Ce este analiza comportamentală aplicată?

Analiza aplicată a comportamentului este o ramură a psihologiei, care  prin observarea amănunțită și analiza comportamentelor, aplicând apoi o serie tehnici bine structurate, încearcă să înţeleagă şi să îmbunătăţească comportamentul uman.

Analiza comportamentală este cunoscută la noi mai ales în tratamentul autismului, dar ea poate fi folosită în orice domeniu de activitate (de exemplu, în îmbunătățirea performanțelor organizaționale), dar cu precădere în învățământ.

 

Pentru început, vom încerca să explicăm câțiva dintre termenii folosiți în analiza comportamentală

ü  Achiziție – răspunsurile învățate de copil în prezent.

ü  Preachiziție – noțiunile/abilitățile învățate de copil anterior, care reprezintă punctul de plecare în predarea altora noi.

ü  Program – o abilitate specifică introdusă copilului spre învățare (imitație nonverbală, culori, limbaj receptiv, etc

ü   Item – componentă individuală a unui program.

ü  Masterat – un item se consideră a fi masterat când copilul poate răspunde corect în cel puțin 80% din cazuri, fără ajutor.

ü  Stimul prompt- ajutorul oferit copilului pentru a putea atinge răspunsul corect.

ü  Mass-Trial – repetarea aceluiași SD și a perechiei R pe parcursul a câtorva Trial-uri la rând. Procesul este  folosit în introducerea itemilor noi sau în lucrul itemilor dificili.

ü  Trial Extins – după masterarea în Mass Trial a unui Item, acestă procedură este folosită pentru a ajuta mai mult în memorarea ți în învățarea itemului respectiv, fiind sistematic amestecat cu răspunsurile deja masterate. Se urmarește fixarea unui răspuns nou achiziționat.

ü     Distractor Neutru – este un item necunoscut așezat în prezența unui item țintă care este învățat sau în achiziție. Acesta nu trebuie să distragă atenția copilului.

ü   Random Rotation – prezentarea aleatorie a itemilor. Nu se remarcă vreun tipar.

ü  Receptiv – copilul demonstrează înțelegerea limbajului răspunzând nonverbal la un SD verbal.

ü     Expresiv – într-un program expresiv copilul emite un răspuns verbal.

ü  Sitting – serie de 3-10 trial-uri  desfăsurată într-un interval de 3-5 minute, în cadrul unui program.

ü  Target – item dintr-un program aflat în achiziție în prezent.

( Lovaas, 2003)

Programele individuale

Fiecare copil lucrează un număr de programe individuale legate de domeniile cheie ale curricumului. Un program se refera la o abilitate  pe care copilul trebuie să-l înveţe, cum ar fi să urmeze o instrucţiune simplă ca “stai jos” sau să potrivească o culoare, literă sau o cifră.

 De îndată ce copilul a dobîndit o abilitate, o alta este adăugată , avand astfel din ce in ce mai multe achizitii. O sarcină cum ar fi spălatul pe maini,  implică mulţi paşi, astfel că un program ca acesta va consta în lucrul unu-la-unu a paşilor mai mici necesari copilului pentru a asimila sarcina completă.

La început, copiii sunt învăţaţi printr-un sistem numit antrenamentul în formatul unităţii de bază. Aceasta este un proces în 3 paşi care cuprinde  o instrucţiune sau întrebare din partea profesorului, o acţiune din partea copilului (corectă, incorectă sau non-răspuns) şi o consecinţă din partea profesorului (întărire sau ajutor).

Întărirea

Întărirea se refera la adăugarea (întărirea pozitivă) sau eliminarea (întărirea negativă) a ceva care urmează răspunsului şi care creste probabilitatea ca răspunsul respectiv să reapară. Întărirea pozitivă funcţionează pe principiul întăririi răspunsurilor şi acţiunilor dorite şi ignorarea comportamentelor nedorite. Exemple de întăriri pozitive cuprind lauda verbală, îmbrăţişările, gadilatul, jucării sau activitati preferată, lucru care motivează copiii şi creşte probabilitatea manifestării comportamentelor vizate. Întărirea oferită este ajustată la preferinţele copilului si este de preferat sa fie schimbata periodic pentru a nu se ajunge la saturatie.

Întărirea negative nu este niciodată o pedeapsă fizică, ci doar o atenționare verbală fermă Nu e voie!  sau ignorarea comportamentelor problemă (atunci când ele au ca funcție atragerea atenției).

Ajutorul (promptul)

Dacă  răspunsul copilului este incorect sau copilul nu raspunde deloc la o cerinta, atunci este promptat către răspunsul corect (verbal, gestual sau fizic) sau doar prin apropierea mai mult de obiectul corect.

Toate tipurile de ajutor oferite sunt treptat eliminate pană in momentul in care copilul poate îndeplini sarcina corect independent (fără ajutor).

 

 Componentele unui program eficient

Modificarea antecedentelor – se refera la modificarea evenimentelor contextuale sau stimulilor care preced comportamentul. Scopul acestor  modificări este acela de a mări șansele ca un comportament țintă să fie atins cu succes. Exemplele includ: procedurile de oferire de ajutor/ reducere a acestora, operații de motivare artificiale, intervalele inter-trial, încorporarea intereselor speciale ale copilului etc.

Intervenția comportamentală – presupune programe realizate pentru a reduce comportamentele negative și de a crește comportamentele pozitive/functonale. Exemplele includ: training de comunicare funcțională, înlănțuirea, training trial-uri distincte (discrete trial), cereri, generalizare, întărire, modelare, etc.

Intervenție intensivă și completă – pentru rezultate optime este nevoie de o  intervenție intensivă (25 h/ săpt +) și pe aplicarea intervenției în medii variate: centru, acasă, la gradiniță, la scoală, în alte medii sociale. În acest sens, trebuie cooptați părinții și instruiți ce anume programe să contiune acasă, cu copiii.

Modelarea – prespune capacitatea copilului de a imita comportamentele tinta atunci cand alte persoane le demonstreaza. Modelarea este adesea combinată cu strategii de prompt și întărire, care ajuta copilul sa achiziioneze abilitati de imitatie.

Strategiile de învățare incidentală –Intervenția presupune oferirea unui mediu care să-l stimuleze pe copil, modelarea jocului, oferirea oportunităților de a alege, încurajarea conversației și întărirea fiecărei încercări de interacțiune. Scopul este de a utiliza oportunitățile de interacțiune initiațe de către copil pentru a-l învața abilități funcționale, în mediul natural.

Training-ul colegilor – presupune oferirea de training și predarea unor strategii de interacțiune (de joc și sociale) colegilor sau copiilor de aceeași vârstă, pentru a  comunica mai eficient cu copiii cu CES. Programul ar trebui sa includa si  instruirea cadrelor didactice sau altor persoane care interacționează frecvent cu copilul.

Training-ul răspunsurilor pivot (Pivotal Response Training) – scopul este de a atinge anumite comportamente pivot, care conduc ulterior la îmbunătățirea altor comportamente sau arii de abilități. Acestea includ: motivația de a se angaja în comunicare socială, auto-monitorizarea, oferirea de răspunsuri la indicații multiple, etc.

Orarul vizual – copilul învață să urmarească o listă de sarcini, de activități sau pașii necesari pentru a finaliza o activitate specifică. Orarul vizual este individualizat și conține imagini sau cuvinte, in functie de abilitatile fiecaruia.

Self-management sau auto-monitorizare – copilul este ajutat să-și regleze comportamentul și să-l monitorizeze independent, avand un întăritor eficient pentru aceasta.

Intervenții bazate pe povești sociale –  o descriere verbală sau scrisă a situațiilor în care anumite comportamente apar sau nu. Poveștile oferă raspunsuri de tipul: cine, ce, când, unde și de ce în ceea ce privește interactiunea socială și dezvoltă abilitățile de perspective taking.

 Domenii de bază ale curriculum-ului

Comunicarea

Multe din programele copilului ţintesc dezvoltarea abilităţilor de comunicare. Copiii sunt încurajaţi să folosească comunicarea verbală – limbajul – sunt învăţaţi să identifice persoane şi obiecte şi cum să-şi exprime nevoile. Profesorul dezvolta programe potrivite pentru a încuraja vorbirea şi comunicarea.

 În plus, pot fi introduse şi alte sisteme de comunicare. Acestea pot cuprinde PECS – Picture Exchange Communcation System (Sistem de Comunciare prin Schimb de Imagini) şi Makaton ( limbaj simplificat al semnelor).

Jocul

Jocul este o activitate serioasă pentru copii. Prin joc se învață foarte multe din abilitățile pe care viața social le cere.

Toţi copiii au programe de joc ca parte a lucrului lor unu-la-unu şi sunt învăţaţi abilităţi precise.

Exemplu: joaca adecvata cu jucariile, regulile unui joc, asteptarea randului, colaborarea cu ceilalti copii pentru finalizarea unui joc, înțelegerea ideilor de cooperare și competiție etc.

Activităţile de grup

Pe langa lucrul individual, este importanta si participarea copilului la activitati de grup. Acestea includ activităţi în cerc, poveşti şi lucru la masă cu ceilalţi. Copilul cu CES nu trebuie izolat. Lucrul unu la unu este doar un pas, dacă dorim să se producă integrarea.

Astfel, profesorul ajută copiii să se implice în activitate, promptând şi întărind anumite comportamente, in functie de nevoile fiecarui copil, descurajând altele.

Profesorul de sprijn ar trebui să existe în mod constant la clasă, spre a putea îndeplini acest rol.

Menţinerea şi generalizarea abilităţilor

În momentul în care copilul a deprins o abilitate , aceasta trece în domeniul de întreţinere. Copiii cu CES au nevoie să practice frecvent abilităţi învăţate anterior pentru a le menţine. Abilităţile care au fost învăţate de copil sunt generalizate în şcoală, acasa, in mediul natural. Daca, de exemplu, copilul a invatat sa identifice un caine intr-o poza, el trebuie sa demonstreze ca poate recunoaste cainele in medii variate (la televizor, pe strada, etc)

Comportamentele dificile

Copiii cu CES pot avea comportamente provocatoare care le întrerup învăţarea lor şi pe a altor copii. În tratamentul acestor comportamente, profesorul va folosi cea mai naturală şi mai puţin intruzivă tehnică care are efect. De exemplu, scoaterea copilului din situație. Scopul  este acela de a reduce comportamentele nedorite şi de a le spori pe cele dorite prin încurajare şi întărire pozitivă.

Monitorizarea progresului copiilor

Pentru o buna desfăşurare a programului este important ca deciziile care privesc progresul copilului şi paşii următori în învăţare să fie bazaţi pe datele culese. Ce funcționează și ce nu funcționează? În ce condiții progresează acest copil? Ce stimuli par să îl deranjeze? Care sunt funcțiile comportamentelor sale perturbatoare? – toate acestea trebuie notate de professor, astfel încât să poată fi folosite pentru evoluția copilului și monitorizarea acestei evoluții.

Beneficiile pe acre le aduce folosirea tehnicilor de analiză comportamnetală aplicată

a) Creste frecventa aparitiei comportamentelor adecvate, prin recompensare;

b) Copilul invata abilitati noi (prin invatare sistematica si recompensare);

c) Mentine comportamentele necesare adaptarii la mediul social;

d) Generalizeaza sau transfera comportamentele dintr-o situatie in alta (obiectivul este de a  generaliza si transfera in alte medii  tot ce a invatat in camera de lucru);

e) Reduce comportamentele interferente care pot ingreuna invatarea si relationarea;

f) Modifica mediul de invatare pentru ca aceasta sa se realizeze cat mai eficient, insa obiectivul pe termen lung este independenta copilului.