Introducere
De ce am avea nevoie de mentorat într-o instituție școlară? Toți am trecut prin școală și teoretic știm ce presupune rolul de profesor, cum să ne instruim și educăm elevii, cum să relaționăm cu colegii sau superiorii. Este adevărat, dar fiecare organizație școlară are propria ei cultură organizațională, dincolo de reglementările formale, există o serie de cutume și reguli informale, un set de atitudini – valori pe care profesorii cu experiență le-au cultivat și le practică și pe care este bine să le împărtășească și profesorilor debutanți, care vor „crește”astel, atât profesional, cât și uman.
Mentoratul nu este îndoctrinare și nu presupune ca mentorul să impună modul său de a face lcrurile ca model unic. Mentorul propune și exemplifică prin statutul și calitățile sale, dar relația este una în dublu sens, de multe ori discipolul oferind, la rându-i, o viziune proaspătă, ori flexibilitatea în gândire specifică vârstei.
Relația de mentorat ar trebui să existe între profesorii cu experiență și debutanți în orice instituție de învățământ, iar managementul instituțional ar trebui să o ia în calcul printre procedeele de creștere a calității (atât a actului didactic, cât și a atmosferei/microclimatului de grup).
1. Clarificări conceptuale: „mentor”, „mentorat”
Voltaire ne-a lăsat o recomandare extrem de utilă: dacă vreţi să vă înţelegeţi cu un interlocutor este bine să va definiţi termenii. Prin urmare, să aruncăm o privire asupra definiţiei termenului „mentor” aşa cum apare ea pe Dex Online:
MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Din fr., lat. mentor, germ. Mentor. substantiv masculin mentor
Mentor m. 1. Mit. înțelept grec căruia Ulyse încredința educațiunea lui Telemac; 2. fig. sfetnic sau conducător luminat.
Prin urmare, putem spune foarte sintetic că mentorul este un expert în domeniul tău de activitate, care te poate ajuta să-ţi creşti încrederea în forţele proprii, provocându-te să dai tot ce ai mai bun în ocazii importante.
Cuvântul mentor este întâlnit pentru prima dată în literatura greacă, după cum putem observa şi din definiţia cuvântului de pe Dex Online, în „Odiseea“ lui Homer. Mentor este numele unui bărbat care îi poartă de grijă lui Telemah, cât timp Ulise, tatăl său, este plecat în războiul troian. Există în poem o scenă în care însăşi Atena apare sub înfăţişarea lui Mentor, pentru a-l sfătui pe Telemah cum să se poarte faţă de peţitorii mamei sale. Asocierea dintre Mentor şi zeiţa înţelepciunii dă semnificaţia actuală a cuvântului. Mentorul poate fi un prieten apropiat şi sfătuitor, model, profesor, ghid, cineva mai experimentat. Spre deosebire de coaching, care este de obicei o profesie, ce presupune specializare formală şi un salariu, relaţia de mentoring este orientată doar în avantajul discipolului, iar mentorul nu urmăreşte niciun câştig financiar. Totuşi, mentorul poate avea abilităţi de coach şi poate folosi tehnici din diverse domenii ca să-şi ajute discipolul să „crească“. Putem vorbi de două tipuri de mentoring mai des întâlnite: formal şi informal. Mentoringul formal se întâlneşte fie în mediul universitar, unde studenţii pot beneficia de un mentor pe durata studiilor, fie în mediul organizaţional, unde angajaţii tineri caută un mentor experimentat, din cadrul organizaţiei lor sau dintr-o altă organizaţie, pentru a-i susţine în eforturile lor de dezvoltare profesională, de avansare în carieră sau de extindere a reţelei sociale.
Mentoringul practicat în organizaţii, de exemplu, presupune un proces de transmitere a cunoştinţelor, mai mult sau mai puţin structurat; comunicarea este relaxată, de obicei faţă în faţă. Deşi este de preferat un mentor cât mai experimentat, este bine ca diferenţa de vârstă să nu depăşească 15 ani, pentru a se putea stabili o relaţie cordială.
Unul dintre scopurile mentorului este să-şi ajute discipolul să devină mai încrezător şi mai curajos, în niciun caz să-l intimideze. Mentorii pot să ofere informaţii importante referitoare la domeniul lor de activitate: cerinţe de admitere pe o poziţie, oportunităţi de promovare, sfaturi de prezentare la interviuri. Pot să împărtăşească, din experienţa lor, ce calităţi sunt absolut necesare şi trebuie dezvoltate pentru o anumită profesie, şi, de asemenea, care sunt riscurile şi sursele de frustrare posibilă în timp. Experienţa lor preţioasă îl ajută pe discipol să economisească timp pentru informare şi să evite anumite capcane tipice. Pe lângă mentoringul formal, putem vorbi şi de existenţa unui mentoring informal, care se desfăşoară între colegi aflaţi pe acelaşi nivel ierarhic sau pe niveluri diferite, fără însă să presupună o relaţie structurată şi constantă. Poate apărea sub forma schimbului de idei, a susţinerii în conceperea şi realizarea unui proiect, a comunicării de experienţă valoroasă.
Un mentor bun îndeplineşte şi rolul de coach, ajutându-şi discipolul să îşi stabilească scopuri realiste şi în acelaşi timp provocatoare, să îşi dezvolte abilităţile şi să persevereze cu entuziasm. El oferă informaţii şi corectează atitudini, însă este şi sursă de inspiraţie; cunoaşte atuurile şi minusurile celui pe care îl ghidează şi ştie cum să le folosească în vederea creşterii motivaţiei şi încrederii. Poate oferi detalii nu numai despre ce, ci şi despre cum trebuie făcut. Este important ca discipolul să se simtă confortabil în prezenţa sa, fără însă să îl simtă ca fiind egalul său. Dacă se simte în largul său, poate să-i împărtăşească ideile, gândurile şi proiectele în legătură cu care are nevoie de feedback, de ascultare receptivă, de critici constructive şi de ghidare. În acelaşi timp, e nevoie să îl admire pe mentor pentru performanţele sale în domeniul comun de activitate, ca să ţină cont de părerile lui şi să confere suficientă greutate afirmaţiilor lui. Dacă nu îi respectă autoritatea şi calităţile, îl va transforma într-un prieten sau confident sau cel mult într-o sursă de susţinere în planul reţelei sociale. Totuşi, este de reţinut că un mentor nu este un om perfect, nici măcar un specialist perfect. Ca orice om, are defectele sale de caracter, minusurile sale profesionale, erorile sale de judecată. Este indicat ca discipolul să-şi folosească propria raţiune pentru a-i cântări spusele, atunci când ele trezesc unele îndoieli. Discipolul trebuie să fie îndemnat de către mentor să-i adreseze întrebări de clarificare. Dacă nu este dispus să răspundă şi are pretenţia ca discipolul să ia totul de bun, atunci nu este un adevărat mentor. Astăzi se discută despre mentoring divers.
Comportamentul mentorilor poate fi încadrat în patru categorii principale, modele de mentoring. Buell (2004) scrie despre:
1. modelul clonării, în care mentorul încearcă să creeze o copie fidelă a sa;
2. modelul hrănitor, în care mentorul este o figură parentală, ce creează un mediu protejat şi deschis, unde discipolul învaţă, dar unde poate şi să ia iniţiativa şi să descopere singur;
3. modelul de prietenie, în care relaţia se stabileşte pe nivel de egalitate, fără să existe o ierarhie; modelul profesional, în care se exclude pe cât posibil componenta personală sau socială şi focusul este pe relaţia profesională.
Desigur că mentoratul dobândeşte o coloratură şi un conţinut specific în funcţie de domeniul de activitate în care se desfăşoară. În ceea ce priveşte domeniul educaţional, în învăţământul şcolar şi liceal, aflăm din Standardul Ocupaţional , Standard aprobat COSA la data de 07/01/1999 că: ,,Mentorul este profesorul de specialitate dintr-o şcoală sau liceu care are responsabilitatea de a conduce şi coordona practica pedagogică a studenţilor, prin intermediul căreia aceştia aplică noţiunile şi cunoştinţele de metodică dobândite în facultate şi învaţă sã predea. Mentorul organizeazã lecţii demonstrative şi ore de predare pentru studenţii practicanţi, încadrând practica pedagogicã a acestora în sistemul concret de desfãşurare a procesului de învăţământ şi totodată le oferã acestora posibilitatea de a-şi însuşi tehnici, metode şi procedee didactice cât mai variate. El are rolul de a-i ajuta pe studenţii practicanţi sã analizeze obiectiv procesul predării proprii sau a altor persoane şi trebuie să contribuie la îmbunătăţirea calitativă a acesteia.’’ Mentorul oferã studenţilor practicanţi un feed–back rapid şi eficient pentru dezvoltarea lor profesională. Mentorul are responsabilitatea întocmirii fişelor de evaluare şi a acordării unei note pentru activitatea didactică a studenţilor practicanţi.
Mentorul atrage studenţii practicanţi şi în activităţile din afara clasei (serbări sau spectacole şcolare, cercuri pedagogice, şedinţe şi consultaţii cu părinţii).
Mentorul are responsabilitatea de a colabora cu metodistul din facultate, acesta din urmă oferindu-i sprijin complementar. Totodată, mentorul ajută şi colaborează cu ceilalţi profesori mentori din catedră, în activitatea pe care aceştia o desfãşoarã cu studenţii.
Fiecare dintre noi am avut la un moment dat în viaţă un mentor, un model pe care l-am admirat și am încercat să îl imităm, un proverb chiar spune că „imitația este cea mai sinceră foră de admiraţie.”
În literatura de specialitate, mentoratul este conceput ca un proces a cărui esenţă constă în transmiterea abilităţilor şi informaţiilor de la persoane cu experienţă către debutanţi. Mentorii de succes trebuie să fie „cadre didactice, antrenori, formatori, modele, protectori şi sponsori până la un anumit punct în timpul relaţiilor lor cu novicii... să ofere oportunităţi pentru dezvoltarea altora, prin identificarea situaţiilor şi evenimentelor care contribuie cu cunoştinţe şi experienţe la viaţa novicilor” (Barnett, 1995, apud. Crocker C., Harris,S.)
Mentoratul este definit astfel:
- „relaţia care furnizează oportunităţi pentru indivizi şi grupuri, mai puţin şi mai mult experimentaţi în cadrul instruirii şi serviciului, să reflecte împreună despre mâinile lor la lucru”(Fenichel,1991);
- „ relaţia protejată în care învăţarea şi experimentarea poate apărea, potenţiale abilităţi pot fi dezvoltate şi rezultate măsurate în termeni de competenţă câştigate mai degrabă, decât acoperirea unui teritoriu circular” (Boston,1976);
- ,,un efect semnificativ, pe termen lung şi benefic în viaţa sau stilul altei persoane, în general ca rezultat a contactului personal unu la unu. Un mentor este o persoană care oferă cunoştinţe, introspectivă, perspectivă ori înţelepciune care este utilă persoanei mentorate.” (Shea, 1992);
- „un proces interactiv, unu la unu, de ghidare a dezvoltării învăţării, bazat pe premisa implicării active a ambelor părţi, a asumării obligaţiilor ce le revin conform statusurilor. Kay (apud Croker C., Harris, S.) sugerează că mentoratul este „un efort comprehensiv direcţionat spre a ajuta persoana mentorizată să-şi dezvolte atitudinile şi comportamentele de auto-relaţionare şi contabilitate în interiorul unui mediu bine definit”.
Relaţia de mentorare este o relaţie profundă, totală, incluzând toate domeniile vieţii unui individ. Aceasta presupune o mare flexibilitate a mentorului, precum şi existenţa unor reţele de mentori care să lucreze în echipă şi care să poată astfel răspunde eficient tuturor cerinţelor şi situaţiilor apărute. Rolul de model al mentorului nu trebuie înţeles în sensul copierii sau imitării, ci în acela de facilitator al învăţării în sensul dobândirii independenţei, dezvoltării anumitor abilităţi şi înţelegerii tuturor variabilelor specifice activităţii persoanei mentorate.
Mentoratul se poate desfăşura în interiorul sau în exteriorul unei organizaţii. De cele mai multe ori oamenii nu recunosc că au un mentor în momentul de faţă sau că au beneficiat de mentorat. De asemenea, că mentoratul reduce situaţiile de conflict de rol, dar şi stresul legat de lipsa ordinii organizaţionale, a unor reguli, sarcini precise.
2. Calităţile profesorului mentor
Calitatea unui mentor constă în dăruirea cu care împărtăşeşte unui debutant experienţa sa, oferind acestuia un model de conduită, de profesionalism şi sprijin în tot ceea ce înseamnă proiectare, predare şi evaluare. Astfel, mentorul deţine cunoștințele profesionale și aptitudine necesare pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor. Deși a fi un bun profesor este o condiție pentru a deveni un bun mentor, nu înseamnă ca orice bun profesor va deveni, automat, un bun mentor. Mentorul trebuie să ofere patru tipuri de sprijin:
I. Sprijin informaţional, mentorul trebuie să se constituie într-o resursă informaţională pentru cursanţii săi, în sensul că trebuie să ofere cele mai noi cunoştinţe, să le facă accesibile, să caute latura acţională a acestora:
II. Sprijin instrumental, mentorul are sarcina de a cristaliza la cursanţi deprinderea de a învăţa, de a selecta un material, de a discerne asupra unei informaţii folosindu-se de dimensiunile cogniţiei. Cursantul trebuie să facă diferenţa certă între abilitate , deprindere şi competenţă, astfel va şti cum să instrumenteze orice informaţie;
III. Sprijinul evaluativ, mentorul trebuie să ofere un feed-back de substanţă prin care să aprecieze atât calitatea cât şi cantitatea prestaţiei unui cursant;
IV. Sprijinul emoţional, mentorul are sarcina de a oferi suport şi înţelegere atunci când cursantul are nevoie de astfel de elemente, ceea ce determină sporirea gradului de încredere al cursantului faţă de mentor. În mod normal, creşterea gradului de încredere generează o mai mare implicare a curantului, o capacitate de efort voluntar crescută, o atmosferă propice învăţării. Mentorul trebuie să dețină o personalitate bine cristalizată, să fie o bază sigură ce se reflectă într-o imagine de sine pozitivă transpusă în relaţiile constructive stabilite cu participanţii la programul de mentorat, astfel mentorul:
# comunică cu uşurinţă cu ceilalţi;
# cunoaşte posibilităţile şi limitele de care dispune
# cunoaşte drepturile şi ştie să le folosească;
# este optimist, activ;
# este încrezător în propriile forţe;
# nu se lasă descurajat de eşecuri;
# îşi asumă responsabilitatea pentru faptele sale;
# îşi exprimă propriile opinii;
# nu are complexe faţă de ceilalţi;
# acceptă schimbările;
# este dispus să înveţe;
# nu se consideră atotştiutor;
# acceptă cu uşurinţă valorile altora, fără a renunţa la propriile valori;
# dezvoltă relaţii pozitive cu cei din jur;
# se apropie de oamenii care au încredere în el.
Activitatea de mentorat este un proces interactiv complex de îndrumare, relaţionare între douǎ sau mai multe persoane care are ca scop dezvoltarea cunoştinţelor şi aptitudinilor.
Mentorul furnizeazǎ constant suport, încredere şi ajutor tânǎrului mentorat. Din punct de vedere socio-uman, mentorul este acea persoană care încurajează, sfătuiește și acordă sprijin unei alte persoane în vederea evoluției carierei celei din urmă. Astfel, mentorul deţine cunoștinţele profesionale și aptitudinile necesare pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor. Din punct de vedere profesional, un mentor este extrem de important în a explica și îndruma atât moduri de comportament, cat şi transferul rapid de cunoştinţe. Mentoratul nu reprezintă doar împărtășirea experienţei profesionale, ci presupune găsirea împreună a punctelor comune care să ducă la un deznodământ de succes.
Un bun mentor:
· Are o înțelegere profundă a individului, a educație și culturii instituționale;
· Identifică punctele tari și punctele slabe ale profesorilor, folosind o varietate de instrumente de analiză a nevoilor înainte și pe tot parcursul sesiunii. Planifică și desfășoară sesiuni în consecință;
· Utilizează experiența și atitudinile profesorilor ca o componentă esențială a principiilor de formare. Răspunde în mod flexibil și eficient nevoile emergente;
· Demonstrează o cunoaștere profundă și sensibilitate la aspectele individului, instituționale și culturale dintr-o gamă largă de medii de predare și formare;
· Demonstrează o gamă largă de principii și practici de predare eficiente;
· Face referire la o serie de teorii stabilite și de actualitate care stau la baza practicii la clasă;
· Relaționează practica la clasă la o serie de modele teoretice variate de învățare;
· Acceptă și se ocupă în mod intenționat și empatic de provocările practicii didactice, folosind o serie de strategii;
· Cunoaște și folosește o gamă largă de practici și abordări de formare;
· Are o înțelegere profundă a nevoilor specifice de dezvoltare ale indivizilor. Oferă informații despre căile de dezvoltare pe termen lung pentru profesori. Oferă o gamă largă de resurse, inclusiv specializări;
· Face apel în mod regulat la o gamă largă de cercetări în domeniul dezvoltării cadrelor didactice;
· Utilizează cunoașterea indivizilor și a dinamicii grupului pentru a maximiza învățarea, a gestiona problemele și a face față conflictului în timpul sesiunii de instruire;
· Integrează în mod constant informațiile de la stagiar în analiza lecțiilor și practica la clasă;
· Utilizează o serie de tehnici pentru colectarea feedback-ului pe parcursul instruirii;
· Sintetizează propriile reflecții dar și feedback-ul stagiarilor post-activitate pe măsură ce apar în timpul activității de formare;
· Îi ajută pe profesori, prin negociere, să-și definească strategiile și activitățile clar și adecvat pentru dezvoltare;
· Conduce și motivează profesorii. Inițiază programe de dezvoltare pentru profesori. Le permite acestora să se angajeze critic și creativ cu resurse și instrumente relevante, actualizate;
· Planifică și stabilește observațiile la clasă, cu acordul comun al rezultatelor și considerentelor practice;
· Proiectează instrumentele, criteriile și documentația adecvată de observare a lecțiilor;
· Oferă feedback clar, constructiv și sensibil, folosind o gamă largă de stiluri;
· Stabilește pașii cheie și strategii concrete de îmbunătățire, acordând prioritate unei căi de dezvoltare clare, cu un număr de pași;
· Utilizează o serie de strategii pentru abordarea și gestionarea feedback-ului negativ;
· Utilizează practica experimentală (reflecție, interogare și acțiune) ca bază a unui ciclu continuu de îmbunătățire;
· Demonstrează o înțelegere profundă și sensibilitate față de rolurile și responsabilitățile profesor-instructor;
· Se țin la curent cu evoluțiile din domeniu. Se specializează în anumite domenii ale dezvoltării contemporane și le evaluează critic pe acestea în lumina propriei practici de formare;
· Are opinii clare, bazate pe cercetare, cu privire la practicile eficiente și ineficiente în predare și formare;
· Utilizează opiniile ca un instrument de formare și îi ajută pe alții să își dezvolte și să își articuleze propriile convingeri, chiar dacă nu sunt împărtășite;
· Convingerile proprii se bazează pe o gamă largă de experiențe de predare și formare, practici observate, lectură și cercetare.
În timp ce îndrumarea poate lua mai multe forme, de la mentorat individual sau de grup, mentorat în echipă sau mentorat online, procesul începe întotdeauna cu colaborarea dintre mentor și noul profesor pentru a dezvolta o strategie individuală specifică.
Bibliografie
1. Dex Online, https://dexonline.net/definitie-mentor
2. Boston, B.O. (1976), The sorcerer’s apprentice: A case study in the role of the menthor, Reston, VA: Council for Exceptional Children.
3. Crocker, C.; Harris, S. (2002), Facilitating growth of administrative practitioners as mentors, Journal of Research of Educational Leaders, I(2), 5- 20.
4. Shea, Gordon, F. (1992), Mentoring: A Practical Guide (Fifty-Minute): Crisp Publications Inc.