Introducere

         Evident, au existat întotdeauna copii cărora nu le-a plăcut școala și care au prezentat refuz școlar. Cauzele refeuzului pot fi multiple, de la atitudini negative preluate din mediul familial, la o slabă integrare în grupul de covârstnici (eventual, însoțită de bullying), de la frica de evaluare, la incapacitatea cognitive (uneori nedepistată) de a face față cerințelor mediului școlar.

În materialul de față, însă, facem distincție între un simplu refuz școlar și ceea ce se numește Fobie, adică o reacție având o anumită intensitate, anvergură, frecvență, astfel încât să putem vorbi de un nivel clinic de manifestare. Ne aflăm cu fobia școlară pe tărâmul psihopatologiei.

Anxietate și fobii

Întotdeauna va exista un fundal anxios pe care o fobie se fixează, diferența dintre cele două fiind aceea că anxietatea designează o teamă fără un obiect bine precizat, un sentiment cumva nedeterminat că ceva rău (nu știm exact ce) se va peterece, iar fobiile au întotdeauna un obiect specific – de pildă claustrophobia – desemnează frica de spații închise.

Astfel, fobia școlară înseamnă mai mult decât un refuz cu care copilul întâmpină ideea de a merge la școală. Acest elev este terorizat, îngrozit de ideea de a se întoarce în clasă. Groaza pe care o resimte poate fi transpusă și în plan somatic – tabloul clinic al acestei fobii ar putea prezenta semen digestive, dar și trmor, paloare, înroșire, senzație de leșin, etc.

Ceea ce este important de înțeles este faptul că acest copil nu mimează simptomele. Ele sunt semne vegetative ale anxietății, căci afectivitatea noastră are un puternic acompaniament vegetativ (al sistemului nervos autonom).

Groază și discomfort somatic. Acest tablou va face pe micuțul elev ca, în ciuda oricăror îndemnuri ori reasigurări, să evite contextual (școlar) care-I provoacă aceste simptome.

Fobia școlară

Conform Encyclopedia of Children’s Health, (http://www.healthofchildren.com/S/School-Phobia-School-Refusal.html), termenul de fobie școlară a fost utilizat pentru prima data în 1941 pentru a desemna acei copii care nu pot urma cursurile școlare ca urmare a stresului emoțional și al anxietății resimțite atunci cănd o fac.

 În țări precum Marea Britanie și SUA, începând cu anii 2000 a fost însă preferat termenul de refuz școlar care însă nu este egal cu cel de fobie școlară și include și alte manifestări precum evitarea școlară care este o formă mai blândă de fobie școlară.

          Fobia reprezintă frica marcată și persistentă, excesivă sau nejustificată, provocată de prezența sau anticiparea unui obiect sau situații specifice. Expunerea la stimul provoacă în mod constant un răspuns anxios imediat care poate lua forma unui atac de panică circumscris situațional. [1]Este deci important de remarcat că în fobia școlară avem de-a face cu un nivel ridicat de anxietate care, după cum vom vedea, include de multe ori și teama de a fi evaluat/ teama de examinare. [2]

          Fobia școlară este un sindrom complex care poate fi influențat, pe de o parte de temperamentul copilului, de situația școlară dar și de situația familiei sau a profilelor membrilor acestora. Majoritatea site-urile dedicate tematicii definesc fobia școlară ca fiind o tulburare de anxietate corelată cu anxietatea de separare.

Un studiu publicat în 2006 în American Journal of Psychiatry, Separation Anxiety and School Fobia a comparat copii care întruneau criteriile pentru diagnosticul de anxietate de  separare cu cei care întruneau criteriile pentru fobie școlară folosind : caracteristicile demografice, simptome, tulburări psihiatrice asociate și tulburări psihiatrice ale mamelor. A rezultat că majoritatea celor care prezentau anxietate de separare erau de sex feminin, prepuberi și provenind din familii sărace. Aceștia erau mai puțin înclinați spre refuz școlar comparativ cu cei diagnosticați cu fobie școlară.  Mai mult, mamele acestora au prezentat rată de patru ori mai mare a tulburărilor affective comparativ cu mamele celor cu fobie școlară.[3]

În cazul fobiei școlare, copilul refuză participarea la orele de clasă  deoarece experimentează senzații și emoții neplăcute precum stress, anxietate sau panică. Dintre simptomele fizice specifice menționate în majoritatea site-urilor cităm: amețeală, dureri de burtă, dureri de cap, stare de vomă, transpirație accentuată, tremor, creșterea ritmului cardiac. Copilul poate acuza de asemena diaree, poate face crize de tantrum și poate amenința cu auto-rănirea dacă îi este refuzată șederea acasă.

Refuzul de a merge la școală, pe de altă parte poate apare și ca urmare a șederii mai indelungate acasă, ca urmare a unei îmbolnăviri, de exemplu. Poate fi, de asemenea,  urmarea unui eveniment traumatic sau stresant cum ar fi divorțul părinților, îmbolnăvirea unuia dintre părinți, moartea cuiva apropiat sau schimbarea școlii.

Dintre factorii care contribuie la apariția fobiei școlare menționăm pe cele care apar cel mai citate în literatura de pe internet, fie că este vorba de site-uri dedicate psihologiei sau psihologiei copilului cu scop informativ  sau de tip self-help: anxietate, bullying – la școală sau online, existența unor boli cronice, depresie, tulburări de învățare, eșecuri anterioare școlare, teama de eșec școlar,  familie cu dificultați (conflict parental, sărăcie, depresia părinților sau alte tulburări ale acestora), influența grupului de prieteni, izolarea socială. [4] De asemenea, există comorbidități associate cum ar fi, așa cum am menționat deja, anxietatea de separare sau agoraphobia, depresia.

Un numitor comun al informațiilor prezente pe internet este acela al anxietății de examinare sau teama de a fi evaluat în contextul fobiei școlare precum și consecința acestuia, teama de eșec școlar.  Mai mult, o serie de autori au subliniat necesitatea identificării surselor de fobie școlară în cazul copiilor și adolescenților cu precădere în interiorul școlii, dată fiind calitatea uneori precară a actului pedagogic, a bullying-ului, a presunilor academice uneori prea mari. Astfel, autorii au propus o conceptualizare alternativă care vede refuzul școlar ca o reacție normală de evitare a unui mediu nesatisfăcător și chiar ostil. [5]

Potrivit Enciclopediei de Psihologie Gale, editată de B. Strickland (2001), anxietatea față de testare este o condiție caracterizată prin simptome specifice, persistente și severe de anxietate pe care unele persoane le resimt în diverse situații de testare , simptome care interferează cu performanțele pe care acestea le obțin.  Simptomele fizice includ accelerarea bătăilor inimii, uscăciunea gurii, transpirație abundentă, dureri ale stomacului, senzații de vertij, senzații frecvente de urinare.[6]

Conform cercetării autorului, este subliniat faptul că indivizii care sunt predispuși la un nivel ridicat al anxietății față de testare sunt predispuși la cogniții negative frecvente (ruminații). De asemenea, la acești indivizi apare tensiunea psihică, nervozitate; este activat sistemul nervos autonom apărând simptomele fizice enumerate mai sus la care adăugăm adăugăm palpitațiile și tremuratul mâinilor.

R. M. Liebert  şi L. W.  Morris au identificat două dimensiuni ale  anxietăţii  faţă de testare:  preocupările  cognitive  (ruminaţiile)  legate  de  consecinţele  unui  posibil  eşec (dimensiunea Îngrijorare) și răspunsurile  emoţionale  la baza  cărora  a  fost  pusă intensificarea activităţii sistemului nervos autonom (Emotivitatea). Gradele lor de manifestare la indivizi fac diferența între reacții tipice și reacții exagerate, care afactează capacitatea de autogestiune. Avem deci două dimensiuni majore ale anxietății de testare: Emotivitatea si Îngrijorarea.

 În studiul  din 1984 al lui Schwarzer (1984) acesta a căutat să investigheze relaţia dintre cele două  componente ale anxietăţii faţă de testare: Îngrijorarea şi Emotivitatea. Un număr de 98 de studenţi  au  completat  inventarul  TAI  împreună  cu  alte  teste,  care  vizau  evaluarea cogniţiilor pozitive  şi  negative, precum şi  a senzaţiilor  subiective de discomfort,  pe care subiecţii  le  resimţeau  atunci  când  se confruntau  cu  o  situaţie de  evaluare. Conform  lui Schwarzer (1984), rezultatele au indicat o asociere semnificativă între factorul Îngrijorare şi  măsurile  legate  de  cogniţiile  pozitive  şi  negative,  pe  când  scorurile  la  factorul Emotivitate s-au asociat cu  măsurile care au  indicat nivelul  senzaţiilor  de  discomfort pe care subiecţii au declarat că le resimţeau în situaţii de evaluare.

Și astfel, revenind la problematica anxietății de separare și a tulburărilor afective  e nevoie să subliniem că și în cazul anxietății de testare apare conceptul de încredere în sine - și că lipsa acesteia produce transformări în modul în care copilul, adolescentul și apoi adultul va percepe lumea și va reacționa la ea. Prima componentă a unei personalităţi sănătoase o consider, spunea Erikson E, dobândirea unui sentiment de încredere fundamentală, care cred că este o atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă de lume, şi care derivă din experienţa primului an de viaţă. Încrederea este speranţa că propriile nevoi vor fi satisfăcute şi că poţi să te bazezi pe cei din jur.“[7]

Din cauza lipsei informațiilor identificate  și a resurselor disponibile nu poate fi trasă o concluzie privind relația dintre fobia școlară și anxietatea de evaluare, însă, probabil, acestea corelează pozitiv.