Precizări utile pentru comunicarea părinţilor/profesorilor cu adolescenţii
1. Nu există o reţetă sigură care garantează succesul strategiilor de abordare a adolescentului. Orice strategie alegeţi, aceasta trebuie adaptată la stilul dumneavoastră de interacţiune şi, mai ales, este dependentă de maniera în care aţi dezvoltat relaţia cu adolescentul până în acel moment.
2. Strategiile de comunicare depind, de asemenea, de temperamentul adolescentului şi de abilitatea acestuia de comunicare, de încrederea pe care o are în dumneavoastră etc.
3. Este important să acceptaţi faptul că uneori este dificil să ajungeţi la cea mai bună soluţie în ceea ce priveşte relaţia cu adolescentul, dar acest lucru nu înseamnă faptul că nu sunteţi un părinte bun.
4. Amintiţi-vă că adolescenţa este o perioadă tipică de dezvoltare şi că, la fel ca oricare altă etapă, are provocările ei. Gândiţi-vă la propria adolescenţă şi la faptul că aţi trecut prin această etapă şi aţi devenit adult de succes.
5. Normalizaţi-vă aşteptările cu privire la adolescent. Evitaţi să proiectaţi dorinţele dumneavoastră asupra acestora. Este important să vă amintiţi că adolescentul are propriile dorinţe şi nevoi şi este în regulă să fie diferite de ale dumneavoastră.
6. Evaluaţi-vă periodic gândurile cu privire la o anumită situaţie. De multe ori gândurile inflexibile pe care le avem despre ce trebuie cu necesitate să facă ceilalţi, ne împiedică să găsim soluţii. De exemplu, atunci când vă gândiţi ce e bine şi ce nu e bine să facă adolescentul, întrebaţi-vă pe ce se bazează ceea ce gândiţi, este corect şi este adevărat în toate situaţiile?
7. Fiţi conştienţi de faptul că de multe ori modelul de părinţi pe care l-am avut ne influenţează gândurile, atitudinile şi comportamentele faţă de proprii copii, inconştient.
Despre ce fel de lucruri vor adolescenţii să vorbească?
În general, adolescenţii sunt interesaţi de următoarele tipuri de conversaţii:
—Probleme de familie: Adolescenţii îşi doresc să participe în luarea deciziilor şi să fie informaţi despre problemele de familie;
—Aspecte controversate: Adolescenţii au întrebări precum „Cum te simţi când faci sex?” sau „Ce înseamnă să fii fumat?”;
—Preocupări emoţionale: Adolescenţii îşi doresc să ştie cum vă simţiţi cu adevărat;
—Marile „De ce-uri”: Adolescenţii încep să aibă întrebări filosofice despre subiecte precum războiul şi religia;
—Viitorul: Adolescenţii sunt curioşi şi îngrijoraţi în legătură cu aşteptările pregătite de viitor; —Evenimente curente: Adolescenţii au întrebări despre ce se întâmplă in lume şi în comunitatea lor;
—Interese personale: Adolescenţii îşi doresc cu adevărat ca dumneavoastră să fiţi interesat de activităţile, muzica, activităţile sportive şi prietenii lor;
—Viaţa părinţilor: Adolescenţii sunt curioşi despre cum erau lucrurile când aveaţi dumneavoastră vârsta lor, inclusiv despre emoţiile avute şi greşelile făcute.
Recomandări de comunicare pentru părinţi sau alte persoane de referinţă pentru adolescenţi
1. Acceptaţi necondiţionat adolescentul.
Acest lucru presupune comunicarea către adolescent a faptului că indiferent de comportamentele pe care le face, dumneavoastră continuaţi să îl iubiţi, apreciaţi şi valorizaţi ca persoană. Chiar şi în situaţia în care face comportamente greşite, dumneavoastră transmiteţi-i că nu sunteţi de acord cu aceste comportamente, dar acest lucru nu înseamnă că nu îl mai iubiţi sau apreciaţi, respectaţi etc. Situaţie: Vă sună diriginta fiicei dumneavoastră să vă întrebe dacă aceasta v-a comunicat că trebuie să fiţi prezenţi a doua zi la o şedinţă de urgenţă, la care se discută despre faptul că fiica dumneavoastră împreună cu alte două colege sunt propuse pentru scăderea mediei la purtare pentru că au insultat grav un profesor. Atitudine nepotrivită: Închideţi telefonul şi îi spuneţi fiicei dumneavoastră că este inacceptabilă atitudinea ei şi că din momentul acela nu mai are ce discuta cu dumneavoastră pentru că v-a dezamăgit profund. De asemenea, îi spuneţi: Nu accept ca fiica mea să fie neserioasă! Eu nu am crescut un copil obraznic! – Această abordare este nepotrivită deoarece atacă direct persoana, etichetând-o ca fiind neserioasă, obraznică etc. De asemenea, îi transmite faptul că acest comportament nepotrivit atrage cu sine blamarea întregii persoane. Aşadar, ceea ce părintele îi transmite copilului este că întreaga sa apreciere şi acceptare este dependentă de un singur comportament nepotrivit. Atitudine potrivită: Închideţi telefonul şi o rugaţi pe fiica dumneavoastră să vă comunice despre ce este vorba. O ascultaţi cu atenţie şi apoi îi spuneţi că acest comportament este unul nepotrivit, indiferent de circumstanţe, evitând însă etichetarea adolescentei ca fiind neserioasă, obraznică etc. Concentraţi-vă pe transmiterea ideii că vă îngrijorează faptul că nu v-a comunicat această situaţie şi, conform regulilor pe care le ştie, va primi o pedeapsă.
Asiguraţi-vă că îi transmiteţi, de asemenea, faptul că dumneavoastră continuaţi să o iubiţi şi să o apreciaţi deoarece e fiica dumneavoastră, chiar şi atunci când nu se comportă adecvat.
2. Păstraţi o comunicare deschisă
—Adresaţi-i întrebări care să solicite răspuns deschis, care limitează răspunsurile de tip: „da
”; „nu”; „bine;
—Atrageţi adolescenţii în conversaţie cu întrebări neameninţătoare;
—Ascultaţi fără a emite judecăţi de valoare (ascultaţi mai mult decât vorbiţi). Acest lucru îi va permite adolescentului să realizeze că dumneavoastră îi apreciaţi opiniile lui/ei şi prin urmare va avea încredere mai mare în dumneavoastră;
— Evitaţi întrebările care cer explicaţii. Aceste tipuri de întrebări tind să pună oamenii într-o poziţie defensivă. Încercaţi să reformulaţi întrebările dumneavoastră astfel încât să aflaţi la ce anume s-a gândit adolescentul şi nu motivul pentru care adolescentul a spus sau a făcut ceva. De exemplu: În loc să întrebaţi: De ce ai spus acest lucru? spuneţi în schimb: Se pare că ai vrut să faci înţeleasă o idee atunci când ai făcut acel lucru.
Poţi să îmi spui mai multe referitor la ce te-ai gândit?.
Situaţie: De fiecare dată când întrebaţi adolescentul cum a fost ziua lui la şcoală, primiţi răspunsul: A fost ok! / În fine, a fost ok...
Abordare nerecomandată: Evitaţi să adresaţi întrebări generale (ex. Cum a fost la şcoală?) sau întrebări închise (A fost bine la şcoală?), ori ameninţătoare (Dacă nu îmi spui, o voi suna pe dirigintă). Acestea blochează comunicarea şi oferă impresia că doriţi să controlaţi cu orice preţ viaţa adolescentului.
Abordare recomandată: Adresaţi întrebări specifice, pe cât posibil pe un subiect care vă interesează şi pe dumneavoastră şi pe adolescent (ex. Cum a fost meciul de fotbal de azi?, Ce subiecte aţi primit la chimie? etc.). Este important să aveţi un ton glumeţ sau chiar sarcastic uneori, care să-l facă pe adolescent să se simtă bine, să râdă şi să nu se simtă judecat.
De exemplu, dacă nu vă spune nota de la test sau o altă informaţie importantă, pentru a evita situaţia inconfortabilă puteţi spune râzând: Mi-ar plăcea să se difuzeze diseară un reality-show despre ce s-a întâmplat la şcoală azi, ca să aflu şi eu... (Ţineţi cont de faptul că adolescentul are nevoie să simtă că este autonom în ceea ce face, că nu este judecat şi că ceilalţi îi înţeleg emoţiile.)
3. A. Ascultaţi activ - gândurile, emoţiile, temerile, îngrijorările, ideile, perspectivele, relaţiile etc. adolescentului, fără să le minimizaţi importanţa. Pliaţi-vă după starea emoţională a adolescentului, mai ales dacă aceasta nu este ostilă.
—Dacă adolescentul pare entuziasmat sau trist, daţi răspunsuri care să reflecte dispoziţia lui/ei. Reflectarea dispoziţiei cuiva ajută acea persoană să se simtă înţeleasă (Patterson, DeBarysche&Ramsey, 1989).
B. Validaţi emoţiile adolescenţilor
—Validarea implică trimiterea unor mesaje care să exprime faptul că emoţiile lor sunt normale şi de înţeles. NU le minimizaţi importanţa emoţiilor pe care le trăiesc;
— Faptul că părintele/adultul acceptă emoţiile adolescentului nu înseamnă că îi încurajează comportamente inadecvate sau că este de acord cu percepţia lor asupra situaţiilor;
—De fapt, adultul poate avea mai târziu oportunitatea să-i ofere o altă perspectivă şi să-l ghideze pozitiv. Acest lucru nu se poate întâmpla dacă adultul nu îi validează şi înţelege iniţial trăirea;
—Vorbiţi cu adolescent despre alternative şi modalităţi de a gestiona frustrarea;
—Ascultă-i cu atenţie preocupările şi sentimentele, respectă-i punctele de vedere.
4. Controlaţi-vă emoţiile în situaţiile problematice şi încercaţi să evitaţi să discutaţi probleme sensibile atunci când sunteţi furios sau nemulţumit, ori atunci Prin această activitate încurajaţi dezvoltarea încrederii, conectării, copingului, controlului şi caracterului adolescentului când adolescentul are emoţionalitate negativă. Evitaţi să acordaţi prea mare atenţie comportamentalelor demonstrative sau care sunt o modalitate de exprimare a sinelui, adesea ele sunt o fază trecătoare.
Situaţie: Fiul dumneavoastră de 14 ani ajunge acasă câteva ore mai târziu decât a promis. Dumneavoastră îl confruntaţi, enervat, spunându-i: Unde naiba ai fost? Îţi baţi joc de mine? Eşti neserios. Fiul dumneavoastră se întoarce spre dumneavoastră şi vă spune să vă vedeţi de treabă, că nu-i pasă de ceea ce spuneţi. Apoi pleacă în camera lui. Abordarea critică în acest caz nu aduce rezultatul dorit. Este recomandat să nu acţionaţi impulsiv deoarece îl veţi îndepărta pe adolescent. Mai mult, în situaţia de mai sus, adolescentul este nerespectuos şi riscaţi să intraţi într-o luptă de putere cu el şi să spuneţi lucruri pe care le veţi regreta şi nu vor avea efectul dorit. Astfel, abordarea potrivită ar putea fi: Uite, sunt prea supărat ca să discutăm acum. Mergi în camera ta şi vom discuta mâine. Această abordare permite discuţia atunci când emoţiile nu vor interfera cu argumentele. Mai mult, veţi evita să vă spuneţi replici care nu fac decât să complice situaţia şi să-l îndepărteze pe adolescent.
Recomandări pentru profesori, părinţi şi alte persoane adulte care lucrează cu adolescenţii:
1. Ţineţi cont de faptul că adolescentul simte disconfort şi nesiguranţă deoarece este pus în situaţia în care trebuie să dezvăluie informaţii personale în faţa unui adult, motiv pentru care se teme că va fi ironizat sau chiar respins;
2. Majoritatea adolescenţilor sunt îngrijoraţi cu privire la confidenţialitatea informaţiilor pe care le dezvăluie oricărui adult din jurul lor. De aceea, este necesară asigurarea constantă că ceea ce se discută este confidenţial. Explicaţi ce înseamnă confidenţialitatea şi până unde merge ea (ex. Dacă e necesar să comunicaţi şi altor specialişti anumite informaţii);
3. Explicaţi informaţiile pe înţelesul adolescentului, cu atât mai mult cu cât este vorba despre informaţii cu impact emoţional asupra acestuia;
4. Evitaţi să judecaţi sau să fiţi critic în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, comportamentul sau orice alt aspect ce ţine de adolescent
Oferiţi-i adolescentului suficient timp să devină confortabil cu persoana dumneavoastră. Începeţi prin a discuta aspecte generale despre adolescent precum hobby-uri, şcoală, interese etc.;
6. Reduceţi stigma asociată cu un anumit aspect prin normalizarea acestuia. În majoritatea cazurilor, adolescentul se simte prea expus să discute deschis despre problema sa, sau nu doreşte să recunoască că aceasta este o problemă din teama de a fi judecat, exclus etc.;
7. Evitaţi să forţaţi adolescentul să se autodezvăluie. Chiar dacă adolescentul nu discută, nu înseamnă că nu ascultă şi nu se gândeşte la ceea ce îi comunicaţi;
8. Evitaţi să săriţi la concluzii înainte să ascultaţi adolescentul. De multe ori atitudinea eronată în lucrul cu adolescenţii are la bază concluzii bazate pe ideile noastre incomplete şi pe etichetarea rapidă a problemei.
Bibliografie:
Daniela Dumulescu, Carina Matei- ADOLESCENŢA EXPLICATĂ, Coordonator UNICEF: Eugenia Apolzan, - Buzău : Alpha MDN, 2017