Fenomenul bullying în Romania și în Europa

Comportamentele de bullying reprezintă pentru sănătatea copiilor, unul dintre cei mai puternici factori de risc care prin complexitatea lui, devine greu de gestionat și necesită atenția și acțiunea tuturor adulților din contextele de viață ale copiilor (părinți, cadre didactice, personal educațional) cu atât mai mult, cu cât bullying-ul nu se manifestă la vedere.

Unul dintre studii și anume: Studiul sociologic la nivel naţional făcut de Organizația Salvaţi Copiii, realizat în 2016, privește efectele manifestării violenței asupra copiilor, în toate contextele de viață ale acestora (acasă, la școală, în instituții de protecție, în comunitate). Termenul de bullying este cunoscut de aproximativ 48% dintre copii, iar 13% dintre ei l-au auzit în context educațional, respectiv la ora de dirigenție. Mulți dintre ei îl percep ca pe o formă de agresiune, fizică sau verbală sau ca pe o formă de batjocoră și de umilire. Procentul celor care au spus că au fost victime ale bullying-ului și ameninţaţi cu excluderea din grup este de 23%, 31% că au fost excluşi şi 39% că un alt copil a ceruit cuiva să nu se joace sau să vorbească cu ei.[1]

Principalele concluzii ale studiului ne arată că un procent foarte mare de copii sunt bătuți acasă de către părinții lor, iar că cel puțin o dată au fost implicați într-o situație de abuz verbal din partea unui cadru didactic:

®      Amenințarea cu violența fizică și/sau umilirea: 19% dintre copii afirmă că au umilit în mod repetat un alt copil la școală; 22% dintre copii afirmă că au ameninţat cu lovirea un alt copil; 29% dintre copii au fost amenințați cu lovirea sau cu bătaia; 24% dintre copii au fost umiliți sau făcuți de rușine în grupul de egali; Despre 37% dintre copii au fost răspândite zvonuri; 84% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii în care un copil ameninţă un altul; 80% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii în care un copil este umilit de alt copil.

®      Violența fizică și/sau distrugerea bunurilor: 13% dintre copii au afirmat că s-a întâmplat să distrugă lucrurile unui alt copil; 16% dintre copii au afirmat că au bătut în mod repetat un alt copil, iar 30% dintre copii că au lovit uşor în mod repetat un coleg; 32% dintre copii spun că au fost împinși sau îmbrânciți de alți copii, în mod repetat; 39% dintre copii spun că au fost răniți ușor iar 16% că au fost bătuți în mod repetat la școală; În grupul de egali, 78% dintre copii afirmă că au fost martorii unei agresiuni uşoare (îmbrâncire sau lovire uşoară) dar repetate; 69% dintre copii afirmă că au fost martorii unei bătăi între doi copii; În mediul şcolar, 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying.

®      Situații specifice de bullying: 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying, în școala lor; 58% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying în clasa lor; 69% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul online; 46% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying în grupul de prieteni.

®      Referindu-se la situațiile în care copilul ar putea fi agresor într-un comportament de tip bullying, aproximativ 40% dintre părinți spun că este posibil ca, atunci când este supărat, copilul lor să ceară excluderea unui alt copil din grup sau să țină un alt copil departe de locul de joacă sau de întâlnire a grupului. De asemenea, un procent cuprins între 16 și 25 de procente dintre respondenți consideră că este posibil ca fiul / fiica lor să agreseze fizic un alt copil, 16% afirmând că acesta ar putea bate alți colegi iar 25% că ar putea împinge sau îmbrânci alți copii. În ceea ce privește situațiile în care copilul lor ar putea fi victimă, cei mai mulți dintre părinți (53%) afirmă că se poate întâmpla ca acesta să fie împins sau îmbrâncit de colegi iar 46% consideră că ar putea fi lovit ușor. Aproximativ 20% dintre respondenți spun că este posibil ca acesta să fie bătut de colegi.[2]

Cercetarea calitativă a pus în evidență fenomenul de bullying, mai ales în școală unde orice copil poate deveni o țintă a bullying-ului dacă are un aspect diferit, comportamente sau caracteristici diferite de ale majorității (timiditate, performanță academică, prezența unei dizabilități), ce care provin dintr-un mediu socio-economic dezavantajat (în general din mediul rural sau din Republica Moldova), etnia diferită etc. Cea mai frecventă reacție a copiilor martori ai bullying-ului este de a rămâne spectator pasiv, nu de a intervene.  Intervenția este realizată de obicei foarte târziu, atunci când conflictul duce la violență.

Sancțiunile școlare (scăderea notei la purtare, suspendarea sau mutarea la o altă clasă, în cadrul aceleiași școli sau la o altă școală), sunt considerate de elevii de gimnaziu măsuri eficiente pentru reducerea comportamentelor de bullying, în timp ce adolescenții sunt mai degrabă pesimiști în legătură cu eficiența acestei măsuri în raport cu reducerea fenomenului. Școlile nu au o abordare comună în cazurile de bullying; unii profesori sunt mai implicați în stoparea comportamentului violent, în timp ce alții rămân pasivi, unii copii au menționat că există situații când profesorii încurajeză bullying-ul, iar în legătură cu intervenția consilierilor școlari, cei mai mulți copii nu au reușit să identifice competențele specifice ale acestora în prevenirea/combaterea bullying-ului.[3]

Fenomenul bullying este din ce în ce mai intens răspândit, atât în ceea ce privește vârsta cât și în raport cu diferitele sale forme, și bineînșeles că orice tip de violență punctuală lasă urme adânci, cu atât mai mult, formele violenței zilnice, cum este bullying-ul, care din nefericire este în extindere, doar eforturile de prevenție și stopare a fenomenului în sine pot fi eficiente, iar legea anti-bullying și normele acesteia sunt o bază legală necesară pentru a putea face asta.

Planuri anti - bullying

Bullying-ul este interzis prin legea educaţiei, care prevede evaluare psihologică pentru copiii victime și agresori., mai mult de atât, implementarea unui plan anti-bullying, la nivelul fiecărei unități școlare, care presupune: 

®      activități de informare și conștientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul școlii, copii și părinți; 

®      măsuri de comunicare și informare internă, la nivelul unității de învățământ, cu privire la procedurile de prevenire, identificare, raportare și intervenție a situațiilor de bullying în spațiul școlar; 

®      proceduri de intervenție în situațiile de violență psihologică-bullying; responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenției imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate;

®      organizarea unor activități, precum concursuri, teatru forum ș.a., în scopul încurajării respectării valorilor și misiunii declarate a școlii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situațiilor de bullying; 

®      atragerea părinților în participarea la dezbateri și sesiuni de informare cu privire la bullying;

®      activități de măsurare a impactului acțiunilor cuprinse în planul anti-bullying și ale eficienței grupului de acțiune;

®      orice alt tip de activitate care are scopul de a preveni bullying-ul.[4]

Ministerul Educației și Cercetării a adoptat un act normativ vital în prevenirea și combaterea a bullying-ului, care va permite școlilor crearea de mecanisme flexibile și active de prevenire și combatere a diverselor forme de violență manifestate între elevi, direct sau online. Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie a declarat: „Este datoria noastră, ca adulți responsabili, să-i apărăm, să-i protejăm pe copiii noștri prin educație, prin exemple pozitive. De aceea, Legea anti-bullying, însoțită de normele de aplicare, trebuie văzută ca un pas important pentru asigurarea demnității tuturor copiilor din România”.[5]

Implementarea planului anti-bullying, la nivelul fiecărei unităţi şcolare și anume va avea în vedere ca fiecare şcoală să aibe un grup de acţiune anti-bullying, împotriva hărţuirii psihologice, fizice sau cibernetice a elevilor, din care vor face parte maximum 10 membri şi care va avea rolul de prevenire, identificare şi soluţionare a acestor fapte comise între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, va fi înfiinţat în fiecare unitate de învăţământ, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii împotriva violenţei psihologice - bullying, care au fost publicate în Monitorul Oficial miercuri, 10 iunie.

Fiecare unitate de învățământ are obligația de a introduce în Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) obiectivul „școală cu toleranță zero la violență”, pentru prevenirea violenței psihologice-bullying, iar în cei zece membri se vor regăsi directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice - bullying, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale și se urmărește promovarea activităţilor de prevenire şi combatere a tuturor formelor de bullying şi cyberbullying în sistemul educaţional cât și intervenţia în echipă multidisciplinară în aceste situaţii.

Obiectivul este crearea unui climat sigur şi pozitiv în unitatea de învăţământ, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învăţare şi asigurarea stării de bine a elevului în unitatea de învăţământ.[6]

România a fost printre primele state care au ratificat Convenția ONU, în anul imediat următor adoptării sale în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990. În anul 2004, a fost adoptată și o lege specială pentru protecția și promovarea drepturilor copilului (Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare). 

Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor reglementează dreptul copilului la protecție împotriva oricărei forme de violență manifestată asupra lui de către adulți sau de către alți copii. În mediul școlar, violența interpersonală între elevi de tip bullying își face simțită prezența tot mai pregnant, iar o intervenție însoțită și de acțiuni, adecvată, eficientă, completate prin aplicarea și promovarea principiilor disciplinei pozitive, a toleranței, respectului, incluziunii și solidarității duc negreșit la interacțiuni pozitive între copii precum și la crearea unui mediu securizant în școală.[7]

Numeroase organizații activează în domeniul protecției drepturilor copilului, precum și a organelor de elaborare a politicilor oficiale ale Uniunii Europene. Documentul Strategia EAN se adresează instituțiilor europene pentru înființarea unor strategii europene comune împotriva acestu fenomen, deoarece bullying-ul în școli reprezintă o problemă internațională, o amenințare gravă la adresa dezvoltării sănătoase. În acest context, cinci școli din cinci țări, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin programul Erasmus au elaborat o serie de produse finale, în urma activităților derulate, a experienței lor, a observațiilor rezultate în urma celor trei ani de colaborare. Ghidul oferă profesorilor informații despre fenomenul de bullying, ca formă a violenței specifice în școli, ce apare sub formă de comportamente agresive verbale, fizice, psihice, sociale, dar și o serie de exemple practice care pot ajuta profesorii în activitatea lor anti-bullying.[8]

Interesul pentru studierea fenomenului bullying în şcoală a condus la necesitatea definirii acestuia. În diverse studii au fost formulate diferite definiții ale acestui fenomen cu scopul de a descrie cât mai exact comportamentul comportamentul de tip „bullying”, care poate să se manifeste fără nicio provocare, iar acțiunile negative pot fi realizate prin contact fizic, cuvinte, gesturi obscene sau excludere intenționată dintr-un grup.[9]

Fenomenul de tip bullying în şcoli reprezintă o problemă cu care se confruntă multe state ale lumii. Un studiu internaţional, efectuat în 25 de ţări (22 din Europa, Israel, SUA şi Canada) a arătat că implicarea în comportamente de tip “bullying” la tineri variază de la o ţară la alta, între 9% şi 15%. Concluzia studiului a fost că, deşi fenomenul bullying este o problemă comună la nivelul ţărilor luate în studiu, totuşi compararea directă a prevalenţei nu este posibilă, deoarece metodologia variază între ţările studiate.

Semnalarea din ce în ce mai frecventă a cazurilor de bullying în şcolile din România a condus la creşterea interesului pentru acest domeniu şi, implicit, la realizarea mai multor studii de specialitate axate pe tema fenomenului bullying în şcolile din România. Conform Organizației Salvați Copiii, la nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respective 15 ani fiind de 23%.