Pentru orice instituție, indiferent de profilul ei, managementul, definit succint drept ştiinţa conducerii, este format – cf. H. Fayol – din 5 elemente:
· Prevedere şi planificare – prospectarea viitorului şi întocmirea planurilor de acţiune;
· Organizare - crearea structurii materiale şi umane;
· Conducere - menţinerea autorităţii;
· Coordonare – unificarea eforturilor, armonizarea activităţilor;
· Control - monitorizare, supraveghere, astfel încât activităţile să se desfăşoare în conformitate cu regulile stabilite;
În consecință, managerul trebuie să fie nu doar un bun administrator, dar și un strateg, care poate previziona pe termen lung schimbările și consecințele acestor schimbări asupra mediului organizațional, trebuie să fie o persoană în același timp capabilă de a menține autoritatea, dar și de a relaționa armonios cu oamenii, de a-i motiva spre performanță, de a-i trata echitabil. Trebuie să delege sarcini, dar și să monitorizeze felul în care acestea sunt realizate și să dea feedback-ul de care fiecare dintre subordonații săi are nevoie.
Astfel, activitatea de management al unei instituții de educație apare ca un ansamblu complex de sarcini, în realizarea cărora este nevoie atât de ochiul profesionistului, dar și de tactul unui diplomat, atât de un specialist tehnic al sarcinii, cât și de unul în probleme socio-afective...în persoana unui singur individ, de obicei directorul școlii/liceului.
În materialul de față, am încercat să creionez portretul unui astfel de manager, discutând calitățile pe care, la modul ideal, ar trebui să le posede.
Lista următoare (pe care o vom explicita) nu este exhaustivă, dar ar trebui să fie baza de selecție pentru un manager de succes. Astfel, printre calitățile cerute pentru o asemenea poziție aș accentua următoarele:
· Managerul este un profesionist respectat
· Respectă oamenii și-i tratează echitabil
· Le cunoaște nevoile și știe să-i motiveze
· Deleagă sarcini și urmărește îndeplinirea lor
· Încurajează participarea la decizie
· Este echilibrat emoțional
· Este un bun comunicator
1. Managerul este un profesionist respectat
Este greu, dacă nu imposibil, să conduci un colectiv care nu te respectă în calitate de profesionist. Dacă – în calitate de director al unei școli – nu ai trecut, la rândul tău, prin ceea ce înseamnă pregătirea lecțiilor, proiectele, inspecțiile, gradele, câștigarea încrederii și interesului elevilor, etc., dacă nu ai rezolvat problemele pe care ceri acum subordonaților tăi să le rezolve, dacă nu cunoști fiecare etapă a procesului didactic, nu vei putea niciodată să te impui ca lider față de colegii profesori, oricât management ai învăța.
Chiar dacă managerul școlii este numit, respectul nu poate fi impus prin decizie. El se câștigă în timp, cu efort, cu muncă, dsiciplină și perseverență. Profesorul bun, cu rezultate la clasă, iubit de elevi, va fi apreciat și de ceilalți colegi și va reuși astfel să-și facă ascultate părerile și urmate îndemnurile. El este exemplu și oamenii vor avea tendința, firesc, să îl urmeze.
2. Managerul respectă oamenii și-i tratează echitabil
A te impune prin frică, semănând teroare, jignind ori amenințând reprezintă modul de a conduce al oamenilor slabi, lipsiți de argumente, de aptitudini ori de competențe reale în domeniul lor de activitate.
Unul dintre cei mai importanți factori pentru performanță (în orice domeniu) este reprezentat de moralul echipei conduse, ori încurajarea delațiunii, munca făcută în silă, doar de frica de a nu fi sancționat ori mustrat, reprezintă calea sigură de a demoraliza oamenii. Pentru o sarcină punctuală, pe termen scurt, acest mod de a face lucrurile poate funcționa. Pe termen lung, însă, oamenii se dovedesc mult mai sensibili la calitatea relațiilor interpersonale din organizație, decât chiar la recompensele materiale.
Respectul – în privința raportării la oameni, a înțelegerii necesității echilibrului între muncă și viața de familie, a felului în care sunt distribuite sarcinile astfel încât să nu fie împovărați excesiv doar anumiți membrii al colectivului – reprezintă o calitate esențială a unui bun manager. Cel care dovedește prin conduita și cerințele sale că respectă, va fi respectat.
În privința echității, atragem atenția asupra faptului că aceasta nu trebuie confundată cu egalitatea. Oamenii nu sunt egali ca posibilități, putere de a depune efort, motivație, interes, etc. Echitabil este sistemul în care ei sunt recompensați după rezultate, nu după un fals egalitarism, care va duce la inechitate.
3. Managerul cunoaște nevoile oamenilor și știe să-i motiveze.
Problemei motivatiei i se atribuie o mare importanta atât în sectorul privat cât si în cel bugetar. Toti managerii sunt de acord ca atingerea obiectivelor organizationale depinde foarte mult de comportamentul si atitudinea subordonatilor lor fata de sarcinile ce le revin. Dar când se încearca sa se raspunda la întrebari de genul: “Cum poti sa-i determini pe oameni sa faca ceea ce doresti tu?” sau “de ce A lucreaza mai mult si mai bine decât B în aceleasi conditii de munca?” se ajunge la concluzia ca problema este destul de complexa si dificila. De asemenea, trebuie spulberata de la început iluzia ca ar exista o reteta sigura, de succes, care sa asigure rezolvarea problemei motivatiei pentru oricare dintre situatii sau subiecti.
De ce? Pentru ca oamenii sunt diferiti. Fiecare are o personalitate bine definita, cu nevoile, aptitudinile, valorile si aspiratiile sale. Aceste calitati individuale se combina apoi cu conditii si aspecte legate de locul de munca. Pe lânga aceasta mai actioneaza înca un factor important, si anume dinamica personalitatii si cea a mediului. Indivizii nu-si pastreaza în mod conservator toate caracteristicile. Unii simt nevoia sau sunt obligati sa-si dezvolte bagajul de cunostinte. Altii îsi perfectioneaza deprinderile câstigate într-un domeniu de activitate printr-un ritm sustinut si perseverent de lucru
În calitate de manageri, să nu priviţi niciodată simplist acest proces şi să nu încercaţi a impune o aceeaşi schemă tuturor salariaţilor dumneavăastră. Oamenii au extrem de variate nevoi, ierarhia acestora diferă de la un individ la altul şi chiar la acelaşi individ, în diferite perioade ale existenţei lui. Evident, nu veţi schimba politica salarială pentru fiecare angajat, este însă bine să le cunoaşteţi nevoia dominantă la un moment dat – ea poate fi aceea de a fi recunoscut, de a avea un anume statut, de a fi lăudat, chiar de a fi atent monitorizat şi a primi un feedback pentru fiecare sarcină executată.
Există, în principal două tipuri de motivaţie, care pot fi manipulate ca pârghii în încercarea de a-I face pe oameni să performeze pe un anumit post. Tradiţional , se vorbaşte de motivaţie intrinsecă – adică factori autodeterminanţi care-I îndeamnă pe oameni să se comporte într-un fel anume şi motivaţia extrinsecă – adică ceea ce se face pentru oameni în ideea de a-I motiva.
Din punctul nostru de vedere, această distincţie este pur didactică, din moment ce orice condiţie externă este filtrată prin intermediul condiţiilor interne, astfel încât se poate vorbi mai curând de motive intrinseci muncii şi motive extrinseci muncii, astfel :
Motive intrinseci muncii - responsabilitatea sau sentimentul că munca ta este importantă şi că ai control asupra propriilor resurse, autonomia sau libertatea de a acţiona, posibilităţile de utilizare şi dezvoltare a aptitudinilor şi capacităţilor, faptul că munca este incitantă, provocatoare, te îndeamnă la dezvoltare, faptul că munca este creativă, nonrutinieră şi conferă sentimentul ca te poţi realiza plenar.
În școală, acest tip de motivație poate fi exploatat maximal, căci profesorul este cel care își planifică lecția, alege metodele de predare pe care le socotește a fi potrivite, are un anume scenariu didactic, deci poate să fie mereu creativ și inventive. Ajută la aceasta și faptul că elevii sunt mereu alții și alte întrebări se nasc cu fiecare generație condusă.
Motive extrinseci muncii – recompensele de tipul majorărilor salariale sau primelor, laudele, promovarea, etc.
4. Managerul bun deleagă sarcini și urmărește îndeplinirea lor.
Din introducerea la acest material am subliniat complexitatea muncii managerului, multiplele fațete ale acestei activități de conducere.
Este evident faptul că managerul va trebui să privească ansamblul activităților, să planifice și să organizeze totul, dar nu să realizeze el însuși fiecare sarcină. Doar un manager cu obsesia controlului, perfectionist la limita patologicului are pretenția de a executa singur toate activitățile. În management este esențială delegarea, capacitatea de a te desprinde, tocmai pentru a putea superviza ansamblul.
Evident, nu este vorba despre o totală desprindere, pentru că sarcinile trebuie clar definite, atât sb raportul obiectivelor urmărite, cât și al standardelor de calitate pe care le presupun și al termenelor de realizare.
Odată trasate, însă, managerul trebuie să monitorizeze procesul și la final să ofere un feedback clar cu privire la rezultat și în raport cu așteptările avute și communicate la început.
5. Un manager bun încurajează participarea la decizie.
O decizie impusă, de cele mai multe ori, nu este o decizie asumată. Oamenii tind să se refugieze în comportamente imature de câte ori deciziile li se impun. Evită, au tendința de a procrastina, muncesc în salturi, uneori doar de teama deadline-ului și a sancțiunii în caz de nerealizare a sarcinilor.
Spre deosebire de acest mod de a face lucrurile, consultarea subordonaților ori de câte ori acest lucru este posibil, va duce la un comportament mult mai matur și mai angajat.
Odată ce ai fost consultat cu privire la o problemă oarecare, aceasta este parțial măcar și a ta, astfel încât prin participarea la decizie, vei fi pregătit, foarte probabil, să te angajezi și în comportamentul necesar pentru rezolvarea ei.
6. Un manager bun este echilibrat emoțional.
Desigur, echilibrul emoțional este o calitate dezirabilă în orice tip de activitate, dar cu precădere în cazul activității manageriale, în cadrul căreia o pondere însemnată o are interacțiunea cu subordonații.
Un individ neechilibrat emoțional va fi tensionat, anxios sau prea complezent în relațiile cu oamenii. Va fi prea temător spre a lua decizii și apoi nu va putea delega, din teama că nimeni nu va face lucrurile perfect. Ori, va acționa impulsiv, haotic, fără să prevadă și să chibzuiască efectele deciziilor sale.
Un bun manager este o persoană cu un anume grad de maturitate afectivă, care se traduce și comortamental. Va fi capabil deci de autoreglare dar și de o privire obiectivă asupra posibilităților și limitelor proprii. Nu se va sui pe un soclu și nu va acționa ca și cum subordonații săi ar trebui să-l glorifice.
Va înțelege că și-a asumat o misiune și o va privi cu responsabilitate, dar fără ca aceasta să-i îngusteze orizontul, asfel încât să nu mai poată înțelege faptul că oamenii au și alte idealuri ori dorințe în afara acelora care privesc munca..
La modul ideal ar trebui să fie un om înzestrat cu simțul proporțiilor și cu simțul umorului, reușind astfel să detensioneze sitiuații dificile
7. Un bun manager este un bun comunicator
Comunicarea este forma principală de manifestare a interacţiunii psihosociale. A ști să asculți, a fi tolerant, deschis la opinia celuilalt, reprezintă aptitudini importante pe care un manager ar trebui să le posede și dezvolte. De felul în care reușește să își comunice intențiile, de modul în care își apropie/îndepărtează oamenii prin felul în care comunică, ține mult din actul conducerii. Redundanța și pisălogeala fac la fel de mult rău ca și zonele rămase descoperite, lipsa transparenței în comunicare sau neclaritatea în actul comunicării.
În plus, sunt fenomene de psihologie socială care se leagă de modalitățile în care se realizează comunicarea.Existenţa unuei structuri de comunicare în grup este o realitate aproape palpabilă.
Arătam ceva mai devreme cât de important este moralul colectivului pentru eficiența oricăreui tip de activitate. La fel, coeziunea grupului, ori, există o relaţie strânsă între comunicare şi coeziunea grupului, astfel:
- furnizarea unor însemne de apartenenţă sub forma unui limbaj comun sau a unor convenţii de adresare verbală ori nonverbală.
- coeziunea este mediată de comunicare şi datorită dependenţei reciproce între interacţiune şi sentimente. În psihologie s-a observat faptul că dacă frecvenţa interacţiunilor dintre 2 sau mai multe persoane creşte, va creşte şi gradul de simpatie reciprocă şi invers.
- comunicarea sa află în legătură cu strctura status – rolurilor unui grup social. Persoana care se bucură de autoritate şi stimă într-un grup social are o tendinţă mai mare de a iniţia comunicarea, tendinţa de a fi apelat mai frecvent, o gamă mai largă de contacte orizontale şi verticale în cadrul grupului.
A comunica bine înseamnă și a ști să asculți. Oamenii vor să fie ascultați, să fie văzuți, să li se acorde importanță. Dacă – în calitate de manager – îi veți privi doar ca pe mijloace în vederea obținerii unor scopuri – acest lucru se va repercuta nefavorabil asupra relației interumane și, în final, asupra performanței.