Managementul stresului este abilitatea individului de a face faţă presiunilor de zi cu zi. Prin managementul stresului se urmăreşte iniţial identificarea cauzelor acestor presiuni şi apoi reechilibrarea şi reducerea reacţiei prelungite a corpului la factorii interni sau externi cauzatori de stres, prin aplicarea unor tehnici specifice.

Până în prezent, prevenirea stresului şi a simptomelor de epuizare profesională la cadrele didactice s-a bazat cu prioritate, mai ales, pe aplicarea unor măsuri de dezvoltare a competenţelor individuale. Dar aceste intervenţii s-au dovedit insuficiente, deoarece ele trebuie asociate cu măsuri şi acţiuni de optimizare a mediului şi a climatului de muncă.

În acest sens, una dintre propuneri este să se aplice în instituţiile şcolare programul de intervenţie pentru creşterea rezilienţei, bazat pe două modalităţi:

 a) dezvoltarea strategiilor personale de gestionare a stresului organizaţional prin tehnici cognitiv-comportamentale;

b) strategii şi modalităţi de dezvoltare a rezilienţei prin managementul stresului la nivel organizaţional, al instituţiilor din sfera educaţiei.

 

Pe baza resurselor de coping se dezvoltă abilităţile personale de rezolvare a problemelor, iar la nivel social-organizaţional –se optimizează relaţiile suportive şi oportunităţile de a participa şi de a influenţa procesele de luare a deciziilor în cadrul şcolii, toate acestea influenţând pozitiv rezilienţa.

 Un management adecvat al stresului, respectiv gestionarea şi controlul emoţiilor, reacţiilor în situaţii percepute ca dificile, generatoare de stres, ar presupune câteva aspecte esenţiale:

• informarea cu privire la situaţii, surse care pot deveni factori stresori, facilitând anticiparea unor posibile strategii de înfruntare a situaţiilor dificile;

• dezvoltarea, consolidarea stimei de sine, prin stabilirea unor scopuri realiste, posibil de atins, motivaţia pentru implicarea în rezolvarea sarcinilor;

• dobândirea (învăţarea) unor abilităţi, metode şi tehnici de luare a deciziilor optime şi de rezolvare a problemelor, dobândirea unor tehnici de rezolvare a conflictelor, de colaborare pozitivă cu ceilalţi menite să asigure succesul în activitate;

• suport social adecvat, prin gestionarea unor relaţii de parteneriat profesional cu persoane competente ce pot oferi sprijin, ajutor, consultanţă. În condiţii de normalitate, oamenii trebuie să găsească modalităţi de adaptare în faţa unor situaţii noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ, perceput la nivel moderat, el poate fi chiar un important factor motivaţional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situaţii. În cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire fizică, ori tulburări de natură psihologică. Se impune sporirea preocupărilor privind prevenirea stresului din mediul şcolar, apelându-se la măsuri preventive centrate pe climatul şi managementul activităţii profesionale, la măsuri orientate spre angajaţi şi, mai ales, la măsuri combinate. Este important să se desfăşoare programe de formare profesională destinate prevenirii şi gestionării stresului, respectiv, pentru utilizarea strategiilor eficiente de coping (strategii de coping preventiv, strategii de coping centrate pe problemă).

Câteva soluţii ale depăşirii, prevenirii, înlăturării surselor, efectelor stresului ocupaţional pot fi:

*învăţarea unor metode de relaxare,

* învăţarea unor metode de rezolvare a problemelor şi luare de decizii,

*dezvoltarea unor strategii de identificare şi rezolvare a situaţiilor conflictuale,

*menţinerea echilibrului emoţional: dezvoltarea unei relaţii satisfăcătoare cu cei din jur,

*stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat, menţinerea unei imaginii de sine pozitive –dezvoltarea stimei de sine,

*valorizarea performanţelor,

*gândire pozitivă,

*dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos (menţinerea unei greutăţi normale, practicarea regulată a exerciţiilor fizice, renunţarea la consumul de alcool şi a tutunului),

*învăţarea unor strategii de adaptare la stres, de gestionare eficientă a acesteia prin:

- reducerea condiţiilor stresante din mediu;

- informarea privind posibile surse de stres;

- conştientizarea reacţiilor la stres;

- tehnici de dezvoltare a toleranţei la stres.

De asemenea, dezvoltarea asertivităţii cadrelor didactice, comunicării pozitive cu ceilalţi elimină semnificativ factorii de stres în şcoală, şi nu numai.

Comunicarea asertivă, ca sursa a adecvării sociale, s-a dezvoltat ca o modalitate de adaptare eficientă la situaţii conflictuale interpersonale. Asertivitatea, prin schimbarea atitudinii comportamentale are, ca şi consecinţe pe termen lung, îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea încrederii în sine, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de viaţă sănătos, îmbunătăţirea abilităţilor de luare de decizii responsabile. Exprimarea emoţiilor, utilizând o comunicare directă, deschisă şi onestă, determină creşterea încrederii în sine, în ceilalţi, la câştigarea respectului semenilor, de exprimare a emoţiilor şi gândurilor într-un mod plăcut, nederanjant, împărtăşirea opiniilor şi experienţelor cu ceilalţi, a trăirilor pozitive, negative fără cenzură şi fără a deranja sau a fi deranjat sunt tot atâtea condiţii ale unei comunicări asertive şi deci a unui management eficient al stresului. Formarea iniţială şi formarea continuă a cadrelor didactice, prin renovarea curriculum-ului pe baze constructiviste, joacă un rol important în structurarea stenică a mediului şcolar, în construirea identităţii profesionale, în dezvoltarea personală, în autoeficacitate, în imaginea de sine şi stima de sine a cadrelor didactice.

În aceeaşi notă, Nicoleta Oprea susţine că pentru a gestiona stresul professional, se pot aborda două tehnici: tehnica de relaxare și tehnici cognitive-comportamentale.

Obișnuința de a practica tehnici de relaxare favorizează ușurința de a intra într-o stare de deprindere profundă după o zi epuizantă de muncă, cu o intensitate considerabilă a factorilor de stres. Această tehnica cuprinde: tehnica de relaxare profundă, tehnica hipoventilației, trainingul autogen, tehnica relaxării musculare.

Tehnicile cognitive-comportamentale cuprind: jurnalul de stres, tehnica reîncadrării.

În concluzie, putem spune că stresul este imposibil de evitat, pentru că viața însăși este stresul. Presiunea pentru performanță, ritmul trepidant al vieții cotidiene, aglomerația și poluarea sonoră, supraîncărcarea de responsabilități, schimbările rapide sunt numai câteva exemple pentru ceea ce induce stresul, care, dacă depășește o anumită intensitate, devine toxic, afectând sănătatea și starea de bine psihică.

Totuși, există modalități de manageriere a stressului profesional. Iată câteva:

Control. Asigurarea nivelurilor adecvate de personal, acordarea dreptului lucrătorilor de a-și spune cuvântul despre modul în care activitatea lor trebuie să fie efectuată.

Sarcina de muncă. Evaluarea periodică a cerințele de timp și stabilirea unor termene rezonabile, asigurarea că orele de lucru sunt previzibile și rezonabile.

Susținere socială. Asigurarea contactului social între lucrători, menținerea unui loc de muncă lipsit de violență fizică și psihologică, menținerea unor relații de sprijin între conducătorii locurilor de muncă și lucrători, asigurarea unei infrastructuri în care personalul de conducere își asumă responsabilitatea față de ceilalți lucrători, existența unui nivel adecvat de contact, încurajarea lucrătorilor de a discuta despre orice cerințe conflictuale muncă – acasă, consolidarea motivației prin evidențierea aspectelor pozitive și utile ale muncii.

Compatibilitatea postului cu lucrătorul. Compatibilitatea postului cu aptitudinile fizice și psihologice ale lucrătorilor, atribuirea sarcinilor în funcție de experiență și competență, asigurarea unei utilizări corecte a aptitudinilor.

Formare și educație. Furnizarea de instruiri corespunzătoare pentru a asigura compatibilitatea aptitudinilor lucrătorului cu munca, furnizarea de informații despre riscuri psihosociale și stres profesional și cum se face prevenirea lor.

Transparență și corectitudine. Asigurarea că sarcinile sunt clar definite, atribuirea de roluri clare, evitând conflictul de rol și ambiguitatea rolului, asigurarea siguranței locului de muncă în măsura în care este posibil, oferirea unui salariu adecvat pentru munca prestată, asigurarea transparenței și echității în cadrul procedurilor de soluționare a reclamațiilor.

Mediul de muncă fizic. Asigurarea unui echipament adecvat și nivel corespunzător de iluminare, calitate a aerului, zgomot, evitarea expunerii la agenți periculoși, luarea în considerare a aspectelor ergonomice pentru a limita stresul lucrătorilor.

În vederea prevenirii stresului la muncă și asigurarea securității muncii, angajatorii pot apela la un serviciu extern de securitatea muncii, care poate fi prestat de o firmă de protecția muncii din București.

Soluţia norvegiană – un model de manageriere a stressului la profesori

În ultimii ani, în facultățile în care sunt pregătiți profesorii din Norvegia a apărut un curs nou. Se cheamă Mindful Based Stress Reduction și îi ajută să diminueze starea de stres care poate apărea în momentul predării. Să rămână calmi și prezenți, în timp ce încearcă să îi înțeleagă ce a stat în spatele acțiunii unui elev. În acest fel vor reuși să îl ajute pe copil și vor evita, totodată, să se lase măcinați de trăiri negative (Raluca Ion, 2016).

Cercetătoarea norvegiană May Britt Postholm și-a dedicat întreaga carieră educării profesorilor. Este profesor universitar doctor la Universitatea Norvegiană de Științe și Tehnologie, iar acum conduce un program național desfășurat în perioada 2013-2017 în 1.250 de școli din Norvegia, prin care să le ofere profesorilor șansa să își îmbunătățească performanțele profesionale. Unul din scopurile programului este acela de a-i ajuta pe dascăli să facă un management bun al clasei. Iar baza unui management bun al clasei este relația bună a profesorului cu elevii săi. Așadar, în sistemul norvegian de învățământ, relația dascălului cu elevii săi este ridicată la rang de politică națională.

 „Cercetările făcute în SUA între 2009 și 2013 ne arată că relația bună cu elevii este o piatră de temelie în asigurarea unui bun management al clasei. Iar ca să construiești o relație bună cu elevii nu poți folosi cuvinte care să îi facă vulnerabili. În Norvegia, profesorii sunt foarte conștienți de importanța relației cu elevii și, dacă țipi la ei, îți va fi mult mai greu să atingi echilibrul din nou. Se poate întâmpla să țipe, pentru că pot reacționa emoțional, dar încearcă să facă nu facă asta și știu că nu trebuie să facă asta”, spune May Britt Postholm. În managementul clasei intră și altceva: structura, regulile și rutinele, adaugă ea. „Elevii sunt invitați să dezvolte aceste reguli împreună cu profesorul. De asemenea, profesorul trebuie să aibă așteptări clare și să motiveze elevii. Scopul este acela de a crea o educație variată, practică și de a le da elevilor așteptări clare. Iar elevii trebuie să perceapă procesul educației ca fiind relevant pentru ei”.

Un doctor are un singur pacient la un anumit moment dat. Un profesor are mai mulți elevi.

Mulți profesori debutanți din Norvegia eșuează însă în încercarea de a construi o relație bună cu elevii. Din acest motiv, 40% dintre ei renunță la catedră după primii ani de predare, așa cum o fac și alți tineri din toată lumea. Acest lucru este el însuși o dovadă a cât de stresantă poate fi meseria de dascăl. „Viața în clasă e foarte complexă. Dacă este să o compari cu munca unui doctor el are un singur pacient la un moment dat. Dar un profesor trebuie să relaționeze cu mai mulți elevi, în același moment, iar acestea sunt situații foarte dificile, pentru că elevii sunt foarte diferiți și au nevoi diferite și trebuie să avem o relație bună cu toți. Și în același timp trebuie să rezolvăm toate situațiile care se întâmplă tot timpul. Și e foarte greu”, crede May Britt Postholm. De multe ori, profesorii nou veniți intră într-un cerc vicios: problemele de comportament ale elevilor îi stresează. Dacă sunt stresați, nu pot să stabilească relații bune cu cei mici. Dacă nu stabilesc relații bune cu copiii, nu îi vor putea învăța cum să se comporte cu elevii.

Ca și în România, în Norvegia sunt până la 30 de elevi. Diferența stă însă că acolo se află simultan mai mulți profesori care se ocupă de nevoile diferite ale copiilor. Și mai este o deosebire. În Norvegia se pune accent pe faptul că elevii trebuie auziți și ascultați și că ar trebui să existe un proces democratic în clasă, spune May Britt Postholm. „Acum este o provocare să-i înveți pe elevi, copiii sunt parte dintr-o lume a tehnologiei, iar profesorii sunt în afara acestei lumi. Și lucrăm să introducem computerele în procesul de predare, iar unii elevi știu mai multe la acest capitol decât profesorii. Iar elevii se pot transforma în persoane-resurse și pot colabora împreună cu profesorii”, explică cercetătoarea.

Ca să reușești să ai relații bune cu elevii, să gestionezi conflicte, să conduci o clasă într-un mod democratic, ai nevoie de pregătire. În universitățile norvegiene, cei care se pregătesc să devină profesori se antrenează de la bun început pentru a da o soluție pașnică situațiilor tensionate. De aceea, intră, rând pe rând, în pielea unor profesori, părinți și copii, în timpul unor jocuri de rol, menite să le arate fețele suprărărilor oamenilor cu care vor veni în contact.

Pedagogii se tem însă că, chiar și așa, pregătirea studenților este mult prea teoretică și caută soluții pentru a le pune dascălilor un pământ mai ferm sub picioare atunci când intră în clasă. „Și în Norvegia există o problemă în a integra teoria și practica. Iar studenții percep că teoria este ceva ce învățăm la facultate, nu are legătură cu ce se întâmplă în școală. Dar ne străduim să schimbăm acest lucru,iar pedagogii sunt în școli, împreună cu studenții și cu liderii școlilor, pentru a încerca să conecteze ceea ce fac la Universitate cu ceea ce se întâmplă în clasă”, spune May Britt Postholm.

„Corpul profesoral” este o sintagmă care vorbește despre legături între oameni, despre ajutor reciproc, despre soluții comune. Un profesor norvegian care are probleme găsește sprijin în primul rând în colegii săi. „Cercetările ne arată că dacă lucrezi în echipă, nu ai nevoie de mentorat. Pentru că toți profesorii care lucrează cu tine devin mentori. Iar proiectul pe care îl coordonez pune accentul pe practica de la școală dezvoltată în colectiv - toți profesorii din școală trebuie să lucreze având în comun același obiectiv.

 Dacă există un mediu bun de învățare la școală, între profesori, și dacă conducerile școlilor îi susțin pe profesorii care au probleme și le oferă o structură, aceștia găsesc satisfacție și susținere în a lucra cu ceilalți profesori. Iar dacă profesorii au o structură și au timp să lucreze împreună, cercetările ne arată că este ușor să ceară ajutorul în situații informale”, spune May Britt Postholm.

Începând cu anul 2017, toți profesorii norvegieni vor trebui să aibă studii de masterat pentru a putea preda în școli. Autoritățile norvegiene alocă deja în jur de 100 de milioane de euro anual pentru formarea profesorilor, formare care se face ținând cont de nevoile punctualepe care le are fiecare școală în parte. Fiecare unitate de învățământ are un obiectiv, iar profesorii sunt trimiși de către directori la cursuri care să le ajute să îl atingă. Totul ce se întâmplă într-o școală se întâmplă sub umbrela acelui scop comun.

Specialiștii norvegieni caută acum soluții pentru îmbunătățirea sistemului de educație care pare, așa cum e acum, la ani lumină distanță de ceea ce se întâmplă în școlile românești. „Eu sunt foarte entuziastă în ceea ce privește proiectele la școală. În acest fel elevii își pot răspunde la întrebări, dar, în același timp, acest lucru trebuie coroborat cu curricula.Și atunci trebuie să întrepătrunzi curricula cu interesele elevilor. De asemenea există grupuri în Norvegia care vorbesc despre școala viitorului. O școală care să ofere o învățare de profunzime, o școală în care să existe teme de studiu, nu materii”, crede May Britt Postholm. 

Bibliografie

Baban. A. (1998). Stres si personalitate. Editura Presa Universitară Clujeană: Cluj-Napoca.

         Cacioppo, J.T. (1994). Social neuroscience: autonomic, neuroendocrine, and immune responses to stress , https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8153248

Chelcea, S.; Golu, M.; Golu, P. (1981). Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică: Bucureşti.

Esteve, J. M. (1989). Teacher burout and teacher stress in M. Cole & S. Walker (Eds), Teaching and Stress (Milton Keynes, Open University Press).

Ion, Raluca. (2016). Cum gestionează alte state problema stresului la profesori, https://republica.ro/cum-gestioneaza-alte-state-problema-stresului-la-profesori-al-treilea-parinte

Lazarus, R.; Folkman, S. (1984). Stress, Appraisal, and Coping. New York: Springer.

Oprea, Nicoleta. (2019). Stresul profesional şi implicaţiile acestuia pentru cadrele didactice, în Revista Profesorului, Școala Gimnazială Tudor Pamfile, Țepu (Galaţi), din 28 mai 2019: https://revistaprofesorului.ro/stresul-profesional-si-implicatiile-acestuia-pentru-cadrele-didactice/

Paraicu, Adrian. (2018). Stresul profesional la locul de muncă, https://euramis.ro/stresul-profesional-la-locul-de-munca/

Pleşca, Maria, dr., conf., univ. (2014). Managementul stresului şi prevenirea epuizării profesionale a cadrelor didactice,

http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/548/Plesca%20Managementul.pdf?sequence=1&isAllowed=y

Roesch, Scott & all. (2002). Cognitive Approach to Stress and Coping in Curent Opinion in Psychiatry 15(6): 627- 632 November 2002

(https://www.researchgate.net/publication/232207306_Cognitive_approaches_to_stress_and_coping)

Schroder, Jorg-Peter, Blan, Reiner. (2011). Managementul stresului, Editura All: București, 2011.

Stănculescu, Elena. (2015). Managementul stresului în mediul educațional, Ed. Universitară: București.