Managementul şcolii ca nucleu al dezvoltării practicilor incluzive

Educaţia incluzivă nu este o formă de educaţie accesibilă doar pentru anumite grupuri considerate dezavantajate ci o formă de educaţie promovată pentru înlăturarea barierelor învăţării, de orice tip. Ea înseamnă, în esenţă, schimbarea școlii obişnuite pentru a se plia pe cerinţele educative ale tuturor celor care învaţă. Iată motivul pentru care  managementul şcolii şi elaborarea unor strategii adecvate constituie direcţiile necesare pentru a acoperi nevoia de reconstrucţie a abordării şcolii ca instituţie.

Elementele principale care se identifică la acest nivel sunt legate, în principal, de:

Ø  managerul şcolii care are şi dezvoltă o viziune incluzivă pentru şcoală,

Ø  existenţa unui nucleu de profesori care lucrează în regim de cooperare şi participă la elaborarea strategiei şi implementarea acesteia,

Ø  implicarea părinţilor şi a comunităţii în dezvoltarea şcolii.

Condiţiile necesare unui management adecvat vizează în principal aspecte legate de:

Ø acceptarea, înţelegerea şi administrarea schimbărilor în şcoală,

Ø elaborarea unor strategii pentru dezvoltarea şcolii ca instituţie şi organism,

Ø implicarea profundă a managerului şcolar în introducerea și susținerea schimbărilor,

Ø ancorarea şcolii în viața comunității căreia îi aparţine şi asigurarea unei relaţii bilaterale de schimbare incluzivă (şcoala bazată pe comunitate şi comunitate care dezvoltă practici educaționale tot mai incluzive).

           Un bun manager (în acest caz, managerul unității școlare) nu este doar un administrator și organizator de resurse mane/materiale. El trebuie să aibe o viziune, să poată creiona o strategie, niște obiective tangibile, să fie capabil de a motiva oamenii pentru a acționa în sprijinul acestei viziuni.

           De la managerul școlii trebuie să plece, în primul rând, viziunea școlii incluzive, nu doar printr-o pliere pasivă pe ceea ce normele legale impun, ci ca atitudine și angajare activă în privința schimbării culturii organizaționale a școlii pe care o conduce.

Înțelegem prin cultură organizațională setul de valori, norme, convingeri, atitudini şi presupuneri care, chiar fără a fi explicit formulate, determină modurile în care se comportă oamenii în cadrul organizaţiei.

Cultura organizaţională are o mare însemnătate, ea reprezintă liantul social şi generează un sentiment al colectivităţii, contracarând astfel parţial procesele de diferenţiere care sunt, de altfel, imposibil de evitat în viaţa unei organizaţii.

Cultura organizaţională oferă un sistem colectiv de semnificaţii/ simboluri care servesc ca bază pentru comunicarea şi înţelegerea reciprocă.

Cum se crează cultura organizaţională?

Valorile (ceea ce este considerat important în legătură cu modul în care se comportă oamenii) şi normele (regulile scrise sau nescrise) se formează în

principal în următoarele moduri :

-         Cultura este creată de conducătorii organizaţiei. Oamenii tind să se identifice cu conducătorii vizionari, cu modul în care se comportă şi cu lucrurile la care ei se aşteaptă. Ei sesizează căror lucruri le acordă atenţie aceşti conducători şi-i tratează ca modele şi repere.( de ex., X apreciază inovaţia, Z apreciază simţul critic, etc.).

Evident, un manager care încurajează exprimarea diversității, este tolerant, încearcă să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor, se implică, are un comportament altruist etc, va servi ca model și etalon de comportament pentru cadrele didactice ale școlii pe care o conduce.

-         Cultura se crează în jurul unor incidente critice, evenimente importante din care se trag învăţăminte despre comportamentele (in)dezirabila. De exemplu, există culturi organizaţionale în care delaţiunea e încurajată , aducând cu sine promovarea, altele în care, un astfel de comportament fiind sancţionat, el tinde a nu se mai repeta.

Cu aplicare la mediul școlar, dacă o tentativă de bullying, desconsiderare ori marginalizare a unui elev cu CES este rapid sancționată și blamată de către managerul școlii, cu siguranță astfel de comportamente vor dispărea în timp.

-         Cultura depinde şi de mediul în care evoluează organizaţia, de modul în care comunitatea se raportează la anumite atitudini – valori. Este importantă, în acest sens, crearea unei legături cât mai puternice cu comunitatea, pornind de la părinții elevilor înscriși în organizația școlară, împreună cu care se pot organiza dezbateri, evenimente culturale, discuții cu invitați, toate acestea menite a întări legătura dintre școală și comunitate și a stimula participarea.

Viziunea școlii incluzive este una nouă și deci va presupune o schimbare de paradigmă.

Managerul acestui tip de școală va trebui să știe că, în plan individual, schimbarea va presupune :

-         la nivelul cunoştinţelor - informaţii despre schimbare, înţelegerea raţiunii ei

-         la nivelul atitudinilor – acceptarea necesităţii schimbării şi a unui anumit volum al acesteia – Atenţie, însă ! atitudinile nu se schimbă prin decret. Există o anumită inerție și o necesitate de menținere a vechilor atitudini, spre a nu ieși din zona de confort.

-         la nivelul comportamentului – acţiuni în sprijinul implementării efective a schimbării.

Managerul școlii incluzive, chiar dacă are o viziune, niște obiective clare și dorește să producă schimbarea de mentalitate, nu poate să o facă singur.

      Conceptul de sprijin este central plasat în înţelegerea educaţiei incluzive. Sprijin pentru copii,sprijin pentru profesori, pentru managerii şcolari şi pentru procesul de predare-învăţare. O şcoală care se dezvoltă incluziv este o şcoală care lucrează în echipă. Practic,construcţia educaţiei incluzive nu poate fi decât o responsabilitate împărtăşită de întreaga şcoală.

Rolul profesorului obişnuit este potențat şi valorizat în toate sectoarele. Primele servicii de sprijin pot fi realizate doar cu ajutorul și implicarea lui.

    Educaţia incluzivă se defineşte şi ca serviciu educaţional care valorizează sprijinul.

  Serviciile de sprijin pot lua diferite forme:

Ø  un profesor itinerant/ resursă/ mobil pregătit anume,a cărui sarcină este să aprobe şi să asiste și să completeze profesorul clasei,

Ø  suplimentarea materialelor şi formelor de sprijin,

Ø  asistenţa părinţilor, implicarea altor voluntari şi/sau elevi,

Ø  modificări ale mediului fizic, curriculum, orar, tehnici şi procedee de evaluare,

Ø  cursuri de formare continuă pentru creşterea calității cunoştinţelor şi deprinderilor profesorilor,

Ø  un climat şcolar pozitiv, cu manageri activi şi suportivi,

Ø  asigurarea accesului la personal de sprijin care asistă  la identificarea nevoilor şi evaluarea eficienței implementării programelor adecvate,

Ø  servicii socio-educaţionale (psihologice, de sănătate, psihopedagogice de asistenţă, etc.)

Orientarea incluzivă nu reprezintă doar un principiu de organizare ci şi un set de măsuri coerente care au drept ţintă deschiderea şi flexibilizarea şcolii pentru a face faţă provocărilor determinate de acceptarea şi sprijinirea tuturor elevilor, în special a celor din zona CES.

     Dacă poate fi creionat un portret al școlii incluzive, atunci, cu siguranță, se poate face și un portret la managerului eficient într-o școală incluzivă. Acesta este:

Ø  flexibil,

Ø  empatic, suportiv, tolerant

Ø  colaborează cu elevii, ceilalţi profesori şi cu părinţii,

Ø  pozitiv,

Ø  constructiv,

Ø  creativ.

Flexibilitatea este opusă rigidității și se referă la necesitatea de a găsi soluții pentru probleme pe care școala nu și le-a pus până acum și pentru care trebui să iasă din algoritmii obișnuiți.

Empatia și toleranța sunt calități fără de care acest manager nu poate convinge că este autentic în intențiile sale, pentru că doar reușind să te pui în locul celui marginalizat până acum, vei înțelege cu adevărat beneficiile incluziunii și vei putea împărtăși celorlalte cadre didactice această viziune.

A fi pozitiv ca manager este esențial,  întrucât doar un astfel de lider poate crea un climat armonios, cald, de cooperare.

 

Nu în ultimul rând, a fi constructiv și creativ sunt calități esențiale ce se cer acestor manageri, având în vedere că schimbările vor fi dificil de implementat, mentalitățile sunt greu de schimbat, de aceea, în practică vor trebui găsite soluții cât mai inventive pentru ca incluziunea să devină dintr-un concept, o realitate a școlii românești.