educative pe fiecare elev în parte. Aici este vorba despre cunoaşterea nevoilor educaţionale ale tuturor elevilor şi construirea activităţilor de învăţare accesibile şi pentru cei mai puţini activi, mai nesiguri şi poate mai opozanţi. Toţi elevii au nevoie de succes şcolar pentru a fi motivaţi să înveţe mai mult şi pentru a-şi creşte stima de sine, iar aceste obiective se pot atinge în mod real şi realist prin individualizarea sarcinilor de lucru conform nivelului şi potenţialului fiecăruia. A spune că avem grijă şi suntem suportivi cu elevii înseamnă crearea unui cadru în care fiecare elev să fie stimulat să-şi descopere motivaţia de a învăţa şi de a se dezvolta.

Pasul 5. Stabilirea şi comunicarea unor aşteptări înalte. Dacă adulţii îşi manifestă aşteptări înalte faţă de elevi, atunci aceste aşteptări s-au dovedit a fi un factor important în promovarea rezilienţei educaţionale a elevilor, aducând o motivaţie în plus în depăşirea dificultăţilor întâlnite. A manifesta aşteptări înalte nu înseamnă ca toţi elevii să atingă aceleaşi standarde, ci individualizarea acestora în funcţie de aptitudini, tip de inteligenţă, stil de învăţare şi interese specifice. Strategiile educaţionale care includ formularea aşteptărilor înalte trebuie să se bazeze nu pe competiţie, ci pe colaborare şi trebuie să formeze responsabilitatea elevului de a învăţa, de a se implica activ şi conştient în propria dezvoltare şcolară şi profesională, bazată pe o motivaţie intrinsecă şi interesul real pentru anumite domenii.

Pasul 6. Asigurarea unor oportunităţi de participare semnificativă. Acest pas se bazează pe convingerea sinceră a adulţilor conform căreia elevii au resursele necesare pentru a se dezvolta educaţional. De asemenea, ceea ce trebuie realizat este o identificare corectă a combinaţiei potrivite de factori necesari obţinerii succesului şcolar de către elevi. Aceştia învaţă în urma implicării în activităţi şi experienţe diverse, iar şcoala împreună cu familia şi întreaga comunitate sunt cele care le pot oferi şansele necesare şi alternativele de a-şi identifica pasiunile şi aptitudinile prin organizarea de activităţi educative formale, non-formale şi informale diverse.

Putem spune că proiectarea unei intervenţii centrate pe dezvoltarea rezilienţei educaţionale a elevilor trebuie să ţină cont de vârstă, de provenienţa socio-culturală, de particularităţile psihologice, de aspiraţiile, aşteptările, temerile, valorile şi modelele elevilor. În acest sens, este nevoie de studii şi cercetări aprofundate pentru a fi identificate modalităţile specifice care se dovedesc eficiente în sprijinirea educaţională a elevilor români.

3.      Trăsăturile persoanelor reziliente

Fie că este vorba despre adulţi sau copii, cercetările au reliefat câteva trăsături principale ale persoanelor reziliente. În cazul mediului şcolar, cunoaşterea acestor trăsături este utilă tuturor actorilor şcolari şi reprezintă totodată obiective de atins în procesul de obţinere şi creştere a rezilienţei elevilor.

Trăsăturile unei persoane reziliente sunt:
v Păstrarea calmului şi a siguranţei în situaţii de criză;
v Tolerarea situaţiilor incerte;
v Menţinerea optimismului;
v Adaptarea rapidă la noi situaţii;
v Păstrarea simţului umorului;
v Formarea unei păreri bune despre sine;
v Imbogăţirea permanenta a cunoştinţelor din diferite situaţii de învăţare (experienţe proprii sau experienţele altora);
v Menţinerea curiozităţii şi a nevoii de a pune întrebări;
v Găsirea de soluţii în rezolvarea problemelor;
v Comportarea flexibilă în diferite situaţii;
v Păstrarea încrederii în calităţile sale empatice şi în propria intuiţie (Stãnculeanu, Diana; Petrea, Irina, 2011)

Pentru dezvoltarea rezilienţei la copii şi adolescenţi recomandăm şi articolul din 2014 al Sorinei Petrică (psiholog clinician şi psihoterapeut cognitiv-comportamental) intitulat: Rezilienţa- un cadou pentru viaţă (http://www.parintibuni.ro/index.php/Parenting-de-la-A-la-Z/rezilienta-un-cadou-pentru-viata.html)

4.      Rezilienţa la profesori

„Poți învăța toate tehnicile, planifica lecții extraordinare și să stabilești un sistem de management al clasei impenetrabil, dar pentru a putea să faci această muncă și să te ții de ea suficient de mult pentru a putea fi bun la asta, ai nevoie de o reziliență emoțională pe care majoritatea altor job-uri nu o vor cere niciodată”

(Jennifer Gonzales, Cult of Pedagogy)

În cartea ei, Onward: Cultivating Emotional Resilience in Teachers (Înainte: Să cultivăm reziliența emoțională în profesori), antrenorul de instruire Elena Aguilar ne trece prin douăsprezece obiceiuri pe care profesorii le pot dezvolta pentru a-și întări reziliența emoțională. Cartea și Caietul de lucru care o însoțește sunt organizate în jurul unui calendar anual realizat în conformitate cu calendarul şcolar american care poate fi modificat în funcţie de cel al fiecărui cadru didactic. Aguilar le recomandă profesorilor să parcurgă această carte pe îndelete şi să rezolve toate cele 365 de exerciţii.

Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educaţie, Rezilienţă şi Sustenabilitate (2018) oferă o sinteză a celor douăsprezece obiceiuri:

1. Cunoaște-te pe tine însuți

    Luna sugerată: Iunie

Acordându-ți timp să reflectezi și să te lămurești asupra valorilor proprii, preferințelor tale, abilităților și aptitudinilor tale și a identității tale socio-politice poate ajuta la dezvoltarea unui puternic simț al scopului. Aceasta face mai probabil ca răspunsul tău în situații dificile să fie făcut în moduri care sunt în acord cu scopul tău. ”Să fii realmente ancorat în scopul propriu”, explică Anguilar, ”să-ți fie clar ce vrei tu să faci în viață, te ajută să faci față provocărilor și căderilor”.

2. Înțelege emoțiile

    Luna sugerată: Julie

Emoțiile ”pot fi extraordinare resurse și surse de energie”, spune Aguilar. Cheia este să-ți dai seama ”cum să ai o relație mai sănătoasă cu ele, cum să le înțelegi, să le denumești, să le accepți și apoi să lucrezi cu ele.” În timpul acestei luni, Aguilar îi pune pe profesori să examineze modul în care emoțiile îți influențează gândirea (și vice-versa) și cum să lucreze cu ele, în loc să lucrezi împotriva lor.

Ea este în mod special interesată cum ne descurcăm cu mânia. ”Au existat perioade când am acționat din mânie, și asta nu a fost productiv,” spune ea. “Și au existat alte timpuri în care mi-am dat seama cum să-mi utilizez mânia ca pe o sursă și ca energie, cum să acționez dintr-un loc al bunătății și compasiunii, dar să nu-mi suprim mânia.”

3. Spune povești care mobilizează

    Luna sugerată: August

“Spațiul în care putem avea cel mai mare impact asupra rezilienței noastre este între lucrurile care se întâmplă și modul în care noi interpretăm și dăm un sens acelui lucru,” spune Aguilar. Acea interpretare ia forma unei povești pe care ne-o spunem nouă înșine.

“De exemplu, un elev își dă ochii peste cap la tine. Acesta este lucrul care se întâmplă,” spune ea. ”ce sens dai tu și cum interpretezi acel eveniment este punctul precis în care fie reziliența ta este secată sau umplută, deoarece tu poți interpreta rotirea ochilor lui/ei ca ”Acest elev nu mă respectă”, sau poți interpreta acest eveniment ca ”Ăsta este un comportament tipic pentru un copil de 12 ani și eu am să trec la partea următoare a lecției”. În acel moment, dacă noi ne putem perfecționa abilitatea de a lărgi spațiul dintre ceea ce se întâmplă și modul în care noi răspundem și o interpretăm, avem mult mai multă putere de a ne cultiva reziliența”.

4. Construiește comunitatea

    Luna sugerată: Septembrie

Dacă noi dezvoltăm obiceiuri care hrănesc relațiile cu colegii noștri, cu elevii, părinții și directorii/ administratorii etc., ne întărim reziliența. “Există chiar o cercetare medicală care spune că izolarea este mai periculoasă pentru sănătatea ta fizică decât fumatul,” spune Aguilar. “Predarea poate fi o experiență atât de singuratică și eu cred că orice putem face pentru a începe să cimentăm aceste conexiuni ne poate ajuta atât de mult când lucrurile devin dificile.”. Începutul de an școlar este timpul ideal pentru a începe, și punând obiceiurile de construire de relații la lucru cât mai devreme, acea comunitate poate fi o sursă de putere pe tot parcursul anului.

5. Fii aici, acum

    Luna sugerată: Octombrie

“Învățând cum să exiști în momentul prezent fără să judeci ne poate ajuta să experimentăm acceptarea. Ne ajută să avem un cap limpede în așa fel încât să putem face alegeri ale răspunsurilor noastre.” Dezvoltând obiceiuri de meditație, unde ne concentrăm pe ceea ce se întâmplă acum fără a judeca, ne poate ajuta să evităm reacțiile ”declanșate automat” și, în schimb, să răspundem calm și gândit. Meditația zilnică sau chiar și scurte momente în care ne concentrăm pe respirația noastră ne pot ajuta să lovim acel buton de ”pauză” și să ne aducem în acel loc de calm.

6. Ai grijă de tine însuți

    Luna sugerată: Noiembrie

“Este cu adevărat greu să construiești o comunitate sau să cultivi compasiunea sau să fii o persoană care învață – sau alte obiceiuri – atunci când ești pur și simplu bolnav sau când ești epuizat,” spune Aguilar. Așa că, în această lună, ea recomandă să te concentrezi pe obiceiurile de îngrijire fizică, cufundându-se în motivele pentru care profesorii sunt deseori neatenți la această arie. ”Eu cred că oamenii știu ce au de făcut”, spune ea. “Noi știm că trebuie să mâncăm mai multe vegetale verzi și să facem mai multe exerciții și așa mai departe, dar de ce e atât de greu?” Descoperind aceste motive poate ajuta la dezvoltarea obiceiurilor care funcționează.

7. Concentrează-te pe punctele luminoase

     Luna sugerată: Decembrie

În timpul acestei luni, Aguilar îndrumă profesorii să practice acordarea atenției mai mult asupra lucrurilor care merg bine, mai curând decât asupra celor care nu merg. “Creierul nostru are o înclinație negativă”, explică ea, “așa că orice este provocator, care este o amenințare potențială, ne apare cu adevărat viu și cu claritate, deoarece acesta este modul în care este structurat creierul, așa că una din abilitățile pe care trebuie să le dezvoltăm este cea de a vedea toate lucrurile care merg bine sau chiar doar normal.”

În clasă, de exemplu, ne putem îndemna pe noi înșine să remarcăm elevii care sunt atenți și își fac treaba, mai curând decât să dăm toată atenția noastră către cei câțiva elevi care nu fac asta. Dezvoltându-ne acest obicei, ne creștem un simț al împuternicirii, care se transformă într-o extraordinară reziliență.

8. Cultivă compasiunea

    Luna sugerată: Ianuarie

Când practicăm gândirea miloasă față de alții și de noi înșine, devenim mai bine echipați pentru a ne descurca în situații dificile. “Cultivând compasiunea, lărgindu-ne perspectiva asupra felului în care vedem o situație, ne ajută să fim empatici cu alții, să vedem perspectiva, să ne extragem din drama momentului,” spune Aguilar. Așa că atunci când elevii se poartă necorespunzător, când un coleg are ceva cu noi sau când un părinte ne contestă deciziile, având obiceiul să vedem aceste situații prin lentilele compasiunii te poate ajuta să nu iei acel comportament ca pe un afront personal, ceea ce duce la luarea unor decizii mai inteligente și mai puțin reactive.

9. Fii o persoană care învață

    Luna sugerată: Februarie

“Oamenii rezilienți sunt curioși,” spune Aguilar. “Oamenii rezilienți experimentează o provocare și se întorc și spun, Wow. Asta a fost cu adevărat greu. Asta m-a împins până la limitele mele. Ce pot învăța din asta? Doar această singură întrebare te proiectează într-un loc în care ești capabil să-ți construiești reziliența.” Așa că, în această lună, profesorii sunt încurajați să reflecteze asupra a cine sunt ei ca persoane care învață, să înțeleagă mai bine stagiile procesului de învățare și să practice ideea de a vedea provocările ca pe invitații pentru curiozitate.

10. Joacă-te și creează

      Luna sugerată: Martie

Una din uneltele pentru construirea rezilienței pe care este ușor să o adoptăm este obiceiul de a ne juca. “Eu cred că este un drept al omului de a fi creativ, de a crea, de a se bucura și de a aprecia arta,” spune Aguilar. “Jucând-te și creând poate debloca resursele interioare pentru a face față stresului, pentru rezolvarea problemelor.. ne poate ajuta să vedem lucruri diferite și găsi abordări diferite pentru a rezolva provocările.” În această lună – care ar putea să coincidă cu vacanța de primăvară – profesorii sunt încurajați să includă perioade regulate de joc și creație în viețile lor zilnice.

11. Călărește pe valurile schimbării

      Luna sugerată: Aprilie

Sfârșitul anului școlar aduce inevitabil tot felul de schimbări; unele dintre acestea pot să ne arunce complet pe o cale în care nu suntem deloc pregătiți pentru ele. Aguilar recomandă profesorilor să petreacă această lună uitându-se la ”cum ne concentrăm energiile pentru a stăpâni acele schimbări și de asemenea cum ne direcționăm energia către locurile în care putem face cele mai mari diferențe. ” Această practică include încetinirea, confruntarea și rezolvarea fricii și evaluarea calmă a situațiilor pentru a determina ce răspunsuri vor avea cel mai mare impact.

12. Celebrează și apreciază

      Luna sugerată: Mai

Pe măsură ce anul școlar se încheie, avem o mulțime de oportunități să celebrăm propriile noastre realizări și pe cele ale elevilor și colegilor. În această lună, profesorii sunt încurajați să dezvolte obiceiuri zilnice de gratitudine și să continue cu aceste obiceiuri de-a lungul anului. ”Chiar și în cele mai grele momente”, spune ea ”dacă putem schimba într-o stare de apreciere, noi ne putem construi propria reziliență.”

Cea mai bună cale de a face ca aceste douăsprezece obiceiuri să dureze este să fie lucrate cu răbdare, de-a lungul unui întreg an. Este important pentru profesori să lucreze împreună cu un grup de colegi dedicați aceluiași scop.

Pentru a-şi susține călătoria, Elena Aguilar oferă câteva resurse profesorilor:

Caietul de lucru (the Onward Workbook) acompaniază cartea și conține 365 de exerciții silnice, aliniate cu obiceiurile lunare.

Site-ul Onward, la onwardthebook.com oferă mijloace care se pot descărca, fișe de printat, o auto-evaluare și articole și filme asociate. .

Pagina de Facebook Onward va oferi grupuri private pentru fiecare dintre cele 12 obiceiuri, în așa fel încât tu să poți studia și practica obiceiul la care lucrezi alături de o comunitate mai largă.

Concluzie

Rezilienţa este un concept care dobândeşte o din ce în ce mai mare importanţă pentru toţi actorii şcolari: elevi, profesori, părinţi şi comunitate. Cunoaşterea semnificaţiei conceptului, precum şi a factorilor implicaţi în obţinerea rezilienţei, a trăsăturilor specifice persoanelor reziliente, precum şi a unor modele şi metode necesare formării şi menţinerii acesteia la elevi şi profesori au constituit obiectivele principale ale acestei prezentări.

Deşi cele mai multe dintre cercetările pe tema rezilienţei sunt realizate în mediul şcolar şi academic din Occident, apare îmbucurător faptul că tema devine din ce în ce mai interesantă şi în România. După cum aminteam anterior, proiectarea unei intervenţii centrate pe dezvoltarea rezilienţei educaţionale a elevilor trebuie să ţină cont de vârstă, de provenienţa socio-culturală, de particularităţile psihologice, de aspiraţiile, aşteptările, temerile, valorile şi modelele elevilor. În acest sens, este nevoie de studii şi cercetări aprofundate pentru a fi identificate modalităţile specifice care se dovedesc eficiente în sprijinirea educaţională a elevilor români. Aceeaşi recomandare este făcută şi în ceea ce priveşte rezilienţa la profesorii români.

Bibliografie

Aguilar, Elena, Înainte: Să cultivăm reziliența emoțională în profesori, https://creeracord.com/2018/05/09/12-cai-prin-care-profesorii-isi-pot-construi-propria-rezilienta;

American Psychological Association, The Road to Resilience, http://www.apa.org/helpcenter/road-resilience.aspx ;

Anghel, Ramona Elena. Rolul consilierii şcolare în dezvoltarea rezilienţei educaţionale a elevilor, Revista de Pedagogie LXIV, 2016 (1), pp. 35- 45;

Catalano RF, Berglund ML, Ryan JAM, Lonczak HS, Hawkins JD. Positive youth development in the United Sta-tes: research findings on evaluations of positive youth develo-pment programs. Annals of the American Academy of Politi-cal and Social Science 2004;591:98–124;

Demian, Corina, Rezilienţa şi factorii care o influenţează. Implicaţii practice pentru copii, adolescenţi şi adulţi, Revista de Medicină Şcolară şi Universitară, Vol. IV, Nr. 1, ianuarie, 2017, pp. 40- 47;

Gonzales, Jennifer, Cult of Pedagogy, https://creeracord.com/2018/05/09/12-cai-prin-care-profesorii-isi-pot-construi-propria-rezilienta;

Halva şi Padilla, 1995; Fallon, 2010; Kumpfer, 1999; Silas Casillas, 2008; Sandoval H., Cortes,2012 apud. Anghel, Ramona Elena. Rolul consilierii şcolare în dezvoltarea rezilienţei educaţionale a elevilor, Revista de Pedagogie LXIV, 2016 (1), p. 36;

N. Henderson, M.M. Milstein, Roata rezilienţei în şase paşi (2003) apud. Anghel, Ramona Elena. Rolul consilierii şcolare în dezvoltarea rezilienţei educaţionale a elevilor, Revista de Pedagogie LXIV, 2016 (1), pp.42-44;

Masten, A. S., & Coatsworth, J. D., The development of competence in favorable andunfavorable environments: Lessons from successful children.American Psychologist., 1998;

Petrică, Sorina, Rezilienţa- un cadou pentru viaţă,

http://www.parintibuni.ro/index.php/Parenting-de-la-A-la-Z/rezilienta-un-cadou-pentru-viata.html;

Petrova-Dimitrova, Nelly, Introducere în rezilienţă, Social Activities and Practices Institute, Sofia, 2017;

Rutter M. Annual research review: Resilience: clinical implications. J. Child Psychol. Psychiatry 2013;54(4):474-87;

Stãnculeanu, Diana; Petrea, Irina, Ghid de bune practici pentru educaţia pozitivã a pãrinţilor, cadrelor didactice şi elevilor, Bucureşti, 2011;

 

Windle G. What is resilience? A review and concept analysis. Reviews in Clinical Gerontology 2011;21(2):152–169